Preacuvioși și Preacucernici Părinți împreună slujitori,
Preacuvioase Maici,
Stimate autorități,
Preaiubite Părinte Protoiereu Aurel și îndurerată familie,
Iubiți credincioși și credincioase,
Ceasul de prohodire de acum vine cu după multe momente de rugăciune și de aducere aminte care s-au petrecut în aceste zile la căpătâiul doamnei preotese Maria Goraș. Au venit preoți, frați de slujire ai părintelui protopop, dumneavoastră ați adus aici nu doar lumânare și floare, ci rugăciune și lacrimă pentru cea repausată, și îmbrățișare, vorbă bună și încurajare pentru familia întristată. În după amiaza zilei de ieri, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, însoțit de sobor de părinți de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou și de la Centrul Eparhial a săvârșit cuvioasă slujbă de pomenire, semn al prețuirii față de părintele protopop și față de familie, reînnoind prin noi, cei prezenți, mesajul de compasiune și condoleanțe.
Purtând încă în suflet aceste momente și rugăciunile profunde rostite împreună cu părinții slujitori aici, mă întreb ce cuvânt voi putea aduce? Oare este cu putință ca vreun glas omenesc să zugrăvească deplin chipul luminat al roabei lui Dumnezeu Maria? Ce fel de mângâiere poate fi adusă dumneavoastră, celor care ați cunoscut-o, și care aveți sufletul însângerat de durerea despărțirii? Pe de altă parte, noi, noi toți cei de față, ce vom învăța oare din viața și petrecerea doamnei preotese?
La scurtă vreme după vestea că doamna preoteasă Maria Goraș a trecut la cele veșnice, am primit din partea familiei o scurtă schiță biografică. Scrisă însă atât de frumos, cu atâta drag, încât am recunoscut acolo condeiul măiestrit, deși cu durere încondeiat în călimara amintirilor, al părintelui protopop Aurel Goraș. Inspirându-mă din belșug de aici, voi așeza la începutul cuvântului meu, înaintea dumneavoastră, bună parte din această punctare a principalelor momente ale unei vieți frumos trăite și rotunjit împlinite.
72 de ani fără o lună și ceva i-a fost dat a trăi roabei lui Dumnezeu Maria pe acest pământ. Obârșia îi era din țara de jos a Moldovei, născută fiind într-un sat numit Rubla, localitatea Bălțați, de lângă Râmnicu Sărat, județul Buzău. Ziua de 25 octombrie a anului 1952 a fost o zi de sâmbătă, când părinții Constantin și Ileana aduceau pe lume pe cel de-al treilea prunc al lor: Maria, singura fată din cei patru copiii. Dintre frați, trăiesc Gheorghe, care locuiește la București și Ioan, care a rămas în ținuturile natale, locuind în Râmnicu Sărat. Al treilea frate Constantin (Costel), le-a luat-o înainte și a plecat la Domnul în urma unui cancer, întâlnindu-se astăzi cu sora lui, al cărei suflet urcă acum la cer.
Erau vremuri nu ușoare. Proaspăt instalat, regimul comunist începuse în mediul rural colectivizarea, dar oamenilor nu le-a fost putut fi confiscată dragostea de muncă; de aceea, Maria, ca și mulți de seama ei, a fost obișnuită de mică cu toate treburile câmpului și gospodăriei. Cu simțământul seriozității pentru învățătură, la vremile cuvenite a urmat Școala generală, în satul natal, liceul la Râmnicu Sărat și Institutul de Învățământ Superior, la Bacău. În momentul repartiției, a optat pentru Suceava, mai precis, pentru comuna Moldovița, Școala generală Argel. Cum era obiceiul atunci, a căutat unde să locuiască și așa și-a ales să stea în gazdă la „casa în verde”, fără să știe că acolo locuiește și studentul la Teologie, Goraș Aurel. Pronia lui Dumnezeu i-a adus pe cei doi atât de aproape, astfel încât după doi ani doar, la terminarea Facultății, tânărul absolvent o va cere în căsătorie, nunta având loc în luna februarie, 1977, în satul Argel.
Soțul Aurel, ajuns preot și primind parohie în comuna natală, Moldovița, și profesoara Maria va fi transferată la Școala generală din Moldovița. Așa au început cele aproape 5 decenii de trăinicie a acestei familii. Cu bucurii nenumărate și întristări dureroase, cu multe realizări dar și cu momente de cumpănă, firești toate împletindu-se, așa cum norii se luptă cu soarele pentru a stăpâni cerul și zorii zilei se silesc a se arăta după întunericul nopții, pentru a ne reda speranța că lumina va birui.
A fost trup și suflet alături de soțul ei, la permanentele lucrări de la biserică, de la casa parohială, prăznicar și alte construcții, gătind, în timp, – cum zic cei ce i-au fost aproape – zeci de camioane de mâncare pentru tot felul de muncitori. La școala din Moldovița a predat Biologia, Agricultura și Științele naturale până la pensionare. Dar doamna profesoară nu s-a rezumat doar la atât: sute de ore au fost prestate de Domnia sa, ca muncă voluntară, cu diferite clase de copii, de la școală, și mai mari și mai mici, la curățenie, tăiat și stivuit lemne, greblat frunzele din curtea bisericii și curățenie în cimitir, și multe altele.
