Cinstiți părinți împreună slujitori,
Cuvioase maici,
Doamnelor și domnilor inspectori și profesori,
Distinse oficialități,
Stimată doamnă preoteasă și îndurerată familie,
Iubiți credincioși,
Așa glăsuiește una dintre cântările slujbei înmormântării: „Văzându‑mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi‑a venit înfricoşătorul ceas al morţii”. Nedorit, neașteptat și fără de niciun semn deosebit, prevestitor, a venit ceasul plecării și pentru părintele Dan Constantin Ceredeev. Căci la cei 52 de ani neîmpliniți încă mai era loc de lucrare, rodirea încă nu se rotunjise cum ni s-ar fi părut nouă că s-ar mai fi putut, daruri încă mai stăteau a fi înmulțite, iar toamna roadelor încă nu-și arătase frunzele îmbiind a culegere bucuroasă și recunoscătoare. În ajun de Postul Sfintei Marii, clopotele „bisericuței domnești” de aici, din Ciumârna, n-au mai chemat la Liturghie, nici n-au sunat a adunare la vreo împreună lucrare cu care atât de mult ne-a obișnuit această aleasă familie, ci au dat o altă veste: A plecat părintele.
Clopotele acestea nu au bătut dintotdeauna atât de des. Înainte de venirea părintelui, mult mai rar, de Paști ori la mari sărbători, când și când, bisericuța veche de lemn adusă aici din Câmpulung, cu trudă multă, pe brațe, acum un veac și jumătate, arăta mai mult a sală austeră, neprietenoasă, ca un muzeu de sat de munte. Dar în acea primăvară a anului 1996 Dumnezeu a trimis aici un apostol, proaspăt hirotonit (28-29 aprilie 1996) de către vrednicul părinte episcop-vicar al Sucevei Gherasim Putneanul. L-ați primit atunci cu o oareșicare ezitare, dar nu din răutate ori rea-voință, Doamne, ferește. Tocmai ce recent vă plecase, taman în Postul cel Mare, un alt preot, ca și alții, mai înainte, la scurte vremi, neobișnuiți cu viața grea de la munte. Cum ar fi putut un tânăr preot, de numai 24 de ani, să primească a trăi aici? Născut și crescut în târgul Ieșilor (în 1972), urmând tot acolo și școala generală (1979-1987) și Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” (1987-1991), și în anul 3 la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași încă fiind (pe care o va absolvi în 1997), locul lui – v-ați fi spus – nu este aici, în inima muntelui. De aceea, tot cumpănind, pălimarul de atunci de abia după vreo trei luni i-a predat părintelui definitiv cheile bisericuței, dar încă nici atunci nu toți credeau că va face casă bună cu ei aici, pe durată de vreme. Fără un acoperiș sigur deasupra capului, și părintele avusese atunci un moment de cumpănă. Mărturisea mai târziu ce sentimente l-au încercat după prima întâlnire cu bisericuța cuminte de pe deal, cu oamenii de aici, dar și cu vigoarea aspră a muntelui: „Totul mă îndemna să plec, să abandonez orice gând, să nu mă mai uit înapoi. Totul mi se părea sărac, înapoiat, rece și rupt de lume. Până și sătenii, veniți să mă întâmpine, mă priveau într-un fel anume, cu regret și compasiune, vrând parcă să-mi spună că înțeleg situația și că nu se vor supăra dacă am să-i părăsesc (…). Aș fi plecat, cum spuneam, fără niciun regret, dar Dumnezeu m-a întors din drum, așa cum numai El știe să o facă. M-a întors din vârful dealului, unde oprisem mașina într-o parcare, pentru a lua o ultimă decizie, împreună cu preoteasa. Preț de minute bune am stat într-o tăcere desăvârșită, gândind fiecare la ale lui. (…) Ne-am rugat, cerând răspuns de la Domnul și, brusc, fără să scoatem un singur cuvânt măcar, de parca eu și preoteasa ne-am fi pus de acord, am pornit mașina și ne-am întors în sat”.
Și așa a început povestea frumoasă a acestor trei decenii de pastorație de la Ciumârna. În cronica de slove și gânduri în care părintele Dan consemnase tot ce crezuse de cuviință că se cade spre a nu se lăsa uitării, povești și legende, istorii ale ultimilor scândurari ce au durat minunea aceasta, cu capete de rândunică la colțuri, va trebui să fie încrustate și cele frumoase petrecute aici. Cu răbdare și migală. Cu respect pentru tradiții și deschidere spre noutate. Prețuind cele ale locului și aducând Ciumârna pe harta recunoașterii dincolo de țară. Nimic pentru el însuși, ci totul jertfind pentru acasă, fie ea, casa cea de aproape, cu soția, dna preoteasă Daniela Luminița și copiii Emilian și Anastasia Simona, fie familia cea mare, a huțulilor de la Ciumârna, care și-au avut păstorul aproape, mai bine de jumătate din viață petrecând-o dimpreună cu ei.
