Preasfinția Voastră, Preacuvioșiile și Preacucerniciile Voastre,
Domnule Primar, Iubiți credincioși și credincioase,
- Acum, la împlinirea a două decenii de când s-a restituit pământului ceea ce a fost al său, spre a fi răsplătit sufletul cu bucuria curată şi veşnică a cerurilor, unde părintele Ionel şi-a început o nouă viaţă, ce va dăinui pururea, cu greu putem pune în paranteză omeneștile sentimente spre a face amintirea celui care şi-a închinat toată viaţa slujirii altarului și amvonului, formând şi luminând viitorul celorlalţi.
- Cartea intitulată Armonia unei vieți frânte, scrisă cu sufletul mai degrabă decât cu penelul de către doamna preoteasă prof. ing. Elena Maloș, este o carte care îl aduce în prezent pe părintele Ionel, soțul distinsei doamne, un părinte care s-a identificat până la contopire cu slujirea preoțească.
- După cum reiese din paginile cărții, autoarea, care în toate circumstanțele vieții și-a asumat cu responsabilitate statutul de soție a unui mărturisitor al lui Hristos, L-a descoperit pe Cel Ce S-a jertfit din iubire pentru oameni în aceeaşi măsură în preotul slujitor de lângă ea şi în fiecare suflet din parohie.
- Această comuniune sufletească a fost premisa vieţii lor de familie. Virtuţile părintelui şi ale doamnei preotese, echilibrul, seriozitatea şi afecţiunea au fost coordonatele căminului lor, dar și modul lor de viaţă; toate acestea au aprins în inimile copiilor râvna pentru idealurile nobile ale credinței.
- Părintele era convins că valorile nu se învaţă din cărţi sau din discuţii sterile, ci ele se imprimă în sufletul copilului doar dacă sunt trăite cu adevărat în familie.
- Se spune că generozitatea creşte generozitate, modestia naşte modestie, hărnicia învaţă hărnicie, bunătatea cultivă bunătate, demnitatea cere demnitate. Așadar, nu poţi modela fără a fi tu însuţi un model.
- Preoția nu este o profesie obişnuită, ci o misiune sfântă, care cere jertfă, fiindcă principala vocaţie a preotului este dăruirea de sine. Te jertfești tu și casa ta, slujindu-i pe credincioși, pentru dobândirea Împărăției cerurilor.
- „Cu duhul fiţi fierbinţi” îi îndeamnă Sfântul Apostol Pavel pe romani (12, 11). Ceea ce înseamnă că aria misionară de luminător a preotului se extinde dincolo de pereţii bisericii, devenind o lumină iruptă din „Lumina lumii”.
- De-a lungul celor 25 ani de slujire, părintele Ionel a dominat timpul său istoric prin slujire, abnegaţie, altruism şi mărinimie faţă de alţii, încercând astfel o permanentă înnobilare şi înnoire a minţilor doritoare de cunoaştere.
- Prin nevoia sa permanentă de a se pune în slujba aproapelui, a sporit sensibilitatea celorlalţi. Sfinţenia nu este o cale de umplere a timpului, ci o cale a crucii asumate de bunăvoie, singura prin care te poți împlini. Fără Cruce nu există Înviere!
- Faptele de slujire și iubire care i-au marcat viaţa sunt cele care i-au asigurat nu doar accesul la transcendenţă, ci şi perenitatea slujirii sale, prin conştiinţa autentică de sine, descoperită manifest în toată existenţa sa.
- El a încorporat cu fidelitate darurile revărsate asupra lui de Dumnezeu în sufletele celor din jur, înmulţindu-le cu responsabilitate și caracter, făcându-le astfel însutit roditoare.
- Părintele nu a fost doar un preot, ci şi un mistagog, iniţiindu-i pe învăţăceii săi în misterele lumii sacre.
- Cu siguranţă chipul lui s-a imprimat în inimile celor care l-au cunoscut, însoţit fiind de pilda vie a unei vieţi trăite sub semnul virtuţii şi al sfinţeniei. De aici și frumusețea cuvintelor rostite de tineri la scurt timp după strămutarea părintelui la cele veșnice: Un om cu suflet bun; Ca părintele Ionel nu a fost nimeni; Slujbele sale erau o bucurie; Parcă stam în fața unui înger; O icoană vie în sufletele credincioșilor ș.a.
- Titlurile medalioanelor din partea a doua a volumului, puse sub egida Gânduri în sclipiri de suflet, continuă să-i scoată în evidență multitudinea virtuților părintelui: Chip de păstor, iubitor de Dumnezeu și iubit de credincioși; Preotul bunei rânduieli; Om al lui Dumnezeu; Cel mai iubit dintre protopopi; Teologul de la strană și preotul din Sfântul Altar; Ultimul oștean a lui Ștefan cel Mare etc.
- Doamne, ce carte minunată! Un mini-tratat aplicat despre preoție! O carte care merită să fie așezată la loc de cinste în biblioteci, cu precădere în cele ale preoților tineri. Și, de ce nu? Chiar și ale credincioșilor. Însă care să nu fie doar așezată, ci care trebuie răsfoită cât mai des.
- Și ale credincioșilor pentru că, cei care ar citi o astfel de carte, ar descoperi viața preotului dincolo de arenă.
- O felicit pe doamna preoteasă Elena Maloș pentru inițiativa și curajul de a scrie o asemenea carte, un recurs la memorie, care concentrează două decenii de singurătate, de lacrimi, de frământări și neliniști, de întrebări fără de răspuns și de așteptarea reîntâlnirii la învierea cea de obște.
- Îmi iau îngăduința să afirm că, prin această carte, vă veți înveșnici. În acest sens, filosoful de la Păltiniş, Constantin Noica, spunea: „Sunt în ceea ce am scris. Şi dacă lucrările mele nu sfârşesc o dată cu mine, voi sfârşi a doua oară o dată cu ele”.
- Aşa se face că cei care au ştiut să se înveşnicească prin actul creator nu mor, ci durează în timp, în istorie şi în veşnicie.
- Închei prin a spune: Odihnească-se părintele Ionel de ostenelile lui, căci faptele lui îl însoţesc (Apocalipsa 14, 13), iar frățiile voastre să trăiți și să-l pomeniți.
La mulți, buni și sănătoși ani tuturor celor care purtați numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel!