„Convergența cultural-spirituală în învățarea experiențială a religiei” a fost tema centrală abordată anul acesta în cadrul întâlnirii de lucru a profesorilor de religie din județul Suceava. Evenimentul metodic, la care au participat atât profesorii titulari, care predau disciplina în unitățile de învățământ din județ, cât și profesorii suplinitori pe catedrele de religie, în acest an școlar, s-a desfășurat astăzi, 23 septembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava.
Între invitații speciali din acest an s-au numărat elevi talentați și tineri cu performanțe deosebite, precum și conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru disciplina religie în cadrul Ministerului Educației, și arhid. Ionuț Isopescu, consilier eparhial al Sectorului Educațional Teologic.
Manifestarea a cuprins și o serie de momente artistice, dar și ateliere menite să sprijine cadrele didactice în activitatea pe care o desfășoară în școlile din care face parte, atât în beneficiul elevilor, cât și pentru instituțiile pe care le reprezintă.
După cuvântul de deschidere al prof. Daniela Ceredeev inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a urmat un dar muzical intitulat Cântând credința și țara, susținut de Elisabeta și Teodor Holban din Bogdănești, doi tineri crescuți frumos în Școala Bisericii.
Un alt moment ce a stârnit emoție în rândul auditoriului a fost prezentat de Efrema-Ecaterina Matei, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” din Suceava, care a recitat un fragment din Confesiuni (cartea a IX-a) deFericitul Augustin.
A urmat expunerea Religiozitatea la început de secol XXI: binecuvântare, imunizare, vulnerabilitate, perspective soteriologice și cognitiv-comportamentale, susținută de domnul conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general pentru disciplina religie – Ministerul Educației.
Arhid. Ionuț Isopescu a transmis gândul de prețuire și de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și i-a oferit invitatului, din partea Înaltpreasfințiiei Sale, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ordinul „Crucea Bucovinei”, „pentru remarcabila activitate în slujirea Bisericii și Comunității”.
În continuare, prof. Daniela Ceredeev a prezentat „Raportul centralizat Motivație și inovație în predarea creativă a religiei”, o diagnoză a procesului educațional pentru disciplina religie și analiza activităților desfășurate în anul școlar 2022-2023.
Agenda zilei a cuprins Prezentarea activității cercurilor pedagogice, în anul școlar 2022-2023, precum și Programarea activităților și atelierelor de învățare colaborativă la nivelul cercurilor pedagogice, în anul școlar 2023-2024.
Mărturii ale bucuriilor și eforturilor performanțelor școlare au fost aduse în atenție de Maria Molea, din clasa a XI-a, și Matei Sava, din clasa a X-a, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți în cadrul secțiunii panelul olimpicilor.
Nu au lipsit comunicările ale căror subiecte inedite s-au dovedit a fi surse bogate de inspirație pentru cei prezenți: Barometrul grupurilor de lucru și al Universității de vară Merito Bucovina, ed. a V-a, prof. Maria Gavril, Binecuvântată fii, copilărie!, Jurnal de învățare din Școala de vară „Părinți și copii la altar”, ed. a III-a, prof. Georgeta Meleștean, Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia, Raport de activitate al Centrului cultural-catehetic școlar „Episcop Gherasim Putneanul” de la Colegiul Tehnic Rădăuți, coord. prof. dr. Aurica Daneliuc, Valențe spirituale, artistice și culturale ale Concursului național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”,prof. dr. Veronica Anton, Convergența cultural-spiritual în evenimentele de formare profesională și în activitățile de tineret, prof. Vasile Schipor, director al Casei de Cultură Vicovu de Sus.
Dascălii participanți s-au bucurat de prezentarea și vizitarea Salonului Cărți pentru suflet al Editurii Crimca a eparhiei sucevene, înființată acum trei ani la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, dar și de vizionarea galeriei Icoana din sufletul copilului, concurs național de artă sacră, cuprins în Calendarul Activităților Educative al Ministerului Educației, 2023.