Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase Maici,
Îndurerată familie,
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,
70 de ani spune psalmistul că este vârsta rotundă a omului. De este în putere, Dumnezeu îi sporește anii și până la 80, iar ce este mai mult, osteneală și durere se adaugă (cf. Ps 89, 10-11). Robul lui Dumnezeu Gheorghe Tomoioagă a împlinit 71 de ani și 5 luni – născut fiind la jumătatea lui octombrie 1953 – și Dumnezeu a hotărât să-l cheme la el. Pentru că a socotit, El, Domnul, Care „prin adâncul înțelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chivernisește” (Troparul pentru cei adormiți din Slujba înmormântării) că s-a împlinit viața, că plină i-a fost trecerea prin lumea această, că roditori au fost anii pentru robul Său, Gheorghe. În trei direcții am putea să ne gândim că a gravitat viața împlinită a celui de care ne amintim astăzi: familist convins, om responsabil în comunitate și, mai ales, credincios iubitor al sfintelor lui Dumnezeu Biserici.
Tânărul Gheorghe Tomoioagă a învățat de la părinții săi, Dumitru și Maria, să prețuiască, așa cum a primit, credința și tradițiile. După cum știți, tatăl său, Dumitru Tomoiagă a fost primul meșter care a realizat un model național pe o casă în Ciocănești. După el, au început și alții să-și împodobească locuințele și așa aveți dumneavoastră renumele acesta peste tot, ca unul dintre satele cele mai colorate din Europa. Într-un interviu luat acum ceva ani în urmă dl Gheorghe mărturisea despre copilăria lui: „Când eram mici, ca tata să-și facă munca, cineva trebuia să rămână acasă să se ocupe de restul. Vacanțele noastre ca și copii au fost cu mai puține excursii, tabăra ne-a fost la fân, la cartofi. Pe schelă am urcat din clasa I, la prima lucrare, care și acum se află în picioare. În clasa a V-a am făcut singur prima casă cu model național, bordeiul lui Gavrilă Arseniuc. (…) A venit bătrânul Arseniuc duminică dimineața la tata acasă să-i facă căsuța. Tata nu avea timp, i-a spus bătrânului să meargă la ceilalți doi meșteri din sat, dar când nici ei nu au putut, m-a trimis pe mine. Din clasa a V-a tata nu mi-a mai cumpărat uniformă școlară. Nu că nu ar fi vrut să cumpere, dar unde am lucrat, am câștigat bani”[1].
După ce a terminat școala generală din Ciocănești, ar fi vrut să continue studiile. Poate să fi fost o transmitere a dragostei de carte de la bunicii după tată, care știau la perfecție limba germană. Și tot de la bunici, și cei după tata, dar și cei de după mama, a mai învățat ceva, ce nu se predă în școală, ci poți deprinde doar dacă are cine să îți insufle acasă: credința în primul rând, cinstea și omenia. Dar frații săi fiind mai mari, Vladimir și Silvia (viitoarea maică Sofia), Gheorghe era menit să rămână acasă, pentru a se ocupa de gospodărie și să aibă grijă de părinți. Tot el povestea, acum 5 ani: „Țin minte că lucram cu tata la o casă cu motive naționale în Borșa și am fugit de acolo. Am plecat la Vatra Dornei și am dat examenul la liceu și am intrat cu brio, dar ei nu m-au lăsat să mă duc și a trebuit să fac ascultare de părinți. I-am convins până la urmă și după aceea, când au văzut că am ambiție să învăț, le-a părut rău. Am mers anul următor la liceul (industrial) la seral. Până la urmă am terminat facultatea de drept și pentru cultura mea generală cursurile de teologie, inclusiv masteratul”[2].
