Cercurile Pastorale din Protopopiatul Suceava I desfășurate în luna noiembrie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna noiembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”

 

În data de 13.11.2023, la Parohia „Sfântul Nicolae”, din orașul Suceava păstorită de către părintele Paicu Nicolae, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 1, aşezat sub patronajul „Sfântului M. Mucenic Dimitrie”, coordonat de părintele Duţuc Adrian.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Maicii Domnului Pantanassa, urmat de susținerea prelegerii cu tema „Rolul cântarețului bisericesc în lucrarea pastoral misionar a parohiei: aspecte practice, inadvertențe și oportunități” de către P.C. Pr. Paicu Nicolae.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Existenţa cântăreţilor la începutul creştinismului se observă şi din rânduiala împărtăşirii, unde se precizează: „Şi după aceasta să se împărtăşească Arhiereul, apoi Presbiterii şi Diaconii şi citeţii şi cântăreţii şi asceţii şi dintre femei, diaconiţele şi fecioarele şi văduvele; după aceasta copiii şi la urmă tot poporul, după regulă, cu frică şi cu evlavie şi fără zgomot.

Deşi cantorii existau, în primele secole toţi cei care participau la slujbe cântau în biserică, răspunzând la ectenii şi intonând cântările liturgice. Era posibil acest lucru pentru că în vremea aceea cântările erau mult mai simple şi mai puţine decât în zilele noastre.

Cantorul, cântărețul sau psaltul au apărut pentru a-i instrui și a-i conduce în cântare pe ceilalţi credincioşi, el fiind de fapt solistul și dirijorul. Rolul lor a devenit şi mai important atunci când cântarea bisericească a devenit mai complicată și mai dificilă, ei fiind pregătiți și instruiți, să o execute corect.”

În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Diferența dintre un cântăreț pregătit teologic și unul lipsit de o minimă educație teologică, importanța cunoașterii principalelor teme teologice de către cântărețul bisericesc, aportul educațional al cântărețului dincolo de cântarea la strană în lucrarea pastorală a preotului; colaborarea dintre preot și cântăreț acolo unde acesta predă ore de Religie în parohia unde este și cântăreț bisericesc;
  2. Importanța de a mulțumi și motiva sub diferite aspecte, inclusiv cel financiar un cântăreț bine pregătit pentru o parohie fie din mediul rural, fie din mediul urban;
  3. De multe ori cântărețul este subevaluat în misiunea pastorală a parohiei, preotul dorind, de cele mai multe ori, să aibă un simplu „citeț” la strană pentru răspunsurile din cadrul slujbelor și nu un real colaborator care este parte integrantă a ierarhiei bisericesti și tratat ca atare.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Diaconu Cristian Valentin, a mulţumit părintelui paroh Paicu Nicolae pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfântul Apostol Andrei”

 

În data de 07.11.2023, la Parohia  ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” –Ițcani I, din orașul Suceava, păstorită de către părintele Bîrsan Ion, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 2, aşezat sub patronajul „Sfântului Apostol Andrei”, coordonat de părintele Husarciuc Gheorghe.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Pentru cei ce cântă și pentru mântuirea lor ” de către P.C. Pr. Cotleț Marius.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„De aceea cântarea credincioșilor în Biserica Ortodoxă are rostul să mărturisească credința nu numai față de ceea ce s-a săvârșit odinioară de Hristos, ci și față de ceea ce se săvârșește acum de El prin preot. De aceea ea este un dialog cu Hristos Însuși, reprezentat prin preot, nu numai o cântare a credincioșilor în lipsa unui preot. Credincioșii ortodocși cântă la sfârșitul Liturghiei: Văzut-am Lumina cea adevărată, luat-am Duhul cel Ceresc. Toate aceste trei elemente ale cântării comune: gândirea comună, dăruirea ei de către Dumnezeu trăit ca realitate prezentă și dulceața Lui gustată în comun se cuprind în următorul cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea vouă să gândiți la fel unii cu alții potrivit lui Iisus Hristos, pentru ca toți laolaltă și cu o singură gură să lăudați pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos (Romani, 15, 5-6)”.

