Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna mai întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”
În data de 31.05.2022, la Parohia „Sfinții Arhamgheli – Cimitir Pacea I” din orașul Suceava păstorită de către părintele Hisem Ștefan, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 1, aşezat sub patronajul „Sfântului M. Mucenic Dimitrie”, coordonat de părintele Duţuc Adrian.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfâmtului Gheorghe, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Treptele rugăciunii și parcurgerea acestora de către preot și enoriașii încredințați” de către P.C. Pr. Hisem Ștefan.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Părintele patriarh Calist se înscrie în rândurile autorilor filocalici și are o contribuție importantă în cadrul spiritualității eclesiale prin lucrarea Capete despre rugăciune. În deschiderea acestei lucrări, avem înfățișată o comparație interesantă dintre rugăciunea creștinilor și un cântăreț de chitară. Părintele Calist vrea să scoată în evidență faptul că rugăciunea este pentru creștin un moment de bucurie, un moment care produce o atingere și o sensibilizare a simțurilor. Inima este cea care este strunită în duhul rugăciunii și astfel se produce o stare sau o senzație de exaltare care este percepută de către mintea omenească, ea însăși luminându-se de plăcerea care este în inimă, căci această plăcere nu este lipsită de sens, ci ea posedă o finalitate și anume comuniunea prin dialog cu Dumnezeu.
Mai mult, patriarhul ne arată că viața lăuntrică a unui creștin dobândită prin experiența rugăciunii este obținută prin depărtarea omului față de lumea de afară, care poate deturna simțurile. Deasemenea plăcerile și interesele trupești pe care omul le poate face prin simțuri trebuie și ele îndepărtate. Astfel în aparență omul este închis și izolat față de lume, dar ochiul închis spre cele din afară, se deschide spre cele nesfârșite, care vin în valuri în raza înțelegerii. Duhul lui Dumnezeu, prezent în rugăciune, este cel care umple întreg omul dinăuntru de raza dumnezeiască și de Duh, iar pe cel din afară îl face arzător”.
În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:
- Doar prin rugăciune curată, atât preotul cât și enoriașii pot ajunge la unirea cu Dumnezeu sau Îl pot simți pe Dumnezeu mai aproape de ei și de viața lor;
- Rugăciunea, pentru a-și atinge scopul, face apel la o anumită stare sufletească pe care trebuie să o aibă omul;
- În contextul actual în care, știm cu toții că natura umană a ajuns la un stadiu evolutiv foarte puternic și bine închegat în toate ramurile lui: știința, descoperirile tehnologice, progresul economic și toate celelalte care derivă din această stare de fapt a unei societăți, care din păcate se află în plin proces de secularizare, omul are nevoie de rugăciune permanentă, însoțită de post și milostenie.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Hisem Ștefan pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfântul Apostol Andrei”
În data de 26.05.2022, la Parohia ,,Sfântul Ștefan Cel Mare” – Burdujeni, din orașul Suceava păstorită de către părintele Duțuc Viorel, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 2, aşezat sub patronajul „Sfântului Apostol Andrei”, coordonat de părintele Husarciuc Gheorghe.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfântului Ștefan cel Mare, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Canonul de rugăciune al preotului și importanța acestuia”, de către P.C. Pr. Bîrsan Ion.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Preotul, conștient de participarea sa la lucrarea lui Hristos, se străduiește, urmând exemplul lui Hristos, să conducă poporul sfânt al lui Dumnezeu prin Hristos și în Duhul Sfânt la Dumnezeu Tatăl. El știe prea bine, întrucât propriile neajunsuri lezează credibilitatea mărturiei sale, că nu mai puțin urgent are nevoie să-i ceară lui Dumnezeu să-i insufle virtuți proprii stării sale.
