Cercurile Pastorale din Protopopiatul Rădăuți Moldovenesc desfășurate în luna mai 2024

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna mai întâlniri ale cercurilor pastorale.

Cercul Pastoral nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

Miercuri, 14 Mai 2024, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din Municipiul Rădăuți.

După săvârșirea Slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Credința în suferință (Luca 8,40-56) și mijloacele pentru sau intensificarea acesteia” și a fost susținută de către Părintele Paroh Prelipcean Nelu – Angel de la parohia mai sus menționată.

Din cuprinsul meditației, redăm următoarele aspecte:

Suferința este un element central în multe religii și abordările lor variază semnificativ. Credința este vitală în încercări deoarece ea oferă un fundament solid în vremuri de instabilitate. Apostolul Pavel, în Epistola către Evrei, capitolul 11, vorbește despre felul în care credința a inspirat eroii Vechiului Testament să treacă prin încercări.

Pentru a ne întări credința, trebuie să practicăm disciplinele filocalice care caracterizează viața duhovnicească, care ne apropie de Dumnezeu. Rugăciunea este una dintre cele mai puternice unelte la dispoziția noastră. Postul este un alt mijloc de întărire spirituală. Prin post, ne arătăm supunerea față de voința lui Dumnezeu și ne îndepărtăm și vindecăm de patimile și adicțiile noastre. În timpul postului, ne concentrăm pe nevoile noastre spirituale, lăsându-L pe Dumnezeu să lucreze în noi, să se facă voia Lui.

În concluzie, credința în suferință este un fundament esențial pentru viața spirituală. Ca preoți, suntem chemați să-i inspirăm pe alții prin exemplul nostru de slujire și să oferim îndrumare duhovnicească, spirit de implicare și compasiune, care pot întări credința, practicând și folosind: rugăciunea, postul, lectura Scripturii și împărtășirea din Izvorul Vieții – Pâinea cea vie care S-a pogorât din Cer spre a ne face părtași vieții celei fără de suspin.  Să ne reamintim în încheiere de cuvintele Domnului: „Nu te teme; crede numai” și să fim lumini de speranță pentru cei care se confruntă cu suferința, îndrumându-i către credință, vindecare și dragoste pentru aproapele lor și încredere în rânduielile lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi.

Discuțiile au fost dirijate de părintele  misionar protopopesc, Mironescu George. Notăm și  secondat de părintele Prelipcean Nelu – Angel, din cadrul discuțiilor, câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:

  1. Suferința este elementul central în ceea ce îl definește pe om.
  2. Suferința este poarta de legătură între Dumnezeu și om.
  3. Postul și Rugăciunea uneltele de combatere a suferinței.

La finalul ședinței, s-au adresat mulțumiri și felicitări părintelui  Prelipcean Nelu – Angel pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”

 

Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, marți, 28 mai, la Parohia Sfintul Ierarh Nicolae – Slobozia Sucevei, din comuna Grănicești,  Protopopiatul Rădăuți.

Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Acatistului Ierarh Nicolae Arhiepiscopul Mirelei Lichiei. Meditația intitulată Credința în suferință (Luca 8,40-56) și mijloacele pentru sau intensificarea acesteia, a fost susținută de către Părintele Paroh Maxim Petru.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Slujirea sacerdotală a cuprins dintotdeauna și datoria clericilor de a se îngriji de cei bolnavi, ca o împlinire a poruncii Domnului Iisus Hristos, dată ucenicilor Săi trimiși la propovăduire: „Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). Domnul nostru Iisus Hristos nu a poruncit ca un stăpân autoritar ci S-a dat pe Sine ca exemplu, prin toate minunile săvârșite, un exemplu despre cum trebuie să fie credința celor care cer vindecare dar și a celor care îi vindecă pe aceștia în numele Domnului. Ilustrative pentru centralitatea credinței în actul vindecării suferinței sunt relatările Sfântului Luca despre vindecarea unei femei cu scurgere de sânge și învierea fiicei Lui Iair. Atingerea de cele sfinte și sfințite este, până astăzi, un act sacru. Ne atingem de Altar, de icoane, de veşminte, ne atingem de ceea ce este sfințit, deoarece sfințenia se transmite ca putere. Oprind în loc mulțimea, Hristos întreabă: „Cine este cel ce s-a atins de Mine?… S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieşit din Mine”. „Tremurând”, spăşită, smerită, temătoare, femeia – în ciuda faptului că ar fi dorit să rămână necunoscută: boala ei o făcea să fie necurată – vine înaintea lui Iisus şi recunoaşte că ea a fost cea care s-a atins de haina Lui. Iar Hristos îi spune: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit”. Care credință? Aceea simplă și curată că, dacă se atinge de haina Lui, ea se vindecă.