         În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Atât rugăciunea citită cât și cea cântată este creatoare de armonie. Fiecare se simte susținut de toți în rugăciunea sa și în fața lui Dumnezeu. Eul meu este unul comunitar după chipul lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat. În rugăciunea cântată în comun experiem arvuna unității noastre din Împărăția Sfintei Treimi;
  2. Muzica e diferită de cuvânt. Ea încununează cuvântul, ea înobilează, dar e o artă diferită. Și noi ca oameni avem o capacitate de înțelegere limitată. Mai apropiată de înțelegerea reală, corectă, e empatia de exemplu, în percepția lucrurilor. Cei care au copii mici nu prea înțeleg problemele părinților cu copii mari și invers, părinții cu copii mari uită care era problematica creșterii copiilor mici. Ca să poți înțelege imaginea trebuie să ai cultură vizuală. Nu se poate doar prin descrieri textuale să vorbești despre pictură. Trebuie să vezi imagini, să le compari între ele și așa, având cultură vizuală, cu descrierea aferentă, poți să înțelegi care e calitatea în artă;
  3. Cine nu are practică la strană și nici cultură muzicală înrădăcinată în tradiție, își va alege un cântăreț de strană pe potrivă, deși câteodată nu ai de unde să-l iei. Un cântăreț care vine structurat după cele lumești vine la strana bisericii și încearcă să intoneze un imn compus de antecesorii ce înțelegeau deplin înălțimea vocației la care ne cheamă viața Bisericii. Dacă nu reușești, cum adesea se întâmplă, scade standardul. Cu timpul, dacă nu face ce trebuie, ajunge să creadă în ce face el. El devine măsura evlaviei liturgice în închipuirea lui de sine.

         În încheiere, părintele misionar protopopesc, Diaconu Cristian Valentin, a mulţumit părintelui paroh Bîrsan Ion pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

 

În data de 23.11.2023, la Parohia Mitocu Dragomirnei I, comuna Mitocu Dragomirnei,  păstorită de către părintele Ieremie Ioan, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 3, aşezat sub patronajul ,,Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, coordonat de părintele Mitu Pascal.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Maicii Domnului, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Personalități reprezentative din parohia Mitocu Dragomirnei”, de către P.C. Pr. Ieremie Ioan.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Cel dintâi născut al preotului Gheorghe din Mitocul Dragomirnei şi al Zamfirei, fiica preotului Vasile Grigorovici din acelaşi sat (ctitorul bisericii a cărei zidiri a început în 1825), Samuil, este cel care pentru erudiția, dreptatea, energia în apărarea bisericii ortodoxe româneşti din Bucovina a urcat treptele măririi până la cea mai înaltă: Arhiepiscop al Cernăuților şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. Era nevoie atunci, după ce biserica ortodoxă a românilor din Bucovina a trecut prin pericolul de a fi invadată de rutenismul biruitor, de o personalitate puternică şi hotărâtă să redea prestigiul şi drepturile bisericii româneşti, de un naționalist înfocat, capabil să se impună în faţa mai marilor zilei şi stăpânirii străine. Acel arhiereu vrednic a fost Silvestru Morariu-Andrievici, care a păstorit biserica ortodoxă din Bucovina timp de 15 ani, între 1880-1895. Samuil Morariu-Andrievici şi-a început studiile cu şcoala primară din Suceava, apoi a urmat gimnaziul, liceul şi Institutul Teologic din Cernăuți, era, deci, un preot cu studiile complete, deosebindu-se prin cultură de majoritatea celor care aveau în grijă viaţa spirituală din satele româneşti ale Bucovinei. A fost preot de sat timp de peste 20 de ani la Ceahor, de unde îşi începe munca de luminător, pentru toți cei care stătuseră prea mult în întunericul neştiinței: colaborează la ,,Calendariu pentru Bucovina”, scrie poezii şi manuale școlare şi o ,,Descriere a Bucovinei” (1846). Cu cele 11 manuale diferite şi 12 manuale de religie pentru şcolile primare şi secundare, este considerat întemeietorul literaturii didactice româneşti din Bucovina”.

