Nădăjduim în milostivirea Domnului Hristos pentru cel ce a fost părinte și îndrumător în via Lui și Îi cerem această milostivire. Păstorul cel bun, pe care L-a slujit în viața sa cu râvnă și cinste, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor sfinților, să îl odihnească în Împărăția Sfintei Treimi.
Îndurerată familie, Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
iubiți fii duhovnicești ai Părintelui Protoiereu Petru,
Suntem la 40 de zile de când Părintele Protoiereu Petru Lupăștean-Barfă a trecut la cele veșnice. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, ne-am adunat astăzi în jurul Sfântului Altar la care până de curând părintele a slujit și ne-am rugat pentru odihna sufletului său întru odihna Părintelui ceresc.
Părintele protopop a fost un om al păcii și al rânduielii. Firea sa domoală l-a ajutat să fie astfel; și el a fost conștient că, fără să cauți să fii făcător de pace și fără să te silești să împlinești lucrurile într-o bună rânduială, nu poți fi părinte, nu poți fi îndrumător, nu poți ctitori în cele văzute și în cele nevăzute.
Părintele Petru a fost dăruit de Dumnezeu cu doi copii. A fost însă şi părinte duhovnicesc, în cei 38 de ani de slujire preoțească, în două parohii, Sfântul Nicolae din Iaslovăț, respectiv Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Procopie din Milișăuți, și prin slujirea de protoiereu al Protoieriei Rădăuți vreme de 11 ani.
Ca preot la Milișăuți, din 1990, s-a implicat în construirea acestei mari și frumoase biserici (1994-2014), integrând-o într-un spațiu armonios amenajat; la ea a adăugat casa de prăznuire și lumânărarul. Totodată, a lucrat la transformarea comunității parohiale într-o mare familie creștină, ai cărei membri, prin puterea exemplului preotului, au devenit filantropi cunoscuți nu doar în județ, ci și în restul țării.
Aşadar, părintele Petru a fost, în felurite moduri, de trei ori părinte: pentru copiii săi, pentru parohienii săi și pentru părinții (preoții) din Protopopiatul Rădăuți.
Nu este ușor să fii părinte, purtător de grijă sau îndrumător, căci aceasta înseamnă să îți pui sufletul pentru cei pe care îi crești sau povățuiești. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „preotul este chemat să se jertfească, nu numai să jertfească”. Dar orice cruce, dacă este purtată în Hristos Domnul, aduce bucuria învierii în Hristos Domnul. Spre aceasta țintește și la aceasta nădăjduiește cel care este conștient de marea responsabilitate a îngrijirii copiilor, a păstoririi sufletelor, a vegherii, în numele episcopului, la bunul mers al preoților dintr-o protoierie.
Cei care l-au cunoscut pe părintele protoiereu Petru dau mărturie despre frica sa de Dumnezeu, acea frică bună, în care omul se silește să nu facă ceva prin care ar supăra pe Cel ce este totul pentru el și se silește să aducă dragostea Părintelui ceresc în inimile fiilor.
Părintele Petru a fost conștient că nu își aparține doar sieși și familiei atunci când, la hirotonie, i s-a încredințat Sfântul Trup al Mântuitorului Iisus Hristos și i s-a pus că Acesta îi va cere socoteală la a doua Sa venire. A fi preot al lui Hristos înseamnă să ieși din egocentrismul propriu și să te jertfești pentru cei pentru care Hristos se jertfește, să mijlocești la Hristos pentru cei pe care ți i-a încredințat. Această nobilă misiune a putut-o îndeplini și prin înțelegerea acordată și jertfa depusă de cea care i-a fost mereu alături, doamna preoteasă Coca.
Fiul părintelui Petru este astăzi preot și pentru că a văzut un model în tatăl său. Fericiți sunt preoții ale căror familii văd în ei un preot al lui Dumnezeu, pe care îl urmează și îl ascultă! Prima „parohie” a preotului este familia sa și, doar slujind în familia sa mai întâi, preotul va ști și va avea putere duhovnicească să ajute parohia să devină o familie.
