Cercurile Pastorale din Protopopiatul Rădăuți desfășurate în luna septembrie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna septembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

Cercul Pastoral nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

 

Luni, 25 Septembrie 2023, a avut loc întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de către Părintele Nelu-Angel Prelipcean. În biserica parohiei Sfânta Parascheva din Municipiul Rădăuți, sub protia Părintelui protoiereu Ionel-Constantin Maloș, a fost înainteprăznuitSfântul Voievod Neagoe Basarab prin oficierea Acatistului. După săvârșirea Slujbei, părintele protopop a prezentat ascultătorilor portretul domnitorului rugător prin citirea unui articol din Ziarul Lumina – Când o țară se conduce cu „Doamne, miluiește!” – semnat de Sergiu Ciocârlan^[1].

A urmat meditația cu titlul: „Pastorația în contextul actual: sate îmbătrânite, război, imigrație, ideologii imorale, pervertirea credinței etc.” și a fost susținută de către Părintele coslujitor Cătălin-Ioan Vega de la parohia sus-menționată.

Din cuprinsul meditației, redăm următoarele aspecte:

Tema propusă este foarte ofertantă, putându-se discuta și evalua fiecare subiect în parte cu propria experiență dar și cu ceea ce ne-au dăruit Sfinții Părinți: raportarea concretă la vicisitudinile vieții păstrându-l în inimă pe Hristos și reactualizându-l prin propria viață. (Ex. Răspunsurile date de Sfântul Ioan Gură de Aur păstoriților săi sau lucrarea socială săvârșită de Sfântul Vasile cel Mare). În comparație cu timpul patristic, cu perioada de glorie a Bisericii, lumea creștină de astăzi s-a schimbat mult și este în continuă schimbare. Sociologia modernă vorbește de mutații majore în societate și în persoana umană^[2]. Cert este că trăim într-o societate a imaginii și a imagisticii în care valorile sunt diluate iar reperele creștine considerate retrograde. Toate aceste lucruri se suprapun peste realitățile zilei: pandemie, război la graniță, imigrație și emigrație ce a adus și ideologii imorale și pervertirea de credință. Să nu mai vorbim despre depresie, droguri și desacralizarea sistematică a sufletului acestui popor.

În satele îmbătrânite, preotul devenit un al doilea părinte sau fiu al bunicilor, îngrijindu-se de accesul lor la doctori, medicamente și de nevoile de zi cu zi ale acestora. Oamenii simpli, înainte de diplomele și funcțiile preotului, au viziunea și simțul inimii păstorului ce nu pot fi înșelate, astfel că un preot bun este cel ce își dăruiește și timpul și dragostea pentru aproapele. Pe bunicii uitați de copiii mult prea ocupați sau ce nu au copii, îi interesează mai puțin Sinodul din Creta, ecumenismul, noua ordine mondială, cât de sfânt este Arsenie Boca sau părintele Cleopa. Se gândesc dacă Bunul Dumnezeu le va deschide ochii și în ziua de mâine, dacă vor mai putea ajunge la Biserică să se roage, dacă vor mai vedea să citească din Scriptură, dacă vor mai trece peste iarnă și peste facturi… .

Ar trebui să avem mai multă smerenie și să învățăm să ascultăm. Am văzut prea multe războaie la televizor și credeam că aceste atrocități nu vor ajunge atât de aproape de noi. Poveștile bunicilor despre evacuări, lupte și abuzuri comise, astăzi încep să aibă o altă însemnătate. În trecut Biserica s-a implicat activ atunci când țara a trecut prin războaie. Vedem diferite colecte în alimente, haine, pânză albă pentru fașele răniților, asistență spirituală oferită soldaților de preoții militari.

Războiul din Ucraina a arătat o față uitată a poporului român prin deschiderea, omenia față de refugiați și ajutorarea lor. Preoții și-au organizat parohiile ca o mare casă în care au fost primiți bătrâni, tineri, mame cu copii. Li s-a asigurat cazare, masă, medicamente și transport către țările unde doreau să plece. De asemenea, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu autoritățile județene, cu organizațiile și instituțiile partenere, a trimis și transportat prin punctul vamal Siret către centrul Ucrainei, 10 transporturi cu peste 500 de tone de ajutoare pentru cetățenii ucraineni afectați de conflictul militar declanșat în luna februarie 2022 în țara vecină^[3].

