Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna ianuarie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”
În data de 28.01.2025, la Biserica „Sf. Simeon”, din orașul Suceava, slujitor fiind părintele Curic Ioan din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 1, aşezat sub patronajul „Sfântului M. Mucenic Dimitrie”, coordonat de părintele Duţuc Adrian.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sf. Simeon, urmat de susținerea prelegerii cu tema „Iachint al Putnei – Stareț, Duhovnic și Model de Slujire” de către P.C. Pr. Curic Ioan.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Părintele Arhimandrit Iachint Unciuleac, al 79-lea stareț al Mănăstirii Putna, s-a născut la 10 septembrie 1924 în satul Mănăstirea, comuna Dăgâța, județul Iași. Provenind dintr-o familie profund credincioasă, copilăria sa a fost marcată de apropierea față de biserică și valorile ortodoxe. Mediul spiritual în care a crescut i-a conturat încă de timpuriu chemarea spre monahism, dorință ce s-a întărit în anii maturizării sale.
Părintele Iachint era cunoscut pentru smerenia și blândețea sa. Îi trata cu dragoste părintească pe toți cei care îi cereau sfatul, fiind considerat un adevărat duhovnic și îndrumător spiritual. Actualul stareț al Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, l-a descris ca pe un model de părinte duhovnicesc, subliniind că părintele Iachint era „un duhovnic ca o mamă jertfelnică și iubitoare”.
În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:
- În contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, tânărul Ioan Unciuleac a fost înrolat în armată la doar 18 ani, experiență care i-a întărit și mai mult credința. Pe front, a promis lui Dumnezeu că, dacă va supraviețui, își va închina viața slujirii divine. După război, și-a urmat vocația religioasă și s-a înscris la Școala de Cântăreți Bisericești din Roman, un prim pas către viața monahală.
- În decembrie 1953, a fost primit în obștea Mănăstirii Sihăstria, unde a fost tuns în monahism sub numele de Iachint. A avut șansa de a fi format spiritual sub îndrumarea marelui duhovnic Cleopa Ilie, învățând importanța rugăciunii și ascultării. Pe 21 mai 1954, a fost hirotonit ierodiacon, iar cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, a urmat Seminarul Monahal Superior de la Mănăstirea Neamț. În 1956, în contextul prigoanei comuniste asupra Bisericii Ortodoxe, părintele Iachint a fost trimis împreună cu părintele Cleopa și alți 21 de monahi de la Mănăstirea Sihăstria și Slatina la Mănăstirea Putna. Decretul 410 din 1959, emis de regimul comunist, prevedea excluderea multor călugări din mănăstiri, însă datorită pregătirii sale teologice și contribuției semnificative la viața monahală, părintele Iachint a reușit să rămână la Putna. În ciuda presiunilor regimului, s-a remarcat ca un exemplu de curaj și smerenie, apărând mănăstirea și obștea sa și continuând lucrările de restaurare ale acestui important așezământ monahal. În 1977, părintele Iachint a fost numit stareț al Mănăstirii Putna, poziție pe care a ocupat-o până în 1992. În această perioadă, mănăstirea a cunoscut o renaștere spirituală și administrativă. A supravegheat lucrările de restaurare ale clădirilor, păstrând autenticitatea istorică și arhitecturală, și a întărit viața duhovnicească a obștii monahale. De asemenea, a fost un protector al tradiției liturgice și al valorilor ortodoxe, într-un timp în care regimul comunist încerca să slăbească influența religiei.
