Cercurile Pastorale din Protopopiatul Suceava I desfășurate în luna iunie 2021

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna iunie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1

În data de 27.06.2021, la Parohia ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel- Zamca”, din orașul Suceava păstorită de către părintele Maghiar Mihai, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar I, aşezat sub patronajul „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie”, coordonat de părintele Duţuc Adrian.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Vizitele pastorale cu prilejul sărbătorilor” de către P.C. Pr. Gheorghiță Vasilică Dan.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte : „Vizitele pastorale sunt întâlniri pe care preotul le are cu credincioșii săi și care se desfășoară fie în casele acestora, fie în locurile în care aceștia își desfășoară activitatea. Caracterul lor este unul eminamente pastoral, sau mai precis unul liturgico-pastoral, ele depășind cadrul eclesial, biserica, vizând fie săvârșirea unor servicii religioase cerute de către credincioși, fie îndeplinirea unor responsabilități pastorale precise prilejuite de anumite sărbători sau perioade din anul bisericesc, fie realizarea unor proiecte sau planuri cu caracter administrativ-gospodăresc sau filantropic.”

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Vizitele pastorale sunt și rămân un mijloc de cunoaștere eficace a parohiei si de lucrare pastorală;
  2. Necesitatea dezvoltării unei strategii pastorale bine elaborate și un timp îndeungat de analiză și de dialog; Pastorația diferită între sat și oraș și adaptată de la caz la caz;
  3. Săvârșirea diferitelor slujbe pentru cei aflați în suferință, Aghiasma mică în casele credincioșilor, Maslul;

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh, Maghiar Mihai, pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.

CERCUL PASTORAL NR. 2

În data de 15.06.2021, la Parohia ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din orașul Suceava păstorită de către părintele Hirghiligiu Ciprian-Dumitru, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar II, aşezat sub patronajul „Sfântul Apostol Andrei”, coordonat de părintele Husarciuc Gheorghe.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfinților Împărați, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Preoții tineri învățând de la preoții bătrâni”, de către P.C. Pr. Hirghiligiu Lucian.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

 „Nu întotdeauna vârsta  constituie o bună garanție  a iscusinței unui preot , dar nici studiile –  căci el nu expune doar cunoștințele din Scriptură ori de la Sfinții Părinți ci, în primul rând, se roagă pentru fiii lui duhovnicești ; îi conduce spre mântuire , ajutându-i să-L descopere pe Dumnezeu, devenind deopotrivă doctor al sufletelor vătămate de păcate, dar și un fidel  martor al învierii lor din întuneric la lumină, din păcat la virtute, din moarte la viață”.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Slujirea preotului tânăr și a preotului bătrân trebuie să fie una în deplină armonie și întelegere atât in fața altarului, cât și în fața oamenilor;
  2. Frumusețea și trăirea efectivă a relației dintre preoți depinde de modul lor de raportare la Hristos, chiar daca sunt persoane unice ,cu personalități proprii ;
  3. Preotul în vârstă este cel care îl formează pe cel tânăr, devenind un model de viețuire,slujire,relaționare cu ceilalți ;

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh, Hirghiligiu Ciprian-Dumitru, pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.

CERCUL PASTORAL NR. 3

În data de 30.056.2021, la parohia Călugăreni din comuna Zvoriștea păstorită de către părintele Horga Dimtrie, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar III, aşezat sub patronajul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, coordonat de părintele Mitu Pascal.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei Aghiasmei Mici, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Preotul bătrân, preotul tânăr” de către P.C.Pr. Horga Dimtrie.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

,,Credința noastră creștin ortodoxă este în sine un rod al filiaţiei, dacă ne raportăm la faptul că ea < vine în om printr-un alt om> . Mântuitorul Iisus Hristos este cel ce arată prin exemplul personal, modul de slujire a celor ce-I urmează : „că v-am dat Eu pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi”. Preotul bătrân și preotul tânăr sunt împreună călători pe drumul mântuirii cu credincioșii pe care îi păstoresc. Astfel parohia și Altarul devin un loc în care preotul bătrân și preotul tânăr, dimpreună cu enoriașii trăiesc urcușul duhovnicesc.”

