Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna noiembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”
În data de 26.11.2024, la Biserica „Învierea Domnului”, din orașul Suceava, slujitor fiind părintele Irimia Dumitru din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 1, aşezat sub patronajul „Sfântului M. Mucenic Dimitrie”, coordonat de părintele Duţuc Adrian.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului zilei de rând, urmat de susținerea prelegerii cu tema „Îngrijirea bolnavilor ca datorie morală și ca binecuvântare” de către P.C. Pr. Irimia Dumitru.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte :
„Această lucrare explorează responsabilitatea preotului în îngrijirea bolnavilor, nu doar ca un act moral, ci și ca o oportunitate de a oferi binecuvântare, bazându-se pe pilde și învățături biblice, cum ar fi cele din Matei 25, 34-46 și Matei 10, 7-8.
Preotul este chemat să îmbine datoria morală cu misiunea pastorală, urmând exemplul lui Hristos și îndrumările Bibliei. Principalele responsabilități includ:
– Administrarea Sfintelor Taine: Spovedanie, Împărtășanie și Maslu, care au un rol esențial în vindecarea sufletească și spirituală.
– Grija pastorală: Slujirea bolnavilor face parte din legea dragostei creștine, iar preotul are datoria de a aborda această responsabilitate cu seriozitate și compasiune”.
În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:
– Principii și reguli pentru preoți în îngrijirea bolnavilor:
– Construirea unei relații de încredere: Preotul trebuie să evite orice gesturi de tristețe sau descurajare și să fie un sprijin moral și prietenos pentru bolnavi.
– Alegerea momentului potrivit pentru vizite: Este esențial să nu viziteze bolnavii nici prea des, nici prea rar, asigurând echilibrul între nevoile spirituale și confortul acestora.
– Reacția la urgențe: Preotul trebuie să fie pregătit să acorde prioritate absolută cazurilor de urgență spirituală, administrând Tainele cu promptitudine.
– Pregătirea corespunzătoare: În situații critice, preotul trebuie să fie echipat cu toate cele necesare pentru oficierea slujbelor (vesminte, cărți, Sfânta Împărtășanie). „Preotul se cuvine să fie conștient că atunci când este chemat de urgență la căpătâiul bolnavului, nu mai poate avea altă prioritate.”
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Ieremia Dumitru pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfântul Apostol Andrei”
În data de 05.11.2024, la Parohia Sf Vasile – Burdujeni, din orașul Suceava, păstorită de către părintele Dumitru Hirghiligiu, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 2, aşezat sub patronajul „Sfântului Apostol Andrei”, coordonat de părintele Husarciuc Gheorghe.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea, Acatistului Maicii Domnului, rugăciuni de binecuvântare pentru credincioși, urmate de susținerea prelegerii cu tema „Pedagogia Suferinței” de către P.C. Pr. Dumitru Hirghiligiu.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Omul, încă de la începuturile existenței sale, a fost animat de o dorință puternică de a înțelege realitatea din jurul său.
Această aspirație spre cunoaștere este descrisă ca fiind „singura lumină” care îl poate ghida pe om în drumul său către sensul vieții.
Cu toate acestea, textul subliniază un paradox fundamental: pe măsură ce omul cunoaște mai mult, devine tot mai conștient de limitele și fragilitatea sa.
Imaginea seminței divine implantate în om simbolizează scopul ontologic al ființei umane – acela de a ajunge la asemănarea cu Creatorul său.
Această idee este susținută prin faptul că omul a fost creat cu posibilitatea de a comunica și de a relaționa cu Dumnezeu, dar și cu liberul arbitru, care îi permite să aleagă între bine și rău. Conform tradiției creștine, suferința își are originea în păcatul neascultării lui Adam față de porunca divină de a nu mânca din pomul cunoașterii binelui și răului.
Sfântul Maxim Mărturisitorul explică faptul că acest pom trebuia contemplat duhovnicește, nu consumat fizic. În momentul în care omul a consumat fructul fizic, a pierdut harul divin și a dobândit cunoașterea răului, devenind astfel vulnerabil în fața suferinței. Sfântul Grigorie de Nyssa adaugă că suferința a apărut dintr-un act de curiozitate iresponsabilă a omului. Omul a gustat răul prin voința sa liberă, iar acest lucru a adus moartea în lume. Astfel, suferința devine o condiție inevitabilă a existenței umane, cauzată de voința liberă și iubirea de sine excesivă a omului. Textul concluzionează că originea răului nu este în Dumnezeu, ci în alegerea liberă a omului, care preferă să trăiască doar în prezentul efemer, fără să țină cont de consecințele spirituale ale faptelor sale.”