În Biserica Ortodoxă Română s-au luat unele măsuri ce au venit în ajutorul bătrânilor și a populației sărace de la sate – dintre care amintim frumoasa inițiativă propusă de Mitropolitul Daniel (actualmente Patriarhul României), care lansa în anul 2005 programul ,,Nici un sat fără biserică și fără preot!”^[4]: ,, un sat creștin fără biserică este un sat fără lumină suficientă pentru suflet. De aceea, datoria noastră este de a zidi biserici în fiecare localitate creștină și de a forma preoți care să fie păstori de suflete pentru credincioși. Dacă nu avem biserică și nu avem preot, riscăm să ne pierdem sufletul. Degeaba construim altceva, dacă nu construim în primul rând casa pentru vindecarea sufletului de păcate, pentru luminarea lui.”^[5]

Discuțiile au fost dirijate de părintele protopop, secondat de părintele coordonator al cercului. Din componența acestora, notăm câteva repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:

1. Pe plan local, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a fost lansat Programul ,,Nici o casă fără Noul Testament” prin care 100.000 de exemplare ale Noului Testament cu Psalmii, ediția 2018, au fost distribuite gratuit. Scopul programului a fost cel de a reaminti fiecărui credincios datoria morală și de conștiință de a citi Sfânta Scriptură, ce este adevărul capital și dogma esențială și fundamentală pe care nu ar trebui s-o uite niciodată savanții, interpreții și lingviștii^[6]. În ultima perioadă sunt mai multe proiecte în desfășurare ce vizează latura socială de ajutorare a bătrânilor și copiilor din medii defavorizate.
2. Fiecare om este important pentru că poartă sufletul cel nemuritor, darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu. Să-l valorizăm, făcându-l să înțeleagă că Hristos prin Biserică îl iubește necondiționat, indiferent de starea lui morală. Oamenii de astăzi au nevoie să aibă o apartenență, să se simtă apreciați și iubiți de cei din jur, să aibă motivația binelui.
3. Nu suntem un popor cerșetor ci un popor jertfitor. Avem nevoie de modele nu numai din trecut ci și din prezent. Poate fi preotul un model lucrător al Cuvântului? Un model al prezentului? Cât este dispus să-și sacrifice propria familie, stând mai mult timp cu cei pe care îi păstorește, asumându-și crucea lor ca și cum ar fi a sa, lăsându-și proprii copii la mila Lui Dumnezeu? Cu siguranță toate poate să le împlinească cu sacrificiul propriei vieți și a propriei sănătăți, cu binecuvântarea ierarhilor și prin Harul primit de la Marele Arhiereu, ,,Păstorul și Păzitorul sufletelor noastre” (cf. I Petru2, 25).

Ședința s-a încheiat cu mulţumiri și felicitări adresate părintelui Cătălin-Ioan Vega pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.

Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”

 

Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, marți, 25 Iulie, la Parohia Sfântul Ierarh Nicolae din comuna Iaslovăț, Protopopiatul Rădăuți.

Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ocrotitorul bisericii și al parohiei. Meditația intitulată „Probleme ale pastorației în context actual” a fost susținută de către Părintele Paroh Ilincăi Ioan-Eugen. Tema abordată a fost structurată pe următoarele capitole: Împreună spre viață: Misiune  în context social mereu în schimbare; Adolescența digitală; Beneficiile şi riscurile tehnologiei în secolul XXI; Ideologii imorale; Infaibilitatea – Cei ce cred că nu au păcate; Nebunia identității de gen; Idolul toleranță; Sincretismul; Secularizarea; Concluzii.  

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

În Romania, transformările deosebit de complexe, s-au manifestat ca rezultatul unor factori de eliberare de sub fostul regim, dar şi al unei sărăcii provocate de perioada de tranziție pe care o traversează şi al unor factori de atracție pe care le exercită țările vest europene, deținătoare ale propriilor şi nuanțatelor sisteme de valori. Se constată, astfel, pe de o parte, îngrijorarea pentru reușita păstrării şi promovării valorilor tradiționale, dar, pe de altă parte, şi o altă îngrijorare în legătură cu faptul că în Europa de azi oamenii caută mai mult bogăția materială trecătoare decât bogăția spirituală a credinței, iar această criză economică este dublată de o sărăcire spirituală, ca slăbire a credinței; o răcire a dragostei între semeni şi o împuținare a faptelor bune, având itinerare istorice deosebit de complexe. Deși continentul nostru cunoaște o dezvoltare deosebită, manifestată printr-un progres științific şi tehnologic, el este marcat de o pierdere a valorilor umane tradiționale şi a identității, o instabilitate a familiei şi un conflict între generații.

În consecință, se vehiculează ideea că la nivelul credinței  este de așteptat ca persistența credințelor religioase tradiționale să coexiste cu modernitatea religioasă. Problema valorilor apare, astfel, în prim-planul reflecției  teologice, întrucât schimbarea contextului social în care își desfășoară existența individul comportă şi o anumită modificare a orientărilor valorice ale acestuia.

