DAR spre Înviere – Concert caritabil organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

afis_concert_dar_spre_inviere_site

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava organizează concertul caritabil de cântări religioase din Postul Mare DAR spre Înviere – ediția I.

Evenimentul va avea loc în data de 27 aprilie 2021, în Marțea Mare, începând cu ora 17:00 și va fi transmis exclusiv online pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și pe cele ale partenerilor: Doxologia, TRINITAS TV și Așezământul de Copii ,,Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți.

Vor concerta:  Grupul psaltic ,,Dimitrie Suceveanu”, al Catedralei Arhiepiscopale; Corala eparhială ,,Ștefan Nosievici”, Suceava; Corala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”; Corala ,,Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, a preoților din protopopiatul Rădăuți și Corul Așezământului de Copii ,,Sfântul Ierarh Leontie”, Rădăuți.

Prin concertul DAR spre Înviere, dorim să aducem bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos, materializată sub formă de daruri care să conțină alimente de bază și pachete cu dulciuri, unui număr cât mai mare copii din mediul rural, proveniți din familii defavorizate, aflați în situația de risc de abandon școlar și ai căror părinți nu au posibilitatea de a le oferi cele necesare traiului.

În plus, prin acest demers filantropic, dorim să venim și în ajutorul unor bătrâni bolnavi care nu mai au nici o susținere din partea copiilor și a nepoților, cu un venit din care nu își permit achiziționarea hranei și a medicamentelor.

În perioada 23 – 30 aprilie, toți cei care doresc să se alăture acestei inițiative și să ofere un DAR spre Înviere, tuturor celor aflați în suferință, o pot face prin donații directe într-unul dintre conturile special deschise pentru susținerea activităților caritabile ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților sau prin mandat poștal.

În Sâmbăta Mare, echipa de voluntari a Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei, vor împărți darurile achiziționate cu ajutorul dvs., familiilor beneficiare ale acestei campanii.

Donațiile se pot face astfel:

  • Direct în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

RON :  RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

  • Prin mandat poștal, la adresa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Str. Iancu Flondor, nr. 2, loc. Suceava, Cod 720027, jud. Suceava, România.

 

Pentru mai multe detalii despre acest proiect,

puteți apela la numărul de telefon 0756 277 365 – Diac. Andrei Mocanu,
coordonatorul voluntarilor Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.