Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna noiembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral Nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”
Joi, 14 Noiembrie 2024, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de slujba Acatistului Sfântului Paisie de la Neamț, la Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Rădăuți din Municipiul Rădăuți.
După săvârșirea Slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Suferința omului modern (depresie, deznădejde, adicții, avariție etc.) și mijloacele necesare pentru tratarea acestuia” și a fost susținută de către Părintele Nicolae – Adrian Calancea.
Susținerea temei din această lună a fost realizată sub o altă formă, printr-o prezentare video, în care părintele Nicolae Calancea a evidențiat suferința omului modern și metode de tratarea a acesteia.
La finalul ședinței, s-au adresat mulțumiri și felicitări Părintelui Calancea Nicolae – Adrian pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, marți, 12 noiembrie, la Parohia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare – Arbore II, din comuna Arbore, Protopopiatul Rădăuți.
Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Meditația intitulată „Suferința omului modern (depresie, deznădejde, adicții, avariție etc.) și mijloacele necesare pentru tratarea acestuia”, a fost susținută de către Părintele Paroh Chifan Alexandru.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Omul modern este un om care a „învins“ religia. Aceasta este partea din spate, fundalul, sloganul Revoluției Franceze. Atunci când se vorbea de libertate, egalitate, fraternitate, de fapt se înțelegea o eliberare de religiozitate, o eliberare de Dumnezeu, o eliberare de orice până la urmă, dar care, vremea o va arăta, nu este așa. Îndrăznesc să spun că omul modern nu este mai puțin superstițios decât omul medieval și cu atât mai mult decât omul perioadei antice „de aur“ a Greciei, spunea părintele Savatie Baștovoi.
Oamenii, după căderea în păcatul neascultării, au gustat și din suferință. Însăși Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Creștinul suferă în această lume și suferă poate mai mult decât ceilalți oameni, pentru că, în afara suferințelor care sunt soarta de obște a firii noastre, el mai moștenește și poartă o cruce aparte, crucea credinței, prin care devine asemenea Învățătorului său, Hristos. „Cât de vrednic de milă ar fi credinciosul în suferința lui, dacă nu ar avea toată credința sa în Hristos, Care a intrat în slava Sa prin suferințe și Care va veni iarăși să-i îmbrace în slavă pe cei ce suferă pentru Numele Lui.
Depresia și deznădejdea reprezintă două dintre cele mai răspândite și deprimante forme de suferință în lumea contemporană. Depresia a fost numită adesea epidemia secolului, afectând milioane de oameni în întreaga lume, indiferent de statutul lor social sau economic. Depresia este adesea caracterizată printr-un sentiment profund de tristețe, pierderea interesului pentru activități plăcute, și o senzație persistentă de gol interior. Ea este o afecțiune complexă, cu multiple cauze, inclusiv factori biologici, psihologici și sociali. Stigmatul asociat cu sănătatea mintală încă persistă în multe culturi, ceea ce face ca mulți oameni să nu caute ajutor și să sufere în tăcere. Depresia nu doar că afectează starea de bine a persoanei, dar poate avea și un impact semnificativ asupra familiei, prietenilor și societății în ansamblu. Deznădejdea, pe de altă parte, este o pierdere a speranței, convingere că suferința este perpetuă și fără ieșire. Într-o societate orientată spre consum, „avariția și materialismul au devenit suferințe subtile, dar omniprezente. Obsesia pentru acumularea de bunuri materiale și dorința constantă de mai mult poate duce la un ciclu nesfârșit de insatisfacție și la neglijarea aspectelor importante ale vieții, cum ar fi relațiile personale, sănătatea și creșterea spirituală”, explică același autor, teologul Jean-Claude Larchet.
Atitudinea omului modern dar și a creștinului, în fața suferinței sau în fața bolii, nu trebuie să fie una de revoltă și cârtire, și nici de resemnare, ci de prevenire, atât cât este posibil, printr-un stil de viață cumpătat și echilibrat, „atitudine de dinamică vigilență”, iar mai apoi de înfruntare a acestora, cu speranță în mila și alinarea din partea Părintelui Ceresc.
Să cultivăm, așadar, cele patru virtuți principale ale sufletului: răbdarea, nădejdea, rugăciunea și dragostea de Dumnezeu. Omul trebuie să fie conștient că odată cu încercarea, Dumnezeu îi dă și puterea de a o îndura și scăparea. Iar dacă ajutorul Lui întârzie să se arate, să ne gândim că orice încercare are un sfârşit și că Dumnezeu nu-l lipsește niciodată pe om de ajutorul Său. Iar dacă uneori El adastă, o face numai pentru ca să ne dea prilejul de a ne întări și mai mult în credință, nădejde, răbdare și în toate celelalte virtuți trebuincioase la vreme de necaz.
Omul modern, ca de altfel toți oamenii din lumea aceasta, ar trebui să știe că „noima” suferinței presupune a înțelege de ce a intervenit în viața noastră, ce vrea să ne spună și care este calea de urmat pentru a o transforma, dintr-un dușman într-un prieten, care să ne însoțească spre zările senine ale Împărăției lui Dumnezeu.
Încheierea ședinței s-a adus mulțumiri și gânduri de întărire, părintelui Molea Octavian, pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”
În data de 14 Noiembrie 2024, la Parohia Nașterea Maicii Domnului –Calafindești, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.