În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte>
- Suferința – mijloc de purificare și renaștere spirituală
Deși suferința este văzută inițial ca un rău, Dumnezeu o poate transforma într-un mijloc de purificare și renaștere spirituală. În tradiția creștină, suferința nu este niciodată lipsită de sens, ci este folosită de Dumnezeu pentru binele sufletului omenesc.
- Suferința în lumea secularizată de astăzi
În contextul societății contemporane, suferința este deseori percepută ca lipsită de sens, iar omul încearcă să o evite prin orice mijloace.
În Biserică, suferința ocupă un loc central, iar rugăciunea pentru sănătatea și mântuirea persoanei suferinde reprezintă o expresie a solidarității și iubirii față de aproapele.
- Concluzii: Suferința – o cale spre desăvârșire
Suferința nu este o pedeapsă divină, ci o oportunitate de creștere spirituală. Prin acceptarea suferinței și transformarea ei într-o lecție de viață, omul poate atinge împlinirea spirituală și comuniunea cu Dumnezeu.
Finalitatea suferinței este descrisă ca fiind dobândirea unei înțelepciuni superioare și a unei relații autentice cu Creatorul. Astfel, suferința devine o cale spre desăvârșire și spre împlinirea supremă.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Hirghiligiu Dumitru pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
În data de 28.11.2024, la Parohia Ipotesti I, păstorită de către părintele Bobu Constantin, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 3, aşezat sub patronajul „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, coordonat de părintele Mitu Pascal.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmat de susținerea prelegerii cu tema „Viața religioasă și inteligența artificială”, de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Tema aduce în discuție trei chestiuni fundamentale: religia și viața religioasă, inteligența artificială și interferența dintre acestea. Textul își propune să analizeze modul în care aceste elemente se influențează reciproc și să ofere perspective asupra utilizării tehnologiei în slujba umanității și a lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan subliniază importanța vieții ca dar divin prin cuvintele: „Voi, copii, sunteți din Dumnezeu și ați biruit pe acei proroci, căci mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume” (Ioan IV, 4). Religia este văzută ca o călăuză spirituală, iar poruncile divine sunt fundamentale pentru menținerea unei vieți morale”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Inteligența artificială (IA) este definită drept tehnologia viitorului, având capacitatea de a transforma profund viața umană. Este descrisă ca fiind abilitatea unei mașini de a imita funcții umane precum raționamentul, învățarea și creativitatea. Cu toate acestea, textul atrage atenția asupra unui pericol: lipsa dimensiunii spirituale. IA devine un instrument esențial în societatea modernă, simplificând numeroase activități umane – de la cumpărături online la automatizarea locuințelor. Totuși, există riscul utilizării greșite a acestei tehnologii, ceea ce poate conduce la manipularea informației, dezvoltarea armelor autonome și alte forme de abuz.
Exemplul internetului este adus în discuție pentru a ilustra evoluția rapidă a tehnologiei. Inițial conceput ca un mijloc de comunicare militară, internetul a devenit indispensabil în viața cotidiană, interconectând miliarde de oameni. Textul subliniază faptul că tehnologia nu este bună sau rea în sine – contează modul în care este utilizată: „Înmulțirea faptelor bune sau rele depinde de utilizator”.
- Interferența dintre religie și tehnologie este inevitabilă în lumea contemporană. Textul evidențiază faptul că Biserica a început să folosească IA și tehnologia în diverse moduri, cum ar fi transmisia online a slujbelor, sonorizarea lăcașurilor de cult și utilizarea rețelelor sociale pentru răspândirea mesajului creștin. Cu toate acestea, există riscul ca religiozitatea autentică să fie înlocuită de o spiritualitate superficială, în care participarea personală la cult este redusă sau chiar eliminată. Un exemplu concret menționat este lansarea unui serviciu religios generat de inteligență artificială în Germania, ceea ce ridică întrebări serioase despre viitorul religiei în era digitală.
