Înaltpreasfinția Voastră,
Preacuvioși și preacucernici părinți,
Preacuvioase Maici,
Iubiți credincioși și credincioase,
Așa cum a rânduit, încă de anul trecut, părintele arhiepiscop Calinic, îmi împlinesc acum ascultarea de a rosti un cuvânt la marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, la hramul Sfintei Mănăstiri Cămârzani. Dar ce cuvinte pot fi rostite de om care să fie vrednice de lauda Fecioarei Maria? Ce ar mai putea fi așezat la inimile dv, după atât de frumoasele, mișcătoarele și mângâietoarele cântări de aseară, de la Priveghere, sau de la această slujbă? Cum am putea, frați și surori în Domnul, să ne hrănim mintea cu învățătură sănătoasă, dar să nu rămânem doar la informație, și cum să reușim să chemăm pe Duhul cel Preasfânt ca să ne încălzească inima, deseori rece și seacă, dar fără să alunecăm în pietisme superficiale?
Neputincios simțindu-mă, cer Domnului, cum spune psalmistul David, „cuvânt bun” să răspundă inima mea, și limba mea și limba noastră, să se facă trestie de scriitor care iscusit scrie, dar și lucrează, făcând roditoare cele spuse și cele auzite. Și, dacă anii trecuți, am aflat istoricul acestei sărbători, sau ni s-a tâlcuit textul citit la Sf. Liturghie, cu cele două surori Marta și Maria, cu ajutorul lui Dumnezeu îmi propun astăzi să ne apropiem de această sărbătoare prin intermediul unei alcătuiri, a unei cântări pe care noi o numim tropar. Troparul Praznicului Nașterii Maicii Domnului. L-ați auzit de mai multe ori ieri și astăzi. Spunem, în duh de rugăciune, adresându-ne Maicii Domnului:
Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;
- Că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeu nostru;
- Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare;
- Și stricând moartea ne-a dăruit, nouă, viață veșnică.
Sărbătorim, așadar, o naștere, o naștere mai deosebită.
Este o naștere atipică, adică la bătrânețe; dar aceasta nu este chiar o noutate. Că Drepții Ioachim și Ana, părinții Sfintei Fecioare, erau înaintați în vârstă, știm din scrieri vechi, chiar dacă nu canonice. Dar Sfintele Scripturi consemnează, de pildă, și alte nașteri la bătrânețe: Avraam și Sara l-au dobândit cam la 100 de ani de viață pe fiul lor Isaac; Zaharia preotul și Elisabeta, rudenie (verișoară) cu Maica Domnului, erau „înaintați în zilele lor” (Lc 1, 7) când au dobândit „prunc la bătrânețe”, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Și nu doar că erau bătrâni, dar Elisabeta era stearpă, așa cum și Ana, mama prorocului Samuel, a fost mai înainte cu pântecele neroditor.
Sărbătorim, apoi, astăzi, o naștere mult așteptată. Așteptată cu dor și cu nădejde nu doar de părinții Ioachim și Ana, disprețuiți de cei din jur, inclusiv de frații din ceata preoțească din care făcea parte și Ioachim, care-i considerau ca fiind „pedepsiți”, „părăsiți” de Dumnezeu; căci ce folos de ascendența lor împărătească, de milosteniile lor, de evlavia lor, dacă le lipseau copiii, semn al binecuvântării lui Dumnezeu? Dar această naștere a fost îndelung așteptată mai întâi de Dumnezeu, Care a căutat, de-a lungul veacurilor o ființă umană vrednică să-I dea trup Fiului Său. Așteptată apoi de proroci care au murit fără să fi dobândit izbăvirea, cum spune Sf. Ap. Pavel în epistola către Evrei, dar văzută, anticipată prin credință.
Mai mult decât atât, este o naștere a unui copil care va avea o misiune de împlinit. Au fost oameni drepți și până atunci, bineplăcuți lui Dumnezeu prin ascultarea lor de poruncile Lui. Dar nimeni nu a putut să împlinească ceea ce numai prin nașterea astăzi prăznuită i se face început. Aceea de a fi „mamă” pentru Dumnezeu. De aceea astăzi nu ne amintim, simplu, de nașterea Mariei – căci nu cântăm „Nașterea ta, Marie, bucurie a vestit la toată lumea” –, ci Biserica ține încă de acum, de la naștere, să spună că prunca aceasta, este „De Dumnezeu Născătoare” și „Fecioară”. Din momentul când Fecioara Maria, în Nazaret, s-a rostit, întru ascultare și smerenie față de voia lui Dumnezeu, prin acel „Fie mie după cuvântul tău”, ea a devenit purtătoare nu de Om în pântecele ei, ci de Dumnezeu-Om și o numim așa, pentru totdeauna de Dumnezeu purtătoare și de Dumnezeu Născătoare. Iar Cel zămislit și născut din ea nu a stricat nicicum pecetea fecioriei ei, ci a rămas, și întru naștere și după naștere, pururea fecioară.
Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea.
Domnul Hristos ne spune că nașterea oricărui copil este prilej de bucurie: „Femeia, când e să nască, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce naște copilul nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om pe lume” (In 16, 21). Dar este o bucurie doar în familia respectivă, poate între prieteni, cel mult iradiază în cercul de vecini sau cunoscuți, și atât. Despre nașterea Născătoarei de Dumnezeu se spune că a adus cu sine, a vestit, bucurie la toată lumea. Bineînțeles că în acel timp, nimeni nu a consemnat această naștere ca fiind una de înscris în istorie. Întru smerenie s-a consumat nașterea Fecioarei Maria, anticipând viața ascunsă la templu, și viețuirea smerită, discretă a fost Maicii Domnului și în timpul vieții Mântuitorului și după Înviere. Noi, cei de astăzi, într-un glas cu întreaga Biserică, afirmăm cu credință și tărie că această naștere Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea.
De ce bucurie și de ce la toată lumea? Ne dă răspuns troparul, în cele ce urmează: Că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeu nostru. Întru întuneric se afla lumea. În minciună. În necunoașterea Dumnezeului celui adevărat. În decădere morală. În gol lăuntric, și tristețe deznădăjduitoare. Nici iudeii nu ședeau mai bine: Îl trădaseră pe Dumnezeu Care le făcuse atâta bine, glasurile prorocilor erau neascultate; și atunci, ca și acum, căldările cu cărnuri egiptenești erau mai de căutat decât a sluji Domnului în pustia renunțării și a împlinirii Legii. Dar acum, știm: ne vine Izbăvitorul, răsare Lumina cea neapusă, pe care nici un întuneric nu o poate cuprinde. Prin venirea pe lume a Sfintei Fecioare Maria se ivesc zorii bucuriei că Îl va naște pe Hristos Domnul, Soarele Dreptății, cum îl numim și în troparul Nașterii Domnului. Din tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, a răsărit. Prin tine ne-a venit mântuirea. Din tine a luat trup Dumnezeu, S-a făcut ca noi, ca pe noi să ne facă asemenea Lui. Fără tine era pierduți; de unde scăparea? Unde să alergăm, noi toți, întru întuneric fiind? De unde, Doamne, să începi mântuirea noastră, dacă nu ar fi fost Maica Ta, a cărei naștere o pomenim astăzi?
Și ținem să amintim, în această cântare, în tropar, încă două pricini care sporesc bucuria. În legătură, bineînțeles, cu cele spuse mai înainte. Continuă troparul:
Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare;
Și stricând moartea ne-a dăruit, nouă, viață veșnică.
Eram sub blestem. Și eram sortiți morții, morții veșnice. Blestemul cel dintâi, când Adam și Eva au călcat porunca Domnului. Și orice încălcare de poruncă, orice păcat, atrage după sine blestem, și ieșire de sub binecuvântarea lui Dumnezeu: „Binecuvântare veți avea dacă veți asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru (…) iar blestem dacă nu veți asculta” (Dt 11, 27); și spune psalmistul David în Psalmul de la Miezonoptică (118, 21): „Certat-ai pe cei mândri; blestemați sunt cei ce se abat de la poruncile Tale”. Iar că prin păcat eram morți, ne încredințează Sf. Ap. Pavel: „Așa cum printr-un om a intrat păcatul în lume, și prin păcat moartea, tot astfel moartea a trecut la toți oamenii” (Rm 5, 12), căci „plata păcatului este moartea” (Rm 6, 23).
Cine ne-a scos din această stare, de blestem și de moarte? Hristos DomnulEl a preschimbat blestemul în binecuvântare. Prin moartea Sa, a călcat puterea morții, a biruit moartea din noi, a călcat iadul și ne-a dăruit viață veșnică. Iar noi, „dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și învia împreună cu El” (Rm 6, 8). Am murit păcatului prin botez, murim păcatului prin puterea iertării pe care o primim prin Spovedanie, și ni se dă arvuna vieții veșnice prin Dumnezeiasca Euharistie, Sfânta Împărtășanie.
Toate acestea au fost posibile, iubiți credincioși, prin Maica Domnului, din care S-a născut Hristos. De aceea îi spunem și în Acatistul Bunei Vestiri: Bucură-te, cea prin care răsare bucuria; Bucură-te cea prin care piere blestemul; Bucură-te chemarea lui Adam celui căzut; Bucură-te izbăvirea lacrimilor Evei.
În același duh, și alte cântări din slujba de astăzi vorbesc despre izbăvirea de blestem și despre bucuria nu doar a oamenilor, ci și a cerului întreg, a lumii de aici și a celei de dincolo:
„Ioachim și Ana din defăimarea nenașterii de fii, iar Adam și Eva din stricăciunea morții au scăpat, Preacurată, prin sfântă nașterea ta”.
