Stimate oficialități,
Onorată asistență,
Am săvârșit acum slujba de pomenire pentru eroii Revoluției din 1989. Ne-am rugat lui Dumnezeu deopotrivă pentru odihna sufletelor celor ce s-au jertfit atunci și pentru ca această jertfă a lor să nu fie în zadar.
Ziua de astăzi, așadar, s-ar cuveni a fi nu doar o zi de aducere aminte, cu recunoștință, a ceea ce au făcut ei, ci de reînsuflețire a idealurilor lor. Stând în fața conștiinței lor, a eroilor martiri astăzi pomeniți, și a conștiinței noastre vizavi de cele pentru care ei și-au dat viața, suntem astăzi judecați. Dar nu doar astăzi, ci în fiecare zi de 22 decembrie a fiecărui an de atunci încoace.
În ce fel suntem puși în fața lor? Prin credința că ei sunt vii, în Împărăția lui Dumnezeu. „Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu”, spune Sf. Scriptură (Înțelepciunea lui Solomon 3, 1); și iarăși: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri (cu trupul), va fi viu (cu sufletul). Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26). Deci ei ne văd, sunt prezenți într-o altă dimensiune care interferează cu a noastră, ca unii care nu au fost atunci, în ’89, și nu pot fi nici acum indiferenți față de cele ce se întâmplă cu țara aceasta, pe care ei au iubit-o și față de care s-au simțit responsabili.
Ce-ați făcut în cei 31 de ani de libertate?, ne-ar întreba eroii Revoluției. Noi am câștigat libertatea, dar nu am mai apucat a ne bucura de ea. V-am dăruit-o vouă, și urmașilor voștri. O libertate plătită scump. Așteptată sub povara multor constrângeri și privațiuni în cei 50 de ani de comunism. Dar de mare preț oferit întregului popor la o sărbătoare de Crăciun însângerat.
Ați înțeles, oare, ceva mai profund, la ce bun această libertate? Doar o libertate de a face ceea ce vrei tu, chiar dacă libertatea aceasta a ta îl nedreptățește, îl înjosește, îl asuprește pe cel de lângă tine
O fi aceasta libertate, când dacă îndrăznești a crede altfel decât majoritatea, în chip mult mai disimulat și mai perfid decât o făcea vechea cenzură, și astăzi ți se interzice dreptul de a fi de altă părere, când aceasta deranjează?
Libertatea de a călători, după care noi am tânjit atât, a adus ea, oare, la întoarcerea din călătorie dorința de a face și în țara ta cele bune pe care le-ai văzut altundeva? Sau ți-ai disprețuit țara comparând-o cu altele? Ți s-a reaprins dorul de țară, de frumusețile ei, dorul de a contribui prin știința ta, prin talentul tău, prin darurile tale la un viitor mai bun al propriei țări, parte a concertului european?
Asta oare și-au dorit cei din ‘89? O libertate de a exploata nerațional pădurile, de a disprețui munca țăranului, de a vinde, pe te miri ce, fabrici, terenuri, valori de patrimoniu? De a continua aceeași manieră de numire în funcții importante pe bază de relații, nepotisme, influențe, și nu pe criterii de meritocrație, integritate și onoare?
„Vom muri și vom fi liberi” a fost strigătul din acel sfârșit de decembrie de acum 31 de ani. În cinstea celor morți atunci suntem datori a prețui, a cultiva și a înțelege adânc și corect libertatea câștigată. Astfel îi vom cinsti. Nu atât prin comemorări pioase. Nu atât prin discursuri solemne. Nu prin drapele arborate în bernă. Ci prin reînsuflețirea idealurilor care i-a animat pe ei.
Pentru care idealuri să-L rugăm pe Dumnezeu, și să-i rugăm pe ei, eroii martiri ai Revoluției, să ne ajute a le duce la împlinire.
† Damaschin Dorneanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților