Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Sectorul Cultural în colaborare cu Sectorul Media și Comunicare din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, organizează joi, 14 aprilie 2022, conferința intitulată „Procesul Mântuitorului”. Invitatul special al acestui eveniment va fi părintele prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Întâlnirea va fi moderată de către pr. Alexandru-Flavian Sava, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.
Toți cei care doresc să se îmbogățească duhovnicește, mai ales în preajma Săptămânii Pătimirilor, perioadă pregătitoare pentru primirea luminii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, sunt invitați să se alăture întâlnirii online.
Evenimentul va fi transmis LIVE pe canalul de YouTube și pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, începând cu ora 18:30.