„Ora de religie este o operă de suflet, de spirit, operă de cultură și o operă de sfințire într-un anumit fel a unor ființe care bat și vor bate cândva la poarta sfințeniei.” – acest mesaj s-a regăsit în discursul unuia dintre cei mai cunoscuți specialiști în Științele Educației, domnul prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, care a conferențiat în cadrul întâlnirii anuale de lucru a profesorilor de religie din județul Suceava, desfășurată vineri, 20 septembrie 2024.
Evenimentul metodic, la care au participat atât profesorii titulari, care predau disciplina în unitățile de învățământ din județ, cât și profesorii suplinitori pe catedrele de religie în acest an școlar, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în colaborare cu Centrul Eparhial Suceava, prin Sectorul Cultural și Sectorul Media și Comunicare.
Consfătuirea cu titlul „Contexte colaborative de exersare a valorilor în ora de religie” a avut loc la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava și a debutat cu rostirea Rugăciunii Domnești și mesajul de bun venit al doamnei prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie, moderator al evenimentului.
A urmat cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cel care a transmis binecuvântarea și gândul de prețuire al Întâistătătorului locului. Totodată, Preasfinția Sa a subliniat importanța dăruirii profesorului și conștientizarea faptului că cei care sunt aleși să facă parte din această lucrare a lui Dumnezeu prin împărtășirea Cuvântului prin cuvânt se aseamănă clericilor, misiunea profesorului asemănându-se cu cea a preotului.
„Aș dori să vă mulțumesc în numele Înaltpreasfinției Sale, să vă spun mulțumesc în numele Bisericii și, cu sfială zic, și cu emoție, și cu sfântă îndrăzneală, să spun că vă mulțumesc în numele lui Dumnezeu. Că dumneavoastră sunteți mâinile Lui și, într-un fel, aș zice gura Lui pentru acești copii. Și nu e puțin lucru să fii titular sau să fii profesor, de orice fel, de religie în zilele noastre. E și multă bucurie. Aveți mulțumiri sufletești pentru că împărtășiți copiilor din ceea ce credeți și din ceea ce simțiți, adică Îl împărtășiți pe Dumnezeu până la urmă; dar deodată cu această bucurie, mai mult sau mai puțin, vin și probleme. Nu știu exact care este situația, dar cred că în unele cazuri religia încă este considerată undeva la periferie, ca un soi de Cenușăreasă, și n-ar trebui să fie așa. Nu ar trebui să fie așa. (…) Religia este un lucru important în viața, în pregătirea educațională a unui copil și noi trebuie să lucrăm la asta. Și cred că dacă vom simți ca educatori, ca profesori, noi înșine, că este important ceea ce facem, vor simți aceasta și copiii. Dacă va fi doar că trebuie să fie făcută, atunci lucrurile nu merg bine. Dar eu știu că cei mai mulți dintre dumneavoastră priviți în felul acesta religia și vă mulțumesc, și Dumnezeu vă mulțumește dumneavoastră, pentru că faceți acolo în mijlocul lor o lucrare pe care, nu mă sfiesc a o spune, e similară celei de la altar. Amvonul și catedra sunt similare.”
În încheiere, ierarhul i-a încurajat pe profesori să caute metode prin care Cuvântul lui Dumnezeu să fie cât mai accesibil pentru elevi și tineri, dar și să crească în relația personală cu Părintele ceresc, luminarea de sus fiind nu de puține ori salvatoare în comunicarea de la clasă.
Ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești, domnului prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș i-a fost conferit Ordinul „Crucea Bucovinei” din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, „pentru remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității”. Cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost înmânată de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, textul gramatei fiind citit de pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier eparhial al Sectorului Cultural. Oaspetele și-a exprimat recunoștința pentru acest moment emoționant, mulțumind celor doi ierarhi pentru darul oferit.
Cadrele didactice au primit felicitări pentru anul școlar trecut și încurajări pentru ceea ce urmează din partea inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, domnul prof. Grigore Bocanci. Între altele, domnia sa a subliniat importanța educației spirituale, a educației religioase, mai cu seamă în societatea actuală.