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Importanța realizării unor studii sau monografii ale unor personalități sau enoriași ai parohiei primari, profesori, medici, avocaţi, militari şi chiar simpli credincioşi – care s-au remarcat prin ataşament faţă de credinţa şi Biserica Ortodoxă, şi care au sprijinit lucrarea misionară, socială, culturală şi administrativă a parohiei;
  2. Evocarea lor vrea să arate că enoriașii, indiferent de statutul lor social sau de funcţia pe care o deţin în viaţă, trebuie să rămână fideli Bisericii şi statornici în credinţa ortodoxă, răsărită din sămânţa Evangheliei lui Hristos, semănată pe pământul patriei noastre de Sfântul Apostol Andrei şi cultivate, de două mii de ani, de moşii şi strămoşii noștri.

            În încheiere, părintele misionar protopopesc, Diaconu Cristian Valentin, a mulţumit părintelui paroh Ieremie Ioan pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 4
„Sfântul Serafim de Sarov”

 

În data de 31.11.2023, la Parohia Prelipca, oraș Salcea, păstorită de către părintele Mihoc Dimitrie, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 4, aşezat sub patronajul „Sfântului Serafim de Sarov”, coordonat de părintele Chelba Constantin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Dificultăți și oportunități în pastorația vârstnicilor” , de către P.C. Pr. Mihoc Dimitrie.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Provocările generate de îmbătrânirea demografică a devenit astăzi un subiect amplu dezbătut în diferite medii de la cel eclesial până la cel politic, întrucât asistăm la o tendință comună țărilor europene: creșterea segmentului de populație vârstnică și numeroasele provocări socio-economice pe care această realitate le implică. Desigur Biserica a fost mereu conștientă de importanța acestei categorii de credincioși în viața sa precum și provocările pastoral-misionare pe care aceasta le implică, având în vedere și sfatul paulin adresat evreilor: Fraţilor, aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13,7).

În acest îndemn de fapt regăsim fundamentul pastorației persoanelor vârstnice: care trebuie să se bazeze pe respectul față de demnitatea și drepturile fundamentale ale persoanelor în vârstă, și în convingerea că aceștia pe temeiul experienței au încă multe de spus și pot să dea încă mult vieții Bisericii. Din această perspectivă, dincolo de rapoarte și analize clerul este chemat ca în această problemă să fie  mult mai atent la oportunitățile și să trateze dificultățile cu mult mai multă atenție decât în cazul altor segmente de credincioși ”.

             În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Un aspect esențial al îngrijirii pastorale semnificative este respectul pentru nivelul de credință al persoanei. La bătrânețe, această recomandare primește o dimensiune suplimentară. Persoanele în vârstă au trăit deja cea mai mare parte a vieții lor și au ajuns la forma actuală a credinței lor prin multe experiențe de viață, care solicită momente de viață sau decizii;
  2. Imaginea bătrâneții bolnave, dependente și singuratice în combinație cu marea dorință de a sluji aproapele poate ascunde marele potențial al bătrânului pentru lucrătorul pastoral: puterea sa interioară, rezistența, experiența, strategiile, relația personală puternică cu Dumnezeu, capacitatea lui să caute și să vadă conexiuni și sensul propriei povești de viață, capacitatea de a-și sacrifica suferința pentru alții. Acest potențial poate fi adesea ascuns și neadmis, iar îngrijirea pastorală condusă corespunzător poate sprijini dezvoltarea sa;
  3. Preotul ar trebui să ajute persoana în vârstă să folosească din plin bogăția care constă în sfera spirituală a vieții sale. Intervenția spirituală ar trebui să urmărească în special întărirea și dezvoltarea aspectelor, abilităților puternice ale caracterului, întărirea atitudinilor și valorilor pozitive, confirmarea conștiinței demnității și a încrederii în sine – de ex. prin capacitatea de a fi recunoscător. Recunoștința intensifică încrederea în planul lui Dumnezeu cu omul, în dragostea lui pentru om, precum și încrederea în sine, credința într-un sens superior al vieții și în realitatea superioară din care fac parte. Este astfel o condiție prealabilă pentru a depăși nu numai îndoielile reale cu privire la sine, ci chiar și neîncrederea apărută în copilărie.