Insistând asupra efectelor negative ale tehnologiei digitale, atunci când aceasta este folosită excesiv, Dmitri Avdeev, psihiatru rus creștin, enumera: „modificări ale stărilor psihice în urma contactului excesiv cu calculatorul, mergând de la euforie la depen­dență și depresie digitală; dispariția controlului asupra timpului de lucru la calculator; tendința presantă de a mări cantitatea de timp petrecut în interacțiune cu calculatorul (toleranță); declan­șarea și accentuarea unei stări de disconfort psihologic (irascibilitate, deprimare, sentimentul „pustietății” și al golului sau al vidului existențial), în cazul imposibilității de a te afla la calculator; folosirea tehnologiei digitale și în mod deosebit a site-urilor de socializare pentru îmbunătățirea dispoziției și uitarea tulburărilor ce tind a se croniciza și agrava, ceea ce constituie o modificare artificială a stării sale psihice. Iar acestea conduc la apariția unor probleme grave în plan social și interpersonal. Totodată, stilul sedentar de viață, petrecută în faţa calculatorului, duce la afecțiuni ale coloanei vertebrale, ale stomacului, ale organelor respiratorii, la alterarea și deteriorarea vederii. Radiația electromagnetică, ionizarea nocivă a aerului, de care sunt responsabile dispozitivele și ecranele digitale, duc la slăbirea imunității, la boli.

Sfântul nostru contemporan – Paisie Aghioritul – obișnuia să spună celor care veneau să‑i ceară sfatul că oamenii se îmbolnăvesc astăzi din pricina gândurilor. Ba chiar „din pricina gândurilor celor multe și omul sănătos se netrebnicește” (Paisie Aghioritul, Trezirea duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 21). Aceasta este de fapt ceea ce numim noi astăzi stres, adică indicele unei civilizații bolnave, al unei societăți întemeiate pe idei şi atitudini greșite. Şi, de parcă grijile vieții de zi cu zi nu ar fi de ajuns ca să fim inundați de gânduri, mai împletim și noi în momentele de răgaz, dacă vedem că ne doare ceva sau am ostenit: „Nu cumva oi avea cutare boală?!”. Iată un exemplu simptomatic de atitudine care l‑a făcut pe același Părinte să afirme: „Boală mare este a crede cineva în gândul său că are vreo boală. Gândul acesta îi creează stres, îl face să se mâhnească, să nu aibă poftă de mâncare, să nu poată dormi, să ia medicamente și în cele din urmă se îmbolnăvește, deși este sănătos” (Trezirea duhovnicească, p. 50).

Conștiința că nu suntem singuri pe acest pământ, că nu suntem lăsați la voia întâmplării, ne face să trăim un sentiment de fericire care ne aduce liniștea sufletească visată fără încetare. Credința în Dumnezeu, în dragostea Sa vindecătoare, depășește calitativ orice normă etică, fiindcă fericirea rezultată din certitudinea ajutorului divin are valoarea unei liniștiri sufletești, fiind un prim pas, un început, o primă căutare către ceea ce este cu adevărat  vindecător.  

Discuțiile care au urmat după citirea referatului, au fost prezidate de Părintele Protopop Ionel-Constantin Maloș. În cadrul acestora s-au abordat și unele probleme de ordin pastoral, administrativ sau care privesc secularizarea și ecumenismul. Amintim câteva propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:

1. Noi înșine spunem, și pe mulți alții îi auzim spunând, cu preocupare, în momentele-cheie ale vieții: „Care o fi voia lui Dumnezeu în cutare problemă?” Sau și mai important: „Care o fi voia lui Dumnezeu cu mine, cu viața mea?”Din fericire, noi ne bucurăm de o legătură directă cu Domnul și avem pe cineva care să ne dea răspunsul apt, să ne încredințeze de această voie: duhovnicul fiecăruia dintre noi. Desigur, Dumnezeu a dorit să avem totdeauna răspunsul sigur, chiar de la El. Dar necredința noastră a îndepărtat acest har de la noi. De aceea, potrivit cuvântului Scripturii, mai avem șansa de a ne pregăti să aflăm voia Domnului la final, adică ne rămâne răbdarea. De ce dintre toate virtuțile, tocmai răbdarea? Întrucât ea conduce la sensul cel mai profund al vieții omului. De acest lucru putem fi siguri că nu un om, ci Mântuitorul a zis: „Cel ce va răbda până sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13).
2. Trebuie să învățăm credincioșii că normalitatea gestului moral al mărturisirii păcatelor nu este o culme, un apogeu, ci doar primul pas către fericire, pace. Omul credincios se pocăiește, mărturisește duhovnicului greșelile, speră şi crede în iertarea dumnezeiască; vrea să se statornicească pe calea rugăciunii, a faptelor bune, a certitudinii că există bucurie adevărată, veșnică, aşa cum Dumnezeu ne-a promis-o şi jertfa pe cruce a Mântuitorului a făcut-o posibilă.