Cu dumneavoastră și pentru dumneavoastră, adică. Pentru că tot de la dumneavoastră, de la credincioșii cuminți și evlavioși, părintele a avut de învățat. Într-o dimineață cu viscol aprig, când părintele se gândea: „Doamne, cine va mai ajunge pe vremuieli ca acestea la slujbă?”, două bătrâne, neînspăimântate de frig și vifor, îl așteptau la ușa bisericii. A învățat cum Sfântul Nicolae, ocrotitorul acestei comunități, știe să dea semn: și când bundițele cu dihor, scumpe tare și spiritual, dar și la preț, au fost furate de un neavenit de la copiii participanți la Olimpiada de meșteșuguri tradiționale, el, Sfântul Nicolae, dimpreună cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, la racla căruia se închinau atunci copiii, le-a adus înapoi.
De la dumneavoastră, din dârzenia dumneavoastră, părintele a învățat că de fulgere, de trăsnete, de grindină te apără sfinții, dacă îi cinstești cum se cuvine: Ilie și Foca, Marina și Pantelimon și Maria Magdalena. Toți prăznuiți de Biserica Ortodoxă în luna lui iulie, cea fierbinte precum cuptorul, părintele a păstrat datina și credința muntenilor, dar a înnobilat-o și prin veșmânt de cucernică prețuire liturgică, nu doar evlavie uneori vecină cu superstiția. O fi oare doar întâmplare că la sfârșit de chiar lună iulie părintele a fost chemat la ceruri? Acolo unde nu mai sunt vifore de încercări, furtuni de vorbe nepotrivite uneori de care mai avem parte și fără de grindină din partea neprietenilor, ci văzduhul senin al păcii și odihnei, al răsplății și iubirii iertătoare a lui Dumnezeu pe Care L-a iubit și L-a slujit.
Povestea bisericuței pe 300 de florini cumpărată de huțulii de la Ciumârna se va împleti, de acum, și mai abitir cu povestea, de fapt poveștile, de viață și de lucrare ale părintelui Dan. Le-a scris împreună cu dumneavoastră și ele nu se vor uitate în biografii, dări de seamă, prezentări în presă ori în anuare ale protopopiatelor. Ele sunt, da, acolo, enumerate pe pagini multe, dar se vor a fi întru neuitare așezate în inimile dumneavoastră mai întâi, ale credincioșilor din Ciumârna.
Căci, zic iarăși cu îndrăzneală, împreună cu dumneavoastră a clădit părintele Dan. Împreună cu dumneavoastră a derulat zeci de inițiative prin Asociația „Proiect Pro Europa” (cel mai mic copil al soților Ceredeev, cum s-a mai spus admirativ), dar și fără o instituție anume patronatoare. Aduceți-vă aminte, voi, credincioși păstoriți de părintele dumneavoastră, cum v-a învățat copiii să facă vizite la domiciliu, aducând bătrânilor cele de ale gurii și ajutându-i la treburile casnice. Cum prin organizațiile locale de femei a mobilizat gospodinele satului să gătească masă aleasă la evenimente de seamă ale comunității, printre care nelipsitele pampuște, ca să nu se piardă tradiția cea frumoasă. Aduceți-vă aminte, voi, gospodari vrednici de la poalele Runcului, de lucrările făcute prin osârdia părintelui Dan și a doamnei preotese, la Colegiul „Petru Rareș” din Suceava, ori la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung, sau la Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, prin spațiile verzi amenajate, prin jardiniere sau flori plantate. Și lucru de seamă: Vă întreb cu mâna pe inimă: vreți să-i faceți o bucurie părintelui Dan, părintelui dumneavoastră, care vă vede și vă simte și vă urmărește de sus? Duceți mai departe mai ales, mai ales, tradiția grijii față de „bunicii” de la Căminul de bătrâni de la Solca. Și dacă a fost de șapte ori până acum organizată de sfintele sărbători pomana porcului, la începutul anului următor duceți aroma de bucate tradiționale în preajma foișorului de la Solca pentru a opta oară, și apoi pentru a noua oară, și tot așa.
Nu uitați jertfa părintelui. Nu uitați dragul cu care a învățat și cuvinte ale limbii vorbite aici, și v-a apreciat portul popular frumos colorat, și datinile de Bobotează. Amintiți-vă de vorba bună și calmă, de bomboanele pentru copii. De osteneala părintelui care aducea pe cei adormiți pe văi de munte, nu de puține ori, respectând datina mesei de pomenire de dimineață și ajungând cu așezarea în groapă la ceas de seară.
