Cercul Pastoral Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți (zona Rădăuți)
În data de 11 ianuarie 2021, la Catedrala Pogorârea Sf. Duh, păstorită de către părintele Vîrtea Neculai din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, coordonat de părintele Prelipcean Nelu Angel.
După săvârșirea Acatistului Sf. Ioan Botezătorul, a urmat meditația cu titlul: „Mișcarea New Age – o radiografie din perspectivă creștin-ortodoxă” (originile, istoricul, doctrina, consecințele mișcării), care a fost susținută de către părintele paroh Vîrtea Neculai de la parohia Catedrala Pogorârea Sf. Duh din Municipiul Rădăuți
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Noua Eră nu este deloc nouă. După afirmațiile părintelui monah Arsenie Vliangoftis ,,este vechea minciună luciferică, potrivit căreia omul este din firea sa dumnezeu” așa cum i-a șoptit șarpele Evei în Eden și nu dumnezeu după har așa cum știm noi din Revelația divină a Sfintei Scripturi (II Petru 1, 4). Este vechea năzuință de stăpânire mondială a puterilor întunericului, a societăților secrete. Nu putem admite că Noua Eră constituie o căutare spontană, izvorâtă din interiorul oamenilor și al societăților. Se observă de la distanță că ea este concepută și impusă din exterior și de sus. Și ce este mai grav este că se caută a fi impusă fără Hristos și împotriva lui Hristos. Globalizarea contemporană este mincinoasă și de lepădat tocmai din acest motiv.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. preotul să se pregătească foarte bine pentru a sta împotriva tuturor potrivnicilor Bisericii.
2. să ne „adâncim” în slujbe, în Sf. Taine, în rugăciuni;
3. să avem „lucrarea harului”.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul (zona Arbore – Milișăuți)
În data de 19 ianuarie 2021, la Parohia Adormirea Maicii Domnului Bădeuți, păstorită de către părintele Halip Florin din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan.
După săvârșirea Acatistului Sf. Cuv. Ioan Iacob, a urmat meditația cu titlul: „Botezul creștin-ortodox, începutul unei relații plenare cu Dumnezeu și cu semenii”, care a fost susținută de către părintele paroh Halip Florin de la parohia Adormirea Maicii Domnului din Bădeuți.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Botezul creștin-ortodox reprezintă argumentul autenticității noastre. Prin Botez, Hristos încorporează pe om în Sine, extinzându-Se şi sălăşluindu-Se în el. Şi anume, Botezul este o încorporare personală şi fiinţială a omului în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. Botezul pruncilor nu este nicidecum o „intrare în rândul lumii” și el nu se săvârșește „pentru că așa trebuie” sau „ pentru că așa este tradiția” – nu; Botezul constituie începutul relaţiei şi comuniunii noastre personale cu Hristos, care se va adânci şi desăvârşi prin celelalte două Taine: Mirungerea şi Euharistia. Botezul apare, deci, nu numai ca un dat, ca un rezultat, ci şi ca o misiune şi drum spre întreaga viaţă a Duhului care ne vine prin Hristos – Capul Bisericii.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. Slujba Tainei Sf. Botez să se săvârșească după rânduiala Bisericii;
2. nașii de botez să fie aleși din rândul creștinilor „practicanți”;
3. construirea unui baptisteriu, la Centrul Eparhial, pentru a folosi persoanelor care doresc să se convertească la ortodoxie.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Sf. Ierarh Petru Movilă (zona Siret-Zamostea)
În data de 31 ianuarie 2021, la Parohia Nașterea Maicii Domnului – Calafindești, păstorită de către părintele Apetroae Ionuț din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului, coordonat de părintele Cucu Cosmin.
După săvârșirea Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, a urmat meditația cu titlul: „Inovații și practici neortodoxe la Sfintele Taine și Sfânta Liturghie”, care a fost susținută de către părintele paroh Ionuț Apetroae de la parohia Nașterea Maicii Domnului din comuna Calafindești.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „În Biserica Ortodoxă, cultul reprezintă expresia sentimentului religios al credincioșilor îndreptat către Dumnezeu și materializat în diferite forme pentru a se împărtăși credincioșilor harul mântuitor. Una din caracteristicile fundamentale ale cultului ortodox este uniformitatea și stabilitatea, adică există norme precise și fixe, unanim admise și care sunt aceleasi pentru toți credincioșii ortodocsi, din orice parte a lumii. Cultul divin nu este un loc unde fiecare liturghisitor în parte poate face inovații și experiențe după bunul plac, deoarece ar genera destrămarea cultului, denaturarea doctrinei și sfărâmarea unității religioase. Acest lucru se poate vedea la cultele protestante și neoprotestante unde fiecare a făcut și face inovații după bunul plac. De aceea, îndeplinirea corectă a obligațiilor rituale prescrise de regulile tipiconale este o datorie fundamentală a oricarui slujitor bisericesc.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. oficierea unei Sfinte Liturghii cu scop catehetic;
2. preotul să dea dovadă de tact pastoral pentru eradicarea practicilor neconforme cu slujirea liturgică;
3. la următoarele ședințe ale cercului pastoral să fie invitați și câțiva ieromonahi, viețuitori în mănăstirile din zona Siretului.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Sf. Cuv. Daniil Sihastru (zona Frătăuți – Dornești –Sucevița)
În data de 28 ianuarie 2021, la Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – Marginea I, păstorită de către părintele Mihalescu Nicolae din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, coordonat de părintele Molea Traian.