Participarea la serviciile religioase (Spovedania deasă, Împărtășania, Taina Sfântului Maslu), postul, altruismul din faptele bune, rugăciune prezentă, cultivarea liniștii asigură şi un model social de urmat (vederea celorlalți credincioşi plini de compasiune şi dedicați întrajutorării, la fel ca şi rugăciunile şi meditația) care susține alte diverse comportamente pozitive, inclusiv un stil de viață mai sănătos. Simțul comunității, timpul petrecut în prezența prietenilor buni, întărirea relațiilor intime maritale şi de familie, toate acestea ar putea spori considerabil starea de bine.

În faţa unei încercări grele, cea mai puternică şi mai vie putere o poţi afla în murmurul cald al rugăciunii izvorâte din credință. Prin rugăciunea plină de credință avem unul din firele care ne țin viaţa în legătură cu Domnul Iisus, izvorul vieţii şi puterii sufletești. Pe scurt, sfârșitul tuturor suferințelor indurate pentru virtute este unirea desăvârșită cu Dumnezeu si fericirea veșnica, ce nu va avea sfârșit”. Pentru aceasta, el da drept temei cuvântul Apostolului: „socotesc ca pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea ce ni se va descoperi” (Rom. 8, 18). Si încheie spunând: „in felul acesta, socotesc ca omul poate face prilej de bucurie din suferința sa”. Nu din durere vine bucuria, ci din credinţa tare ca in împărăția cereasca plânsul si durerea se vor stinge si-n locul lor va răsari fericirea veșnica si neapusa.

În cadrul discuțiilor s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Atingerea de cele sfinte reprezintă un act sacru căci sfințenia se transmite prin gesturi ca o putere.
  2. A crede în Dumnezeu este o poruncă, nu doar trăire sau efort: „Credeți în Dumnezeu ” (Ioan 14,1).
  3. Cedința crește, sporește, și se întărește prin ispite, necazuri și scârbe.

Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui Maxim Petru, pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”

 

În data de 27 Mai 2024, la Parohia  Sfântul Dumitru – Rudești, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Credința în suferință (Luca 8,40-56) și mijloacele pentru sau intensificarea acesteia” și a fost susținută de către Părintele Paroh Zinici Nicu Emanuel.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

După cum știm cu toții problema suferinței își are originea odată cu începuturile omenirii. La fel și găsirea unui antidot, sau a unei căi de a ieși din ea. Diferența între persoanele care sufereau atunci și majoritatea celor care suferă acum constă în faptul că primele căutau antidotul exclusiv la Dumnezeu.

Suferința este un sentiment de lipsă, părăsire, singurătate, durere , etc, pe care o simte o persoană la un moment dat. Dostoievski spune că simbolul și chipul suferinței sunt demonii, iar sursa suferinței este libertatea fără Hristos. Calea principală de a ieși din suferință o reprezintă Spovedania sinceră și filiația duhovnicească față de un părinte duhovnicesc. Singurul antidot real al tuturor suferințelor și bolilor este cel propus de Domnul nostru Iisus Hristos și anume iubirea jertfelnică , avându-L pe El ca model. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine  la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14, 6) „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12) „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 54).