Doamna preoteasă, l-ați avut alături pe părintele și i-ați fost alături. Împreună ați clădit acest nou chip al comunității de la Ciumârna. V-ați asumat-o și i-ați dat contur. Iar în mai provocatoarele proiecte și angajări, deseori mistuitoare de timp și energie, aduse de noua slujire de inspector de specialitate pentru religie la care ați fost chemată deodată cu venirea la Suceava a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, tot pe părintele l-am simțit că v-a fost cel mai fidel susținător, ocrotitor și apărător. S-a bucurat sincer de reușitele dumneavoastră, v-a fost omul din spate întăritor. Iar în cele câteva clipe de grea cumpănă, alimentate de ochiul pieziș al răuvoitorilor și de surâsul perfid al invidioșilor, tot părintele a fost cel care printre puținii v-a luat apărarea, pentru că a crezut în dumneavoastră. Că dragostea și prețuirea reciprocă a soților nu mai caută la cine este în față, sau cine primește cununa, căci una sunt întru Hristos, Cap al Bisericii și Căpătâi al Familiei. Această familie în care Emilian și Anastasia au învățat de la tata și de la mama generozitatea, dăruirea, valoarea muncii dezinteresate, căci ei, copiii, au fost voluntarii cei dintâi, recunoscuți și prin diplome primite, dar, mai mult, crezând ei înșiși și insuflând acest spirit și altor tineri. Uneori tânjind voi sincer după mai mult din partea părintelui și a mamei, atât de prinși întru cele ale slujirii semenilor, vă veți da nădăjduiesc seama tot mai adânc de darul pe care Dumnezeu vi l-a trimis prin acești părinți pe care îi aveți.
Cinstiți părinți din Cercul Pastoral „Sfântul Vasile de la Moldovița”, și sfințiile voastre, ceilalți, apropiați sau mai puțin apropiați ai părintelui Dan Constantin! E minunat că i-ați stat alături în aceste zile și seri și acum, la slujba de înmormântare. Luați din duhul jertfitor al părintelui. Aduceți-vă aminte de cuvântul lui, poate uneori mai ascuțit, dar nu necuviincios, din întâlnirile sfințiilor voastre, căci apăra evlavia, și buna așezare, și rânduiala cea care nu se cade a fi stâlcită. Duceți în comunitățile unde sunteți câte ceva din cele ce puteți lua și, mai ales, spulberați mitul că într-un cătun la prima vedere neprietenos nu se pot face lucruri care să dăinuie, să trezească multe conștiințe, să îndemne la ieșire din comoditate și să odihnească inimi.
Ajungând la apolisul rugăciunii de prohodire din această zi de vineri (care zi o iubea și o cinstea mult părintele, deseori prin slujire), cu durere, dar și cu nădejde în Înviere, vom da pământului ce este al său. Vom păstra însă duhul și icoana părintelui jertfitor Dan Constantin. Vom face făgăduință de a fi ambasadori ai Ortodoxiei după chipul lucrării sale. Vom încerca, după putere și dragoste, să stăm alături de doamna preoteasă Daniela Luminița și de comunitatea de aici. Însăși prezența dumneavoastră numeroasă este mărturie a dragostei față de ei, iar delegația de la Centrul Eparhial Suceava și de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” aici, dimpreună cu noi, prezentă, este semnul recunoștinței și prețuirii Părintelui Arhiepiscop Calinic, care transmite prin noi condoleanțe, rugăciune de iertare și îmbrățișare de mângâiere familiei părintelui.
Iar când, la 8 septembrie, plinise-vor cele 40 de zile de pomenire, vom cânta, în ziua când ar fi împlinit cei 52 de ani, biruitorul și dătătorul de nădejde imn „Hristos a înviat”, cu nădejde că Maica Domnului, maică a vieții și care a mijlocit venirea vieții și pentru pruncul Dan Constantin, prin părinții săi Corneliu și Eugenia, va implora dăruirea veșnicei veselii pentru preotul Dan.
Șterge, Mult-milostive Doamne, petele de pe veșmântul sufletului slujitorului Tău, Dan Constantin preotul, fratele nostru. Primește-i osteneala, dragostea și râvna pentru Casa Ta și pentru frații mai mici ai Tăi. Și așa cum l-ai primit aici, în bisericuța de lemn a Ciumârnei, primește-l între slujitorii Tăi la altarul Tău ceresc. Și locaș mai cald, mai frumos mirositor decât înmiresmarea lemnului de aici și de mult mai mari lumini izvoditor rânduiește-i în Împărăția Ta cea veșnică.
Din neam în neam să-i fie pomenirea și în inimi neuitată amintirea. Amin.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
