În Suceava sunt două Cetăți. Una de piatră. O alta de Duh. Fragilul trup al Sfântului Ioan cel Nou, omul-minune care vindecă, mângâie și încurajează, care scoate din deznădejde și luminează sufletul celui ce se apropie cu smerenie de el, Prietenul lui Hristos. Așezat sărutului nostru-pisanie, Sfântul e păzitor turnului de Duh și Har al Bisericii românești, astăzi prescură de lumină Liturghiei cerești ce ne este Ortodoxia.
În Suceava sunt două Cetăți. Una de piatră, străjuind de departe orizontul, spaimă sultanilor ce multă vreme vor fi visat la ea precum și-a trăit iadul moartea la Înviere. Și oricât de mult ne-am gândi, nu ne-aducem aminte de dărâmătorul ei sistemic, ci numai de ziditor, Măritul și Sfântul Voievod Ștefan. Îndrăznesc a spune, cu puștii de azi, Unicul Voievod. O cetate de piatră cu un voievod care a tălmăcit visul țărișoarei sale pe cât a putut. Fiecărei pietre din cetate dându-i câte un Altar de mănăstire ca sprijin. A căzut cetatea? Au rămas altarele, acolo unde era vitejia zdrobită în teascul bătăliilor și încercărilor dând buzelor noastre vindecare de sete cu vinul rodirii în unitate.
În Suceava sunt două Cetăți. Una de piatră. O alta de Duh. Fragilul trup al Sfântului Ioan cel Nou, omul-minune care vindecă, mângâie și încurajează, care scoate din deznădejde și luminează sufletul celui ce se apropie cu smerenie de el, Prietenul lui Hristos. Așezat sărutului nostru-pisanie, Sfântul e păzitor turnului de Duh și Har al Bisericii românești, astăzi prescură de lumină Liturghiei cerești ce ne este Ortodoxia. Fiecărei rugăciuni din cetatea aceasta se împlinește în fiecare casă de creștin în care cuvântul Scripturii își împlinește noima vieții veșnice: „Rugați-vă neîncetat…”. Cum noi, oameni de trup și muncă, nu reușim să o facem, cerem ajutor, iar Sfântul Ioan cel mereu Nou se așează pentru noi dinaintea Tatălui Ceresc cu vocea spălată în martiriu și răbdare: „Tată, iartă-le lor pentru Fiul Tău și dă-le Duhul Sfânt să crească în inima lor Biserica”.
Mereu văd dinaintea ochilor minții Suceava împlinită în două Cetăți. Și în doi Sfinți care domină cu smerenia vârtejul de răutate. Generația mea își aduce aminte ce fierbere a născut canonizarea lui Vodă. Cum i-au găsit pete în soarele aurei sale și au încercat să-l coboare între noi, ca și cum nu de aici s-ar fi ridicat. Dintre noi. Ca noi fiind și ridicându-se. Iar mai nou vedem cum se mutilează liniștea venirii în camera de oaspeți a Sfântului Ioan cel Nou prin gâlcevi sfrijite din suflete sfrijite. Căutătoare de rating mai mult decât de liniște și adevăr. Cei doi Sfinți, Părinții de Cetate ai Sucevei sunt, însă, inalienabili legați de popor. Iar poporul poate fi jignit, manipulat ori orbit. Dar niciodată nu uită. Revine, crește o memorie greu de șters. Iar sfinții o știu.
Nu știu de ce, parcă, un popor care-și pierde geniile și sfinții devine un popor de nimic. Sau de nimicuri. De aceea, devine tare greu de înțeles de ce atacul la muzica lui Ciprian Porumbescu ori George Enescu, ștergerea limbii române iscate de Ion Creangă ori Mihai Eminescu, batjocorirea lui Vodă Ștefan ori a Sfântului Ioan cel Nou credem că e simplu moft. Pe când el este profesie de necredință pentru mulți impostori întru credință și Neam.
Suceava are două Cetăți. În ele, două scaune de judecată ne vor primi să ne spună unde am greșit…
Pr. prof. univ. dr. Constantin Necula
foto credit: Constantin Comici / Doxologia