Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are bucuria de a vă invita luni, 30 octombrie 2023, la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, pentru a lua parte un moment religios-artistic deosebit, un concert susținut de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”, în memoria lui Ciprian Porumbescu. Evenimentul reprezintă un omagiu adus compozitorului de geniu care s-a remarcat prin aportul pe care l-a adus muzicii întregii lumi, creațiile sale evocând, între altele, sufletul satului bucovinean, dar și prin împlinirea misiunii patriotice pe care a desăvârșit-o prin nemăsurata dragoste față de neamul său.
Manifestarea face parte dintr-un proiect organizat în perioada 10 octombrie – 10 noiembrie 2023 de către Centrul Eparhial Suceava, dedicat unuia dintre cei mai cunoscuți compozitori români, la împlinirea a 170 de ani de la naștere și 140 de la trecerea la cele veșnice: „Ciprian Porumbescu, promotor al culturii române şi al valorilor religioase”. Programul, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin Sectorul Cultural, beneficiază de sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.
Concertul în două părți, care va cuprinde atât cântări bizantine, cât și piese ale lui Ciprian Porumbescu, va debuta la ora 19:00 și va încununa concursul de interpretare muzicală la vioară, menit să valorifice și să contribuie la conștientizarea operelor marelui compozitor în spațiul bucovinean.
Evenimentul comemorativ face parte din seria manifestărilor organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pe parcursul întregului an 2023, declarat de Guvernul României ca „Anul cultural Ciprian Porumbescu”, dar și în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română”, având în vedere că de-a lungul timpului Ciprian Porumbescu a fost dirijor a numeroase coruri bisericești și compozitor al unor cântări liturgice. Astfel, organizatorii și-au propus să aducă în prim plan și „moștenirea bogată a imnografiei și cântării bisericești în contextul anului comemorativ”, precum și să evidențieze „importanța lor în tradiția noastră religioasă”.
Concertul va fi transmis LIVE pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial Suceava.
Pentru mai multe detalii cu privire la desfășurarea evenimentului, organizatorii pot fi contactați la: [email protected]
Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” a fost constituit în luna noiembrie a anului 2020, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Condus de arhid. Nifon Baciu și dirijat de arhid. Ilie Leonte, grupul psaltic are în componență slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale, preoți și diaconi, cu studii teologice și conservator, care din dragoste și din pasiune față de cântul bizantin dau slavă lui Dumnezeu prin cântarea psaltică, înmulțind, totodată, talantul primit.
Grupul care poartă numele protopsaltului Dimitrie Suceveanu, melod cu o voce de excepție ce impresiona prin timbralitatea baritonală, traducător și compozitor de muzică psaltică, poate fi audiat zilnic și în cadrul slujbelor liturgice oficiate la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, transmise live pe canalul de Youtube al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.