- Părintele Iachint al Putnei rămâne un model de slujire, rugăciune și iubire jertfelnică, fiind considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX. A reușit să apere și să întărească Mănăstirea Putna într-o perioadă grea pentru monahismul românesc, iar personalitatea sa duhovnicească a influențat profund generații de monahi și credincioși. Blândețea, smerenia și devotamentul său necondiționat față de Dumnezeu și oameni rămân repere esențiale pentru cei care îi urmează exemplul.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Curic Ioan pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfântul Apostol Andrei”
În data de 16.01.2025, la Parohia Acoperământul Maicii Domnului- Burdujeni, din orașul Suceava, păstorită de către părintele Husarciuc Gheorghe, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 2, aşezat sub patronajul „Sfântului Apostol Andrei”, coordonat de părintele Husarciuc Gheorghe.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea, Acatistului Sf. Nectarie, urmat de susținerea prelegerii cu tema „Sfinții Cosma și Damian – Aspecte Istorice și Controverse” de către P.C. Pr. Cîrlioru Cosmin.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Sfinții Doctori fără de Arginți Cosma și Damian sunt figuri emblematice ale creștinismului, cunoscuți pentru harul lor de a vindeca oamenii fără a accepta nicio răsplată. Totuși, o analiză mai aprofundată a surselor istorice relevă existența a trei perechi de sfinți cu acest nume, care ar fi trăit în aceeași perioadă, fapt care a ridicat numeroase întrebări și controverse de-a lungul timpului.
În urma discuțiilor, s-au accentuat următoarele aspecte:
- În încercarea de a înțelege această situație, cercetările istorice și biostatistice indică faptul că probabilitatea ca trei perechi de frați cu același nume să fie medici, creștini și canonizați ca sfinți este extrem de redusă. În plus, absența unor mărturii clare din primele secole și apariția biografiilor acestora abia în secolul al V-lea sugerează că tradiția legată de existența mai multor perechi de sfinți Cosma și Damian s-a dezvoltat treptat, fiind influențată de diverse contexte istorice.
- Primele mențiuni despre acești sfinți apar în documente din secolul al V-lea, iar începând cu secolul al VI-lea, cultul lor s-a răspândit, având un număr considerabil de biserici dedicate lor, mai ales în zona Siriei și a Constantinopolului. De altfel, majoritatea referințelor timpurii îi plasează în provincia Bet-Arabaye, situată la granița dintre Siria romană și Arabia persană, ceea ce sugerează că originea lor este profund legată de această regiune.
Conform istoricilor, Sfinții Cosma și Damian au fost vindecători și propovăduitori ai Evangheliei, călătorind din loc în loc și ajutând atât oameni, cât și animale, fără a cere nimic în schimb. Guvernatorul imperial din Siria i-a arestat inițial, dar, convertit printr-o minune, i-a eliberat, permițându-le chiar să expună icoana lui Hristos într-un spital din Thereman. Deși sfinții au murit în pace, trei frați ai lor, Antim, Leontie și Euprepie, au fost martirizați în timpul prigoanei lui Dioclețian.
- Concluzii: Analizând datele istorice și tradițiile bisericești, concluzia cea mai plauzibilă este că a existat o singură pereche de sfinți Cosma și Damian, a căror biografie a fost modificată și îmbogățită de-a lungul secolelor. Răspândirea cultului lor în întreaga lume creștină a generat numeroase locașuri de cult dedicate lor, iar zilele de pomenire diferite au fost cel mai probabil influențate de sfințirea acestor biserici sau de mutarea moaștelor lor. Astfel, suferința devine o cale spre desăvârșire și spre împlinirea supremă.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Husarciuc Gheorghe pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
În data de 20.01.2025, la Parohia Tișăuți, păstorită de către părintele Bejenar Mircea, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 3, aşezat sub patronajul ,,Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, coordonat de părintele Mitu Pascal.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului tuturor sfinților, urmat de susținerea prelegerii cu tema „Sfântul Cuvios Arsenie Boca – Mărturisitor al Credinței în Vremea Prigoanei”, de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Sfântul Cuvios Arsenie Boca, considerat una dintre cele mai influente figuri ale spiritualității ortodoxe românești, a fost un duhovnic, pictor și mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist. Născut pe 29 septembrie 1910 în Vața de Sus, județul Hunedoara, a urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad și apoi Academia Teologică din Sibiu (1929-1933). Pasiunea sa pentru artă l-a determinat să studieze și la Academia de Arte Frumoase din București, între 1933 și 1938.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Căutarea sa spirituală l-a condus spre Muntele Athos în 1939, unde a aprofundat isihasmul și arta bizantină. După întoarcerea sa în țară, s-a implicat activ în regenerarea vieții bisericești la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (1939-1948). A fost unul dintre cei mai importanți promotori ai Filocaliei românești, alături de părintele Dumitru Stăniloae. În 1948, după instaurarea regimului comunist, părintele Arsenie Boca a fost persecutat, fiind alungat de la Mănăstirea Sâmbăta și mutat la Mănăstirea Prislop, unde a continuat să slujească și să formeze o obște monahală. În anii ’50, a fost arestat și închis de mai multe ori, fiind deținut la Canalul Dunăre-Marea Neagră (1951-1952), în închisorile de la Timișoara și Oradea (1955-1956)
- În 1959, în urma decretului comunist care prevedea îndepărtarea călugărilor din mănăstiri, a fost alungat din monahism și a lucrat ca pictor bisericesc la Biserica Sfântul Elefterie din București și apoi la Biserica Drăgănescu, unde a realizat o serie de fresce teologice de o profundă încărcătură spirituală. Părintele Arsenie Boca s-a stins din viață pe 28 noiembrie 1989, la Sinaia, și a fost înmormântat pe 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop, loc devenit un important centru de pelerinaj.