             În încheiere, părintele misionar protopopesc, Diaconu Cristian Valentin, a mulţumit părintelui paroh Mihoc Dimitrie pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântul Nectarie”

 

În data de 09.11.2023, la Parohia Șerbănești, din comuna Zvoriștea, păstorită de către părintele Nichitean Constantin din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Nr. 5, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Nectarie”, coordonat de părintele Nichitean Constantin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Pastorația în contextul actual: sate îmbătrânite, război, imigrație, ideologii imorale, pervertirea credinței….” de către P.C. pr. Nichitean Constantin.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Pastorația este ceea ce face „păstorul” de suflete (din lat. pastor – în sens propriu: păstor, persoana care îngrijește oile, iar în sens figurat, conducătorul spiritual, îndrumătorul duhovnicesc) în raport cu „turma” sa, în sensul cunoașterii valorilor emblematice, dar mai ales în direcția interiorizării, trăirii și „părtășiei” lor prin conduite și fapte expresive. În tradiția creștină, misiunea învățătorească de perpetuare și asimilare a valorilor specifice este consubstanțială edificiului nostru cultic, iar din punct de vedere istoric, genetic a fost profesată de Mântuitorul Iisus Hristos, modelul de Învățător prin excelență.

       Trebuie spus de la bun început că, dincolo de misiunea sfințitoare, sacerdotală, creștinismul presupune și un consistent registru educațional, respectiv o operă pedagogică vie de propovăduire, de reproducere a normelor creștine, de convertire și comunicare în forme discursive mereu reînnoite a reperelor ideatice, dogmatice, programatice, specifice cultului nostru. Actorii principali ai acestor transmiteri sunt atât reprezentanții clerului, preoți și episcopi, cât și reprezentanți ai laicilor: profesorii de religie, teologii de profesie, persoanele instruite în probleme religioase, chiar mireni obișnuiți”.

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Pastorația trebuie să abordeze problemele și provocările specifice societății actuale, cum ar fi sărăcia, inegalitatea socială, problemele de sănătate mintală și alte probleme legate de sănătatea și bunăstarea oamenilor. În acest context, preoții trebuie să fie pregătiți să ofere îndrumare și consiliere relevantă și eficientă, bazată pe înțelegerea profundă a nevoilor și așteptărilor membrilor comunității lor;
  2. Pastorația nu este meserie, nu este tehnică, nu este atât conducere și stăpânire, cât slujire plină de bunătate și jertfelnicie. Purtarea de grijă nu știe de zile sau de nopți, nu există un moment când omul să nu aibă parte de atenție fiindcă și el, păstorul, are dreptul de a se odihni, sau mai trebuie să se gândească și la sine însuși. Nu. Hristos ne-a învățat altceva. Măsura deplină, corectă a păstoririi sufletelor vine la El din asumarea integrală a condiției umane cu tot ceea ce implică ea, boală, moarte, neputințe.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Diaconu Cristian Valentin, a mulțumit părintelui paroh Nichitean Constantin pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sfântul Ștefan cel Mare”

 

În data de 06.11.2023, la Parohia Soloneț, comuna Todirești, păstorită de către părintele Grigorean Vasile, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 6, aşezat sub patronajul „Sfântului Ștefan cel Mare”, coordonat de către părintele Davidoaia Gheorghiță.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Pastorația în contextual actual: sate îmbătrânite, război, imigrație, ideologii imorale, pervertirea credinței” , de către P.C. Pr. Grigorean Vasile.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Foarte adesea înstrăinare de Biserica strămoșească a poporului român devine și înstrăinarea de identitatea noastră proprie, de istorie, cultura și spiritualitatea neamului nostru. Înstrăinarea de Biserică și de viața creștină ortodoxă devine uneori și înstrăinare  de propria noastră familie, părăsind credința ortodoxă și trecând la alte  credințe. Dar și divorțul dintre soț și soție, abandonarea copiilor de către părinți și abandonarea părinților în vârstă de către fii sau fiicele lor sunt forme dureroase ale înstrăinării de familie și de noi înșine, cu urmări negative pentru societate. Secularismul și pervertirea credinței ortodoxe rămân o ispită ce va pândi dintotdeauna Biserica. Majoritatea ideologiilor străine de învățătura cea adevărată au din ce în ce mai mulți adepți, sistemul de gândire secular afirmând: nu trebuie să amestecăm lucrurile”.

