Întrucât pe adresa cabinetului arhiepiscopal s-au înregistrat mai multe neînțelegeri privind achiziționarea și comercializarea colportajului (obiectelor bisericești) în pangarele unităților de cult (mănăstiri, schituri, metocuri și parohii) în teritoriul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, aducem lămuriri cu privire la cele menționate, conform:
- Legii nr. 103/22.09.1992 – dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, lumânări, calendare şi cărţi de cult, dar şi măsuri privind sancţionarea încălcării prevederilor;
- Hotărârii Sfântului Sinod nr. 368/14.02.2014 privind respectarea prevederilor statutare referitoare la obligativitatea aprovizionării unităţilor de cult, inclusiv a celor din incinta unităţilor medicale şi de asistenţă religioasă, cu lumânări, calendare, obiecte şi cărţi de cult, precum şi tipărituri de zidire duhovnicească, numai de la Centrul eparhial, şi măsuri unitare pentru sancţionarea abaterilor de la această îndatorire în Patriarhia Română.