Cuvânt la pomenirea părintelui Iraclie Porumbescu (1823-1896) – Frătăuții Noi, 11 februarie 2023

Înainte de a prezenta câteva aspecte referitoare la importanța pomenirilor aș dori să fac precizarea că prezența noastră aici este așezată sub semnul providenței dumnezeiești. Pe de o parte, îmi exprim bucuria slujirii în această frumoasă biserică ridicată prin osteneala sătenilor și prin contribuția semnificativă a Fondului bisericesc, iar pe de altă parte, îmi exprim recunoștința pentru șansa acordată de a rosti un cuvânt întru amintirea venerabilului preot Iraclie Porumbescu. Bucuria este profundă, iar responsabilitatea semnificativă. Este o răspundere, pentru că, locuind pe strada Leca Morariu din mun. Suceava, denumită astfel după numele fiului lui Constantin Morariu, coleg de studii și de suferință cu domnișorul Ciprian Porumbescu, am meditat îndelung la rostul important în viața Bucovinei al părintelui Iraclie Porumbescu, a fiului Ciprian și a celor dimpreună cu dânșii cărora astăzi le facem pomenire.

Pomenirea celor trecuți la Domnul, adică a celor decedați sau repausați, ori răposați, are 3 semnificații profunde: mai întâi de toate, pomenirea aceasta, ca exercițiu al neuitării, este un act de credință ortodoxă; în al doilea rând, ea este un act de iubire milostivă și, în al treilea rând, ea este un act de speranță fermă că ne vom întâlni cu cei dragi ai noștri la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos întru slavă (Matei 24, 30). De fapt, pe cei dragi îi simțim prezenți tot timpul când îi pomenim în rugăciune, fiindcă iubirea milostivă, cultivată prin rugăciune, este mai tare decât moartea! Dacă cineva unește la iubirea lui pentru alții rugăciunea lui profundă pentru mântuirea lor, iubirea lui devine mai tare decât moartea! De aceea, Nicolae Iorga spunea: „Oamenii nu mor cu adevărat când sunt coborâți în mormânt, ci când sunt uitați de către noi, când îi îngropăm nu în pământ, ci în uitare”. Deci, pomenirea aceasta ca neuitare a celor trecuți la Domnul înseamnă pentru noi o mărturisire a credinței că sufletul omului este nemuritor, întrucât a fost creat după chipul lui Dumnezeu cel nemuritor sau veșnic; și de aceea poartă în el dorul veșniciei, care uneori se manifestă prin dorința de a avea urmași, dorința de a rămâne în istorie, în timp, de a-și continua existența pe pământ prin operele de artă, prin ceea ce rămâne după el ca lumină. (PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române).

În contextul celor precizate, referitoare la importanța pomenirilor, ne întrebăm precum Leonida Bodnărescu, biograful preotului Iraclie Porumbescu: „Iar Tu popor român! Iubită națiune românească! Mai cugeți tu oare la faptele mărețe, nobile și mari ale bărbaților, cari au trăit numai Ție și numai pentru Tine? Și ochii Tăi mai varsă ei oare lacrimi de sfântă aducere aminte asupra mormântului lui Iraclie Porumbescu?” (Leonida Bodnărescu, Scrierile lui Iraclie Porumbescu adunate și însoțite de o schiță biografică, Partea I, Societatea Tipografică Bucovineană, Cernăuți, 1898, p. 22).

Purcedem așadar spre împlinirea acestei datorii morale, cu prezentarea unor date biografice ale părintelui Iraclie Porumbescu. Născut la 9 martie 1823, în satul Sucevița, din părinții Atanasie și Varvara, va fi afierosit Domnului din fragedă vârstă pentru a fi bucurie părinților, neamului și lui Dumnezeu. Prin bunăvoința arhimandritului Ghenadie Platenchi stareț al ctitoriilor voievodale Sucevița și Putna, Iraclie va învăța carte, la început în tinda necropolei ștefaniene, iar mai târziu la Suceava, Lemberg și Cernăuți. Aici se va forma ca teolog în seminarul diecezan dar și ca om de cultură, prin frecventarea cursurilor maestrului Aron Pumnul. Acesta îl socotea pe tânărul teolog foarte sârguincios și eminent (Leonida Bodnărescu, op. cit. p. 7).

Se spune că pentru a fi mare trebuie să-i urmezi pe cei mari. Așa a făcut și Iraclie, astfel că din scrierile biografice îl descoperim în anturajul renumitei familii Hurmuzachi, al cărei membru reprezentativ este ilustrul Eudoxiu, care, printre alte merite, îl are și pe acela de a fi scos la lumină slovele românești din Psaltirea descoperită și dăruită de el Academiei Române. În casa hurmuzăcheștilor îi va cunoaște pe vrednicii de amintire George Barițiu, Vasile Alcsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu ș.a, personalități care au avut rosturi importante pentru țara noastră.