- Textul concluzionează că tehnologia și religia nu trebuie să fie antagonice, ci complementare. Este posibilă o utilizare etică a inteligenței artificiale, care să sprijine valorile religioase și să contribuie la binele comun. Progresul tehnic nu garantează în mod automat progresul moral, dar poate deveni un instrument util dacă este folosit cu discernământ. Se atrage atenția asupra riscului ca dezvoltarea excesivă a tehnologiei să ducă la o alienare spirituală. Prin urmare, este esențial ca oamenii să rămână ancorați în valorile morale și religioase, folosind tehnologia în mod responsabil.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Bobu Constantin pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Sfântul Serafim de Sarov”
În data de 25.11.2024, la Parohia Dumbraveni V, păstorită de către părintele Ioniță Vasile, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 4, aşezat sub patronajul „Sfântului Serafim de Sarov”, coordonat de părintele Chelba Constantin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei de Sfințire a Apei și Taina Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Familia celui suferind între implicare și abandonare” , de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Patriarhia Română a proclamat anul 2024 drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, subliniind necesitatea unei intensificări a grijii față de cei aflați în suferință. Textul face apel la responsabilitatea morală a fiecăruia dintre noi de a fi alături de cei bolnavi și de a contribui la alinarea suferințelor lor. Suferința nu este un subiect abstract, ci aparține unui om concret, unui purtător. În acest sens, fiecare persoană va trece la un moment dat printr-o astfel de experiență, fie ca bolnav, fie ca sprijin pentru un apropiat suferind. Grija față de cel suferind devine astfel o cale prin care Dumnezeu ne cere să manifestăm iubirea și compasiunea.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Familia reprezintă cea mai importantă formă de sprijin pentru persoanele aflate în suferință. Este subliniat faptul că presiunea responsabilităților poate deveni copleșitoare, dar este esențial ca membrii familiei să nu-și piardă speranța și încrederea că ceea ce fac este corect și necesar.
Exemplul istorisirii despre Cuviosul Paisie Aghioritul ilustrează puterea rugăciunii și a iubirii necondiționate în fața suferinței. Familia trebuie să rămână unită și să ofere sprijin emoțional și fizic celui aflat în dificultate, ceea ce contribuie nu doar la vindecarea trupului, ci și la echilibrul sufletesc. Este subliniat faptul că armonia în familie este crucială pentru a putea oferi sprijin real. Doar o familie unită, bazată pe dragoste și înțelegere, poate susține eficient un membru suferind.
- Sfinții Părinți ne îndeamnă să ne raportăm la aproapele nostru cu aceeași iubire și compasiune pe care am dori să le primim în situații similare: *„Un trup suntem în Hristos”* (Rom. 12, 5). Prin această analogie, este evidențiată legătura profundă care ar trebui să existe între membrii unei comunități și, în mod special, între membrii unei familii. În contextul unor boli cronice sau al unor afecțiuni care necesită asistență pe termen lung, apropierea fizică și sprijinul moral devin esențiale. Cuviosul Paisie Aghioritul afirmă: *„Când ai vreo durere, te gândești la durerea celuilalt, te pui în situația lui și te doare și mai mult pentru acela. Durerea te ajută să înțelegi durerea celorlalți”*. Acest îndemn subliniază necesitatea empatiei autentice.
- Un aspect trist evidențiat în text este cel al abandonării persoanelor vârstnice și bolnave în spitale sau azile, fără sprijinul moral al familiei. Mulți oameni își trăiesc ultimele clipe în singurătate, fără a simți alinarea oferită de prezența celor dragi.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Ioniță Vasile pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERC PASTORAL NR. 5
„Sfântul Nectarie”
În data de 12.11.2024, la Parohia Dealu, păstorită de către părintele Cîrlan Constantin, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Nr. 5, aşezat sub patronajul „Sfântului Nectarie”, coordonat de părintele Nichitean Constantin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Rolul terapeutic al Bisericii în vindecarea omului de patimi” de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Pentru a putea vorbi despre Biserică, în rol de spital duhovnicesc, și despre rolul său terapeutic în vindecarea omului de patimi, trebuie să ne referim mai întâi la creștinism, apoi la persoana creștină. Deoarece „Creștinismul se adresează persoanei. El nu se adresează națiunii, pentru că există o conștiință ipostatică, de sine stătătoare, a națiunii. Dar persoanele omenești nu sunt unități abstracte, dezbrăcate de orice determinante și, prin urmare, întru totul identice.”
Ipostatul fiecărui om vine de la Dumnezeu, dar vine străbătând prin mediul unui trecut acumulat în părinții pământești, și acest drum se integrează în actul constituirii sale după imaginea ce o are în Ceruri. Din primul moment al existenței sale, eul are și notele pe care i le dă istoria înaintașilor săi. (Pr. prof. DUMITRU STĂNILOAE, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2011, pag. 5)”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Biserica este un locaș sfânt, un loc binecuvântat cu lumină nesfârșită a credinței și iubirii, în care oamenii se adună pentru nădejdea vindecării sufletului, apoi a trupului, de dureri, de neliniști, de spaime și înfrânări. Ea este familia în care fiecare se poate dărui pe sine, se poate uni în gând, rugăciune și iubire cu toți cei care, la un moment dat, se regăsesc în același loc.