După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Semnificația și importanța slujbelor de înmormântare și a parastaselor”, care a fost susținută de către părintele paroh Nicolae Mihalescu de la parohia Sf. Arh. Mihail și Gavriil din Comuna Marginea.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Pentru noi creștinii slujba înmormântării și a parastasului nu sunt simple mecanisme sau activități pastorale, ci sunt moduri concrete ale cultului. Și cum cultul creștin este pulsul eclezial al relaționării cu Dumnezeu, atunci și aceste slujbe au semnificații profunde. Prin slujba de înmormântare se confirmă sacralitatea vieții omenești și demnitatea creștinească: suntem creați pentru viață, nu pentru moarte. Dumnezeul cel Viu și Adevărat ne vrea vii și în comuniunea bucuriei veșnice cu El. Parastasul (derivat din limba greacă, parastasis) este un act liturgic pentru cei răposați cu ajutorul căruia preoții și credincioșii cer de la Dumnezeu iertarea păcatelor lor, odihnă sufletului și veșnica lor pomenire. Parastasele se săvârșesc la anumite momente și intervale de timp, care au o semnificație aparte. Slujba de înmormântare nu încheie datoria față de cei adormiți în Domnul, ci ea continuă cu aceste parastase care sunt rugăciuni pentru îmbunătățirea condiției provizorii a sufletului între judecata particulară și cea universală. Pe de altă parte, actul pomenirii numelui celui răposat este o aducere în prezență a sa în conștiința și memoria familiei și a cunoscuților. Iar pomenile care urmează slujbelor parastaselor sunt mesele care se fac în cinstea şi pomenirea morţilor. Ele sunt rămăşiţe ale vechilor agape sau mese frăţeşti, cu care era împreunată în vechime slujba înmormântării.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. Rânduiala înmormântării persoanelor decedate din cauza virusului SARS-CoV-2 să se facă conform cu reglementările în vigoare;
2. obiceiurile de la înmormântare să fie în „duhul” ortodoxiei;
3. importanța pastoral – misionară a necrologului.
În încheiere, părintele protoiereu Maloș Ionel Constantin, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare, iar părintele misionar protopopesc Molea Ilie a anunțat tematica viitoarei ședințe, stabilind și locul unde va fi ținută ședința.
Cercul Pastoral Sf. Voievod Ștefan cel Mare
(zona Vicov – Straja – Ulma)
În data de 25 ianuarie 2021, la Parohia Acoperământul Maicii Domnului, Vicovu de Sus – Plai, păstorită de către părintele Nistor Victor Ilie din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, coordonat de părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, a urmat meditația cu titlul: „Învățătura despre Sfânta Taină a Preoției la Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul ṣi Ioan Gură de Aur”, care a fost susținută de către părintele Isopescu Mihai de la parohia Acoperământul Maicii Domnului din Vicovu de Sus – Plai.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Despre preoție s-a vorbit foarte mult cu referire la Sfinții Trei Ierarhi ṣi aceasta pentru că ei înṣiṣi au fost preocupați de această temă majoră pentru viața Bisericii, fiind înzestrați cu calități morale ṣi intelectuale deosebite, au dat strălucire Bisericii timpului lor, atât ca teologi, dar mai ales ca preoți ṣi ierarhi. Ei au slujit Biserica lui Hristos cu toată râvna ṣi cu toată dragostea. Ei au dorit ca Biserica, Mireasa lui Hristos, să fie pururea frumoasă ṣi fără pată, prin grija, oboseala, credința ṣi dragostea preoților, cărora li s-a încredințat această slujire prin poruncă dumnezeiască. Mai este și astăzi actuală gândirea celor trei Ierarhi despre preoție? Cu siguranță că da. Sfinții Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur socoteau preoția o taină atât de sublimă și o răspundere atât de mare și sfântă încât au stat mult în cumpănă până să o primească, socotindu-se nevrednici și nepregătiți pentru o slujire aṣa de aleasă. Ei au scris două tratate despre Preoție. Sfântul Vasile cel Mare, chiar dacă nu a scris ca și ceilalți doi un tratat pe această temă, vedea preoția ca pe o sarcină de grea răspundere ce necesită o pregătire atentă și o viață curată, preotul fiind un om al faptelor. Chiar dacă poate ne temem când citim tratatele privind slijirea preoțească, parcă Sfinții Părinți ar dori să ne descurajeze în fața unei atât de înfricoṣătoare realități a sacerdoțiului, în fața responsabilității pe care o implică această slujire, totuși ei se îngrijesc ṣi de inima păstorului pe care o doresc învăluită în dragoste față de Dumnezeu ṣi față de oameni, asemeni modului în care mierea învăluie fagurele, o doresc întărită spre orice lucru bun, o doresc pregătită pentru întâmpinarea oricărui pericol, în fața oricăror ispite ce i-ar veni din afară sau de la diavolul.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. preotul este dator să conștientizeze faptul că „lucrează” cu Dumnezeu;
2. să punem în practică ceea ce ne-au învățat părinții profesori;
3. să nu fugim de sacrificiul sublim al preoției.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Molea Ilie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
A consemnat,
Diacon Misionar Protopopesc Mironescu George