O parte din omilia prevăzută în ritualul hirotoniei unui preot îl instruiește pe cel care urmează să fie hirotonit în mod corespunzător: „La fel vei continua lucrarea de sfințire a lui Hristos. Prin slujirea ta, jertfa duhovnicească a credincioșilor este făcută desăvârșită, pentru că, unită cu jertfa lui Hristos este oferită prin mâinile tale în numele Bisericii într-un mod nesângeros pe altar, în sărbătorirea sfintelor taine”.
În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:
- În lucrarea preotului deci, exemplul vieţi sale trebuie să fie un mijloc hotărâtor de formare religios-morală a credincioşilor şi implicit al familiei;
- Rostul preotului în mijlocul păstoriţilor este la fel ca şi rolul pe care părinţii îl au în familie, în formarea sau creşterea corespunzătoare a copiilor;
- Familia preotului trebuie să fie o „mică biserică”, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Duțuc Viorel pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 3
,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
În data de 30.05.2022, la parohia Lisaura, păstorită de către părintele Filon Ionuț, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 3, aşezat sub patronajul ,,Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, coordonat de părintele Mitu Pascal.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Învierii, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Sfânta Liturghie. Importanța ei în actualitate și implicarea conștientă a preotului și a credincioșilor”, de către P.C. Pr. Filon Ionuț.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Trebuie spus dintru început că în centrul Sf. Liturghii se află Sf. Euharistie, care înseamnă mulţumire, şi că în sensul larg al cuvântului pot fi înţelese chiar oficiile vechi-testamentare. Afirmaţia noastră are ca temei faptul că acesta este Serviciul Divin cel mai înalt şi sublim ce cuprinde „toate câte sunt în cer sus şi pe pământ jos”,având ca scop „întoarcerea la Dumnezeu a sufletelor”.
Mărturisirea Bisericii Ortodoxe spune că: „Liturghia este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul cărora se săvârşeşte şi se aduce jertfa cea fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Apostoli, iar de aceştia urmaşilor lor, pentru a fi săvârşită de-apururea în Biserica creştină, spre pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui…, de aceea Sfinţii Apostoli şi mai apoi ucenicii lor înnoiau zilnic Jertfa Mântuitorului şi făceau întocmai ca Domnul…”[1]
În urma discuțiilor în plen, s-au accentuat următoarele aspecte:
- Creștinul are sfânta datorie de a participa, fără să lipsească la sfânta și dumnezeiasca liturghie ; Datoria aceasta nu este numai de a participa ci și de a trăi fiecare moment al sfintei liturghii, intrucât liturghia este ceva dumnezeiesc, ea deosebindu-se net de celelalte slujbe bisericesti;
- Pregătirea duhovnicească a preotului și a credincioșilor pentru a participa la Sfânta Liturghie trebuie să fie una specială;
- Cateheza liturgică trebuie să fie una constantă și de asemnenea împărtășirea cu Sfintele Taine a credincioșilor nelipsită ( în special a copiilor).
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Filon Ionuț pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Sfântul Serafim de Sarov”
În data de 03.05.2022, la Parohia Prelipca, oraș Salcea, păstorită de către părintele Mihoc Dimitrie, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 4, aşezat sub patronajul „Sfântului Serafim de Sarov”, coordonat de părintele Chelba Constantin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Sfânta Liturghie. Implicarea ei în actualitate și implicarea conștientă a preotului și a credincioșilor”, de către P.C. Pr. Țurcă Silvestru.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„În întâlnirile interortodoxe de-a lungul vremii, s-a pus problema sensului „liturghiei dupa liturghie” adică permanența liturghiei interioare în viața personală a credinciosului atât în angajamentul public, profesional, social, familial, cât și în viața cea mai intimă.
Episcopul Anastosios Vannoulatos afirma ca liturghia trebuie să fie continuă în situațiile personale și zilnice. Fiecare credincios este chemat să împlinească o liturghie personală pe altarul tainic al propriei inimi, să realizeze o propovăduire vie a Vestei celei Bune pentru viața lumii. Fără această continuare, viața eclesială rămâne incompletă” (Prof. Ion Bria, “The Liturgy after Liturgy” in Martyria/Mission, The Witness of the Ortodox Churches today, Geneva, 1980, p. 67).
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Trebuie ca Liturghia să fie experiată și traită interior. Cu Liturghia este ca și cu Sfânta Scriptură. Cel care privește cu ochii necredinței, vede numai exterior, nesemnificativ; omul duhovnicesc privește comorile ascune;
- Liturghisirea lumii şi a omului nu este decât un răspuns la marea liturghie divină, participare la ea;
- Orice participare la Sfânta Liturghie sau la orice altă slujbă în biserică se întipăreşte în suflet, sporind îmbunătăţirea lui.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Mihoc Dimitrie pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERC PASTORAL NR. 5
„Sfântul Nectarie”
În data de 24.05.2022, la Parohia Stâncuța, din comuna Zvoriștea, păstorită de către părintele Șaramet Răzvan Iulian Cosmin, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 5, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Nectarie”, coordonat de părintele Nichitean Constantin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei Aghezmei și a Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Sfânta Liturghie. Implicarea ei în actualitate și implicarea conștientă a preotului și a credincioșilor” de către P.C. Pr. Șaramet Răzvan Iulian Cosmin.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Cuvântul ,,liturghie,, provine din grecescul ,,leitorgia,, compus la rândul lui din adjectivul ,,leitos,, care înseamnă ,,public,, fiind derivat din ,,laos,, care înseamnă popor și din substantivul ,,ergon,, care înseamnă ,,acțiune sau lucrare, slujire”. Este vorba deci despre cultul public adus lui Dumnezeu de către poporul lui Dumnezeu, altfel spus, de adunarea credincioșilor.
Cu alte cuvinte Sf. Liturghie reprezintă lucrarea de mulțumire și de jertfă adusă lui Dumnezeu de către poporul drept credincios, avandu-l ca săvârșitor pe un episcop sau preot canonic. Sfânta Liturghie este Taina prin care, sub forma pâinii și a vinului, creștinul se împărtășește cu însuși Trupul și Sângele Domnului, prezente in mod real prin prefacerea elementelor la jertfa euharistică”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Prin Sfânta Liturghie se realizează cea mai vie legătură duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa, cea mai bogată comunicare și cea mai intensă comuniune dintre Hristos – Capul Bisericii și Biserica Sa;
- Sfânta Liturghie cuprinde în rugaciunile sale vii și morții, pe cei prezenți și pe cei ce nu pot participa din motive binecuvântate, ea cuprinde Biserica întreagă de la o margine la alta a pământului și întreg universul;
- Creștinul adevărat, creștinul practicant nu poate concepe viața fară rugăciune, fară prezența reală a lui Hristos în viața sa, de aceea participarea frecventă la Sfânta Liturghie dar mai ales împărtășirea cât mai deasă cu Trupul și Sângele Domului face din creștin un adevărat soldat gata să lupte cu toate ispitele provocate de cei care, vor sa il scoată pe Dumnezeu din tradiția și concepția creștină.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Șaramet Răzvan Iulian Cosmin pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 6
,,Sfântul Ștefan cel Mare”
În data de 10.05.2022, la Parohia Părhăuți, păstorită de către părintele Croitoru Lazăr, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 6, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Ștefan cel Mare”, coordonat de către părintele Davidoaia Gheorghiță.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfintei Învieri, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Rugăciunea în Sfânta Scriptură și în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii” de către P.C. Pr. Croitoru Lazăr.