III. Ca păstori de suflete, ne străduim să fim credibili, să inspirăm speranță celor încredințați nouă spre mântuire. Dar ca să ne men­ținem credibilitatea, trebuie să ne menținem unitatea, egalitatea cu noi înșine. Dacă nu suntem ceea ce trebuie să fim și ceea ce pretindem că suntem, atunci fie că oamenii cunosc cuvântul sau nu-l cunosc, fie că îl pronunță sau nu-l pronunță, dar calificativul pe care ni-l dau este acela de impostori, adică de oameni care sunt altceva decât pretind că sunt. Preotul este un lucrător în ceea ce privește persoanele încredințate spre mântuire, dă mărturie  despre Dumnezeu, pregătind sufletele pentru veșnicie. El trebuie să fie și un contemporan al credincioșilor săi, al societății și al culturii vremii lui, al menta­li­tăților vremii lui… Preotul nu se poa­te sustrage reali­tăților în care trăiește (Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Tiparul Tipografiei eparhiale, Sibiu, 1996, p. 178).

Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui Eugen Ilincăi – parohul Bisericii din Iaslovăț – pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.          

 

Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”

 

În data de 19 Septembrie 2023, la Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Grănicești, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Acatistului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a urmat meditația cu titlul: „Pastorația în contextul actual: sate îmbătrânite, război, imigrație, ideologii imorale, pervertirea credinței etc.” și a fost susținută de către Părintele Daneliuc Cristian-Ionuț, parohul bisericii din Grănicești.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Pastorația este un termen care definește un spectru larg al activității preoților și episcopilor, dar care în același timp se fundamentează și se structurează în diferite aspecte pe întreita slujire a lui Hristos Domnul: de a învăța, de a sfinți si de a conduce spre mântuire pe credincioși. Aceste trei aspecte, deși se pot analiza separat, din punct de vedere didactic, ele se afla într-o strânsă interdependență, constituind baza activității misionare a clericilor. De aceea, nu se poate să-i conducem pe credincioși spre mântuire fără harul sfințitor și fără învățătura cea dreaptă, nici sfințirea care-i mântuiește pe credincioși nu poate fi împlinită decât în contextul învățăturii celei drepte, tot așa după cum învățătura cea dreaptă este prin ea însăși sfințitoare și mântuitoare. În acest context, lucrarea pastorală este o reflexie a întreitei lucrări a lui Hristos peste valurile veacurilor pline de ispite pe care „corabia” Bisericii le traversează, având același unic și veșnic cârmuitor, Hristos.

Preotul trăiește în mijlocul lumii și este influențat de lume, iar relația lui cu membrii familiei sau cu enoriaşii săi, determină de obicei şi atitudinea lor faţă de el. Ca să devii preot model pentru ceilalţi e nevoie de rugăciune, cunoaştere, trăire, experienţă pastorală, dragoste, înţelepciune şi har de la Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” (I Corinteni 15,10). Taina reuşitei în slujirea pastorală a clerului constă în dragoste și milostenie, preotul trebuie să-i iubească pe enoriaşi, aşa după cum Hristos ne iubeşte pe noi, până la jertfa de pe Cruce (cf. Ioan 10,11).

Problemele spirituale nu pot fi rezolvate cu ajutorul psihologiei sau al altor discipline umane, ci cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Introducerea Religiei în şcoli, organizarea catehezelor, construirea de biserici, asistenţa religioasă în armată, spitale, penitenciare, înființarea cotidianului creştin „Lumina”, a Radio-Televiziunii „Trinitas”, înmulţirea Seminariilor şi facultăţilor de teologie, a dublelor specializări în teologie socială, artă sacră, didactică şi istorie, desfășurarea de activităţi culturale, educaţionale, social-filantropice, toate acestea au fost gândite și dorite pentru a sprijini credincioșii în desfășurarea vieții pământești, ca pregătire pentru viața cerească.

Prin săvârșirea Sfintei Liturghii, a Sfintelor Slujbe, prin predică și cuvânt de învățătură, prin activități liturgice, cultural-educaționale și social-filantropice, preotul poate face din parohie un loc de mărturisire a Cuvântului lui Dumnezeu, o familie în comuniune de dragoste și „un altar” în care enoriașii să se împărtășească din Tainele Bisericii.

În partea a doua a ședinței, discuțiile pe marginea temei au fost coordonate de Părintele protopop Ionel-Constantin Maloș. Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat mai multe subiecte privind viaţa bisericească dintre care amintim: preoția și greutățile ei; probleme actuale în pastorație; recensământul real al credincioșilor din parohii; organizarea unor cafenele/cluburi de lectură pentru tinerii ortodocși.

