Înaltpreasfinția Voastră,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
„Hristos a Înviat!”
Au trecut patru ani de la mutarea în veșnicie a părintelui Arhiepiscop Pimen, petrecut pe ultimul drum, deși în perioadă cu mari restricții, de mulțime de credincioși și preoți în dangătul clopotelor din întreaga Bucovină. Parcă și acum îmi amintesc seara de priveghere, când sunau telefoanele și mesajele nu conteneau: „vedeți că un preot a atins sicriul!” sau „un creștin a sărutat sicriul!”. Deși eram bine organizați, cum ar fi putut cineva să oprească evlavia sau omenia celor veniți să își ia rămas bun de la arhipăstorul lor?
Apoi drumul până la mormânt presărat cu flori și lacrimile preoților și ale creștinilor, care au așteptat pe cale, conducând cu privirea și cu rugăciunea pe părintele eparhiei care deși avea o vârstă frumoasă se credea că are o sănătate de fier.
Își spunea copilul răsfățat al Bucovinei și arătându-și loialitatea celor care l-au primit ca pe unul de al lor, a renunțat la numele dăruit de tatăl său, Zainea, și a luat numele de Suceveanul ! Poate că a fost un răsfățat dar a știut să se aplece și spre omul de rând și mai ales spre omul de la țară, harnic și cuminte, cinstind aceste valori și dându-le mereu ca exemplu.
Între copii avea seninătatea și nevinovăția lor, între credincioși era păstorul cu viață și povestioare moralizatoare, între preoți era părinte căci adesea i se spunea „tătucul” sau poate chiar ca un bunic răbdător, care uneori avea poate prea multă încredere, apelând mereu la conștiința fiecăruia: „eu v-am spus și vom răspunde în fața Dreptului Judecător”.
Aș spune că timpul a fost generos cu Înaltpreasfinția Sa, însă vremurile nu. De multe ori trădat de cei în care și-a pus nădejdea că vor ajuta Biserica și poporul, crezând în cuvânt, pentru că în ADN-ul său, „cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul”(Ioan 1,1), dezamăgit, dar totuși în așteptare că poate omul se va întoarce la Cuvânt. Căuta în fiecare OMUL! Ținea la valorile morale, filantropice și era un păstrător al tradițiilor și culturii.
Cu prilejul zilei „Eroilor Neamului”, în ziua de prăznuire a Înălțării Domnului, întorcându-se de la hramul Mănăstirii Neamț, venea neobosit să participe la manifestările din incinta Cetății de Scaun a Sucevei, unde fiecare din cei prezenți încerca să îi ofere un scaun având în vedere slujba de dimineață, oboseala drumului și de ce nu vârsta, însă pe toți ne-a refuzat categoric spunând: „eroii noștri sunt sub glie și eu să stau pe scaun? Măcar atât pot face ca să le cinstesc memoria !”. Și așa am învățat cu toții că trebuie să rămânem în picioare și cu smerenie în fața înaintașilor. Patriotismul, țara, dar mai ales „cei de sub glie” cereau aceasta.
Era un nostalgic al vremurilor în care cuvântul și omul aveau valoare și cinste. În cei aproape treizeci de ani de arhipăstorire în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a redeschis mănăstiri, a ctitorit biserici și s-a implicat în lucrarea filantropică construind azile, orfelinate și case celor sinistrați, prețuind vârstnicii dar și copiii care aveau să devină viitorul țării. În smerenie și în mare taină a ajutat așa încât să nu știe stânga ce face dreapta mergând pe dictonul „vorba sună, fapta tună”. A retipărit manuale de Limba Română și Istorie cu un bogat conținut moralizator din vremea când Înaltpreasfinția Sa era elev, a retipărit Catehismul Ortodox trimițându-l gratuit în casele tuturor credincioșilor, iar copiilor care pășeau în clasa I le trimitea iconițe, cruciulițe și carte de rugăciuni.
Așa a simțit, așa a trăit părintele Arhiepiscop Pimen, plecând cu o mare neîmplinire că Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina nu a fost restituit și că mai ales monumentele istorice dar și bisericile parohiale au nevoie de acest fond pentru a se putea împlini toate lucrările de restaurare de care au atâta nevoie!
Cred că privind în urmă astăzi după patru ani de la mutarea în lumea veșniciei este mândru de lucrarea bisericii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sub directa îndrumare și păstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, care permanent i-a cinstit memoria înaintașului său, ducând această lucrare spre desăvârșire. Mesajul său pentru noi preoții slujitori rămâne același: „nu-i greu a trăi ci e greu a cumpăni” punând încă odată conștiințele la lucru în slujba bisericii, cu nădejdea răspunsului bun la toate solicitările pentru ca eparhia să înflorească.
Milostivul Dumnezeu să îl așeze în locașurile drepților și veșnică să îi fie pomenirea.
Pr. Ionel Doru Budeanu,
Protoiereu al Protopopiatului Suceava I