- În anul 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea părintelui Arsenie Boca, cu titulatura „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”, având ziua de cinstire 28 noiembrie. Această recunoaștere oficială vine ca urmare a numeroaselor mărturii despre viața sa sfântă, dar și despre minunile care au avut loc la mormântul său.
Se atrage atenția asupra riscului ca dezvoltarea excesivă a tehnologiei să ducă la o alienare spirituală. Prin urmare, este esențial ca oamenii să rămână ancorați în valorile morale și religioase, folosind tehnologia în mod responsabil.
Sfântul Arsenie Boca a fost o lumină a credinței în vremuri de întuneric. Persecuțiile comuniste nu l-au înfrânt, ci i-au întărit vocația de mărturisitor al lui Hristos. Viața sa ascetică, învățăturile și picturile sale rămân un reper spiritual pentru credincioși. Recunoașterea oficială a sfințeniei sale confirmă rolul său esențial în viața Bisericii Ortodoxe Române și îl așază printre marii duhovnici ai secolului XX.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Bejenar Mircea pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Sfântul Serafim de Sarov”
În data de 23.01.2025, la Parohia Mereni, păstorită de către părintele Chiriac Pavel, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 4, aşezat sub patronajul „Sfântului Serafim de Sarov”, coordonat de părintele Chelba Constantin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea slujbei de Sfințire a Apei și Taina Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Duhovnicul – Prieten sau Îndrumător Spiritual?”, de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„În tradiția creștină ortodoxă, rolul duhovnicului este esențial în viața spirituală a credincioșilor, având o dublă funcție: aceea de îndrumător în viața duhovnicească și de administrator al Tainei Spovedaniei. Biserica îl consideră un părinte spiritual, un călăuzitor al sufletelor spre Dumnezeu, bazându-se pe modelul paternității duhovnicești încă din perioada apostolică”.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- În mediul monahal, paternitatea duhovnicească a fost fundamentată de primii asceți egipteni și palestinieni, iar în Ortodoxie, termenii „avvă” și „stareț” desemnează pe cel care oferă îndrumare spirituală. De-a lungul timpului, duhovnicii nu au fost doar preoți, ci și monahi care, prin harul lui Dumnezeu, au devenit sfătuitori ai conștiințelor. Astfel, duhovnicia nu se limitează doar la spovedanie, ci include și rolul de formator al sufletului, terapeut și mentor spiritual. Un bun duhovnic trebuie să fie un om al rugăciunii, al discernământului și al iubirii, având harul de a înțelege profunzimile sufletului omenesc. Părintele duhovnic nu este doar un judecător al păcatelor, ci și un vindecător al sufletului, ghidând ucenicul spre desăvârșire. Sfântul Siluan Atonitul afirmă că duhovnicul, prin harul Duhului Sfânt, poate influența destinul sufletesc al ucenicilor săi, având puterea de a le aduce pace și luminare.