Discuțiile s-au concretizat prin câteva propuneri/realizări pastorale, misionare sau liturgice pe care le sintetizăm:

1. Calea omului către Dumnezeu începe din parohie și se finalizează în Biserică, iar cultivarea virtuților teologice – credința, dragostea și nădejdea – dă sens existenței frumoase și plină de dor pentru viață. Suntem chemați să devenim misionari ai Bisericii, indiferent de ispitele care vin și de luptele pe care le avem de purtat. De slava și lumina lui Dumnezeu se va bucura numai acela care biruiește lumea (cf. Ioan 16, 33) împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos.
2. Marii părinți duhovnicești din parohii şi mănăstiri s-au distins şi au fost folositori pentru mulțimea clerului şi a credincioșilor prin viaţa lor exemplară, prin scrierile lor şi mai ales prin predica, sfaturile şi învățătura Evangheliei propovăduite. Şi în timpul comunismului şi după aceea, ei l-au mărturisit pe Hristos cu toată ființa lor. Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: „În afară de pilda prin faptă, preoții n-au decât un singur mijloc, o singură cale de vindecare: învățătura cu cuvântul, predica […]. Prin predică ridicăm sufletul deznădăjduit; prin predică smerim sufletul îngâmfat; prin predică tăiem ce-i de prisos; prin predică împlinim cele de lipsă; prin predică lucrăm pe toate celelalte câte ne ajută la însănătoșirea sufletului”(Despre preoție, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, 2004, p. 130).
3. Icoanele preoților slujitori din parohiile ortodoxe, care și-au închinat viața Sfintelor Altare în vremuri liniștite sau tulburi ale istoriei neamului românesc, strălucesc în lumina slavei lui Dumnezeu. Mărturisirea Evangheliei, cultivarea credinței ortodoxe, a virtuților creștine, apărarea credinței ortodoxe în fața prozelitismului calvin, catolic, sectar și păgân, slujirea enoriașilor și a Bisericii, reprezintă câteva trăsături definitorii ale păstorilor Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul veacurilor. Rugăciunea, postul, înfrânarea, smerenia, iubirea celor din nevoi, înțelepciunea, responsabilitatea și solidaritatea fraternă sunt tot atâtea elemente ale unei lucrări ce nu poate fi amânată. Acestea înmulțesc binecuvântarea lui Dumnezeu peste lume și fac din ea un mediu transparent al energiilor Duhului Sfânt.

Întâlnirea cercului s-a finalizat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Cristian Daneliuc pentru găzduire și alcătuirea meditației, precum și celorlalți preoți participanți la cerc.

 

Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”

 

În data de 21 Septembrie 2023, la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfinții Martiri Brâncoveni din comuna Marginea, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Lupu Florin, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.

Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Sfintei Cruci, în biserica parohială. A urmat apoi meditația cu titlul: „Pastorația în contextul actual: sate îmbătrânite, război, imigrație, ideologii imorale, pervertirea credinței etc.” și a fost susținută de către părintele paroh Florin Lupu, Director de Departament din cadrul Sectorului Fonduri Externe și Interne al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Din cuprinsul meditației, notăm următoarele aspecte:

Depopularea şi îmbătrânirea accelerată a populaţiei rurale fac ca localităţile rurale să devină tot mai puţin autonome şi sustenabile, pentru simplul motiv că familiile sunt tot mai sărace numeric, mai dispersate, mai concentrate pe propriile dificultăţi de supravieţuire ale membrilor lor. Prin plecarea în străinătate, în special a tinerilor, se produce o scădere a numărului de locuitori şi o îmbătrânire a populaţiei. Sunt sate în care au mai rămas acasă doar cei în vârstă şi care se pot ocupa de agricultură la un nivel de supraveţuire. Tinerii cu performanţe deosebite la învăţătură sau în profesia lor sunt tentaţi să-şi caute în străinătate un loc de muncă, unde să fie recompensaţi pe măsura valorii şi a muncii depuse. Această situaţie afectează în principal pe vârstnici, din ce în ce mai numeroşilor şi mai însinguraţi, ale căror nevoi de comunicare şi relaţii apropiate, inclusiv fizic, devin tot mai dificil de împlinit, dar şi pe copii, mulţi dintre ei crescuţi în lipsa părinţilor, cu nevoi educaţionale şi de socializare de bună calitate.

Având în vedere toate aceste aspecte negative ale fenomenului migraţiei, cât şi faptul că un preot poate interveni mai eficient pentru combaterea lor decât instituţiile de stat, având o legătură mai strânsă, de suflet, cu cei pe care-i păstoreşte, considerăm că Biserica are datoria şi dreptul moral de a interveni, cu mijloace specifice, pentru a influenţa, în mod benefic, în special viaţa spirituală a fiilor săi. Biserica trebuie să conlucreze cu instituţii ale statului care au atribuţii în domeniul migraţiei.

O altă problemă importantă a pastoraţiei zilelor noastre o constituie pierderea identităţii confesionale. Căsătoria românilor ortodocşi cu persoane din străinătate, de alte confesiuni, a însemnat, uneori pierderea credincioşilor proprii, care au renunţat la credinţa în care au fost botezaţi. De exemplu, multe dintre femeile care s-au căsătorit cu persoane din Italia, Spania şi au trecut la catolicism sau persoane din Turcia sau din ţări arabe au trecut la islam.