Boala nu este un lucru rău în sine, ci rău este păcatul. Lazăr din parabola „Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr” a stat la poarta celui bogat mai mult timp, fiind sărac, flămând și bolnav. Suferind însă cu răbdare, s-a încununat prin boală. Și mai mult se vor încununa cei care rabdă nedreptate, lipsă și boală pentru Mântuitorul și în numele Lui. Boala stinge în noi multe pofte și face imposibile multe ocazii ale păcatului, ea mijlocește și menține în noi cele mai frumoase virtuți. Sfântul Apostol Pavel zice: „Și nu numai atât, ci ne lăudăm în suferințe, bine știind că suferința duce răbdare și răbdarea încercare și încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă”(Romani 5, 3-5).

Principala metodă de întărire în credință a omului în general, sau a celui aflat deja în suferință este de a-și crea, sau de a i se crea un mediu specific credinței, de a căuta un astfel de mediu. „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut”.

Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Cucu Cosmin, secondat de părintele misionar protopopesc George Mironescu. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Bolnavul trebuie să conștientizeze că Mântuitorul a venit pentru vindecarea lui.
  2. Familia, rudele, prietenii, vecinii, trebuie să fie în comuniune de rugăciune pentru cel bolnav. Iar așa suferința capătă sens, nu doar pentru bolnav, ci și pentru aproapele lui.
  3. Preotul este de cele mai multe ori chemat în situații limită (la bolnavi grav, muribunzi, inconștienți, etc) de aceia el trebuie să dea răspunsuri pertinente, nu mai are timp să-i facă bolnavului reproșuri.

Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui  Zinici Nicu Emanuel – gazda ședinței de la Parohia Sfântul Dumitru Rudești și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.

 

Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”

 

În data de 30 Mai 2024, la Parohia Sfântul Ioan Rusu și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare – Volovățdin comuna Sucevița, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Valenciuc Ioan Paul, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.

Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:

Textul evanghelic după Luca 8, 40-56 devenit suport scripturistic al întâlnirii noastre, pusă sub tema credinței în suferință, ne deschide două oportunități de reflexie, intrinsec legate. Prima dintre acestea, suferința trupească, implică pe cea de a doua și anume încrederea credinței în timpul suferinței. Desigur ambele au un punct comun și anume acela al modului în care suferindul se raportează la Hristos și la mesagerul Său, preotul, dar totodată ne deschid și alte paliere de interogare în tentativa noastră, sumară, aici doar, având în vedere timpul și dezideratele întâlnirii noastre.

Părinții Bisericii sunt direcți cu privire la importanța îngrijirii pentru cei care suferă, atât în comunitatea creștină, cât și în afara ei. Îngrijirea bolnavilor cu o iubire nediscriminatorie a fost una dintre preocupările comunității creștine încă de la o dată foarte timpurie. În perspectiva suferinței tot Sf. Ioan spune ,,Nu este om mai puternic decât cel întărit cu ajutorul Cel de sus și nu este om mai slab decât cel lipsit de ajutor, chiar de ar avea în jurul lui mii și mii de oști”( Omilii la Facere, XLVI, II, PSB, vol. 22).

Lupta cu deznădejdea trebuie să fie o luptă susținută, pentru că nu este cu nimic mai ușoară decât lupta cu desfrânarea, cu beția, cu lăcomia, cu mândria sau cu alte patimi. Însă în timp ce desfrânatul este mustrat de conștiință și se poate pocăi, deznădăjduitul nu mai vede pocăința. Totul i se pare întunecat, totul i se pare fără rost.

Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Traian Molea, secondat de părintele misionar protopopesc George Mironescu. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Suferința este o treaptă prin care omul se apropie de Dumnezeu.
  2. Pe Dumnezeu nu-l poți vedea decât prin lacrimă, adică de a-ți asuma suferința.
  3. Importanța suferinței aproapelui este la fel ca și importanța Sf. Liturghii în viața creștinilor.

Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Valenciuc Ioan Paul – gazda ședinței de la Parohia Sfântul Ioan Rusu și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare Volovăț și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.

 

Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”

 

În data de 13 Mai 2024, la Parohia Adormirea Maicii Domnului – Vicovu de Jos Remezău, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Paroh Țarcă Valentin, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.