În anul 1850, la 20 august, în biserica din Volovăț va primi taina cununiei dimpreună cu tânăra Emilia, fiica brigadierului silvic din Voievodeasa, Ștefan Klodnitzki. Au avut împreună nouă copii, dintre care au ajuns la maturitate doar trei: Ciprian, renumitul compozitor, Ștefan și Maria. La vârsta de 27 de ani, pe 28 septembrie 1850 va primi hirotonia întru preot prin punerea mâinilor episcopului Eugenie Hacman (1793-1873). Va sluji la Șipotele Sucevei, un sat bucovinean aflat astăzi dincolo de graniță, în Ucraina (1850-1857; 1859-1865); Boian (1857-1859); Stupca (1865-1884) și Frătăuții Noi (1884-1896). A fost peste tot un popa Tanda, un slujitor care cucerea nu doar prin vorbele măiestrite și frumos exprimate prin vocea lui răsunătoare, ci mai ales prin puterea exemplului, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 2, 4).

A purtat jugul slujirii preoțești cu demnitate și cu virtuozitate vreme de 46 de ani. Încercările au fost mai multe decât bucuriile, însă preotul Iraclie a rămas statornic și în momentele când se afla pe culmile bucuriei și atunci când era în străfundul prăpastiei. La 5 august 1876, în ajunul praznicului Schimbării la Față a Domnului, jertfelnica preoteasă Emilia, va trece la cele veșnice, la vârsta de 50 de ani. Peste șapte ani, pe 6 iunie 1883, îl va pierde și pe scumpul său fiu Ciprian. Acestea vor fi cele mai crunte încercări primite de statornicul preot.

Harnic și bun gospodar, preotul Iraclie s-a înscris între cei care sunt fericiți de Domnul Hristos, pentru că au armonizat în viață vorbirea cu înfăptuirea (Matei 5, 19), fapt exprimat atât de limpede de către renumitul stareț Iachint al Putnei: Vorba sună, fapta tună. A lăsat în urma sa lucrări de o mare valoare teologică și culturală, a primenit lăcașurile în care a slujit și casele parohiale în care a locuit. Dar mai presus de orice a îndeplinit îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, care îi cere preotului să fie permanent aproape de nevoile poporului. Într-un limbaj comparativ: să aibă urechea sufletului pe inima păstoriților, așa cum ține medicul stetoscopul pe inima suferinzilor.

S-a bucurat de aprecierea multor oameni iluștri din Bucovina și nu numai. Între aceștia un loc aparte îl au I. G. Sbiera, patronul bibliotecii Municipiului Suceava, care îl caracteriza ca preot și scriitor, sau Leca Morariu care adăuga și calitatea de eminent cântăreț, dirijor și compozitor. (Leca Morariu, Iraclie și Ciprian Porumbescu, Ed. Lidana, Suceava, 2014, p. LV).

În 1893 a fost numit exarh arhiepiscopal, iar în 1895 egumen al Mănăstirii Putna, slujire care va rămâne ca un vis neîmplinit, pentru că, răpus de un cancer la stomac, preotul Iraclie Porumbescu a murit pe 13 februarie 1896, la vârsta de 73 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul de lângă bisericuța de lemn din satul Frătăuții Noi, în fața Sfântului Altar, unde a slujit cu multă dragoste și a simțit iubirea lui Dumnezeu și a sătenilor. După 80 de ani de odihnă sub streașina bisericuței închinate Maicii Domnului, în anul 1971, când s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, osemintele sale au fost reînhumate lângă mormântul fiului, Ciprian Porumbescu, și al soției sale, preoteasa Emilia.

Astăzi suntem în comuniune de slujire cu părinții de la Mănăstirea Putna, unde a răsunat vioara lui Ciprian care cânta în duh Daciei întregi, dar suntem și în duh de rugăciune împreună cu slujitorii de la Stupca, satul unde s-a născut balada, o cântare despre care Înaltpreasfințitul Părinte Pimen spunea: Nu poate să fie un cântec mai frumos decât această baladă. Aceasta arată durerea ocupației austriece, dar arată și o rază de bucurie pentru un viitor mai luminos pentru bucovineni. Este istoria Bucovinei pe coardele unei vioare (A se vedea interviul testamentar acordat ziarului Monitorul de Suceava: IPS Pimen: „Să fiu înmormântat în Bucovina, pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoşi ani” – YouTube).

Preotul Iraclie Porumbescu rămâne pentru Bucovina și pentru întreaga Biserică un model demn de urmat. Un om care a cugetat mereu la legea lui Dumnezeu (Psalmii 1; 118), care a făcut să strălucească lumina Evangheliei prin faptele sale (Matei 5, 16), să răspândească iubire acolo unde era vrajbă și ură, să ridice din negura păcatelor și din deznădejdea neajunsurilor pe smeriții săi enoriași. Grija permanentă față educația copiilor și scrierile dedicate acestora, care i-au adus renumele de Creangă al Bucovinei, sunt pentru noi mai mult decât pilduitoare. Dragostea de neam și de Biserică îl vor caracteriza necontenit pe preotul Iraclie.

În încheiere, putem spune că oamenii nu mor când mor dacă faptele lor frumoase rodesc în inimile contemporanilor și sunt evocate cu recunoștință de către fiecare generație. Avem așadar datoria de a privi la înaintașii noștri, la felul cum și-au trăit viața și la modul în care și-au mărturisit credința (Evrei 13, 17). În acest sens, îndrăznim a spune că părintele Iraclie ne poate fi un reper în slujirea lui Dumnezeu, în apărarea credinței, în prețuirea limbii române și a unității naționale. În mod special, tinerilor părintele Iraclie le poate fi un model de curaj, de entuziasm și de nădejde. Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam! Amin.

Pr. Filaret Ruscan

Consilier eparhial în cadrul Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină