De Ziua Națională a României, mesajele oficiale abundă în urări frumoase, cuvintele de recunoștință față de participanții la Marea Unire din 1918 se împletesc cu proiecții încurajatoare pentru viitor, culorile tricolorului sunt prezente mai cu dinadinsul la intrarea în instituții, pe străzi dar și la pieptul oamenilor sau în mâinile lor. La mulți ani, România! și La mulți ani, români! auzim deseori astăzi, animați fiind toți de speranță, încredere, dragoste.
Cum facem, însă, ca ele să nu rămână doar gesturi și cuvinte neîntrupate? Oare urarea frumoasă nu s-ar cădea a fi tradusă în ceva concret, și nu din partea doar a celor îndrituiți a purta frâiele acestei țări, ci și din partea mea și a ta și a tuturor? Oare recunoștința față de trecut nu se cere a fi dublată de grija asiduă pentru prezent și de aceeași grijă, dacă nu cumva și mai susținută, față de cei de după noi? Mândria de a fi români și a avea o țară liberă, de a avea o Românie, la ce mă obligă pe mine față de ea, față de ceilalți români și față de lumea întreagă până la urmă?
Cred, cu tărie, că Ziua Națională devine cu atât mai frumoasă cu cât ea nu doar rememorează festivist ci mai ales problematizează, responsabilizează și determină atitudini corecte, nu demagogice, nu de moment ci de durată, atitudini ancorate în ceea ce și-au dorit făuritorii unirii și, da, frumos și cuviincios deschise spre acele valorile europene înrădăcinate și ele în credința originară a părinților fondatori.
Avem, așadar, de lucru. Și nu puțin. România aniversată astăzi nu mai are teritoriile de acum 103 de ani. Dar putem să-i avem în cuget și în atenția noastră și pe cei din Basarabia și Nordul Bucovinei. Mulți români sunt astăzi plecați din țară pentru un trai mai bun. Și ei sunt ai noștri și România le rămâne țara mamă. Îți iubești țara dacă îți onorezi chemarea, cu cinste, cu onoare, cu demnitate. Îți trădezi țara nu numaidecât semnând tratate oficiale în dezinteresul ei, ci și la nivel mult mai mic: fiind indiferent față de ce se întâmplă în ea, când o denigrezi verbal, elogiind virtuți străine ori condiții de trai mult confortabile, când înlocuiești munca onestă cu profitul necinstit, când nu ai compasiune față de celălalt, român ca tine, când îți schimbi crezul de veacuri al strămoșilor cu ideologii și curente noi, care nu fac casă bună cu plămada sufletului românesc.
Pentru această sinceritate în lucrare, cuvânt și gândire a noastră a tuturor, rog pe Dumnezeu să ne aibă în paza Sa. O Românie serbată astăzi aici, pe pământ, are un corespondent sus, în Împărăția lui Dumnezeu, a acelor români care prin viața și lucrarea lor au cucerit Cerul. Pe ei să nu-i facem de rușine. Ci de acolo să se bucure văzând urmași demni de numele de român și de creștin.
Așa să ne ajute Dumnezeu!