La data de 10 aprilie a.c. la Centrul Eparhial a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanții Consiliului Județean, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Compartimentului de Dezvoltare Rurală Judeţenă Suceava, Grupurile de Acțiune Locală și primarii comunităților locale.
Din partea Consiliului Județean au participat dl. Președinte Gheorghe Flutur împreună cu echipa sa. Acesta a exprimat disponibilitatea instituției, pe care o reprezintă, de a sprijini inițiativele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în mod special, în ceea ce privește proiectele sociale și turistice.
S-a apreciat buna colaborare dintre Parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților cu Unitățile Administrativ Teritoriale, în mod special cele care fac parte din GAL-uri (Grup de Acțiune Locală), implicarea acestora în domeniul social, cât și oportunitatea de a dezvolta la un nivel superior această conlucrare pentru binele persoanelor vulnerabile.
Doamna Doina Iacoban, în calitate de expert în accesare de Fonduri Europene, a prezentat oportunitățile de finanțare, prin Grupurile de Acțiune Locală, care vin în întâmpinarea nevoilor comunităților locale, în domenii precum: social, educațional, economic, și nu numai.
Consilierii CDRJ Suceava Mirela Ostafie și Ionuț Șandru, au apreciat activitatea deosebită a GAL-urilor din Județul nostru și au prezentat multiple exemple de bune practici.
Președintele ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Suceava), domnul Tudor Plăcintă, a vorbit despre: consumul de substanțe halucinogene, violență și persoane abuzate.
S-a subliniat rolul deosebit de important pe care îl are preotul în comunitate.
În ceea ce privește combaterea consumului de substanțe interzise, este cunoscută implicarea preoților în educarea și consilierea celor care cad în această capcană/patimă/adicție, inclusiv prin recomandarea apelării la servicii medicale specifice. Și în acest context s-a constatat, cu deosebită tristețe, lipsa unor centre specializate în tratarea lor.
În privința persoanelor abuzate, indiferent de vârstă, pornind de la violența în familie și continuând cu cea din școală, s-a apreciat implicarea preoților, ca cei care intervin deseori în astfel de cazuri, luând în considerare realitatea că, de multe ori, cei abuzați nu doresc sau nu știu să ceară ajutorul, datorită traumelor suferite.
Părintele Radu Alexandru Pavel, Consilier eparhial în cadrul Sectorului Fonduri Externe și Interne, a precizat entuziasmul preoților și al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de a veni în sprijinul celor aflați în nevoie, indiferent de situație, potrivit învățăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22, 37-39).
Referent Sector Fonduri Externe și Interne