Primăria Municipiului Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a organizat vineri, 24 iunie, începând cu ora 18.00, prima ediție a „Serii valorilor sucevene”.
Manifestarea, ce a avut loc în Salonul de evenimente Balada, a fost deschisă prin interpretarea Imnului de Stat de către Corala „Ciprian Porumbescu”, dirijată de PC Pr. Lucian Ionuț Tablan Popescu. În calitate de gazdă, domnul primar ing. Ion Lungu a transmis celor prezenți dorința de a organiza anual o astfel de festivitate, în cadrul căreia să fie evidențiate personalități din diferite domenii de activitate și care contribuie la promovarea Municipiului Suceava.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a transmis un mesaj de mulțumire și de încurajare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, pentru întreaga activitate edilitară, dar și pentru inițiativa de a face cunoscute acele persoane implicate activ în viața cetății.
În această seară au fost acordate 35 de „diplome de excelență” mai multor reprezentanți ai comunității sucevene, printre care oficialități centrale și locale, conducători de instituții, cadre didactice, clerici, precum și unor militari în rezervă. Dintre slujitorii Bisericii au fost evidențiați Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Preacuviosul Arhimandrit Vartolomeu Chira, Director al Departamentului Medical și de Asistență al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial și profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, Pr. Constantin Diaconașu, preot misionar la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava, și Pr. Gheorghe Hostiuc, fost inspector școlar la disciplina religie.
În cuvântul de mulțumire pentru distincția primită, Preasfinția Sa a subliniat că aceasta este o recunoaștere a eforturilor „tuturor celor cu inimă receptivă la durerea semenilor”, care au răspuns chemării de a sprijini unitățile medicale în lupta cu pandemia. Diploma de excelență a fost închinată memoriei Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, aducând aminte că Păstorul Bucovinei la acea vreme s-a implicat în mod direct în acțiunile de sprijinire a celor afectați:
Domniile Voastre,
Vă mulțumesc, domnule primar, dumneavoastră și tuturor celor al căror gând îl purtați, pentru această distincție, nu doar în numele meu personal, ci în numele Bisericii din Bucovina, în numele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe care, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, o reprezint la această sărbătoare.
O primesc în amintirea eforturilor conjugate ale tuturor celor cu inimă receptivă la durerea semenilor, din timpul pandemiei, și îndrăznesc a o închina memoriei Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, bunul păstor care a fost „jertfa” primă a Sucevei în lupta cu această boală. Înaltpreasfinția Sa dintru început a binecuvântat implicarea Bisericii în acțiunile, duhovnicești și filantropice, de sprijinire a celor afectați, direct sau indirect. Tot așa cum și astăzi, în alt context, cel al războiului din Ucraina, o facem, cu multă dedicație, sub îndrumarea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Este crezul lăuntric, profund, al Bisericii, că nu pot fi indiferent când cel ce este aproapele meu are nevoie de mine. Nu o simplă „obligație”, de „bifat”, de „înregistrat” sau care „dă bine”. Așa cum și dumneavoastră, în comunitățile pe care le reprezentați, sunteți animați de un set de valori la care aderați, dar, iarăși, nu din exterior, ci vă devin constitutive într-un fel, credeți cu toată tăria în ele, fac parte din dumneavoastră. Fără un sistem axiologic coerent, suntem expuși, inevitabil, la aproximări, incertitudini,unde nu ar fi loc de ele, compromisuri, mai mari ori mai mici, și, din păcate, chiar la trădări.
Antoine de Saint-Exupery împărtășește, în remarcabila sa operă „Citadela”, îndemnul primit de la tatăl său, spunând despre locuitorii cetății că „dacă vrei să-i faci frați, pune-i să zidească un turn împreună. Iar dacă vrei să-i dezbini, aruncă-le semințe pe jos”. De aceea, sunt cu atât mai recunoscător dumneavoastră că în aceste timpuri, când grăunțele dezbinării se găsesc din abundență pe jos, nu vă lăsați tentați de acestea, ci, având statornic în inimă sădite valorile cele în jurul cărora suntem adunați, vă ridicați privirea spre Cer, zărind parcă Turnul. Încurajat de dragostea dumneavoastră, îndrăznesc să privesc la acest moment festiv ca la un moment în care am pus bazele unui astfel de turn sau, de ce nu, o Biserică. Biserică ce unește cugetele, construită nu atât din piatră și var, ci pe noi înșine așezându-ne întru înălțarea acesteia, nu ca o înșiruire de cărămizi de lut ars, ci sfințind lutul din care am fost sădiți, să ne așezăm ca icoane în altarul acestei Biserici. Iar Domnul, la vremea rânduită, sfinți-Va Lăcașul Său, săturându-ne nu din grăunțe, ci din spic de grâu împletit în prescură.
Vă mulțumesc!
Cea dintâi ediție a „Serii Valorilor” s-a încheiat printr-un nou moment muzical oferit de Corala „Ciprian Porumbescu”, care a interpretat mai multe piese populare, din diferite zone ale țării, inclusiv din Dulcea Bucovină.
foto credit: Irina Ursachi