Preacuvioși și Preacucernici Părinţi,
Cuvioase Maici,
Stimate Domnule Ministru Secretar de Stat şi îndurerată familie,
Iubiți credincioși,
Am împlinit, după rânduiala noastră creștinească, slujba de prohodire a roabei lui Dumnezeu Maria Robuţu. Nu foarte des ați avut, în biserica dumneavoastră, un asemenea sobor de slujitori la o înmormântare. Suntem aici, părinți de la Centrul Eparhial Suceava și de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, din încredințarea părintelui Arhiepiscop Calinic, ca semn de prețuire şi de compasiune față de dl ministru Ciprian Olinici, nepot al celei adormite în Domnul. Nădăjduim ca, prin prezența noastră dar şi a dumneavoastră, tristețea despărțirii să fie măcar puțin alinată, însă, dincolo de prezență, care să nu fie doar simplă complezență, ceea ce este mai important este rugăciunea noastră, a mai multora, pentru roaba lui Dumnezeu Maria.
De aceasta are cea mai mare nevoie sufletul când se desparte de trup. Că suntem cu lipsuri şi neputințe, că trecerea noastră prin viața aceasta nu este ferită de păcatele prin care întristăm pe Dumnezeu, toți știm aceasta. Dar pentru ca să biruiască „mila lui Dumnezeu cea nemăsurată” şi „iubirea de oameni cea neasemănată” (Rugăciunile de dezlegare de la slujba înmormântării), de aceea ne-am adunat, împreună, ca rugăciunea dragostei înmulțite şi împărtășite să o însoțească pe roaba lui Dumnezeu Maria înaintea Celui ce, creându-ne, are, El Singur, şi dreptul de a ne judeca (cf. Psalmi 98, 9; Iacov 4, 12). Şi judecata să-i fie nu întru dreptatea, cea omenește înțeleasă, ci întru mila pe care de atâtea ori o tot cerem de la Dumnezeu, Cel milostiv şi iubitor. Într-o rugăciune chiar ni se înfățișează cum sufletul celui adormit se îndreaptă spre noi implorându-ne: „vă rog pe toți și cer vouă, să vă rugați neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă așeze unde este lumina vieții” (Slujba înmormântării).
Dar adunarea împreună a comunității în jurul unei persoane decedate mai are un rost. Unul de învățare, unul pedagogic. Ar fi tare minunat ca din viața oricărui om să putem învăța. Ceva. Şi cât mai mult.
„Fără glas şi fără suflare” stând înaintea noastră, ce ne învață roaba lui Dumnezeu Maria Robuţu? Ce aș putea a lua eu în căuș de suflet de la această înmormântare? Oare ce lecție poate fi predată, fără de cuvinte și nu de la catedră, nu de la amvon, nu prin vreun mijloc modern de share-uire?
Din cele ce ne-au împărtășit cei care au cunoscut în amănunt viața roabei lui Dumnezeu Maria, un prim gând doresc a vi-l pune la inimă, acum: nu este nevoie să ai o existență excepțională, pentru a fi împlinit în viață. Nu e obligatoriu să ai realizări de cât mai multă lume cunoscute, să ieși în evidență cu orice preț, să faci lucruri mărețe, pentru ca inima să-ți fie plină și Dumnezeu să-ți binecuvânteze viața.
Nimic ieșit din obișnuit în cei 91 de ani și jumătate ai Mariei Robuțu. Născută într-o familie ca toate celelalte. Al doilea copil al părinților Gheorghe și Ana. Din cei patru, doar sora Verginia mai este în viață, cei doi frați, Grigore și Gheorghe, trecând la Domnul. La vârstă tânără, doar 16 ani, după cum era obiceiul, se căsătorește cu Miron. Din dragostea lor, au venit să le lumineze casa cei trei copii, Precop, Viorica și Reveca. După ce primii doi au fost rânduiți la casele lor, an de an, ziua de naștere a mamei, 28 iulie, devenea zi de sărbătoare: își aminteau de ziua mamei și nora Doina, și ginerele Gheorghe, și, mai apoi, nepoții Mihaelea, Raluca și Ciprian Vasile.
Roaba lui Dumnezeu Maria a fost casnică toată viața, îngrijindu-se de familie și de creșterea copiilor. Pe lângă cele ale familiei și gospodăriei, biserica i-a fost a doua casă. Ultimii nouă ani și-a dus și crucea văduviei, după cei 66 de ani de căsnicie.
O trecere prin viață cuminte, așadar. Sigur, nu una ușoară, nu plină doar de soare, dorințe realizate, fără poticneli, potrivnicii, tristeți, necazuri. Cele peste nouă decenii de viață nu au cum să nu fie decât împletiri de nori şi lumină, realizări şi nereușite, zâmbete şi lacrimi pe obraz. Dar nu lungimea anilor este atât de importantă, ci care este conținutul lor. Căci știm ce ne spune Solomon cel înțelept: „Bătrânețile cinstite nu sunt cele aduse de o viață lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe şi vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată” (Pilde 4, 8-9).
Iar cinstea care ți-a împodobit viața, înțelepciunea nu doar a cărunteților, ci a cugetului așezat și viața neîntinată le arată, de cele mai multe ori, sfârșitul vieții. Căci, cum spune Scriptura: dacă în „tinerețile tale n-ai adunat, cum (și ce) vei afla la bătrânețile tale?” (cf. Înțelepciunea lui Isus Sirah 25, 5). Luminos a fost și sfârșitul roabei lui Dumnezeu Maria. După problemele de sănătate de anul trecut, acutizate și prin neputințele firești ale vârstei, ultimele săptămâni și zile au fost momente de mai adâncă rugăciune, cu Spovedanie și Împărtășanie aproape săptămânal, cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslul. Nimic înfricoșător în așteptarea sfârșitului. În noaptea de vineri spre sâmbătă, fratele Gheorghe care era de veghe la căpătâiul ei îi citea rugăciunile, și simțindu-i suflarea mai înceată, i-a așezat lumina de ceară în mâini, cu care binecuvântare a plecat, liniștită, în pace, la Domnul.
O încununare a vieții frumos, liniștit, tihnit, trăite! O, sfârșit creștinesc, neînfruntat, fără mustrare a conștiinței! Ce minunat să lași lumină lină după plecarea ta!
Doar comparativ cu finalul dureros, plin de frici, de groaznice apăsări de suflet ale unora, poate fi considerat excepțional sfârșitul vieții roabei lui Dumnezeu Maria Robuțu. În rest, acesta este firescul trecerii Dincolo, pentru că firesc, curgător, bineplăcut Domnului, i-a fost și cursul vieții.
Fraților și surorilor, trăiți-vă frumos viața, ca să nu vă fie rușine când o veți sfârși! Ai 10 talanți, mulțumește Domnului și fă-i roditori pe măsură. N-ai primit decât doi, nu ești cu nimic împiedicat să fii credincios Domnului (cf. Matei 24, 14-30) și sămânța ta să aducă roadă, dacă nu 100, nu 60, măcar 30 (cf. Matei 13, 8). Dumnezeu prețuiește pe fiecare, și răsplătește fiecăruia după osteneală, evlavie, dragoste și râvnă. Nu cele din afară, ranguri și măriri, titluri și funcții, recunoașteri oficiale și realizări strict profesionale și financiare ne vor face viața împlinită. Nu lăsați să vă scape viața printre degete alergând doar după acestea. Învățați-vă de la oamenii simpli precum mătușa Maria să vă bucurați și de cele ce par mici, dar nu sunt deloc neînsemnate, și să nu fie nevoie de experimente triste ca să ne dăm, în sfârșit seama, că avem nevoie până la urmă de atât de puțin pentru a ne fi viața frumos rotunjită.
Și tot de la roaba lui Dumnezeu Maria mai avem ceva de învățat: să aveți credința că seminței bune pe care o pui astăzi, îi va veni și vremea să aducă rod bogat. Că ai chemarea de la Dumnezeu să transmiți binele și frumosul, buna cuviință și cumințenia, dragostea de Dumnezeu și respectul față de semeni. Așa a știut roaba lui Dumnezeu Maria să-și crească și copiii, și nepoții. Și nu mă refer doar la nepotul Ciprian-Vasile, îngrijit de ea, până la vârsta de 7 ani, iar apoi, până în clasa a VIII-a, petrecându-și aici vacanțele de vară. Deși poate nu înțelegea întru totul rosturile mari la care a fost chemat domnia sa, știa și simțea că n-au fost în zadar cele puse acolo, în cămara curată a sufletului său de copil. Și eu știu că în momentele de cumpănă, ruga bunicii și înțelepciunea ei de viață, i-au fost reazăm, întărire și imbold pentru a merge mai departe. Dar și pentru ceilalți s-a bucurat, mama și bunica. Pentru fiecare a trăit bucuriile și tristețile, s-a mângâiat când i-au fost ascultate sfaturile și s-a rugat când, poate, nu erați pe calea pe care v-a învățat a petrece.
