Cea de-a cincea zi a lunii noiembrie a anului 2024 a fost prilej de comuniune în rugăciune pentru toți clericii Protopopiatului Rădăuți, cei prezenți slujind Sfânta Liturghie și luând parte apoi la prelegeri relevante din punct de vedere duhovnicesc și la dialoguri lămuritoare. Întrucât tema întâlnirilor clericale a fost dată de specificul anului 2024 în Patriarhia Română: Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, conferințele pastoral-misionare desfășurate în această toamnă au avut ca invitați specialiști în domeniul medical și cercetători, precum domnul prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România .
Preoții din cuprinsul Protopopiatului Rădăuți au început ziua în rugăciune, în zorii zilei, la Mănăstirea Putna săvârșindu-se Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și protoiereul Ionel Constantin Maloș.
Slujba a fost săvârșită de peste 160 de clerici în cea mai cunoscută ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Putna, Ierusalimul neamului românesc, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corala bărbătească ortodoxă „Sfântul Ierarh Leontie”, dirijată de domnul Costel – Ovidiu Foca.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a răsplătit pe cel care a obținut Premiul I la Concursul „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”, ediția I – manifestare cultural-misionară prin intermediul căreia s-a dorit evidențierea preocupărilor cărturărești și administrativ-edilitare ale clericilor din cuprinsul eparhiei. Pr. Silvestru-Constantin Ilaș de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Clit a primit cu acest prilej Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”, întrucât „a urmat exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl și întemeietor de școli, de numele căruia se leagă tipărirea primul Abecedar românesc și tipărirea în limba română a cărților de cult și a altor lucrări ziditoare de suflet, neobosit păstor duhovnicesc și apărător al credinței, care și-a asumat ca misiune și ajutorarea culturală și spirituală a creștinilor ortodocși români din interiorul arcului carpatic”.
Celor care au luat parte la Sfânta Liturghie, în cadrul conferinței prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic li s-au alăturat reprezentanții sectoarelor de resort ale Centrului Eparhial Suceava, în Sala „Sfântul Ștefan cel Mare” a Casei Sociale „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Putna.
Întâlnirea a debutat cu expunerea pr. dr. Constantin Oprea, de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Straja II, referitoare la viața și realizările domnului profesor universitar doctor Vasile Astărăstoae, invitatul special al acestei zile, medic primar anatomie patologică și medicină legală.
A urmat conferința intitulată „Medicina contemporană: între tradiția Sfinților doctori fără de arginți și scientismul secularist”. Oaspetele le-a vorbit celor prezenți despre ethos-ul medicinei punctând faptul că Sfinții doctori fără de arginți au unit cele două tendințe asklepiană (cunoașterea științifică) și samarineană (empatie și compasiune) prin rugăciune în lucrarea lor de vindecare. Domnul profesor a adus în atenție vindecările celor mai cunoscuți Sfinți doctori fără de arginți, amintind totodată trei învățături ale Bisericii creștine: regula de aur, sfințenia vieții, respectul demnității umane. Au fost evocate și explicate medicina și scientismul secular, abordarea holistică în medicină, concluzia întregii prezentări fiind sintetizată astfel: Medicina trebuie să abandoneze ideologiile falimentare și să se reîntoarcă la ethosul primordial: știință și credință.
La finalul discursului, după sesiunea de întrebări, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a oferit invitatului cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ordinul „Crucea Bucovinei”, pentru „remarcabila activitate în slujirea Bisericii și Comunității”.
În a doua parte a întâlnirii au fost expuse propuneri, sugestii și solicitări ale sectoarelor de resort din cadrul Centrului Eparhial Suceava privitoare la activitatea parohiilor. Informațiile au fost sintetizate în acest an în cadrul unei broșuri oferite preoților, material de care s-a îngrijit Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților prin Sectorul Cultural. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezentate și oferite tuturor clericilor mai multe cărți care reprezintă rodul ostenelilor din ultimele luni ale Sectorului Cultural, al Editurii și Tipografiei eparhiei.
Nu în ultimul rând, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul au prezentat câteva sugestii și recomandări cu privire la viața misionar-pastorală și liturgică a preotului.
La final, după luările de cuvânt, pr. protoiereu Ionel Constantin Maloș a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, membrilor Permanenței Consiliului Eparhial, gazdelor și tuturor slujitorilor prezenți la acest eveniment deosebit pentru Protopopiatul Rădăuți. În semn de recunoștință și prețuire, sfinția sa le-a dăruit celor doi ierarhi și domnului doctor Vasile Astărăstoae câte o icoană deosebită cu Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți, Cosma și Damian.
Irina Ursachi