Concert caritabil „Un Crăciun pentru fiecare”

afis_concert_banner_site

Artiști consacrați de muzică populară din România și din Basarabia, se alătură Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în proiectul caritabil ,,Un Crăciun pentru fiecare”.

În cadrul primei ediții a campaniei ,,Un Crăciun pentru fiecare”,  sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, organizează pe data de 6 decembrie un concert online de colinde.

În cadrul concertului vor urca pe scenă nume sonore ale folclorului românesc, dintre care amintim pe Steliana Sima, Ion Paladi, Constantin Bahrin, Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Fetele din Botoșni, Mariana Maloș și Alexandra Dan, precum și grupurile de colindători formate din copiii de la Asezământul de Copii ,,Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, dar și Corul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

Evenimentul va fi transmis live în data de 6 decembrie, începând cu ora 17:00,  pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și pe paginile de facebook a partenerilor și pe paginile oficiale ale artiștilor care vor concerta.

,,Susținem  proiectul <<Un Crăciun pentru fiecare>> al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din dorința de a fi alături de cei o mie de bătrâni singuri și fără posibilități financiare și de cei o mie de copii proveniți din familiile defavorizate, pentru că ne dorim ca toată lumea să aibă parte de un Crăciun  fericit. Acei bătrâni singuri sunt bunicii și părinții noștri și avem datoria morală de a fi alături de ei. Nu se știe pentru câți dintre ei, acest Crăciun poate fi ultimul. Cât despre cei o mie de copii pot spune că sunt viitorul acestei țări și merită să fim alături de ei, să le oferim șansa la un Crăciun fericit și să le arătăm că nu sunt singuri.” – Ion Paladi – Artist din Basarabia

Vă reamintim că această campania se desfășoară în perioada 23 noiembrie – 18 decembrie a.c., interval în care toți cei care doresc să se alăture acestei inițiative, o pot face prin donații directe într-unul din conturile speciale pentru scopuri caritabile ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar cu data de 20 decembrie, echipa de voluntari a Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei va merge la cei 2000 de beneficiari și vor împărți toate darurile.

Donațiile se pot face folosind următoarele mijloace:

  • Direct în conturile:

RON :  RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

  • De asemenea, se pot face donații și prin mandat poștal la adresa Arhiepiscopiei:

Str. Iancu Flondor, nr. 2, loc. Suceava, Cod 720027, jud. Suceava, România.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect,
puteți apela la numărul de telefon 0756 277 365 – Andrei Mocanu,
coordonatorul voluntarilor Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.