O, binecuvântare de a avea pe cineva care să te îndrume când ești fraged! O, adevărat cuvânt care ne îndeamnă: „Păzește, fiule, povața tatălui tău și nu lepăda îndemnul maicii tale. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău” (Pilde 6, 20-21). Povața tatălui, a mamei, a bunicilor iubitori de copiii sunt de pus le inimă, și tot timpul să stea înaintea ochilor ca să nu le uităm, că de mare trebuință se vor arăta a fi în viață.
Frați și surori, prieteni și cunoscuți, de aici și din alte părți: roaba lui Dumnezeu Maria nu știa că nepotul Ciprian Vasile va lucra cu patriarhul țării, nici că fiica Viorica va fi, dimpreună cu fratele Gheorghe atât de apropiată de biserică și mănăstiri, sub povața unui duhovnic atât de iscusit, nu se gândea că fiul Precop, dimpreună cu Doina vor avea succes în cele ale comerțului, nici cât de frumos au crescut Mihaela și Raluca, nici nu a prevăzut cât de jertfelnică va fi fiica Reveca în îngrijirea mamei în ultima parte a vieții. Ea a pus sămânța. Și a așteptat cu răbdare. Și a udat-o cu rugăciunea pentru ei. Și a plivit-o cu sfat bun și mustrare spre îndreptare. Și când a închis ochii, s-a simțit implinită de cele ce au ieșit din mâinile și din inima ei.
Fiți și dumneavoastră încrezători că binele astăzi făcut, va aduce rod bogat la vremea lui. Că nu e pierdere de timp când dai un sfat bun, când faci o milostenie, când spui o rugăciune pentru soțul rătăcit sau copilul răzvrătit. Când, ca preot, dai povață și predici, și poate nu vezi imediat schimbare! Când nu te ascultă elevii, pe tine, profesorul care le dorești binele și îi înveți cele de folos. Al tău este a semăna! A lui Dumnezeu este a face să crească, atunci când și cum va ști!
Mult iubită de Dumnezeu, mamă și bunică Maria! Ai purtat nu doar numele, ci și smerenia și discreția Maicii Domnului. Îți sărută mâinile muncite și copiii și nepoții. Îți privesc chipul, acum, la ceas de vremelnică despărțire, cu nădejdea că îi vei revedea când ne va fi, tuturor, vremea a trece la cele netrecătoare. Până atunci, fii pe mai departe „cheagul” familiei acesteia, așa cum le-ai fost și când te aflai cu trupul printre ei! În credința că nu există moarte pentru cei drepți și plăcuți Domnului, trimite semn de încurajare când va fi nevoie. Și dacă vei afla har la Dumnezeu, adu-ți aminte înaintea Lui, a Domnului, de ei, Precop și Doina, Viorica și Gheorghe, Reveca, Mihaelea, Raluca și Ciprian. Că nici ei nu te vor uita, la ceas de rugăciune și la mijloc de ianuarie în fiecare an.
Învață-ne și pe noi toți, mari și mici, cum poți să trăiești simplu și frumos, cum să ne împlinim lăuntric necăutând adaosurile, cele mai multe artificiale, din afară. Și cum să nu uităm că prin răbdare și credință, luminița aprinsă în sufletul cuiva poate deveni în timp flacără luminoasă de pus în sfeșnic, nu sub obroc.
Primește, Doamne, sufletul bun și smerit, neprihănit și cuminte, al roabei Tale, Maria. Ia aminte la dragostea celor ce sunt aici și a celor ce o pomenesc oriunde ar fi. Primește jertfa de acum și care va să mai fie din partea familiei pentru amintirea ei. Șterge lacrima și alină-le inima. Adu-le aminte de cele frumoase trăite alături de sora mai mare, de mama și de bunica Maria. Luminoasă să îi faci amintirea, pentru ca lumină să fie și dânșii în viață, după chipul vieții ei, căci aceasta Te bucură și pe Tine, Doamne, și o va bucura cel mai mult și pe ea, roaba Ta credincioasă, Maria.
În veci de veci și plină de lumină să îi fie pomenirea. Amin.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților