Îndurerată familie,
Cinstiți părinți împreună slujitori, cuvioase maici,
Stimate autorități,
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,
Se moare în fiecare zi. Statisticile ne spun că numărul celor care mor este în jur de 150.000 de persoane, în 24 de ore. Se moare alături de noi, la câteva zeci de km, în condiții grele, de război. Morți pe neașteptate, morți ale unor persoane nevinovate. Până mai nu demult, în context pandemic, ne înfricoșam de perspectiva morților din spitale. Unii dintre noi am avut decese în familie la vârste neașteptate, dragi ai noștri răpuși de boli grave sau accidente teribile ș.a.m.d. Oricum și oricând ar veni, moartea aduce cu sine întristare pentru cei rămași și, de aceea, ea nu înseamnă doar încă o „unitate” în minus într-un registru numeric. Nu, moartea e o durere și o trăim ca atare.
Dar moartea ne oferă și prilejul de a arăta compasiune și dragoste. De aceea ne aflăm toți aici. În jurul unul om s-au adunat zeci de oameni care nu l-au cunoscut personal, pe dl Niculai Flutur. Dar din respect pentru familia lui, ne-am rugat astăzi lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui, și ne-am rugat și pentru ca El, Dumnezeul mângâierii, să aline pe cei rămași. Dar ne-am mai rugat și pentru ca, în cântarul mai mult al iubiri și iertării decât al dreptății Sale, Dumnezeu să caute spre cele bune și frumoase și vrednice de amintit și de pomenit ale celui adormit.
Se spune că nu luăm cu noi nimic dincolo. Oare? Sigur, dintre cele materiale, nu ducem nimic. Nu ne însoțește bogăția, nici mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier, spun slujbele Bisericii pe care tocmai le-am ascultat. Și totuși luăm cu noi ceva. Robul lui Dumnezeu Niculai, în cei peste 95 de ani de viață a adunat multe. Înlăuntru. Dincolo de ceea ce se poate număra. Născut în ajun de mare praznic al Maicii Domnului (20 noiembrie 1926), în Botoșana suceveană, primul dintre cei cinci frați pleacă la Domnul ultimul. Dar, se întâlnește acum cu ceilalți, cu Gheorghe, Vasile, Constantin și Darie. Fost-a între ei dragoste, și înțelegere și bună așezare? Acestea le găsesc acum, în Împărăția de Sus, a lui Dumnezeu, și se bucură de ele, de cele ce i-au adunat împreună aici, în lume, pentru a fi desăvârșit trăite dincolo.
Doar 17 ani s-a bucurat tânărul Niculai de îngrijirea gingașă a mamei Iftimia. Rămas doar cu tatăl, Amfilohie, nu i-a fost, cu siguranță, ușor. Cum au fost acei ani, acum se va cântări. Dar toate trăirile lui, adunate înlăuntru, pleacă astăzi dimpreună cu el și se cern înaintea Domnului.
Cum ne sunt relațiile noastre cu părinții? Ce ia mama cu ea când pleacă dincolo sau tatăl, așijderea: bucuria ascultării mele de ei sau mâhnirea unei uitări, a unei respingeri, a unei neatenții? Și nu cred că mai este cineva aici care să mai creadă că totul este gata, pecetluit, terminat, deodată cu mormântul. O, nu! Tatăl, mi-e tată și după ce pleacă. Bunicul, rămâne bunic drag și de acum înainte. Prietenul, vecinul, cunoscutul, la fel. Și mă vede de Dincolo. Din Împărăția lui Dumnezeu, nădăjduim, se bucură, ori din contră, se întristează de mine, de cele pe care le fac, de felul cum îi duc numele mai departe.
Robului lui Dumnezeu Niculai i-a luat-o înainte, acum șase ani, soția sa, Ecaterina. Cum să se uite, să se piardă, să nu mai însemne mai nimic acum, cei 52 de ani de căsnicie? Câte nu au fost zidite, trăite, împărtășite de cei doi? Și câte nu adunați dumneavoastră, soțul și soția, împreună? Că dincolo de casă, de serviciu, de grijă pentru copii, stau mișcări ale inimii, bune ori mai puțin bune, dorințe și intenții, unele mai curate, altele poate mai alterate, care toate se pun ca o pecete pe suflet și pleacă cu noi. Și când cărțile conștiinței se deschid (Dn 7, 10, Ap 20, 12), atunci ne dăm seama de ce am făcut bine, sau cât am mai fi putut face bine, și de ce am făcut mai puțin bun și poate că nu era atât de dificil a evita un rău.
