Preacuvioși și Preacucernici Părinți împreună slujitori,
Îndurerată familie,
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,
Ne aflăm acum la sfârșitul slujbei de înmormântare a robului lui Dumnezeu Alexandru Radu. Peste scurt timp, la 1 iunie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani. Mulți? Sau nu așa mulți… Cred că simțim cu toții că nu atât numărul este ceea ce contează, ci cele cu care se umplu acești ani. Căci citim în Cartea Sfântă, în Înțelepciunea lui Solomon (4, 9-10). „Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată”. Înțelepciunea și viața neprihănită sunt așadar, cele ce încununează și dau sens unei vieți, fie ea mai lungă, fie mai scurtă.
Cine poate număra toate cele petrecute în această viață de om? Bucuriile, necazurile, împlinirile, dezamăgirile, oamenii care i-au stat în preajmă, cei care l-au prețuit și cei care l-au părăsit, cele frumoase și cele pe care nu le-ar fi dorit a i se întâmpla sau a le lucra? Toate s-au adunat și cu felul cum a rânduit el, în adâncul sufletului lui, cum le-a gestionat adică – așa cum se spune, în limbaj modern – merge înaintea Domnului. Căci spune Scriptura: „Noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Dumnezeu, ca să ia fiecare după cele pe care le-a lucrat trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10). Acum este momentul de judecată și pentru robul lui Dumnezeu Alexandru, și pentru aceasta, iată, ne-am adunat în duh de rugăciune, pentru a cere de la Dumnezeu mila Sa, dragostea Sa iertătoare, îngăduința față de cele pe care el, Alexandru, nu le-a lucrat, poate, așa cum se cuvine.
Venind din Bucovina, aici în partea de Jos a Moldovei, pentru a fi alături de părintele arhimandrit Valerian și de ceilalți membri ai familiei, la acest moment de despărțire, îngăduiți a aduce înaintea ochilor dumneavoastră sufletești o imagine din scena Judecății de Apoi de la Mănăstirea Voroneț. Acolo, pe peretele de nord, în registrul al patrulea al compoziției, se află înfățișat sufletul omului situat între cele două talgere ale unei balanțe. Cea de-a dreapta lui este străjuită de îngeri, care aduc înaintea lui Dumnezeu, punând pe cântar, faptele cele bune. Cealaltă este vegheată de demoni, care, contabili buni fiind, nu contenesc a căuta toate relele, toate neîmplinirile unei vieți de om, toate petele care s-ar fi pus pe haina cea curată primită la Botez, numai și numai pentru a ne acuza.
Așa ne-a zugrăvit momentul Judecății noastre și cântările Bisericii de acum câteva săptămâni, cu puțin înainte de începutul Postului Mare. S-a spus atunci, prin cântare: „Când se vor așeza scaunele și se vor deschide cărțile, Dumnezeu va ședea la Judecată … oamenii cu frică vor fi judecați, fiecare precum a lucrat”. Dar nu doar atunci, la sfârșitul lumii, va fi evaluată viața noastră, iubiți credincioși, ci și la scurt timp după trecerea noastră Dincolo, vom fi așezați înaintea unei judecăți care va cerceta, fără părtinire, cele lucrate de noi.
Spre ce, așadar, nădăjduim, acum, pentru robul lui Dumnezeu Alexandru? Spre cele care, frumos lucrate în viață, fi-vor așezate pe talerul cel din dreapta. Și-a trăit copilăria în vremuri nu tocmai liniștite (nici 10 ani nu avea la sfârșitul celui de-al doilea război mondial); dar parcă altele erau vremile atunci, mai cuminți, mai cu frică de Dumnezeu. Toată ascultarea pe care a făcut-o, copil fiind, față de părinții săi, Ion și Adela, din Lipova Bacăului, se va pune, acum, chiar dacă după zeci de ani, în talerul cu faptele cele bune. Căci spune porunca decalogului „cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ” (Ieșire 20, 12); dar nu doar bine pe acest pământ, ci fericit și binecuvântat în „pământul celor vii”. adică în viața cea veșnică, în Împărăția lui Dumnezeu. Și aici, în preajma lui Dumnezeu, nădăjduim că se întâlnește astăzi robul lui Dumnezeu Alexandru atât cu părinții săi, cât și cu cei 2 frați și cele 2 surori. care mai înainte au trecut la cele veșnice. Și dacă se spune în Pildele lui Solomon că „Fiul înţelept înveseleşte pe tatăl său, iar cel nebun este supărarea maicii lui” (Pilde 10, 1) atunci credem că părinții săi, Ion și Adela, se veselesc și după moartea fiului lor, de cele înțelept lucrate în viață.