- Totodată, relația dintre duhovnic și ucenic nu este una formală, ci implică o comuniune profundă, un proces de renaștere spirituală. Spovedania este considerată un al doilea Botez, iar duhovnicul este cel care „naște” sufletește pe ucenic, suferind împreună cu el în procesul curățirii și îndrumării spre mântuire.
Un părinte duhovnicesc autentic trebuie să îmbine cunoașterea teologică cu experiența de viață, fiind în același timp un sfătuitor, un părinte blând, dar și un pedagog exigent. În Ortodoxie, duhovnicul nu este doar un „prieten”, ci și un medic al sufletului, având responsabilitatea de a ajuta credinciosul să se elibereze de patimi și să crească duhovnicește.
- Rolul duhovnicului este crucial în viața spirituală a credincioșilor, fiind mai mult decât un simplu confesor. El este un îndrumător spre Dumnezeu, un părinte care naște spiritual ucenicii și un tămăduitor al sufletelor. Relația dintre duhovnic și credincios trebuie să fie una de încredere, sinceritate și respect, întrucât mântuirea personală este profund influențată de această călăuzire. Un bun duhovnic nu este un simplu „guru” sau un consilier, ci un părinte duhovnicesc autentic, capabil să conducă sufletele pe calea desăvârșirii.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Chiriac Pavel pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERC PASTORAL NR. 5
„Sfântul Nectarie”
În data de 21.01.2025, la Parohia Zvoriștea, păstorită de către părintele Liviu Rusu, din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Nr. 5, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Nectarie”, coordonat de părintele Nichitean Constantin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului între Trăire și Persecuție”de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
„Părintele Arsenie Boca, una dintre cele mai importante figuri spirituale ale României, s-a născut pe 29 septembrie 1910, în satul Vața de Sus, județul Hunedoara, primind la botez numele de Zian Boca. A urmat studiile primare în satul natal și a absolvit Liceul „Avram Iancu” din Brad, unde s-a remarcat ca un elev excepțional, fiind șef de promoție. Între 1929 și 1933 a studiat la Institutul Teologic din Sibiu, urmând ulterior cursurile Institutului de Belle Arte din București, fapt ce i-a influențat vocația artistică, reflectată mai târziu în picturile sale bisericești.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- În 1935 a fost hirotonit diacon, iar în 1939 a plecat la Muntele Athos, unde a petrecut trei luni, revenind în țară cu manuscrise ale *Filocaliei*, pe care le-a tradus alături de părintele Dumitru Stăniloae. În 1940, a fost călugărit la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, primind numele de Arsenie, iar în 1942 a fost hirotonit preot. Părintele Arsenie Boca a fost un duhovnic cu har și un călăuzitor spiritual de excepție, atrăgând numeroși credincioși prin înțelepciunea sa și prin profunzimea trăirii creștine. Predicile și îndrumările sale au avut un impact profund asupra vieții religioase din România, însă popularitatea sa l-a transformat și într-o țintă pentru regimul comunist.
- În 1948 a fost arestat de Securitate sub acuzația de apartenență la Mișcarea Legionară, acuzație pe care a negat-o întotdeauna. A fost alungat de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și mutat la Mănăstirea Prislop. În 1951 a fost din nou arestat și condamnat la nouă luni de închisoare, pe care le-a executat la Ocnele Mari și la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După eliberare, s-a întors la Prislop, unde a slujit până în 1959, când mănăstirea a fost desființată de autorități. I s-a interzis să mai slujească și a fost obligat să se stabilească la București, unde a lucrat ca pictor bisericesc.
În 1968, a început pictarea bisericii de la Drăgănescu, considerată testamentul său artistic și teologic, proiect la care a lucrat timp de 15 ani. În ciuda suferințelor și persecuțiilor îndurate, părintele Arsenie Boca a rămas un model de credință, seninătate și sacrificiu. În temnițele comuniste, a fost un sprijin moral pentru ceilalți deținuți, iar mărturiile acestora subliniază pacea sa interioară și capacitatea de a insufla curaj celor deznădăjduiți. Pe 28 noiembrie 1989, părintele Arsenie Boca s-a stins din viață la Mănăstirea Sinaia, iar pe 4 decembrie 1989 a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop. Mormântul său a devenit un loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară, care vin să se roage și să caute alinare prin mijlocirea sa.
