În Duminica a doua după Sfintele Paști, în care textul evanghelic evidențiază atât circumspecția Sfântului Apostol Toma cu privire la realitatea Învierii Domnului, cât și mărturia lui despre dumnezeirea Mântuitorului, cu ecou peste veacuri, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a punctat în cadrul unui Decalog câteva îndemnuri pentru cei care, dorind să rezolve rațional binomul credință-necredință, îl pun pe a vedea înaintea lui a crede, reamintind taina credinţei, care sălăşluieşte dincolo de limitele minţii omeneşti.
- Mărturisește-L pe Hristos ca Domn și Dumnezeu, fiindcă adevărurile adânci, descoperite în tăcere, trebuie făcute cunoscute tuturor.
- Crede, chiar și atunci când nu vezi cu ochii materiali, căci cunoașterea prin iubire este mai profundă decât cunoașterea prin vedere.
- Caută-L pe Dumnezeu, deschizându-ți ușile încuiate ale sufletului, pentru a ți Se revela, primind lucrarea harului în lăuntrul tău.
- Transformă, prin rugăciune, îndoiala, această noapte a credinței, într-o cale spre adevăr, și nu te pierde în incertitudini.
- Nu lăsa teama să te închidă între zidurile îndoielilor, precum odinioară apostolii, căci Lumina, dacă este căutată, sfărâmă orice poartă zăvorâtă.
- Descoperă-L cu inima pe Hristos cel Înviat, chiar și atunci când mintea îți cere dovezi, dar nu renunța să cercetezi.
- Nu cere semne și minuni pentru a crede, ci crede pentru a vedea minunile, căci adevărata cunoaștere vine dintr-o întâlnire interioară cu Dumnezeu.
- Trăiește credința, puntea peste abisul dintre finit și infinit, ca o realitate a unirii omului cu Dumnezeu, nu ca pe un ideal abstract.
- Nu amâna întâlnirea cu Hristos cel Înviat, căci fiecare zi este o șansă să te apropii de El și să-I atingi rănile, prin cel bolnav, sărac și suferind.
- Adresează întrebări lui Dumnezeu, precum tânărul aflat în dilemă, dar nu-I condiționa răspunsurile, ci lasă-L să ți Se descopere ca lui Moise pe Sinai.