„Din rădăcina lui Iesei și din coapsele lui David, Fiica lui Dumnezeu, Maria, se naște astăzi nouă și se înnoiesc și se îndumnezeiesc toate. Bucurați-vă, împreună cu mine, cerul și pământul, lăudați-o pe aceasta moștenirea neamurilor”.
Pe de altă parte, cântarea aceasta, și cântările toate ale praznicului, și sărbătoarea de astăzi, ar trebui să ne privească mai adânc pe fiecare. Cum mă poziționez eu, cum sunt eu în fața acestei sărbători? În fața Maicii Domnului? Ce răsunet au aceste cuvinte, aceste cântări dincolo de glasul meu, în inima mea, în ființa mea? Dacă Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, mie îmi vestește bucurie? Sau altfel spus: când, în ce condiții, cum primesc și eu bucurie la această sărbătoare care prin definiție este vestitoare de bucurie?
Îndrăznesc a aduce două gânduri în aceste sens, acum, pe final de cuvânt. În primul rând: sunt dator și eu a crede și a mărturisi despre Maica Domnului, așa cum spune troparul și așa cum spune învățătura de veacuri a Bisericii noastre dreptslăvitoare: ea este de Dumnezeu Născătoare și ea este Fecioară, pururea Fecioară. Cine nu mărturisește în acest chip, nu are părtășie la bucuria de astăzi. Cine nu o cinstește pe Maica Domnului în chip drept, întru adevăr, sau din contră, cine o necinstește, prin indiferență, sau, mai rău, prin defăimare, sau prin cuvinte de ocară, acela nu are cum să aibă bucurie. Aceia încă sunt sub blestem, nu au binecuvântare, nu-L cunosc pe Hristos, Soarele dreptății, pentru că sunt în întuneric, trăiesc în minciună și în moarte sufletească. De aceea prăznuirea de astăzi se cere a fi făcută cu un adânc simțământ de recunoștință că o putem cinsti cu adevărat pe Maica Domnului. Și să ne reînnoim legătura noastre cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Cu Maica Vieții, ca să avem viață. Cu cea din care a răsărit Soarele dreptății, ca să nu orbecăim în întuneric. Cu cea prin care s-a dezlegat blestemul, că să fim sub binecuvântare.
Mai la adânc mergând, vă rog să puneți la inimă un cuvânt al unui mare părinte al Bisericii nedespărțite, Sfântului Maxim Mărturisitorul: „Dumnezeu Se face neîncetat om în cei vrednici” (Răspunsuri către Talasie 22); „Fericit este cel ce L-a prefăcut în sine, pe Dumnezeu om”; Dumnezeu vrea pururi să Se nască în om, în omul care se curăță de patimi. Și așteaptă nașterea, zidirea acestui om, așa cum a așteptat Dumnezeu veacuri la rând, ca să se nască Prunca Maria, Maica Născătoare de Dumnezeu.
Astăzi sărbătorim nașterea Celeia care L-a primit în ființa ei pe Hristos Domnul. Când vom serba și nașterea omului celui nou din fiecare dintre noi, în care să Se nască, să se sălășluiască, să odihnească Hristos? Defăimată era nenașterea de fii la evrei, pântecele sterp al al Anei, al Sarei, al Elisabetei era văzut ca semn de blestem. Ce voi zice de sterpiciunea mea? Cum altfel voi privi nerodirea inimii mele? Bucurie a vestit la toată lumea nașterea de Dumnezeu Născătoarei. Bucurie se va face, încă o dată, și încă o dată, în cer și pe pământ pentru un păcătos ca mine care se pocăiește, care se leapădă de omul cel vechi și se îmbracă cu cel nou (cf. Col 3, 15). Care-și curăță vasul trupului, care-și face inima altar, și staul, și casă în care să intre și să locuiască Hristos, așa cum Fecioara și-a păstrat lăuntrul fără de prihană pentru a-L zămisli și naște pe Dumnezeu.
O, Hristoase Doamne, vino Tu, Soare al Dreptății, și luminează întunericul din mine. Dezleagă încă o dată blestemul cu care m-am încins prin neascultare și strică moartea care mă înghite. Nu doar în pântecele Fecioarei Maici ai dorit a sta, ci, mai cu dinadinsul, „Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locuiești întru mine”. „Poruncește-mi, și voi deschide ușile pe care Tu însuți le-ai zidit și intră cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intră și luminează cugetul meu cel întunecat”. Intră și-Ți pregătește sălaș. Intră și dă naștere unui om nou. Întră și vestește-mi bucurie. Fă aceasta, Doamne, pentru mijlocirile stăruitoare, pe care nu le poți trece cu vederea, ale Maicii Tale și ale rugătoarei neadormite pentru noi, a cărei naștere o cinstim, astăzi, cu laudă, cu mulțumire și cu dorire de înnoire a inimilor noastre. Amin.