- Părintele Arsenie Boca a fost o personalitate complexă, un duhovnic de excepție, un martir al credinței și un vizionar al ortodoxiei românești. În ciuda prigoanei comuniste, nu și-a pierdut niciodată credința și a continuat să lumineze sufletele celor care l-au cunoscut. Suferințele îndurate în temnițele regimului nu i-au zdruncinat liniștea interioară, ci i-au întărit convingerea că totul se află sub Pronia divină. Astăzi, este considerat un adevărat sfânt al neamului românesc, iar impactul său spiritual continuă să se resimtă în inimile celor care îi urmează învățăturile.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Rusu Liviu pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sfântul Ștefan cel Mare”
În data de 14.01.2025, la Capela Spital Costâna, județul Suceava păstorită de către părintele Rotari Daniel din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 6, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Ștefan cel Mare”, coordonat de părintele Marius Davidoaia.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Mânca-v-ar Raiul” – Trăirea Marilor Duhovnici ai Neamului Românesc” de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Viața creștinului în Hristos începe pe pământ, dar desăvârșirea ei se atinge în Împărăția lui Dumnezeu. Conform Sfinților Părinți, fericirea deplină nu poate fi dobândită separat, nici doar în această viață, nici doar în cea viitoare, ci în comuniunea celor două. Astfel, viața duhovnicească necesită o pregătire constantă, prin credință, fapte bune și participarea la Sfintele Taine, pentru ca sufletul să fie capabil să guste bucuria lui Dumnezeu.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Părintele Cleopa Ilie subliniază că credința este un dar al lui Dumnezeu, dar necesită și acceptarea și conlucrarea omului. Necredința nu este o lipsă de cunoaștere, ci un act liber al omului care alege să se îndepărteze de Dumnezeu, fiind influențată de orbirea spirituală și de atașamentul față de cele trecătoare.
Printre mijloacele prin care omul poate fi condus la credință, părintele Cleopa amintește:
– Predica și propovăduirea Evangheliei, deoarece „credința vine prin auz” (Romani 10,17).
– Citirea Sfintelor Scripturi, care luminează mintea și sufletul.
– Minunile lui Dumnezeu, care întăresc credința celor ce caută adevărul.
– Contemplarea creației, prin care omul poate înțelege măreția lui Dumnezeu.
– Exemplul personal și viața curată, deoarece „cel mai puternic cuvânt este fapta” (Sfinții Părinți).
- Părintele Nicodim Măndiță – Biserica, Locul Mântuirii
Biserica este definită ca staulul oilor lui Hristos, unde credincioșii găsesc protecție spirituală împotriva „lupilor” patimilor și ispitelor. După cum oile rătăcite sunt pradă pericolelor, la fel și creștinii care se îndepărtează de Biserică devin vulnerabili la influențele rele. Părintele Nicodim afirmă că Biserica este mai mult decât un loc de rugăciune – este un spital duhovnicesc, unde sufletele sunt vindecate de păcate prin Sfintele Taine.
Biserica este și maica tuturor creștinilor, pentru că prin ea omul se naște duhovnicește prin Botez și este hrănit prin Sfintele Taine. Cine nu are Biserica drept mamă, nu-l poate avea nici pe Dumnezeu ca Tată, spune Sfântul Ciprian. De asemenea, Biserica este casa comună a tuturor creștinilor, locul unde omul se reunește cu Dumnezeu și cu semenii săi pentru a trăi în comuniune. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că Biserica este locul unde se află cele mai mari comori spirituale, iar fără ea credincioșii nu pot avea viață duhovnicească autentică.