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Relaţia părinte bătrân / preot tânăr să fie asemenea relației părinte –fiu duhovnicesc, învățător – ucenic, tată – fiu;
  2. Prin împreuna slujire și înțelegere , credincioșii au posibilitatea de a beneficia de frumusețea slujirii în sobor, iar preoții pot realiza în misiunea lor o împletire între dorința Mariei și a Martei;
  3. Între cei doi preoți nu trebuie să fie o relație de concurență, ci vor merge împreună spre Hristos, antrenând în aceasta și credincioșii din parohie, care și ei nu sunt altceva decât într-o stare de filiație duhovnicească cu păstorii lor.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh, Horga Dimtrie, pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.

CERCUL  PASTORAL NR. 4

În data de 14..06.2021, la Parohia Plopeni, oraşul Salcea, păstorită de către părintele Mihoc Dimitrie, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar nr. IV , aşezat sub patronajul ,,Sfântul Serafim de Sarov”, coordonat de părintele Chelba Constantin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei Tainei Sfântului Maslu urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Sfârșit creștinesc versus eutanasie” de către P.C. Pr.Mihoc N. George.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

,,Viața tradițională creștină a simțit întotdeauna moartea survenită prin eutanasie sau suicid, ca pe o separare de smerenia și sfințenia vieții și morții lui Hristos. A fi creștini înseamnă a ne îmbrăca în Hristos, nu doar în viața, ci și în moartea Sa în ascultare pe Cruce. Pentru creștin nu există o preocupare pentru uciderea de sine, ci pentru jerta de sine. O moarte bună e asigurată de o viață dăruită lui Dumnezeu și semenilor. Viața și moartea lui Hristos cu care se unesc creștinii sunt în conflict profund cu cultura seculară. Crucea a devenit epifania unei morți nedemne, a unei morți umilitoare, a unei morți în ascultare și supunere. Creștinismul tradițional oferă bioeticii un limbaj în contratimp cu o cultură a autodeterminării și a mândriei.Vede suferința, agonia și moartea fără a se axa pe considerente cum ar fi drepturi, demnitate și autosatisfacție. Cultura credinței creștine tradiționale e centrată pe o viață redobândită prin smerenia morții pe cruce ˮ;

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:

  1. Eutanasia nu trebuie acceptată sub nici o formă; Legalizarea eutanasiei este un indiciu care vădește o schimbare esențială a viziunii asupra vieții ;
  2. Rugăciunea Bisericii pentru cei bolnavi, pentru cei aflați pe patul de suferință și chiar pentru cei aflați în pagul morții, Sfânta Împărtășanie și Sfântul Maslu,rugăciunea pentru un sfârșit creștinesc al fiecăruia dintre noi este necesară pe tot parcursul vieții noastre ;
  3. Acceptarea cu demnitate a morții, prin curățirea minții dar și a inimii; Viața în trupul lui Hristos ne învață să trăim și să murim ;

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh, Mihoc N. George, pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.

CERCUL PASTORAL NR. 5

În data de 29.06.2021, la Parohia Slobozia din comuna Zvoriștea păstorită de către părintele Boca Ioan-Dorin, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar  V, aşezat sub patronajul ,,Sfântul Nectarie”, coordonat de părintele Nichitean Constantin.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfinților Apostoli, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Pastorația credincioșilor din diaspora” de către P.C. Pr. Boca Ioan- Dorin.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

 „Fenomenul migrației este un fenomen general, care s-a manifestat încă din cele mai vechi timpuri. Acest fenomen a determinat, de-a lungul istoriei schimbări la nivel global, de ordin spiritual, lingvistic, cultural, politic și economic. Astăzi, la nivel mondial, conform unor date ale Comisiei Bisericilor pentru migranți în Europa, aproximativ 175 de milioane de persoane au statut de migranți. După decembrie 1989, în România ,fenomenul migrației a luat o deosebită amploare, în special după ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii români. Această situație creează o serie de oportunități, mai ales de ordin economic și cultural dar și numeroase probleme, în întâmpinarea cărora trebuie să vină Biserica și slujitorii săi în vederea atenuării sau rezolvării acestora.”

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:

  1. Preotul trebuie să se informeze și să explice celor care doresc să emigreze riscurile care pot exista, despre specificul locului în care dorește să se stabilească, despre specificul confesiunilor cu care va intra în contact etc.
  2. Preotul să aibă o evidență clară a celor din parohie plecați în străinătate și să fie într-o strânsă și permanentă comunicare cu ei, direct sau prin intermediul familiei rămase acasă și totodată o atențe sporită în special copiilor care resimt lipsa unuia sau a ambilor părinți ;
  3. Se recomandă o intensificare a colaborării cu eparhiile ortodoxe ;

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh, Boca Ioan-Dorin, pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 6

             În data de 08.06.2021, la Parohia Comănești, păstorită de către părintele Morar Nichifor, din Protopopiatul Suceava I, , cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar nr.VI, aşezat sub patronajul ,,Sfântul Ștefan cel Mare”, coordonat de către părintele Davidoaia Iulian.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului ,,Învierea Domnuluiˮ, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Pastorația credincioșilor reveniți din diaspora. Elemente pozitive și dileme” de către P.C. Pr. Popescu Teodor Cătălin.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Întrucât diaspora românească este una de top în statiscile globale raportate la numărul total al locuitorilor unei țări,(aproximativ 3 milioane de locuitori au emigrat legal în ultimii douăzeci de ani), ocupând locul cinci la nivel internațional, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decretat anul 2021 ca Anul omagial al pastorației românilor din afara României. În diaspora românească, pastorația credincioșilor români, ori este ca la un curs intensiv, ori nu există, iar credincioșii revin în parohia natală cu alte ,,duhuriˮ de la ecumenismul catolic la răzvrătirea protestantă iremediabilă. Îmbucurător este faptul că majoritatea celor care se întorc din străinătate  încă nu sunt dezrădăcinați din realitățile pastorale de unde au plecat, respectându-le  în continuare după cum s-au obișnuit.”

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:

  1. Acordarea unei atenții sporite pentru cei reveniți din străinătate concentrată pe starea lor duhovnicească, conștientizarea lor despre apartenența lor la religia ortodoxă, la comunitatea parohială din care fac parte;
  2. Implicarea celor reveniți din afara în viața liturgică, folosirea celor reveniți ca modele de verticalitate în trăire duhovnicească, păstrarea identității ortodoxe ;
  3. Abordarea unor metode pastorale de apropiere față de cei reveniți din comunitățile externe si s-au distanțat de Biserică;

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh, Morar Nichifor, pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.

CERCUL PASTORAL NR. 7

În data de 17.06.2021, la Parohia Hancea, păstorită de către părintele Gavriliuc Sorin, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar  nr.VII , aşezat sub patronajul ,,Sfântul Ciprian”, coordonat de părintele Cobzaru Alin-Andrei.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Sărbătorile religioase şi patriotice, între trăire şi formalism” de către P.C. Pr. Gavriliuc Sorin.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

,,Din perspectivă creştină, omul este chemat să devină cetățean al cerului. În această privință îi stau la îndemână, ca și chemare la desăvârșire și prilej de împlinire, sărbătorile religioase. În același timp, creștinul este trăitor și al celor vremelnice și locuitor al pământului, iar pentru a se bucura are la îndemână respectarea, cinstirea și prăznuirea evenimentelor civile, laice: sărbatorile naționale și patriotice, sărbătorile aniversare (onomastica sau ziua de naștere), sărbătorile prilejuite de evenimente  importante din viaţa familiei (botez, nuntă și sărbătorile cu specific internnațioal – ziua muncii, ziua femeiii,ziua coilului etc.”

„Sărbătorile sunt privite ca find popasuri duhovicești, a fi o evadare din cotidian, un timp prielnic de conectare cu trecutul și cu veșnicia!”

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:

  1. Marcarea zilelor de sărbătoare prin activităţi la nivelul parohiilor, implicarea şi conştientizarea tinerilor;
  2. Troiţe şi monumente în curtea Bisericilor, cimitire, incinta şcolilor , expresie a trăirii unei generaţii şi model pentr viitor.
  3. Sărbătorile sunt o expresie a iubirii faţă de neam, credinţă şi patrie fiecare dintre noi având datoria de a le respecta şi de a evita exagerările, formalismul şi pietismul.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh, Gavriliuc Sorin, pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.

A consemnat Diacon Misionar Protopopesc Nicşan Valentin