- Antropologia creștină arată că omul a fost zidit după chipul lui Dumnezeu, iar menirea lui pe acest pământ este să ajungă, prin tot ceea ce este, prin tot ceea ce face sau gândește, la asemănarea cu El. Astfel, putem afirma faptul că omul, prin trăirile proprii date de firea cu care a fost înzestrat prin naștere, își caută și găsește temeiul în Dumnezeu.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Cîrlan Constantin pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sfântul Ștefan cel Mare”
În data de 12.11.2024, la Parohia Costâna, județul Suceava păstorită de către părintele Meldrihan Ionel din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 6, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Ștefan cel Mare”, coordonat de părintele Marius Davidoaia.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,, Credința în suferință” de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„De-a lungul istoriei, filozofii, teologii, medicii și oamenii de rând au încercat să pătrundă taina suferinței, să înțeleagă sensul acesteia și să găsească soluții pentru alinare. Suferința, ca realitate inevitabilă a existenței umane, ridică întrebări profunde despre rostul vieții, despre scopul durerii și despre relația omului cu divinitatea. În căutarea răspunsurilor, oamenii au descoperit că alinarea și vindecarea adevărată vin prin credință și prin relația personală cu Dumnezeu”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Din literatura patristică reiese că suferința nu este un fenomen simplu, ci unul complex, cu multiple manifestări. Se pot distinge două mari tipuri de suferință: suferința fizică– rezultă din boală, durere sau accidente care afectează trupul. Este cea mai evidentă formă de suferință, dar nu întotdeauna cea mai profundă, și suferința sufletească – poate fi mult mai sfâșietoare decât cea fizică, manifestându-se prin stări de nemulțumire, însingurare, vinovăție, tristețe sau depresie. Aceasta afectează profund ființa umană, ducând uneori la pierderea speranței și a sensului vieții.
- Credința joacă un rol esențial în alinarea suferinței. În fața greutăților vieții, credința oferă omului puterea de a răbda, de a spera și de a-și găsi liniștea sufletească. Sfântul Apostol Pavel definește credința ca „temelia lucrurilor nădăjduite și dovada celor nevăzute” (Evrei 11, 1), arătând astfel că ea depășește realitatea materială și se sprijină pe nădejdea în viața veșnică.
- Exemple biblice de credință în suferință sunt Avraam și jertfa fiului său și Iov simbolul răbdării în suferință.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Meldrihan Ionel pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sfântul Ciprian”
În data de 14.11.2024, la Parohia Stamate, păstorită de către părintele Chira Cosmin din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 7, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Ciprian”, coordonat de părintele Cobzaru Andrei-Alin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Sfinții tămăduitori ca model al preoților de caritate și prieteni ai celor bolnavi” de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Biserica i-a numit „Sfinții doctori fără de arginți” pe fericiții bineplăcuți ai lui Dumnezeu și făcătorii de minuni Cosma și Damian din Arabia, Cosma și Damian din Asia Mică, Chir și Ioan, Talaleu, Pantelimon, Ermolae, și mulți alții. Acești sfinți au fost modele de iubire, compasiune și altruism, propovăduind Evanghelia și vindecând bolnavii fără a cere plată. Din dragoste față de Dumnezeu și față de oameni, ei au oferit alinare celor în suferință, respectând porunca Mântuitorului: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8)”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- 1. Acești mari sfinți tămăduitori nu se bazau doar pe medicamentele prescrise, ci pe rugăciune fierbinte și credință puternică. Prin puterea credinței lor, bolnavii se vindecau, iar sufletele celor în suferință se întăreau. Ei nu doar că propovăduiau credința, dar o și trăiau în mod autentic, fiind exemple vii ale lucrării lui Dumnezeu pe pământ.
- Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre marii luminători ai Bisericii, numește medicina „artă”, dar subliniază că adevărata vindecare vine de la Dumnezeu. Medicul credincios este cel care îmbină cunoștințele medicale cu rugăciunea, fiind un instrument prin care Dumnezeu lucrează vindecarea.
- Sfinții Doctori fără de arginți și medicii creștini care își îndeplinesc misiunea cu dragoste și credință sunt exemple vii ale lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Prin rugăciune, credință și cunoștințe medicale, acești slujitori ai vieții oferă alinare trupurilor și sufletelor celor aflați în suferință. Biserica ne învață că adevărata vindecare vine de la Dumnezeu, iar medicii credincioși sunt instrumente ale harului divin.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Chira Cosmin pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
A consemnat, Arhid. Bugnar Paul-Adrian