Robul lui Dumnezeu Alexandru nu au absolvit școli pretențioase. Dar știm că au fost, și încă sunt oameni, care poate nu știau să scrie, sau să vorbească vreo limbă străină, dar știau să se poarte așa cum vrea Dumnezeu. Aceasta este școala vieții. Pe talgerul străjuit de îngerii buni, primul fiind cel primit de la botez, se va așeza și felul cum te-ai comportat cu semenii tăi, cu colegii de serviciu, ce ai lăsat în urmă. Mulți ani a lucrat dl Alexandru la o firmă de salubritate comunală; o muncă socotită ceva mai de jos, dar cât de trebuincioasă pentru curățenia unei comunități. Ei bine, și felul cum și-a îndeplinit-o va conta înaintea Domnului. Așa cum fiecare vom da socoteală: am lucrat cu devotament, sau cu mai puțină tragere de inimă? Am fost implicați în lucrare, sau așa, de Doamne-ajută cum spune românul? S-au bucurat oamenii interacționând cu noi, mulțumiți de felul nostru frumos de a ne comporta, sau au ales a sta deoparte, din calea poate a răcelii noastre, a nemulțumirilor noastre, a pretențiilor noastre? „Slujba ta fă-o deplin” (2 Timotei 4, 5), spune Sf. Pavel, nu pe jumătate, fără implicare; „slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu”, spune Sf. Ap. Petru (1 Petru 4, 10). Vedeți că nu ni se cere, până la urmă, decât fărămă de omenie! Să fii bun cu celălalt! Să-ți faci datoria, acolo unde ești, mai sus ori mai jos pe scara socială! Dar cu conștiința că ți-ai plinit menirea! Da, a fost un om printre oameni; viața sa nu a fost desăvârșită, căci toți suntem cu lipsuri, dar a știut să lase o amintire luminoasă în sufletele celor care l-au cunoscut.
Aș aminti, acum, și faptul că fratele Alexandru a răspuns chemării lui Dumnezeu de a fi tată de copii. Dumnezeu l-a binecuvântat cu 9 lăstare: unul dintre ei, Mihai a plecat la cele veșnice; ceilalți 8 îi poartă recunoștința pentru cele ce a putut face pentru ei: Gigel, Luminița, Daniela, Cristi-Costel, Vasile (astăzi, părintele Valerian), Gelu, Gheorghiță și Monica. Nu i-a fost ușor. S-a simțit uneori tata depășit de situație; a trebuit să ia decizii care l-au rănit sufletește; poate că le-a regretat tot timpul vieții, dar, atunci, la acele momente de cumpănă, atât a putut face pentru a merge mai departe. A sădit în copiii ce a putut el mai bine, cu nădejdea că Dumnezeu va completa cu cele ce el, ca tată, nu a putut rotunji cum și-ar fi dorit. Și Dumnezeu a lucrat și a semănat cele ce numai El, Adevăratul nostru Tată, cum spunem în rugăciunea domnească, poate să ne dăruiască, așa, ca unor fii iubiți.
A avut de purtat robul lui Dumnezeu Alexandru și crucea unei suferințe trupești, de lungă durată și tot accentuându-se cu timpul. A fost bolnav de diabet, care s-a agravat spre finalul vieții. Ultimul an din viață a fost unul greu, cu suferință trupească, dar îi citeai zâmbetul de pe chip chiar și în situația asta. Se ferea să facă rău cuiva, spunând că orice rău ai face, te întâlnești cu el. Și credem, că și prin această suferință, sufletul și trupul lui s-a curățit, „ca aurul în topitoare” (Pildele lui Solomon 17, 3). Și nădăjduim că pe cântarul dreptății și milei lui Dumnezeu va sta și osteneala aducerii la viață și a purtării de grijă pentru copii, și suferința îndurată cu răbdare și fără cârtire.
Acum, a venit vremea să își ia rămas bun și să-și ceară iertare. Și noi să ne rugăm pentru iertarea lui. Păstrați-i amintirea cu cele frumoase pe care le-ați primit de la dânsul. Cuvântul lui încurajator, chipul de răbdare, puterea de a spune o vorbă bună. Puneți numele lui înaintea lui Dumnezeu întru pomenirea cea așezată de Biserică la soroacele rânduite. Așa vă arătați dragostea față de tatăl, față de bunic, față de cel pe care îl prețuiți, prin neuitare. Nu uitați că sufletul lui va sta nu doar acum, la judecată, ci o va aștepta, ca noi toți, și pe cealaltă din vremea de sfârșit. De aceea, toate rugăciunile și milosteniile se vor sui înaintea lui Dumnezeu, prinos de bună mireasmă, pentru ca talgerul cel din dreapta să cântărească mai mult, spre primirea cuvântului de mântuire din partea Judecătorului.
Pentru aceasta, pentru a aduce rugăciune înaintea lui Dumnezeu, am venit și noi, părinți ostenitori la Centrul Eparhial din Suceava și de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, unde se ostenește acum părintele arhimandrit Valerian. Suntem purtătorii mesajului de condoleanțe al IPS Părinte Arhiepiscop Calinic, care vă transmite binecuvântarea sa părintească și îmbrățișarea cu compasiune. Și toți cei prezenți, rudenii și cunoscuți, prieteni sau apropiați ai familiei, aducem nu doar o floare sau o lacrimă, ci gând smerit de rugăciune. Ca, dacă talgerul va mai avea nevoie de încă puțin pentru a înclina spre cele de-a dreapta, să fie mila și iertarea și dragostea lui Dumnezeu cele care să covârșească toate, pentru ca robul lui Dumnezeu Alexandru să audă glasul cel atât de dorit de noi toți: „Bine, slugă bună și credincioasă. Peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului Tău” (Matei 25, 21).
Veșnică să-i fie pomenirea, din neam în neam. Amin.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților