Conferința „Femeia și mântuirea lumii” la Centrul Eparhial Suceava

În Postul Bucuriei, la numai două zile de la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, sărbătoare care anticipează hramul închinat Nașterii Domnului, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost gazda unui eveniment extraordinar, intitulat sugestiv Femeia și mântuirea lumii”, care l-a avut ca invitat special pe pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Conferința, organizată de Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare, a avut loc în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava în după-amiaza zilei de joi, 23 noiembrie 2023.

Evenimentul, dedicat tuturor celor care au dorit să descopere rolul pe care îl are femeia în dobândirea Împărăției lui Dumnezeu, a fost moderat de doamna Mădălina-Aura Buzilă, vicepreședinte al Asociației Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”.

Manifestarea s-a bucurat și de prezența unor slujitori ai sfintelor altare din eparhie, între care pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, și arhid. Bogdan Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.

În cadrul prelegerii, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă a evidențiat faptul că prin nașterea de prunci se desăvârșește rolul femeii în această lume și a subliniat că „fiecare slujitoare, însoțitoare a preotului are participația sa la jertfa și slujirea Împărătesei și Doamnei Fecioare Maria, că împlinește o preoție regală prin faptul că este și ea mama vieții, pentru că atunci când ne unim cu Fecioara Maria ne unim de fapt cu cea care în ordinea istoriei L-a născut pe Cel Care este Izvorul Vieții, adică Viața cea veșnică.” Totodată, având ca temei mesajul scripturistic, cei prezenți au fost îndemnați să crească spre unitate prin deschiderea către celălalt, prin înconjurarea aproapelui cu dragoste, împlinindu-și lucrarea prin dăruire jertfelnică.

În semn de recunoștință pentru „remarcabila activitate dedicată Bisericii și comunității”, la finalul comunicării invitatul serii a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ordinul „Crucea Bucovinei”, înmânată de arhid. Bogdan Mihai Hrișcă. Au fost aduse mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru acest dar și pentru binecuvântare, atât din partea pr. Ioan Chirilă, cât și din partea organizatorilor, reprezentantele Asociației Preoteselor Sucevene.

A urmat o sesiune de întrebări ale căror răspunsuri oferite de invitat s-au dovedit a fi rodnice, călăuze duhovnicești pentru această perioadă, în contextul provocărilor societății actuale.

Întâlnirea, transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare, s-a încheiat cu o surpriză muzicală deosebită, oferită în dar de Corala „Sfânta Elisabeta” a Asociației Preoteselor Sucevene. Sub bagheta dirijorală a doamnei Ana-Maria Apetroae a fost deschis sezonul de colinde, moment festiv care a marcat împlinirea unui an de activitate a asociației așezate sub ocrotirea mamei Sfântului Ioan Botezătorul. Corala „Sfânta Elisabeta” a susținut până acum numeroase momente artistice în cadrul mai multor concerte, propunându-și, totodată, să continue implicarea în proiectele caritabile demarate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Irina Ursachi