Având însă o afecțiune la inimă, în urma unei răceli din tinerețe, aceasta se va acutiza în timp, fiind nevoită să se opereze pe cord deschis, cu aproape 13 ani în urmă. La trecerea a 10 ani de la operație, se impunea o a doua, la fel de dureroasă dar, la o anumită vârstă, mai riscantă. Nu a mai avut curajul… Datorită zecilor de pastile pe care le lua zilnic, a început să cedeze ficatul, iar, în final, și rinichii, sfârșind la Spitalul din Suceava, în dimineața zilei de miercuri, 18 septembrie, în urma unui stop cardiac. Toți știu că a fost o luptătoare, și-a apărat sănătatea cu luni și luni de spitalizări, la diverse spitale, sperând, până în ultima clipă că sfârșitul va veni mai târziu.
Dorea să se bucure de fiul ei, Adrian-Daniel, preot, pentru care nu puține ceasuri de rugăciune a jertfit; de nora Angela și nepoții Igor-Andrei și Ania-Cristiana, ca și de fiica Maria Magdalena, absolventă de Drept și funcționar bancar, și ginerele, părintele Constantin Ovidiu Munteanu, de la Piatra Neamț și de nepotul Rareș-Constantin. De acum se va bucura de ei, de copii și de nepoți, privind din cer. Dacă nu a reușit să-i țină pe genunchi mai mult, le va primi plecarea genunchilor lor întru rugăciune pe care rugă să o ducă, mijlocind, înaintea tronului lui Dumnezeu.
Ultimele luni de suferință, cu zeci de nopți de nedormire, petrecute în fotoliu, au arătat cât de mult poate suferi un om. Mărturisesc cei de aproape că ori de câte ori trebuia să se interneze la spital era nelipsită de cartea de rugăciuni. Plecând la spitalul de la Suceava, cu două zile înainte de sfârșit, spera ca, întremându-se puțin, își va face curaj să meargă la București, la o intervenție non-invazivă, la inimă, pentru două valve. Nu a fost să fie… În octombrie 25 ar fi împlinit 72 de ani; nu îi veți mai cânta în acea zi „Mulți ani trăiască” ci, aproape 40 de zile împlinindu-se chiar atunci, se va preschimba cântarea în dureros, dar totuși plin de nădejde, strigăt către Domnul „Veșnica pomenire”.
Acum, rogu-vă a ne gândi: ce lasă în urmă doamna preoteasă Maria Goraș? Profesor, atâția ani la catedră fiind, care este lecția, lecția de viață pe care ne-o așază la inimă, adevărat nicicând pe deplin înțeleasă și greu de urmat, de repetat, de către noi?
Domnia sa lasă o amintire frumoasă zecilor de generații de elevi, cărora le-a fost profesoară și dirigintă. Face parte din generația profesorilor de vocație, pentru care nici distanța de casa părintească, nici oboseala, nici condițiile grele de la școală – că dificile au fost, nu de puține ori, în vremurile acelea – nu au împiedicat-o a-și împlini slujirea. Cu devotament și abnegație. Cu sobrietate și discreție, în decență și modestie, fie ea vădită în vorbă, în atitudini sau în vestimentație. Dumneavoastră, foști elevi, amintiți-vă cu recunoștință de cea care v-a fost nu doar cea care v-a livrat cunoștințe, ci și dascăl la început de viață pentru voi. Colegi de catedră, acum mulți și dintre dumneavoastră poate la final de carieră didactică, purtați-o cu drag în amintire, ca pe un luminos chip de profesor dedicat. Generos și dăruit, implicat total și inspirator pentru cei din jur.