Ca atare, deodată cu spiritul de solidaritate și de rugăciune care ne însoțește astăzi, și pentru care din toată inima vă felicităm și vă mulțumim, cred că s-ar cădea a ne aminti de cele pe care le lăsăm în urmă în timpul vieții, și pe care de fapt nu doar le lăsăm, ci le luăm cu noi, Dincolo. Iar cei ce rămânem, să ne îngrijim de a face cinste și bucurie celui ce pleacă.
Trei copii ai dlui Niculai – Iftimia, dl președinte Gheorghe Flutur și Trandafira – s-au îngrijit de tatăl lor și își iau acum rămas bun. Vă veți întâlni cu el! Așa cum se va întâlni cu el ginerele Vasile, nora Elisabeta sau nepotul Gheorghe, plecați la Domnul mai înainte. Gândiți-vă, mai cu dinadinsul, cum v-ar vrea tata să fiți! Să nu-i uitați sfatul cald, exemplul bun și numele frumos pe care vi-l lasă. Onorați-vă viața cu cinste pe mai departe și așa vă veți onora și tatăl! Cu care, la întâlnirea de Dincolo, să vă îmbrățișați cu mulțumire și bucurie și împlinire.
Nora Ana și ginerele Ion, mai mult ca sigur că l-ați avut ca un tată; rugați-vă pentru tata și fiți alături, ca și până acum, de cei care din sângele lui au primit viață și dimpreună cu dumneavoastră o duc mai departe. Că doar nu numai asemănări ale feței lasă un părinte, ci și trăsături ale sufletului, care, o, ce minunat ar fi să învățăm a le cultiva frumos mai departe.
Liliana, Cătălina și Petruța, Cristian și Cristiana, și Alina, pe genunchi și cu zâmbete v-a purtat bunicul. Cu o floare de aducere aminte, cu o rugăciune de recunoștință, cu un îndemn bun al lui pe care să-l împliniți în viața voastră, vă veți bucura bunicul.
Al vieții și nu al morții este Dumnezeu nostru (Mt 22, 32; Mc 12, 27). Din mila Sfântului, trăim nu doar ca să facem umbră pământului. Nu suntem umbre, nu suntem cifre, suntem persoane, fiecare dintre noi, importanți și cu rost în lumea aceasta. Adunăm, dinlăuntru, multe, care ne însoțesc, pentru că devin ale noastre și după ce părăsim trupul, în pământ. Ce lăsăm, adică ce luăm, după noi și cu noi? Cum ne este viața? Că să înțelegem cum ne va fi moartea și cele ce urmează după ea.
Război, boală molipsitoare, dezastre naturale… de acestea să nu ne înfricoșăm peste măsură. Ba, mai mult, ele să ne determine să prețuim viața. Să o facem, nouă și altora, frumoasă. Să nu ne fie rușine de ce am făcut, iar dacă am făcut cele de nefăcut, să îndreptăm ce putem îndrepta și să cerem iertare, de la Dumnezeu și de la cei cărora le-am greșit, pentru a fi împăcați.
Și să prețuim pe cei de lângă noi, cât putem (sau mai putem) fi împreună. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru cele ce le avem, le facem bun și frumos, împreună. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru cei atâția ani petrecuți frumoși împreună cu tatăl, cu bunicul, cu colegul de muncă, cu vecinul, care a fost robul lui Dumnezeu Niculai Flutur. Să cerem odihnă lui Dumnezeu pentru cele ce a greșit robul Său, Niculai, și să-i cerem iertare lui, celui ce cu trupul ne stă înainte, dar cu sufletul ne simte, de cele pe care nu le-am făcut așa cum se cuvine.
Cu durere, dar și cu nădejde, cu amintiri frumoase și cu gând de a-l cinsti cum se cuvine mai departe, sărutăm acum mâna robului lui Dumnezeu Niculai, îi încredințăm țărânei trupul, ca ceea ce este al său și încredințăm în mâinile lui Dumnezeu sufletul, ca Unuia care i l-a dat.
Robului lui Dumnezeu Niculai, celui ce a lucrat în mină, cu sudoare și cu trudă, să-i facă Domnul parte de lumină. Celui ce, în timpul vieții, s-a ostenit la hidrocentrală (fie la Argeș, fie la Bicaz), să-i dea Domnul apa vieții celei fără de moarte.
Transmitem familiei îndoliate și tuturor celor prezenți, părintești binecuvântări și sincere condoleanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Coroana de flori din partea Preafericirii Sale să fie mărturie a rugăciunii ca Domnul să-i facă parte robului Său Niculai de cununa neveștejită a măririi. De asemenea, gând de compasiune și de prețuire din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și a tuturor ostenitorilor Centrului Eparhial Suceava.
Și noi toți, cei de față, cu credință să zicem, în duh de rugăciune: Veșnica lui pomenire din neam în neam. Amin.
† Damaschin Dorneanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților