La ceas de sărbătoare pentru întreaga Bucovină, ieri, 28 noiembrie 2023, „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei a fost redeschis printr-o serie de evenimente cultural-artistice deosebite prin care a fost celebrat faptul că monumentul, supranumit Ateneul Bucovinei, și-a recăpătat strălucirea de altădată.
Aflată în prezent în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea care nu a mai fost funcțională timp de aproape trei decenii a impus, prin compoziția spațială clasică, cât și prin decorațiunile specifice sfârșitului secolului al XIX-lea, implementarea cu precădere a unui program de tip muzeal, beneficiind de un proiect de arhitectură prin care „s-a realizat consolidarea și protecția clădirii, restaurarea acesteia și amenajarea spațiilor interioare existente, în ideea asigurării unor funcțiuni modernizate sau noi”.
După ce în prima parte a zilei clădirea construită la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost resfințită, după un amplu proces de restaurare și consolidare, de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, și un sobor numeros de preoți și diaconi, după-amiaza zilei în care s-au împlinit 105 ani de la Unirea Bucovinei cu Patria Mamă a fost împodobită cu un concert extraordinar, menit să aducă în sufletele tuturor celor prezenți bucuria redeschiderii acestei bijuterii arhitecturale din Țara Dornelor.
Moderat de pr. Alexandru Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, concertul inaugural al evenimentului prin care istoria Bucovinei a fost îmbogățită cu o nouă filă luminoasă a debutat cu una dintre cele mai emoționante compoziții scrise de bucovineanul Ciprian Porumbescu, Balada, interpretată la vioară de Oana Bîrsan, acompaniată la pian de Luis Ursachi.
A urmat momentul susținut de Corul de cameră „Ecou Dornean”, dirijat de pr. Iulian Borgovan, paroh al Parohiei Dorna-Arini, Protopopiatul Câmpulung-Moldovenesc. Înființat în anul 2017, corul are în componență iubitori ai muzicii corale, dornici să promoveze acest gen muzical în spațiul dornean. Între cele mai importante premii obținute de acest grup coral amintim: Premiul I – Festivalul „Buna Vestire” (2019), Premiul II – Festivalul de muzica sacră de la Botoșani (2022), concert caritabil alături de Paula Seling (2018), Premiul I la Festivalul-Concurs Coral de Colinde O, ce veste minunată – Botoșani (2022).
În seara trecută, într-un cadru arhitectural deosebit dat de estetica Palatului Dornelor, Corul „Ecou Dornean” a impresionat publicul prin interpretarea a trei compoziții: Condacul Nașterii Domnului „Fecioara astăzi”, aranjament muzical Paul Constantinescu, Cântă cucu-a-nstrăinare, de Tudor Chiriac din suita De la Tiras pân’ la Tisa, și Chindia, Alexandru Pașcanu.
Pentru acest eveniment inaugural de excepție, publicul venit în vizită la Centrul Muzeal și Multicultural a avut ocazia de a se bucura de numeroase „file” de istorie în cadrul expoziției de fotografie organizate cu sprijinul Muzeului Național al Bucovinei – „Bucovina – de la anexare la al Doilea Război Mondial (1774-1944)”. Au înfrumusețat încăperile clădirii monument expoziția „Omul, Timpul, Spațiul” – a domnului Ion Mândrescu, amplasată în Sala Boltită din demisolul Palatului Dornelor, și expoziția de tablouri a pictorului David Croitor, găzduită de sala mare a centrului muzeal. Totodată, au fost expuse cu acest prilej cărți și alte obiecte de colecție din timpul Primului Război Mondial și nu numai, ale unor personalități culturale de pe meleaguri bucovinene, și colecția de cărți poștale – „Din istoria orașului Vatra Dornei și a Cazinoului Băilor”.
A urmat recitalul de excepție al Coralei preoțești „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Înființată în anul 2021 la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, corala reunește preoți și diaconi din toate cele cinci protopopiate ale eparhiei: Suceava I și Suceava II, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Aceștia sunt dirijați de părintele Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, prim-dirijor, și de părintele Ciprian Constantin Curcă, dirijor-secund. Între cele mai importante premii obținute în urma participării la diferite concursuri de profil se numără Premiul I la cea de-a 41-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Bisericească Ortodoxă din localitatea Hajnowka – Polonia, desfășurat în perioada 14-18 septembrie 2022.
La ceas de sărbătoare au fost interpretate: „Doamne, buzele mele”, aranjament Sabin Drăgoi, Graiurile mele – Alexandru Delcea, Ciorni brovî, melodie din folclorul ucrainian și Cea din urma noapte a lui Mihai Viteazu de Gavriil Musicescu, pe versuri de Dimitrie Bolintineanu.
A urmat momentul special al serii, periplul muzical pregătit de Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Corala care poartă cu cinste numele compozitorului bucovinean a fost reînființată în anul 2012 la inițiativa domnului Ionuț-Vichentie Ilisoi, manager, și a părintelui profesor Ionuț Lucian Tablan Popescu, dirijor al coralei. La concertul inaugural din seara zilei de marți a fost prezent și Alexandru Semeniuc, dirijor secund.
Denumirea de Corul Ciprian Porumbescu a fost folosită la 16 iulie 1903, atunci când s-a înființat, de fapt, Reuniunea de cântări, devenită mai apoi Reuniunea muzical dramatică Ciprian Porumbescu. Astfel, în luna iulie a acestui an Corala „Ciprian Porumbescu” a împlinit 120 de ani de la înființare. Începând cu anul 2012, Corala care aparține astăzi Asociației Sing Bucovina din Suceava și-a asumat rolul de ambasador al muzicii polifonice din Nord-Estul României, mai ales de pe meleagurile bucovinene, susținând peste 200 de concerte în țări precum: Elveția, Franța, Italia, Germania, Belgia, Belarus, Grecia.
Anul acesta, România a fost reprezentată cu cinste de către aceeași corală suceveană la cea mai mare competiție din lume dedicată muzicii corale, World Choir Games, desfășurată în luna iulie a acestui an la Gangeung, Coreea de Sud. În cadrul acestui concurs mondial, interpretarea extraordinară și tehnica deosebită demonstrate de coriști au adus două medalii de aur țării noastre.
Din repertoriul pregătit special pentru această seară au făcut parte piesele: Trompetele răsună, compozitor Gavriil Musicescu, Doruleț, dorulețule – prel. I. D. Chirescu, Suita Corală nr. 1 de Lucian Nireșteanu.
Soliști ai coralei au bucurat publicul numeros din Sala mare a „Cazinoului Băilor” din Vatra Dornei interpretând piesele: La oglindă, pe versuri scrise George Coșbuc, aranjament Timotei Popovici, Mi-e dor de voi, de Valentin Budilevschi, aranjament Alexandru Semeniuc, și cunoscuta piesă din folclor Mărie, Mărie.
Au animat seara piesele interpretate cu măiestrie: Hora staccato de Grigoraș Dinicu, aranjament Nicolae Gîscă, Cântec și joc din Maramureș, Dan Mihai Goia, Sârba pe loc – Gheorghe Danga.
Bineînțeles, nu au lipsit compozițiile celui care dă numele acestei corale: Cât îi Țara Românească, Tatăl Nostru și Crai nou – Ciprian Porumbescu.
Un moment special al serii a fost interpretarea în mai multe limbi a colindului O, brad frumos, surpriză pregătită de echipa managerială a coralei.
Ziua Bucovinei s-a încheiat cu momentul intitulat Virtuozități muzicale cu Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, spectacol în care orchestra Ansamblului Artistic Profesionist și soliști suceveni i-au încântat pe toți cei prezenți la „Cazinoul Băilor” din Vatra Dorneni cu un program artistic variat, care a împletit mai multe stiluri muzicale.
Evenimentul, transmis în direct de către Sectorul Media și Comunicare al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a desfășurat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava, pe baza acordului de asociere între Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Municipiul Vatra Dornei prin Consiliul Local al Municipiului Vatra Dornei.
Primită prin retrocedare, clădirea care poartă astăzi denumirea de Palatul Dornelor a cunoscut perioade înfloritoare, dar și încărcate de zbucium. Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în vremea împăratului Franz Joseph, după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea a fost ridicată între 1896 și 1898 și inaugurată la 10 iulie 1899. Fiind afectată puternic în timpul celor două Războaie Mondiale, au existat două încercări de reabilitare, în anul 1926 și în 1960, intervențiile dovedindu-se a fi minimale. În anul 1948 clădirea a fost naționalizată, trecând în proprietatea statului, iar în 1988 aceasta a fost dezafectată din cauza stării avansate de degradare.
Consolidarea și restaurarea clădirii monument „Cazinoul Băilor” cu schimbarea destinației în Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” (cod SMIS 120362) este un proiect inițiat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei și finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Lucrările de reabilitare au început pe 15 aprilie 2019, recepția lor având loc în data de 15 noiembrie 2023.
Irina Ursachi