Părintele Petru a fost ales să poarte de grijă de Protoieria Rădăuți pentru că vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a apreciat cumințenia, așezarea, echilibrul, râvna cu care își împlinea părintele Petru slujirea sa preoțească. Nu este ușoară această slujire, este o misiune pentru care ierarhii aleg cu multă atenție pe cei care o vor îndeplini.
Ca protoiereu, a meditat permanent la cuvintele ierarhului său: „Nu-i greu să trăiești, e greu să cumpănești”. A avut ca model în toate acțiunile întreprinse ca protopop pe Tatăl ceresc, așteptând cu drag pe cei ce au plecat uneori, în diverse moduri, din casa părintească și mângâind sufletește pe cei ce au trăit în permanență sub ascultarea de ierarh. Iată că părintele Petru a îndeplinit ascultarea de protoiereu până la trecerea sa la cele veșnice, ceea ce înseamnă că nu a dezamăgit, ci a confirmat ierarhului alegerea făcută. Și nu doar lui, ci și preoților din Protoieria Rădăuți.
Părintele Petru s-a mutat aproape fulgerător la cele veșnice. Plecarea sa dintre noi ne trimite cu gândul la un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur: „Preoţii trebuie să fie ca şi ostaşii viteji pe câmpul de bătaie, care luptă cu curaj şi cad cu bărbăţie”.
Un preot este un viteaz cu post de conducere în Biserica lui Hristos. Iar Biserica este locul unde Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preotul curăță păcatele cu puterea lui Dumnezeu, pentru a-l uni pe om cu Dumnezeu: „Ai păcătuit? Intră în Biserică şi şterge-ţi păcatul. Nu-i aşa că ori de câte ori cazi când mergi pe drum, tot de atâtea ori te ridici? Fă tot aşa ori de câte ori păcătuieşti. Nu deznădăjdui! Ai păcătuit a doua oară, pocăieşte-te a doua oară, ca nu cumva din pricina trândăviei să cazi desăvârşit din nădejdea bunătăţilor ce-ţi stau în faţă. De eşti la adânci bătrâneţi şi păcătuieşti, intră în Biserică, pocăieşte-te! Biserica e spital, nu tribunal! Nu-ţi dă pedeapsă pentru păcate, ci iertare pentru păcate”. Să mulțumim Domnului pentru că părintele Petru a fost un preot conștient de misiunea Bisericii și de misiunea lui în cadrul Bisericii!
Părintele Petru s-a născut la ceruri de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, hramul bisericii pe care a ctitorit-o. Pentru familie, pentru credincioși, pentru cei care l-am cunoscut, a fost o durere, dar nădăjduim că pentru părintele protoiereu Petru a fost un dar. Un dar din partea lui Dumnezeu, din partea Maicii Domnului, un dar pentru a cărui dobândire s-a rugat toată viața, pentru el și pentru cei păstoriți de el: să se înfățișeze înaintea Domnului cu sufletul pus în rânduială.
Atunci când un părinte sau un îndrumător trece dincolo, el trece cu toate strădaniile, durerile, bucuriile, împlinirile și neîmplinirile sale față de cei cărora le-a fost părinte și îndrumător. De aceea, cei care au fost născuți, crescuți, povățuiți de el au o datorie specială; mai ales copiii săi, familia, parohienii și preoții Protoieriei Rădăuți. Cu toţii suntem chemați să îl pomenim, ca Hristos Domnul să îi ierte orice greșeală va fi săvârșit în viața sa. Așa îi vom putea mulțumi pentru ce a făcut pentru noi și așa Îi vom arăta Mântuitorului Iisus Hristos, Păstorul cel bun, că părintele Petru a fost și el un păstor bun, un păstor care a născut și a crescut în sufletele noastre dragostea de Dumnezeu și de aproapele, recunoștința pentru binele primit, credința vie, smerenia de a cere, nădejdea că vom primi.
Nădăjduim în milostivirea Domnului Hristos pentru cel ce a fost părinte și îndrumător în via Lui și Îi cerem această milostivire. Păstorul cel bun, pe care L-a slujit în viața sa cu râvnă și cinste, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor sfinților, să îl odihnească în Împărăția Sfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!