În 1979, tânărul Gheorghe s-a căsătorit cu domnișoara Irina Maxim, din Iacobeni, iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii: Dimitrie, astăzi preot și administrator de firmă, căsătorit la rându-i cu Simona Elena, și Ioana-Maria, căsătorită cu Vasile Popa. I-a crescut frumos, i-a crescut în credință. Dragostea lui de cele sfinte a încercat să le-o insufle și lor; deși timpul nu i-a permis totdeauna să fie cât și-ar fi dorit împreună cu familia, fiind reținut de îndatoririle obștești, a ținut ca familia să nu o lase pe locul al doilea; ci să se împlinească și cu el cuvintele Scripturii care zic: „Fericiți toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui; Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit ești; bine-ţi va fi! Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, așa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul” (Ps 129, 1-4)
Destoinic și harnic, întreprinzător și cu spirit de inițiativă, Gheorghe Tomoioagă a intrat de timpuriu și în slujba cetății, cum se zice. La 27 de ani era deja numit viceprimar, iar la 33 de ani și-a început slujirea de primar în Cârlibaba, din 1986 până în 1989. După un interval de trei ani când a activat la Întreprinderea de Industrializare a Cărnii Suceava, timp de 10 ani (între 1992-2002) a fost primar la Iacobeni. Apoi, în 2002, reînființându-se comuna Ciocănești (care fusese desființată în 1968), a trebuit să aleagă: fie rămână în Iacobeni, fie să vină la Ciocănești și a ales satul de obârșie, de care îl legau atâtea lucruri. Alți 10 ani a cârmuit și destinele acestei localități, ca primar, și nu a stat degeaba. În 2004, în mandatul său, localitatea s-a autoproclamat sat-muzeu. Ciocănești este localitatea unică nu numai din țara noastră, sau din Europa, ci și din lume care are elemente ale motivului popular pe trei lucruri emblematice: pe costumul popular, pe oul încondeiat și pe casele locuitorilor, invenție care aparține, cum am spus, tatălui său. A profitat, în sensul cel bun, de aceste oportunități și a susținut dezvoltarea turismul rural; spunea că încă nu facem nici jumătate din ce au realizat cei de dinaintea noastră. Bunica lui, de pildă, conducea o caleașcă cu care ducea „talieni”, cum le spuneau la italieni, în Iacobeni, unde veneau pentru apele sulfuroase. Îi ducea cu caleașca și câștiga mai mult decât bărbații, care lucrau cu boii la câmp. Ce minunat să ai astfel de strămoși care să-ți insufle dragostea de muncă, inventivitatea, priceperea de a te descurca!
În același sens, iată, dumneavoastră vă mândriți cu Festivalului Ouălor Încondeiate, care va ajunge anul aceasta la cea de a 20-a ediție și ar fi bine să nu se uite că dl primar Timoioagă a fost inițiatorul și sufletul festivalului. Ca și al celorlalte manifestări, care țin de revalorificarea tradițiilor strămoșești: Festivalul Obiceiurilor și Tradițiilor, Festivalul Păstrăvului, serbările Răscolul Stânii și Măsura Oii, reînvierea tradiției plutăritului pe Bistrița Aurie. Ce bucurie pentru cei care pot fi prezenți în zilele acelea în zona dumneavoastră! Dl primar Gheorghe Tomoioagă a înțeles că nu poți supraviețui teafăr decât ducând mai departe tradițiile autentice. Și că viitorul nu se poate construi pe nimic, cum încearcă unii să ne învețe; clădim pe cele trainice pe care le-am primit din strămoși, nu copiindu-le simplu, ci prelucrând și îmbogățind creativ cele moștenite. Cine nu-și cinstește strămoșii, credința și obiceiurile nu va putea să reziste în fața tăvălugului care ar vrea să ne taie rădăcinile și să ne rupă de trecut, ca să nu mai aparținem nimănui.
Dar pentru că nu doar în trecut se cuvine să ne fie privirea îndreptată, ci mai ales spre înainte și spre veșnicie, spre cele care nu trec, robul lui Dumnezeu Gheorghe Tomoioagă a iubit mult Biserica. Sămânța cea bună a primit-o de la bunici și părinți. A lucrat mult cu IPS Părinte Arhiepiscop Pimen, Dumnezeu să-l odihnească; cu el s-a sfătuit când a ctitorit o biserică ori un schit; l-a ajutat pe IPS sa când i-a fost cerut sprijinul, l-a însoțit de multe ori în călătoriile și căutările IPS sale. Pe culmea Botoșului, cei mai în vârstă își mai aminteau de cei 37 de călugări care s-au adăpostit în grajdurile familiei Ciocan, în urma acelui decret care i-a izgonit pe monahi din mănăstiri. În podul unuia dintre aceste grajduri, părinții săvârșeau Sf. Liturghie zilnic, până când, în acel dureros an 1959, poterile poliției i-au prins și înlănțuit pe acei călugări, călugări „trântori” cum îi numeau batjocorit, și i-au trimis în închisorile comuniste. Pentru a li se păstra amintirea, dl primar Gheorghe Tomoioagă, dimpreună cu frații săi Silvia și Vladimir, sprijiniți și de părintele Arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, și el cu obârșii din zonă, au ctitorit aici schitul închinat Sf. Apostoli Petru și Pavel de la Botoș, un mic Athos românesc, cum mai este cunoscut. Dar nu doar aici s-a implicat dl primar. Prin osteneala lui și prin dragostea lui s-au înălțat și așezămintele monahale Sf. Cruce de la poalele vârfului Suhard, Sf. Pantelimon Mestecăniș, Sf. Dimitrie Vatra Dornei și Sf. Irina Ciocănești. Și nu numai acestea: sunt aici prezenți părintele stareț și exarh Melchisedec Velnic, care dă mărturie despre cât de mult a ajutat dl primar și mănăstiri, dar și biserici. La fel, în duh de rugăciune, ne sunt alături – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care, prin noi, trimite sincerele sale condoleanțe familiei – și părinți stareți și maici starețe de la mănăstirile ctitorite de domnia sa, dar și de la cele mult ajutate, sprijinite de dl Tomoioagă, precum Orata sau Dorna Arini. Și din Maramureșul megieș a venit, în semn de recunoștință, părinte Grigorie, aducând cu sfinția sa floarea recunoștinței pentru tot sprijinul consistent, dezinteresat și netrâmbițat, pe care Gheorghe Tomioagă l-a arătat față de comunitate din Săpânța sau față de vechea mănăstiri de la Peri.