- Marii duhovnici ai neamului românesc ne-au învățat că mântuirea nu este un act individual, ci o călătorie împreună cu Hristos, în Biserică și prin trăirea credinței autentice. Credința, ca dar divin, trebuie întărită prin fapte, iar apartenența la Biserică este esențială pentru viața duhovnicească. Sfaturile marilor părinți rămân repere de călăuzire pentru oricine dorește să urmeze calea mântuirii, păstrând vie lumina revelației divine și trăind conform învățăturilor Sfinților Părinți.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Rotari Daniel pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sfântul Ciprian”
În data de 27.01.2025, la Parohia Fântânele, păstorită de către părintele Serediuc Cătălin din Protopopiatul Suceava I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Pastoral Nr. 7, aşezat sub patronajul ,,Sfântului Ciprian”, coordonat de părintele Cobzaru Andrei-Alin.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,, Patriarhul Miron Cristea – Lider Spiritual și Om de Stat” de către părintele paroh.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Patriarhul Miron Cristea a fost o personalitate complexă, care a influențat profund atât viața religioasă, cât și pe cea politică a României interbelice. Prin eforturile sale, a consolidat structura organizatorică a Bisericii Ortodoxe Române și a sprijinit unitatea națională. Deși mandatul său de prim-ministru a fost marcat de decizii controversate, moștenirea sa rămâne una semnificativă, fiind considerat un vizionar al reformei bisericești și un simbol al patriotismului românesc.
În urma discuțiilor s-au accentuat următoarele aspecte:
- Miron Cristea s-a născut în anul 1868 la Toplița, Harghita, și și-a început formarea teologică la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1890. După finalizarea studiilor, a predat pentru o scurtă perioadă la Școala confesională din Orăștie, moment care a marcat debutul activității sale în domeniul educației și al spiritualității ortodoxe.
Drumul său în ierarhia bisericească a fost unul ascendent și constant. În 1901 a fost hirotonit diacon, iar doi ani mai târziu a devenit ieromonah. În 1908 a primit rangul de protosinghel, iar în 1909 a fost ales Episcop al Caransebeșului. După Marea Unire din 1918, a fost numit Mitropolit Primat al României în 1919, având un rol esențial în unificarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române. În 1925, a fost ales primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, o funcție care a consolidat poziția Bisericii în viața națională.
În contextul Marii Uniri, Miron Cristea s-a remarcat ca un susținător fervent al idealului național. A fost membru al delegației care a prezentat Actul Unirii la București, în decembrie 1918, și a rostit un discurs important la primirea delegației românilor transilvăneni în Gara de Nord. Rolul său a fost unul definitoriu în validarea și recunoașterea unirii Transilvaniei cu România.
- Ca Patriarh, Miron Cristea a pus bazele unor reforme esențiale pentru Biserica Ortodoxă Română. A promovat unificarea administrativă și spirituală a acesteia, a sprijinit înființarea unor eparhii noi în Basarabia, Dobrogea și Transilvania și a contribuit la crearea Institutului Biblic, instituție care există și astăzi. De asemenea, sub conducerea sa, s-au construit Palatul și Reședința Patriarhală, iar Catedrala Patriarhală a fost restaurată. A susținut presa religioasă, relansând revista Biserica Ortodoxă Română și înființând publicația Apostolul, un exemplu urmat și de alte eparhii și parohii.
Implicarea sa în viața politică a fost de asemenea semnificativă. Între 1927 și 1930, a fost membru al Regenței, asigurând conducerea țării în perioada minoratului regelui Mihai I. În 1938, într-un moment de criză politică, a fost numit prim-ministru de regele Carol al II-lea, într-un guvern cu tendințe autoritare. În această calitate, a fost unul dintre arhitecții noii Constituții din 1938, care a marcat sfârșitul democrației parlamentare și instaurarea dictaturii regale.
- Figura sa nu a fost lipsită de controverse. Politicile sale au fost criticate pentru susținerea regimului autoritar și pentru măsurile adoptate față de minorități. Cu toate acestea, contribuțiile sale la consolidarea Bisericii Ortodoxe Române și la promovarea valorilor naționale rămân incontestabile. A fost primul lider religios care a susținut ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului, un proiect abandonat din cauza războiului, dar reluat după 1989. Miron Cristea s-a stins din viață la 6 martie 1939 și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
În încheiere, părintele misionar, Cristian Valentin Diaconu, a mulţumit părintelui paroh Serediuc Cătălin pentru organizarea cercului pastoral, precum și celorlalți preoți pentru participare.
A consemnat Arhid. Paul-Adrian Bugnar