Cei prezenți s-au bucurat apoi de conferința „Virtuți axiologice ale predării religiei în școală”, susținută de domnul prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și profesor asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Domnia sa a adus în atenție statutul orei de religie și dimensiunea valorică a acesteia într-un context sociocultural dinamic și complicat, a vorbit despre dimensiunile axiologice ale educației în general, dar și despre asumpții și finalități ale formării religioase, prezentând argumente valorice ale educației religioase. În cadrul prelegerii a fost remarcat faptul că Religia poate fi o poartă de intrare în cultură și ancoră valorică pentru persoană și comunitate și au fost prezentate principii și reguli de generare a conținuturilor religioase pe direcție axiologică.
„Am venit cu mare drag la această întâlnire cu o comunitate de profesori cu totul specială, profesorii de religie, care predau disciplina religie în școlile din județul Suceava. Este pentru prima dată când mă aflu aici, sunt foarte onorat. Am discutat împreună cu domniile lor chestiuni de ordin metodic și am pus accentul mai ales pe dimensiunea, să spunem, valorică a religiei ca disciplină școlară în curriculumul național, despre faptul că prin intermediul acestei discipline copiii au acces la o cultură integrală, pentru că fondul acesta spiritual este mai bine explicitat. În plus, prin intermediul religiei, elevii au acces la zone spirituale profunde, care țin atât de tradițiile noastre creștin-ortodoxe, cât și în raport cu întreaga cultură românească, pentru că, știm prea bine, spațiul religios a fost un perimetru care a indus cultura românească pe mai multe paliere, pornind de la scris și citit până la tipărit, până la difuziunea aceasta a tradițiilor și până la asumarea a tot ce înseamnă peisaj contemporan, inclusiv a elementelor care țin de știință și de evoluțiile acestea dinamice ale contemporaneității. De asemenea, am adus în atenție și am problematizat o serie de nevoi, să spunem, de perspectivă, în legătură cu îmbunătățirea programelor școlare, mai ales la nivel de liceu, cu posibilitățile de realizare a unor legături ale predării religiei și cu un context mai larg, de natură interdisciplinară, pentru a vedea în ce măsură, predând religia, putem să deschidem perimetrul acesta cultural și către alte orizonturi de care elevii actuali au nevoie.”
Întrucât în cadrul evenimentului a fost organizat și Salonul Cărți pentru suflet al Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier cultural, le-a împărtășit profesorilor prezenți un gând despre menirea maestrului, a profesorului, și anume acela de a fi călăuză ucenicilor, elevilor, către cunoaștere, dar și despre nevoia descoperirii lăuntrice a dascălului atunci când le este călăuză copiilor și tinerilor.
Consilierul eparhial al Sectorului Educațional-Teologic, pr. Ionuț Isopescu, a mulțumit invitatului special al acestei zile pentru dedicarea cu care a îndrumat generațiile de tineri, din care a făcut parte și sfinția sa, și a amintit despre preocuparea constantă și dragostea părintească a Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în ceea ce privește învățământul sucevean și nu numai.
A urmat lansarea volumului comemorativ dedicat părintelui Iachint Unciuleac, starețul de odinioară al Mănăstirii Putna, realizat de membrii Grupului vocal-tradițional bucovinean „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, anul acesta împlinindu-se un secol de la nașterea mult iubitului duhovnic al Bucovinei, „starețul simbol”, al 79-lea al Mănăstirii Putna.
Agenda consfătuirii a cuprins și diagnoza procesului educațional pentru disciplina religie și analiza activităților desfășurate în anul școlar 2023-2024, prezentarea cadrului normativ specific privind organizarea procesului de învățământ, precum și prezentarea planului județean operațional de formare a profesorilor de religie în anul școlar 2024-2025, a portofoliului de activități de formare, organizate la nivelul disciplinei de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Nu în ultimul rând, a avut loc programarea activităților și atelierelor de învățare Contexte colaborative de exersare a valorilor în ora de religie la nivelul cercurilor pedagogice în anul școlar 2024-2025.
Dascălii participanți s-au bucurat de prezentarea și vizitarea Salonului Cărți pentru suflet al Editurii Crimca a eparhiei sucevene, înființată acum patru ani la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.