           În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Societatea de astăzi nu mai este una eminamente creștină, ci una decadentă, ce se îndreaptă spre forme noi de păgânism, idolatrie și divinizare a omului care, prin ideologizare și promovare sistematică, au darul de a-l amăgi pe cel ce caută adevărul. De aceea păstorul de suflete este chemat în propășirea tradiției autentice a Bisericii, apoi devine absolut necesară o sporită vigilență, prin care să putem recunoaște duhul lumii căzute, adică iluziile și mistificările lumii secularizate, care intenționează să ne atragă, pe nesimțite, pe căi diametral opuse împlinirii umanului prin sfințenia vieții, cale consacrată de Sfinții Părinți;
  2. Provocările vremii și contextul misionar pastoral întâlnit cheamă Biserica să vină cu soluții misionare și cu strategii pastorale actuale și de impact.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Diaconu Cristian Valentin a mulţumit părintelui paroh Grigorean Vasile pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sfântul Ciprian”

 

În data de 14.11.2023, la Parohia Bursuceni, comuna Verești, județul Suceava păstorită de către părintele Cobzaru Andrei Alin, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 7, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Ciprian”, coordonat de părintele Cobzaru Andrei-Alin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Conduita liturgică a preotului și a cântărețului la săvârșirea serviciilor religioase” de către P.C. Pr. Cobzaru Andrei Alin.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Conduita morală a preotului și a familiei acestuia în societate este foarte importantă deoarece reprezintă un model și un reper pentru comunitate. De asemenea, preotul  trebuie să aibă calități intelectuale, să fie o persoană cultă, pentru a fi „destoinic să învețe pe alții” cum arată și Sf. Ap. Pavel (I Timotei 3,2). Însă toate aceste însușiri morale și intelectuale pe care le posedă, îl vor ajuta pe preot să aibă și o conduită liturgică ireproșabilă. Cu alte cuvinte acestea sunt într-o strânsă legătură, virtuțile morale și calitățile intelectuale și se reflectă în conduita liturgică a preotului. Nu este suficient pentru a fi preot sau cântăreț să ai o voce bună și să știi să citești, așa poate cum cred unii dintre oameni, ci trebuie să ai și alte calități. De altfel, este știut faptul că pentru a fi hirotonit cineva trebuie să îndeplinească câteva condiții atât de ordin moral și intelectual cât și de ordin fizic pentru a putea duce la îndeplinire întreita slujire și misiune. De asemenea și cântărețul pe lângă calitățile vocale și intelectuale, care i se cer, trebuie să fie o persoană care are un nume bun în comunitate, să fie cucernic, evlavios și un model de viețuire pentru ceilalți creștini”.

În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:

  1. Când slujesc, preotul și cântărețul trebuie să aibă pace în suflet, să fie împăcați cu toată lumea, să nu aibă nimic asupra cuiva și să nu intre la slujbă purtând ură, mânie sau gânduri de răzbunare împotriva cuiva. Pentru a avea o conduită liturgică ireproșabilă atât preotul cât și cântărețul trebuie să aibă conștiința curată și trează, fapt pentru care se recomandă ca să fie cât mai des spovediți. Conștiința împovărată de anumite păcate mari și neliniștea afectează conduita liturgică;
  2. Pornind de la importanța demnității pe care o dețin, atât preotul cât și cântărețul, trebuie să acorde o mare importanță atât curățeniei corporale, cât și vestimentației, conștienți fiind de faptul că atunci când slujesc în Biserică se înfățișează înaintea lui Dumnezeu și vorbesc cu El;
  3. Conduita liturgică impune preotului și cântărețului să învețe rânduiala sau tipicul slujbelor și să pună în practică toate cele învățate în școală la disciplinele de teologie practică și muzică bisericească, precum și cele învățate la practica liturgică imediat după hirotonie. Pentru a avea o conduită liturgică ireproșabilă este nevoie de ucenicie pe lângă un părinte răbdător și experimentat, în cazul preotului, și ucenicie la strană pe lângă un cântăreț experimentat sau protopsalt bun.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Diaconu Cristian Valentin a mulţumit părintelui paroh Cobzaru Andrei Alin pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare. 

A consemnat, Arhid. Nicşan Valentin