Faptul că, în anumite zone din occident, nu există încă parohii ortodoxe sau sunt la distanţe foarte mari, a dus la răcirea credinţei unora dintre emigranţii români. Fără a participa la slujbe, fără a se spovedi şi împărtăşi, aceştia s-au îndepărtat, cu sau fără voia lor de Biserică. Alţii sunt ademeniţi cu anumite avantaje materiale pentru a renunţa la credinţa lor şi a trece la o altă confesiune, mai ales în condiţiile în care rămân fără un loc de muncă sau fără locuinţă, aceste persoane sunt foarte vulnerabile în faţa unor oferte tentante care le rezolvă unele probleme presante de ordin material.

Toate aceste persoane amintite mai sus, atunci când se întorc acasă, sunt înstrăinate de Biserică iar preoţii din comunităţile lor ar trebui să le acorde o atenţie deosebită.

Atunci când invocăm viitorul Ortodoxiei sau fundamentarea unor răspunsuri la provocările actuale ale lumii, din perspectivă ortodoxă, este esenţial să înţelegem şi să asumăm condiţia creştinului în lume. Ne confruntăm cu o diversitate de provocări, cu probleme în viaţa economică, socială, politică, culturală şi religioasă. Pentru a ne angaja într-o atitudine, în fidelitate faţă de Adevărul Evangheliei, astfel încât vocaţia Bisericii să nu fie deturnată, rămâne fundamentală aşezarea în raport cu problemele specifice ale societăţii de astăzi. Ortodoxia nu dă răspunsuri prin aliniere la duhul lumii, întrucât ea întrupează în istorie condiţia credinciosului, ilustrată de Mântuitorul Hristos, atunci când le spune Apostolilor şi celor ce-l urmează că ei sunt în lume, dar nu din lume. Plecând de la această premisă, se evidenţiază relaţia Bisericii cu lumea. Biserica îşi desfăşoară misiunea ei în lume, dar identitatea ei nu este din lume. Trupul mistic al lui Hristos nu se poate epuiza în cadre istorice.

Discuțiile care au urmat pe marginea subiectului, au fost dirijate de Părintele Protopop Ionel-Constantin Maloș, secondat de coordonatorul cercului – părintele Traian Molea și de părintele misionar protopopesc George Mironescu. Dintre subiectele discutate, enumerăm: pastorația tinerilor din parohii; educația religioasă primită în sânul familiei; relația preotului cu profesorul de Religie; instituția voluntariatului ș.a. .

Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

1. a) Sfântul Apostol Pavel vorbeşte în esenţă despre puterea discernământului! A discerne înseamnă a cerne prin sită datele problemei, iar sita este chiar harul Sfântului Duh care conlucrează cu experienţa personală. Credincioşii au asupra lor asistenţa Duhului Sfânt dacă şi viaţa lor este curată şi orientată spre lumina neînserată a învierii.

Preoţii sunt puşi în faţa unei alegeri: acum sau niciodată să facă imposibilul, căci credinţa în Hristos chiar pe asta se bazează: pe imposibilul răsturnat, pe moartea învinsă cu armele vieţii. Dacă noi credem cu adevărat că Hristos a înviat din morţi, atunci trebuie să credem şi că putem face orice legat de şansele de a schimba lumea. Se poate! În pofida oricărei concurenţe a tehnologiei, a schimbărilor de moravuri şi a demotivării generale. „Îndrăzniți! eu am biruit lumea!” (Ioan16, 33).

1. b) Plăcerea este cea care ne ghidează, de cele mai multe ori, deciziile sau direcţia vieţii. „Așa îmi place”, se aude din ce în ce mai des în conversaţiile uzuale, iar plăcerile sunt acum pe punctul de a fi împlinite, satisfăcute. Interzice, oare, creştinismul plăcerile? „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate să le faceți spre slava lui dumnezeu” spune Sfântul Apostol Pavel în prima epistolă către Corinteni 10, 31; însă această afirmaţie trebuie înţeleasă în contextul: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (1 Corinteni 10, 23).
2. c) Încă de la început, Patriarhia Română a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, îndemnând pe credincioşi să ajute pe refugiaţi, să se roage pentru pace şi să fie făcători de pace. Războiul din ţara vecină nu trebuie să se transforme într-un schimb de replici pline de ură în România, iar violenţa militară din război nu trebuie imitată prin violenţă verbală, prin atac la persoană sau denigrare. Dacă în slujbele ortodoxe ni se oferă adesea binecuvântarea „Pace tuturor”, este necesar ca această pace să o facem prezentă şi roditoare în Biserică, în familie, în societate şi în relaţiile dintre popoare.

Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Florin Lupu – gazda ședinței de la Parohia Marginea II și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.

 

Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”

În data de 26 Septembrie 2023, la Parohia Buna Vestire din satul Nisipitu, comuna Ulma, Protopopiatul Rădăuți,păstorită de către Părintele Nichitean Costică, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie, „patronul” și ocrotitorul bisericii parohiale, a fost săvârșit sub protia Părintelui Protopop Ionel-Constantin Maloș. După citirea acatistului, părintele Nichitean a susținut meditația intitulată: „Pastorația în contextul actual: sate îmbătrânite, război, imigrație, ideologii imorale, pervertirea credinței etc.”. Din cuprinsul ei, cităm următoarele aspecte:

Pastorația este ceea ce face „păstorul” de suflete (din lat. pastor – în sens pro­priu: cioban, persoana care îngrijeș­te oile, iar în sens figurat, conducătorul spiritual, îndrumătorul duhovnicesc) în raport cu „turma” sa, în sensul cunoașterii valorilor emblematice, dar mai ales în direcția interiorizării, trăirii și „părtășiei” lor prin conduite și fapte expresive. În tradiția creștină, misiunea învățătorească de perpetuare și asimilare a valorilor specifice, este consubstanțială edificiului nostru cultic, iar din punct de vedere istoric, genetic a fost profesată de Mântuitorul Iisus Hristos, modelul de Învățător prin excelență.

Pentru realitatea socială, cotidiană, este nevoie de adaptarea unor noi forme de pastorație, care să răspundă și să împlinească nevoilor credin­cioșilor de astăzi. Biserica are datoria de a se preocupa de toți credincioșii, indiferent de vârsta sau statutul socio-cultural al acestora, sprijinindu-i spre o dezvoltare firească a chipului lui Dumnezeu în asemănarea cu El, spre împlinirea rostului existenței omului: sfințirea propriei vieți pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu. Dacă avem datoria de a răspunde oricărui om, fiind aproape de toți semenii noștri, cu atât mai mult avem obligația morală de a ne preocupa de cei aflați în nevoi sau de cei care nu se pot descurca fără ajutor: copiii și bătrânii. Gradul de civilizație al unui popor se vede în grija pe care acesta o manifestă pentru bătrâni, pentru copii și pentru cei aflați în nevoi, care nu se pot ajuta singuri. Liturghia și filantropia sunt indiciul unei adevărate vitalități duhovnicești a unei comunități creștine. În acest sens, nu putem sta impasibili la starea de abandon social și la dez­interesul față de bătrâni, pe care le constatăm, de prea multe ori, din păcate, în societatea de astăzi.

Din nefericire, sunt foarte mulți bătrâni care, din diferite motive, trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, simțindu-se cumva nefolositori acesteia. Mai mult, traumatizați de propria îmbătrânire, ajung la deznădejde și la respingerea ajutorului din partea tinerilor. De aceea, Biserica este chemată să-și întărească programul pastoral cu privire la persoanele vârstnice, să gândească noi forme și metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor, dar și la creșterea și educarea tinerilor spre a nu marginaliza persoanele vârstnice, a nu le abandona și izola în centre de asistență, deoarece tinerii și persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalți: bătrânii au nevoie de o mângâiere și de un cuvânt de îmbărbătare, iar tinerii au nevoie de înțelep­ciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor.

Discuțiile care au urmat pe marginea temei, au fost dirijate de către părintele protoiereu. În cadrul acestora, s-au amintit unele aspecte cu privire la noi metode de pastorație, conforme provocărilor lumii de astăzi. De asemenea, s-a adus în discuție rolul deosebit de important pe care-l are rugăciunea dar și al folosul intensificării programului liturgic în fiecare parohie.

Amintim câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, discutate în cadrul ședinței:

