Mitropolitul Anastasie Crimca și-a pus draga sa ctitorie sub ocrotirea Preasfântului Duh, hram ales cu întreită prăznuire, care începe în Sâmbăta moșilor de vară, continuă cu Duminica Mare sau Pogorârea Duhului Sfânt (ca întemeiere a Bisericii), pentru a se împlini deplin în ziua de luni, cu Sfânta Treime ca împreună lucrare a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, moment de recunoștință față de ctitori prin săvârșirea slujbei parastasului.
Rusaliile sunt darul Legii celei noi, al unei inimi noi, o inimă transfigurată de darul Duhului Sfânt, în opinia Arhimandritului Placide Deseille. Preasfântul Duh se revarsă cu preaplin de har asupra tuturor oamenilor, numai că aceștia devin părtași ai energiilor dumnezeiești în funcție de receptibilitatea fiecăruia în parte.
Zorii zilei de Rusalii s-au ivit cu un tunet care a deschis binecuvântarea cerului. Stropi repezi de apă au trezit la viață întreaga natură: firele de iarbă, petalele rozelor, frunzele copacilor, glasul păsărilor, toate au tresăltat de bucurie. Norii grei de ploaie au împodobit Dragomirna în lumina marelui praznic al Pogorârii Duhului Sfânt.
De mai departe și de mai aproape, români în straie albe brodate în florile păcii, cusute de mâini dibace, au venit să primească bucuria așteptării Cincizecimii.
Hramul Dragomirnei a fost anul acesta parte din hramul eparhiei Sucevei și Rădăuților. Grație binecuvântării Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, mănăstirea a beneficiat de slujbă arhierească și de roadele povățuirilor părintești. Binecuvântarea arhierească a așezat sărbătoarea în firescul duhovnicesc al obținerii roadelor colaborării concrete a omului cu harul divin.
Aripile deschise ale turnului-clopotniță i-au îmbrățișat în veșnicia întâmpinării pe cei veniți pentru a-L ruga pe Preasfântul Duh să se sălășluiască în ei. Binecuvântarea Preasfințitului Părinte Damaschin peste creștetul credincioșilor a alungat întristarea și chipurile s-au luminat de razele soarelui ce se ivea voinic dintre norii goliți de apa înnoirii și sfințirii creației.
Treaptă cu treaptă, pe urmele ctitorului Dragomirnei, mitropolitul Anastasie Crimca, am urcat în biserica-corabie ce plutește printre ziduri de cetate. O lacrimă la mormântul ocrotitorului obștilor dragomirnene a renăscut duhovnicește zidirea de țărână. Muzica veche bizantină a corului maicilor acestei mănăstiri a încântat urechea rugătorului și i-a ridicat mintea în inima aflării lui Hristos.
Sfânta Liturghie a înveșmântat în har incinta Dragomirnei. Apa cea vie a fost gustată de către cei prezenți, spre tămăduirea sufletelor și a trupurilor, la îndemnul cuvântului împărtășit credincioșilor de Preasfințitul Părinte Damaschin.
La ieșirea din incintă, rugătorii au fost întâmpinați de gospodinele din Mitocu Dragomirnei. A devenit tradiție ca obștea extinsă a mănăstirii să se implice dezinteresat în organizarea hramului. Sub coordonarea Primarului Comunei Mitocu Dragomirnei, dl Radu Reziuc, gospodinele au pregătit tradiționalele sarmale, care au fost oferite cu multă dragoste celor care au trecut pragul bisericii. Bucuria dăruirii este ruptă din Rai, ne ridică din condiția umanului și ne asigură nădejdea veșnicei bucurii. Osteneala lor a fost răsplătită cu minunatul cuvânt al recunoștinței și al milosteniei (Bogdaproste!), ce leagă generații în condiția iertării dumnezeiești.
În acest an omagial al îngrijirii bolnavilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a acordat distincții eparhiale (Ordinul Mitropolit Anastasie Crimca) celor care au grijă de trupul cel viu al Dragomirnei (obștea monahală) – medici de familie, medici stomatologi – și celor care ajută la dăinuirea monumentului – autorități și constructori.
Zidurile mănăstirilor seculare nu pot fi îngrijite, întreținute, conservate doar prin jertfa și truda micilor obști monahale. Este nevoie de concursul tuturor pentru ca patrimoniul nostru cultural să rămână o frumoasă și importantă carte de vizită a României. Misiunea deplină a monahului, pentru care a închis poarta mănăstirii în urma sa, este rugăciunea și, pentru ca rugăciunea sa să se reverse asupra întregii lumii, este de dorit ca lumea să ajute obștile monahale în cele ale Martei.
În ctitoria lui Crimca s-a simțit în Duminica Rusaliilor că Biserica este darul Duhului Sfânt. Acolo unde este Biserica, acolo este și Duhul lui Dumnezeu și acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este și Biserica.
Bucovinenii (și nu numai ei!) au plecat spre casele lor cu sufletele preapline de har, cu anafură, cu agheasmă, cu frunzele de tei sfințite prin pogorârea Duhului Sfânt, ducând celor de acasă bucuria praznicului.
Astăzi, ca veșnicie, ca permanență, Preasfântul Duh Mângâietorul s-a sălășluit întru noi, cei care iubim Dragomirna, călugări și mireni. Astăzi toate bunătățile ni se dăruiesc, sufletele ni se curățesc prin râuri de apă, prin Duhul Sfânt care ne sfințește, prin Tatăl care ne iubește și prin Fiul care ne răscumpără.
Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Galateni 5, 22-23, ne enumeră roadele Duhului Sfânt: „bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția”. Preasfântul Duh vine să ne mângâie, să ne întărească și să ne dea putere să mergem pe Calea care duce la mântuire.
Duminica Mare se numește Rusalii de la latinescul roza „trandafir”. Trandafirii întăresc mesajul încurajării omului, pentru că împrăștie bună mireasmă și ochilor aleasă desfătare duhovnicească. Aceste gingașe flori ne sunt buni pedagogi în școala vieții pentru că emană parfum, iar nu disperare, chiar și atunci când sunt călcați în picioare.
Fiecare dintre noi primește darurile Duhului Sfânt. Modul în care Duhul Sfânt își face lucrarea în noi, vizibil sau nu, este condiționat de maleabilitatea noastră, de deschiderea noastră spre bine și de truda luptei cu sinele egoist. Fiecare dintre noi alege: ori să se plângă că trandafirii au spini, ori să se bucure că spinii au trandafiri.
Mănăstirea Dragomirna rămâne peste veacuri trandafirul ce crește suflete frumoase în potir de rugă, ca simbol al trăiniciei, puterii și iubirii dumnezeiești.
