Fiecare întâlnire cu copiii e o cuminte întoarcere în sine, la neprihănirea dintâi. E ca și cum te-ai strămuta pentru o clipă în larma veselă a Cerului și i-ai surprinde pe îngeri chicotind prin ungherele lui, de bucurie că li se așterne o lume sub picioare. O lume numai a lor. Însă, a tuturor.
Nu cred să existe copil care să nu fi dezmărginit măcar și-o singură dată, în sufletul și-n visele lui cele mai tăinuite, lumea. Să nu-și fi ridicat atât de sus mâinile, încât să poată atinge bolta nemărginită și să culeagă de acolo, pentru mamă și pentru tată și pentru el, stele, una câte una.
În aceste zile, – și, Doamne, oprește-le, te rog, pribegirea! -, visele și cuvintele și mâinile copiilor ucraineni roagă pacea să se așeze în lume. Și o fac, ridicând ochi mari, licărind a dor adânc de alinare pentru ei și pentru cei dragi ai lor, și dor-de-acasă-așezare. „Că-i strașnic războiu’ ista!”, mi-a spus Dașa, și mi-a repetat pentru nu știu câta oară că tare ar vrea să se „sfârșască, odată”.
Pe Dașa, Sașa, Nastia și prietenii lor, rătăciți pentru o vreme de Cernăuți, i-am cunoscut în aceste zile și prietenia s-a așezat atât de cuminte și de frumos între noi că reușim să ne-ascultăm cuvintele și mărturisirile chiar și atunci când ele ne tac. Îmi tac uneori, în prezența lor, cuvintele, pentru că nu știu răspunsuri pentru: Război! De ce noi? Până când? Oare ce va fi? Vom mai trăi?. Le tac și lor cuvintele… de teamă, de neînțeles și de dor. De teamă că ar putea supăra sau tulbura dragul și grija cu care ei simt că au fost primiți aici, într-o țară străină de „acasă” al lor. De neînțeles pentru că le e străină și limba pe care o vorbesc, dar și pentru că neînțeles rămâne gândul că războiul acesta nedrept și crud pe ei i-a ales. Și, peste toate, dorul! De tata, plecat „sî ni apiri pi noi”, de mămuca și de Bim, cel ce poartă numele „câinelui alb cu urechile negre”.
Și cum știm că n-ar fi drept să privim în treacăt la rănile acestea de acum ale pământului, am gândit și am și început înfăptuirea unor întâlniri de fiecare zi, Din drag de școală și de copiii lumii, pentru copiii ucraineni refugiați la Suceava. Voluntariat al profesorilor și studenților care simt că dincolo de profesie, de diferențe culturale și de pământească obârșie, graiul grjii de semeni și al iubirii ce ne leagă cu fire nevăzute de Cer e unul și același pentru fiecare. Iar timpul pe care-l petrecem cu ei vine cu o intensitate emoțională de neimaginat, dar e un plâns pe care ni-l îngăduim doar a-l purta pe dinăuntru, pentru că rostul nostru acum, mai mult ca niciodată, poate, e acela de a le întări încrederea de sine copiilor, de a-i ajuta să se elibereze, pe cât e cu putință acum, de angoase și de emoția confruntării cu necunoscutul, de a face dintr-un timp atât de dureros încercat unul de descoperire de sine și de învățare.
Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” este printre primele școli din județul Suceava care organizează, începând de acum, un program zilnic educațional pentru un grup de 12 copii ucraineni, cu vârste între 7 și 12 ani, jumătate dintre aceștia fiind și vorbitori de limbă română. Doamna prof. Maria Doncean, directorul școlii, ne-a asigurat că instituția va pune la dispoziție spațiul în care se vor desfășura activitățile, echipamente și resurse educaționale și masa de prânz pentru copiii incluși în program, iar echipa de facilitatori ai învățării este alcătuită din profesori voluntari de la Școala Gimnazială Berchișești, nelipsită dintre ei fiind doamna director Elena-Loredana Dura, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, din Consiliul consultativ al disciplinei religie și din studenți și tineri voluntari.
În primele ore petrecute cu Dașa, Sașa, Nastia și prietenii lor, aveam să ne întărim convingerea că visul și rugăciunea care-i nu-i părăsesc nicio clipă le e pacea. Au construit un porumbel și florile păcii și steagul țării-mamă și drapelul țării noastre din piese de tangram. Cuvântul pace e nelipsit de pe fațetele corpurilor geometrice tridimensionale, construite din carton colorat, în atelierul de „geometrie și prietenie” facilitat de Manuela David, director al Casei Corpului Didactic din Suceava. Iar în atelierul de povești s-au înstăpânit peste toate cuvinte dragi, tare dragi pentru ei: дитинство, дім, мир, pentru că simt că li se prefiră printre degețele… copilărie, acasă, pace. Și, Doamne, fă să nu fie a risipire!
Nerisipire! Copiii aceștia privesc cu uimire la tot ce e în jur și n-au putere să-și ducă întrebările până la capăt. Și poate că-i mai bine că n-o fac. Nici n-am ști ce să le răspundem. Așa cum nu știm ce a scris Nastia pe felicitarea trimisă mamei din acest nedrept-și-de-neînțeles-pentru-copii-din-liniște-exil. O felicitare cu un ghiocel imaculat și curajos, ca și ea, pe care a lucrat-o cu Loredana Dura, profesor de omenie, înainte de toate, și-n care copila a tăinuit cel mai frumos gând al ei pentru mama. Puteți închipui ce-a scris? De ce mă-ncearcă gândul că nu lipseau de acolo cuvintele iubire și liniște și pace?
Ne vom tot revedea cu ei, așa cum le-am făgăduit, în fiecare zi, până când Cerul va trimite izbăvire. Iar dacă vor veni și alți copii alături de ei și alți oameni mari alături de noi, vom împărți și mai mult ceasurile și vremea cu fiecare, pentru că, dintre toate cele omenești, și noi știm bine, că Iisus ne-a spus și ne-a și dovedit – iubirea nu moare.
(*Programul „Din drag de școală și de copiii lumii” este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava și Sectorul educațional-teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.)