Pe temeliile puse de dânsul, se continuă astăzi zidiri noi, sub îndrumarea și sfaturile părintelui arhiepiscop Calinic, dar, mai mult decât zidurile, mai mult decât hrisoavele de sfințire sau monografii, numele robului lui Dumnezeu Gheorghe Tomoioagă va fi reținut de către viețuitorii acestor mănăstiri, pentru că va fi pomenit cât vor dăinui ele, acolo, la loc de cinste, între „preafericiții și de-a pururi pomeniții ctitori”.
Acestea și mai mult decât cele pe scurt amintite aici, au fost preocupări alese ale robului lui Dumnezeu Gheorghe Tomoioagă. Ne rugăm lui Dumnezeu să primească toată jertfa sa, în slujba Bisericii și a comunității. Pentru dragostea sa de cele sfinte să treacă Dumnezeu cele pe care, ca om, purtător de trup și trăind în lume, le-a fi greșit, cu voie sau fără de voie. Purtați-l, în rugăciune, mai ales dumneavoastră, soția Irina, și copiii, părinte Dimitrie, care de acum îl veți pomeni pe tata la cei adormiți dimineața, la Proscomidie, alături de bunici și de monahia Sofia, mătușa sfinției voastre, dar și fiica Irina, în cinstea sfintei care vă ocrotește tata ocupându-se de ridicarea schitului dintre iazuri. Cuvioșiile voastre, părinți și maici care viețuiți în așezăminte monahale ctitorite de această familie: aveți datorie înaintea lui Dumnezeu de a-l pomeni pe robul lui Dumnezeu Gheorghe, cel mult iubitor al Casei lui Dumnezeu.
Frați și surori din Iacobeni și din Ciocănești: prețuiți cele frumoase pe care vi le-a lăsat în comunitate primarul dumneavoastră. Este drept că poate nu a putut pe toți și chiar întotdeauna să vă mulțumească; așa este când ai funcții cu responsabilitate, nu poți chiar toate să le faci dintre cele care ar trebui. Dar bucurați-vă că ați avut un astfel de edil al comunei și duceți mai departe obiceiurile sfinte și tradițiile care vă fac cinste.
Acum, la ceas de despărțire, ne rugăm Dreptului și Mult-milostivului Judecător să ierte greșelile robului Său, Gheorghe. Să primească jertfa făcută de el în timpul vieții și jertfa dumneavoastră de dragul lui de acum și de la fiecare pomenire care va urma. Chemăm acum în ajutor mijlocirile Sfinților care ocrotesc schiturile ctitorire de fratele Gheorghe: Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfinții Mari Mucenici Dimitrie și Pantelimon și Sfânta Muceniță Irina. Ei să însoțească sufletul robului lui Dumnezeu Gheorghe pe care să-l înfățișeze înaintea lui Dumnezeu Care să-i dăruiască binemeritata odihnă. Cel ce a ridicat Casă lui Dumnezeu nu se poate sălășlui decât acolo, în Casa lui; merge acasă; iar când ajungi acasă, atunci cu adevărat te odihnești, oricât de greu a fost drumul, chiar și cel de 70 și… de ani. Căci zice Psalmistul David: „Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, Ca să văd – să simt și să trăiesc în veșnicie – frumusețea Domnului” (cf. Ps 26, 7-8).
Veșnică să fie pomenirea robului lui Dumnezeu Gheorghe, în neam și în neam. Amin.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
[1] https://www.dor.ro/ciocanesti-satul-care-incondeiaza/, accesat la 16 martie 2025.
[2] Ibidem.