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Rugăciunea răsare din evidenţa şi simţirea prezenţei lui Dumnezeu şi întăreşte această evidenţă şi simţire. Iar Dumnezeu dă un sens tuturor. Prin El ştim pentru ce trăim: pentru desăvârşirea noastră din El prin iubirea faţă de toţi oamenii, văzuţi şi ei, ca şi noi, în lumina valorii eterne a fiecărui om, lumină pe care ne-a arătat-o Fiul lui Dumnezeu, făcându-se om pentru vecii vecilor. Această viziune pe care o exprimă atât de des Sfânta Scriptură, trebuie să fie urmată astăzi de fiecare dintre noi care dorim să ajungem cetăţeni ai Raiului. Rugăciunea este fundament al sufletului, pentru că în ea este Hristos, ipostasul firii omeneşti în general, deci şi al firii noastre. Orizontalitatea slujirii oamenilor creşte din verticalitatea unirii cu Hristos sau din adâncimea care prin noi ajunge mai departe de noi, în Dumnezeu. Din acel izvor de adâncime infinită ies puterile slujirii oamenilor, aşa cum apa care adapă câmpiile iese din adâncul pământului”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Rugăciunea îl însoțește pe om pe toate treptele urcușului său duhovnicesc, până la unirea cu Dumnezeu, de aceea ea trebuie să fie neîntreruptă, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel ,,Rugați-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5,17);
- Prin rugăciune Dumnezeu este „simţit”, adică experiat, „atins” de întreaga fiinţă, ca printr-un simţ, în intensitatea prezenţei Lui, nu gândit ca realitate neexperiată;
- Să transformăm viaţa noastră prin rugăciune și de sporire a dragostei noastre față de semeni, prin fapte bune, prin citirea scrierilor sfinte, prin spovedanie și prin împărtășire mai deasă, dar și prin toată fapta cea bună, de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor și săracilor.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru a mulţumit părintelui paroh Croitoru Lazăr pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sfântul Ciprian”
În data de 24.05.2022, la Parohia Corocăiești, păstorită de către părintele Croitoru Iustin, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 7, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Ciprian”, coordonat de părintele Cobzaru Andrei-Alin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Sfânta Liturghie. Importanța ei în actualitate și implicarea conștientă a preotului și a credincioșilor ” de către P.C. Pr. Croitoru Iustin.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Cultul divin ortodox ne ţine în comuniune de viaţă şi iubire şi ne face să participăm la slava lui Dumnezeu, prin toate formele şi rânduielile lui: laudele bisericeşti, Sfintele Taine şi ierurgii, dar mai cu seamă prin Dumnezeiasca Liturghie. Împărăţia Preasfintei Treimi se trăieşte mai ales în Sfânta Liturghie, nu doar de cei prezenţi, ci de toţi cei alipiţi de Hristos și care fac parte, fie din Biserica cea luptătoare, fie din cea triumfătoare, fiind cu Mântuitorul Hristos pe același Sfânt Disc.
Biserica își formează credincioşii în spiritul vieţii de comuniune şi cu ajutorul cultului divin, care repetă în fiecare an bisericesc, principalele momente din istoria mântuirii neamului omenesc. Acest caracter anamnetic al Dumnezeieștii Liturghii, îi face pe credincioși să se întâlnească continuu cu Hristos, Cel care Se naşte, Se răstigneşte, înviează, și Se înalță la ceruri, pentru câştigarea desăvârşirii întru El. Săvârşită în acest fel, Sfânta Liturghie trebuie să fie şi să rămână mijlocul cel mai important pentru păstrarea şi apărarea dreptei credinţe, pentru menţinerea unităţii religioase şi pentru creşterea duhovnicească a credincioşilor nostri.”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Participarea credincioșilor la viața liturgică a Bisericii este semnul credinței în Dumnezeu și expresia apartenenței la Biserică;
- Pregătirea preotului și a credincioșilor pentru participarea la Sfânta Liturghie este foarte importantă;
- Doar prin Sfânta Euharistie omul poate deveni cu adevărat liber și dezrobit de patimi.
În încheiere, părintele misionar protopopesc, Croitoru Iustin, a mulţumit celorlalți preoți pentru participare.
[1]Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, Ed. IBM al BOR, Bucureşti 1952, p. 294.
A consemnat Arhidiacon Nicşan Valentin