Mai mult decât atât, roaba lui Dumnezeu Maria a fost, cu adevărat, dar al lui Dumnezeu pentru această familie: ca soție, ca mamă, ca bunică. A știut Dumnezeu care va fi parcursul vieții tânărului coleg de gazdă Aurel, viitorul preot, consilier și protoiereu. De 34 de ani este sfinția sa în administrație, plecând dimineața și venind seara târziu. Singură, de multe ori rămânând, a avut grijă de gospodărie. Pentru copii a fost și tată și mamă. Și toate, fără să se plângă vreodată. Și-a văzut fiul slujind la altar, și ginerele, așijderea. Nimic nu o va ajuta și nu o va bucura de acum ca rugăciunea mai cu osârdie făcută pentru sufletul ei, întru fărâma de prescură la proscomidie, sau pe pomelnicul nu de hârtie, ci cel al inimii părinților Adrian, fiul și Constantin, ginerele. Dar și doamnele preotese Magda și Angela păstra-vor, cu siguranță, chipul de mamă ostenitoare și de preoteasă jertfitoare. Și încă odată se cere spus acum, cu smerenie și îndrăzneală: că fără de dumneavoastră, doamnele preotese, care întru răbdare și tăcere, întru primire cu drag acasă a soțului preot și rugăciune pentru el, la momente de cumpănă, mult mai grea, aproape imposibilă le-ar fi lucrarea lor. Amarnic greșesc cei care judecă, pripit și întru neștiință, familia unui preot. Da, fiecare cămin are povestea lui, bucuria și durerea lui, dar familia unui preot nu doar că este, cum s-a spus deseori, casă cu pereții de sticlă, dar cu pereți care au mare nevoie de susținere, și, o, de câte ori, suflul de energie al părintelui se aprinde din dragostea maicii preotese, și duhul ostenit și plin de griji al preotului pentru nevoile parohiei sunt alinate de mângâierea soției preotese. Că pentru dumneavoastră, creștinii din Biserică, de câte ori și părintele Aurel și ceilalți preoți, de aici, și de pretutindeni, și-au lăsat pe cei dragi ai lor și s-au pus la dispoziția dumneavoastră; poate și-ar fi dorit mai mult copiii să se joace cu tata, sau doamna preoteasă ar fi avut mai multă nevoie de mâna puternică a soțului în casă, în gospodărie, în educația pruncilor. Dar pentru părintele a primat mai întâi cele ale preoției, cele ale Bisericii, sufletele oilor care le-au fost încredințate spre păstorire. Fiți dar recunoscători nu doar preotului dumneavoastră, ci și doamnei preotese. Că de aceea poporul, simțitor, a știut să spună „maica preoteasă”, aproape asociind-o cu maica de mănăstire cu care în multe chipuri viața i se aseamănă. Iar dumneavoastră, mai tinere doamne preotese, cred că aveți cu prisosință a învăța din pilda roabei lui Dumnezeu Maria cum să deveniți maici preotese: fiți liman lin pentru părinții cu care Dumnezeu v-a însoțit; înțelegeți-i; primiți-i cu dragoste, ca să nu se răcească inima lor; purtați din jugul pe care ei, nu ușor, îl duc. Și veți numărate cu cinste în ceata femeilor care bineplăcând Domnului, au umplut Cerul lui Dumnezeu cel sfânt.
Părinte Aurel, de multe ori, la umărul drept, mi-ați șoptit, cu evlavie, cu nădejde, dar, știu, și cu durere numele doamnei preotese pentru a pune părticica pe Sf. Disc, la pomenirea de la Liturghiile pe care împreună le-am săvârșit. De ne va mai rândui Dumnezeu viață și putere, vom pune de acum numele ei, tot așa, cu nădejde, cu nădejdea în înviere, dar în cealaltă ceată, din prescura a cincea. Nu vă va fi ușor când, la ceas de seară și de noapte ajungând acasă lumina va fi stinsă, și ușa deseori încuiată. Deși întru suferință, chipul ei răbdător și atitudinea ei luptătoare, încă vă încurajau. Dar cred cu tărie, că așa cum v-a fost atâția ani, aici, sprijin și toiag, îmbărbătare și alinare, inimă caldă mângâietoare și înțelegătoare, și pe mai departe vă va veghea, vă va lumina, vă va fi, înger de al doilea păzitor, îndrăznesc cu sfială a zice, până când, peste zeci de ani, vă veți reîntâlni întru dragostea cea dintâi, mult îmbogățită acum, din dragostea lui Dumnezeu luând, în Împărăția lui Dumnezeu
Dar și noi, toți cei de față, care ați cunoscut-o mai mult, ori mai puțin, precum mine, vom ști că am prohodit astăzi pe cineva care și-a luat viața în serios. De mamă, de soție, de maică preoteasă, de creștin autentic. Cu ea se împlinesc, din plin, cuvintele din Proverbele Înțeleptului Solomon, pe care, pe final, permiteți-mi a vi le readuce aminte:
„Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul. Într-însa se încrede inima soţului ei (…) Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale: Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei (…) Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul. Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit. (…) Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării. (…) Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei. (…) Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă: «Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!» (…) femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată! Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă!” (Pilde 31, 10-31, fragmente).
Primește, Doamne, sufletul roabei Tale Maria, în mâinile Tale iubitoare. Adu-i Tu laudă, ca celeia ce cu frică și cu dragoste te-a slujit, că vorbele noastre sunt prea puține. Aruncă-se în focul milostivirii Tale toate greșelile ei, ca iertată fiind, să primească răspunsul cel bun la judecata Ta. Și nu-i uita nici pe cei ce rămân, în valea plângerii, cărora le fii Tu mângâiere și alean, în susur de tihnită credință că viața Ta este viață veșnică (cf. Ioan 3, 36; 17, 3; Romani 6, 3; 1 Ioan 2, 25) și Învierea Ta din morți ne hărăzește și nouă înviere (1 Corinteni 15, 20).
Veșnică și luminoasă să-i fie pomenirea, din neam în neam. Amin.