Preacucernici Părinți,
Stimate oficialități,
Domniile Voastre,
Pomenirea de astăzi a voievozilor Moldovei are loc într-un loc special și într-o zi deosebită. Suntem în inima cetății de scaun a Sucevei, spațiu în care se luau decizii politice, se trasau linii directoare a mersului țării, redută în atenția celor care doreau să cucerească țara și loc sfânt apărat cu sânge de ostași jertfelnici.
Tot astăzi, ne amintim de un Sfânt care nu era nici român și deci nici sucevean, dar care a fost „adoptat” și, iată, de peste 600 de ani este ocrotitorul urbei Sucevei și a celor ce, ajungând aici, intră să îl cinstească în biserica unde sunt Sfintele sale moaște. Este Sfântul Ioan cel Nou, care și-a legat numele de acest ținut, fiind „Ioan cel Nou de la Suceava”.
Pomenind pe cei ce au fost așadar, întemeietori și diriguitori în această regiune, ne aducem aminte că nu avem voie să uităm ce au făcut ei, astfel încât să merită azi, și peste veac, a fi cinstiți: ce decizii au luat ei pentru țară? Care erau preocupările lor? De unde au avut înțelepciune în conducere și spirit de sacrificiu în a-și apăra limba, țara și credința?
Sursa lor de inspirație? Morala creștină, bunul simț românesc, frica de Dumnezeu și rușinea de oameni, cum se spune în popor. Înainte de a da socoteală altcuiva, din țară ori chiar din afară, prin diferitele alianțe pe care le aveau, ei, voievozii Moldovei știau că trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu. El i-a așezat, El le-a cerut să-și onoreze chemarea.
Puterea lor? Din pilda celor mai dinainte, domni și ei; din exemplul oamenilor pe care îi conduceau, vrednici, harnici și jertfelnici; și din pilda sfinților: oameni ca și noi, dar care, prin credință și eroism sufletesc, au depășit condiția omenească, de multe ori mult amestecată cu prea-pământescul din noi.
Ar fi prea puțin dacă pomenirea aceasta, care se face an de an, la hramul Sucevei, să fie doar o repetiție de nume și un punct de bifat în programul zilelor Sucevei. Suntem ispitiți nu de puține ori să rămânem la un festivism, frumos, dar fără urmări.
Ce și-ar dori, așadar, acești voievozi? Să ne fie smeriți inspiratori. Fiecăruia acolo unde își împlinește vocația, rostul. Să găsim la ei, privind în urmă, ceea ce poate nu găsim îndeajuns privind în jur. Să facem, în timpuri noi, și mai bune decât ale lor, ceea ce ei, cu asupră de măsură, au făcut la vremea rânduită pentru ei, de multe ori mai plină de provocări decât acum.
Cu mulțumire organizatorilor și facilitatorilor acestui eveniment, precum și dumneavoastră celor ce ne-ați onorat cu prezența și împreună-rugăciune, spunem pentru ei, vrednicii voievozi ai Moldovei, astăzi în ziua de prăznuire a Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava: Veșnică să le fie pomenirea, în neam și în neam.
Vă mulțumesc.