 După săvârșirea Acatistului Sfântului Ierarh Iacob Putneanul , părintele paroh a susținut meditația cu titlul: „Importanța lucrării preotului în alinarea suferinței și în prevenirea deznădejdii celui suferind”.

Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:

Creştinismul este religia care responsabilizează pe om. Oferă perspectiva împlinirii umane în spaţiul sacramental si liturgic al Bisericii – spaţiul prin excelență al prezenței lui Dumnezeu prin harul divin. Pe lângă dimensiunea divină, creştinismul are și o puternică dimensiune umană care priveşte relaţiile interpersonale. Sub raport religios-moral, creştinul este omul pentru oameni pentru că este omul pentru Dumnezeu. Calitatea omului ca persoană, creată după chipul Creatorului în perspectiva asemănării cu El, îl aduce în orizontul conștientizării responsabilității față de aproapele. Cu atât mai mult, preotul care este liturghisitorul, învățătorul și mijlocitorul lui Hristos Iisus în comunitatea pe care o păstorește. Ca om, preotul este pus în situația de a vibra, de a sintetiza în fiinţa sa sensibilitățile, deznădejdile, suferințele celorlalți, dar și de a articula pastoral, de a concentra măsuri concrete și eficiente ca el să devină un factor esențial în alinarea suferinței și în prevenirea deznădejdii celui suferind.

Biserica îi încurajează pe toți membrii săi să participe la slujirea de îngrijire a bolnavilor, fiecare după capacitatea sa, într-un spirit de colaborare și unitate. Iar preotul, prin harul cu care este investit în Taina Hirotoniei, reprezintă factorul cel mai important în această slujire. Preotul, în virtutea harului de care dispune prin hirotonie, este cel care oficiază Sfintele Taine. Deoarece preotul este oficiantul unic și de neînlocuit al Tainelor pentru bolnav (Maslu, Spovedanie, Împărtășanie), implicarea sa regulată și angajată este esențială pentru orice plan autentic de reintegrare a celor izolați de suferința fizică și spirituală în viața Bisericii. Semnificația profundă a acestei slujiri pastorale de vindecare și recalibrare spirituală nu trebuie să fie trecută cu vederea. Trebuie acceptat faptul că preoții nu sunt pur și simplu funcționari, lucrători sau profesioniști, care să fie chemați într-un anumit punct de-a lungul unui spectru de îngrijire a celor bolnavi. Preotul acționează nu de la sine, ci in persona Hristi, Păstorul care a venit să caute și să salveze ceea ce era pierdut (Lc 19,10).

Formele concrete de îngrijire pastorală a bolnavilor:

– constantă relaționare cu cel bolnav prin vizite pastorale, spovedanie și împărtășanie;

– abordarea unei teologii a sensului vieții în dialogul cu cel bolnav, care să precizeze semnificația asumării și depășirii suferinței cu certitudinea vieții viitoare;

– consilierea pastorală a familiei celui bolnav este un aspect fundamental;

– intensificarea rugăciunii de vindecare și alinare a suferinței prin oficierea Tainei Sfântului Maslu pentru cel bolnav.

Printr-o pastorație adecvată și adaptată contextului de azi și contextului individual al unui credincios bolnav, preotul devine un factor de echilibru care insuflă mila, iubirea și certitudinea credinței în Iisus Hristos, Păstorul cel Bun care S-a întrupat ca oamenii viaţă să aibă şi din belşug să o aibă (Ioan 10,10-11).

Discuțiile care au urmat pe marginea temei, au fost dirijate de către părintele protoiereu Maloș Ionel – Constantin, secondat de către părintele Mihalescu Florin, coordonatorul cercului și de către părintele George Mironescu, misionar protopopesc.

Întâlnirea Cercului Nr.5, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Țarcă Valentin, pentru prezentare meditației și tuturor preoților prezenți la ședința de lucru din luna mai. 

 

A consemnat, Arhidiacon Petrașuc Ioan-Alexandru