1. În implicările concrete, pastorale, pot fi avute în vedere mai multe căi: identificarea și asistarea celor aflați în situații-limită (bătrâni părăsiți, persoane fără adăpost, bolnavi neasigurați, copii sau persoane izolate, etc.); intensificarea activităților filantropice, prin oferirea de masă, adăpost, protecție fizică, suport igienic, medical celor contaminați sau expuși îmbolnăvirii; asigurarea unor servicii „la domiciliu”, pentru limitarea sau evitarea expunerii la contaminare; permanentizarea unor servicii de informare și ajutor spiritual, prin mijloace de comunicare „clasice”, dar și prin platforme sau secvențe ale unor portaluri ale Bisericii.
2. Biserica Ortodoxă Română face eforturi importante pentru ajutorarea vârstnicilor. Mai mult decât pastorația lor, prin diverse centre sociale și acțiuni sau programe filantropice, Patriarhia Română oferă sprijin concret persoanelor înaintate în vârstă. De pildă, în București, în cadrul Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, anual, peste 500 de bolnavi și vârstnici primesc găzduire, îngrijire medicală și consiliere spirituală și psihologică. Este demn de remarcat că, în prezent, la nivelul Patriarhiei Române, funcționează 21 de centre de zi, 54 de așe­zăminte reziden­țiale și 52 de servicii de îngrijire la domiciliu, toate destinate persoanelor vârstnice.
3. Dificultățile pastoraţiei, în actualitate, sunt o realitate extrem de motivantă pentru slujitorul cu vocație. Acesta are, de la Dumnezeu, darul de a se opri în faţa fiecărui om, pe care trebuie să-l întoarcă cu faţa spre Hristos, să i-L arate pe Hristos. Pentru a reuși acest lucru, preotul are nevoie de o serie întreagă de instrumente, metode şi forme pastorale actualizate. Cu ajutor dumnezeiesc şi prin iscusință, poate să reușească în lucrarea sa dificilă. În contextul de faţă, sorți de izbândă pastorală are în general preotul care, pe lângă știință teologică profundă, are sau capătă tact pastoral, prin care aplică la viaţa spirituală a oamenilor, elegant şi eficient, conținuturile teologice.

Cercul s-a încheiat cu mulțumiri adresate părintelui Costică Nichitean pentru prezentarea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.                                     

 

A consemnat,

Misionar Protopopesc,
Preot George Mironescu

[1] Articolul poate fi accesat la adresa: https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/cand-o-tara-se-conduce-cu-doamne-miluieste-166158.html. Redăm pasajul în care descoperim ce trebuie să facem pentru a ne izbăvi de urgie: „«Măria Ta, situaţia este gravă. Trebuie să luăm o hotărâre. Turcii ne vor cotropi». Iar domnitorul isihast îi îndeamnă la rugăciune. Boierii însă răbufnesc: «Măria Ta, ţara nu se conduce cu Doamne, miluieşte!». Sfântul Neagoe Basarab îi domoleşte, spunându-le că şi lui îi pasă de ceea ce se întâmplă cu ţara, nu numai lor: «Rugaţi-vă mai mult şi postiţi, fiindcă singurul care ne poate izbăvi de urgie este Dumnezeu». Apoi, gânditor, dom­nitorul se retrage şi începe să se roage. Răspunsul lui Dumnezeu nu a întârziat. Cronicile spun că, în noaptea aceea de 21 septembrie 1520, Dumnezeu ­i-a cerut sufletul sultanului ­Selim I şi nu a mai avut loc nici o cotropire a Ţării Româneşti. Astăzi ne întrebăm ce a vorbit Neagoe Basarab cu Dumnezeu. Probabil că „Doamne, miluieşte!”, fiindcă aşa se vorbeşte cu Dumnezeu. Iar acum trăim o ­situaţie ce pare fără ieşire. Căutăm soluţii omeneşti, în timp ce soluţia este cea a domnitorului Neagoe Basarab. Peste lumea noastră pare să se prăvălească un uriaş val de frică şi represiune, iar noi suntem încremeniţi. Înţelegem că situaţia e gravă, că trebuie luată o hotărâre, iar conducerea ţării e departe, în lucrările şi deciziile sale, de pilda Sfântului Neagoe Basarab. Cei mai mulţi dintre noi sunt cuprinşi de îndoiala celor din sfatul ţării şi cred că ţara nu se conduce cu „Doamne, miluieşte!”. Dar o altă scăpare din primejdia ce ne împresoară nu este. Chiar cu „Doamne, miluieşte!” se conduce ţara. Aşa se iese din încremenirea spaimei şi a morţii. ­Restul sunt propuneri politice şi biete soluţii omeneşti. Unii spun că e prea târziu şi că, orice am face, prăbuşirea este iminentă. Dar Dumnezeu are ultimul cuvânt în istoria aceasta a tulburării. Nu noi suntem cei care decidem prin cugetele noastre pripite şi prin atitudinea noastră căpoasă faţă de pronia divină. Şi totuşi noi, prin rugăciune şi postire, putem da un sens izbăvitor evenimentelor. Nu ne mai punem încrederea în noi, ci în Cel care are în mâna Sa soarta întregii lumi”, Sergiu Ciocârlan, art.cit., (10 Octombrie 2021).

[2] Pr. Lect. dr. Lucian Petroaia, Parohia. Tactul pastoral în mediul parohiei urbane și rurale. Pastorația în contextul relației preotului cu credincioșii de diverse pregătiri profesionale și cu un diversificat nivel intelectual. p. 2. 

[3] A se vedea: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/arhiepiscopia-sucevei-și-rădăuților- se-implică-în-sprijinirea-refugiaților-din-Ucraina/. 

[4] www.catholica.ro/2005/03/21/programul-arhiepiscopiei-iașilor-nici-un-sat-fără-biserică/.   

[5] Idem.

[6] https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/nicio-casa-fără-noul-testament/.