După săvârșirea Acatistului Nașterii Maicii Domnului, a urmat meditația cu titlul: „Suferința omului modern (depresie, deznădejde, adicții, avariție etc.) și mijloacele necesare pentru tratarea acestuia” și a fost susținută de către Părintele Coslujitor Cucu Ciprian.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Boala este socotită, astfel, o a doua formă de asceză, datorată tocmai lipsei celei dintâi. Dacă omul nu are o bună rânduială a vieţii sale, o cumpătare şi chibzuinţă a tuturor trebuinţelor lui şi a modului de împlinire a lor, în vederea progresului duhovnicesc, ajunge mai târziu să regrete această lipsă de discernământ spiritual. Cu alte cuvinte, excesele tinereţii şi ale adolescenţei se resimt dramatic la maturitate şi bătrâneţe.
Dacă omul nu a postit, nu s-a înfrânat, nu a trăit cumpătat atunci când ar fi putut face acest lucru, când puterile trupeşti şi spirituale îl ajutau, va avea de suferit mai târziu pentru aceste greşeli, iar izbăvirea nu-i va mai putea veni de la un trup sleit de puterile sale prin excese şi dezechilibre. Lipsa ostenelilor şi a nevoinţelor de voie, liber asumate conduce la primirea celor din nevoie de îndreptare şi întoarcere, de pocăinţă şi mântuire. Din această perspectivă, suferinţele mai sunt socotite şi „toiagul Judecătorului”, o formă a „certării pedagogice” a lui Dumnezeu, spre mântuirea noastră. Frumos spun Sfinţii Varsanufie şi Ioan, boala se socoteşte celui care o suportă cu răbdare „în loc de nevoinţă sau chiar şi mai mult”, de aici şi îndemnul lor: „Rabdă mulţumind şi vei fi miluit degrabă de Dumnezeu”.
Societatea modernă promovează idei de succes rapid, bogăție și consum, creând astfel presiuni enorme asupra individului de a se conforma și de a atinge standarde adesea nerealiste. Aceste presiuni pot duce la sentimente de inadecvare, la depresie și la alte tulburări psihologice. Depresia și deznădejdea reprezintă două dintre cele mai răspândite și deprimante forme de suferință în lumea contemporană. Depresia a fost numită adesea epidemia secolului, afectând milioane de oameni în întreaga lume, indiferent de statutul lor social sau economic. Depresia este adesea caracterizată printr-un sentiment profund de tristețe, pierderea interesului pentru activități plăcute, și o senzație persistentă de gol interior. Ea este o afecțiune complexă, cu multiple cauze, inclusiv factori biologici, psihologici și sociali.
Adicţia sau dependenţa reprezintă unul dintre cele mai răspândire şi, ca atare,
relevante fenomene de patologie comportamentală umană. Zilele noastre sunt martore ale unui consum abuziv, pe scară largă, de substanţe, tradiţionale sau produse sintetice noi, ca şi ale răspândirii vertiginoase a utilizării problematice a mediilor virtuale (internet, reţele de socializare), pe lângă alte tipuri de comportamente compulsive, precum jocurile de noroc, cumpărăturile sau chiar munca. Cel mai mare duşman pe care noi îl avem lăuntric e plăcerea. Sfinţii Părinţi vorbesc despre asta şi Sf. Maxim Mărturisitorul, in Filocalia 3, spune că Dumnezeu a dat durerea ca medicament pentru plăcere şi oamenii, atunci când trăiesc o plăcere, vor avea o durere mai devreme sau mai târziu, ca medicament care să pună capăt acestei plăceri, dar ei nu înţeleg această lecţie şi din durere fug din nou în plăcere, ca să o ostoiască şi să dispară durerea prin plăcerea pe care o trăiesc din nou.
Între mijloacele spirituale de tratare și îngrijire a oamenilor suferinzi se numără: rugăciunea, care „este prezentată ca un răspuns vital la suferința umană. În tradiția ortodoxă, rugăciunea nu este doar o cerere adresată lui Dumnezeu, ci o participare la viața duhovnicească, o împărtășire în suferința și bucuria lui Hristos. Prin rugăciune, credincioșii se deschid spre consolare, înțelepciune și chiar vindecare. Astfel, prin diferitele forme de rugăciune personală, comunitară, liturgică – fiecare contribuie la alinarea, depășirea și transfigurarea suferinței. În fața suferinței, comunitatea poate oferi înțelegere, compasiune și ajutor practic. Se asemenea, duhovnicul ocupă un loc special în viața ortodoxă ca ghid spiritual, consilier și, adesea, ca terapeut al sufletului. Pentru cei care suferă, duhovnicul este adesea prima sursă de îndrumare și consolare. Mai mult, duhovnicul, în tradiția ortodoxă, poate fi un instrument al vindecării divine în viața celor care suferă.
Notăm, din cadrul discuțiilor, câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:
- Boala este socotită a doua formă de asceză.
- „Pașaportul” spre rai are nevoie de viza încercărilor, ispitelor și a suferințelor, pentru a ajunge la desăvârșire.
- Sfintele Taine sunt mijloacele de vindecare și sfințire pentru credincioșii aflați în suferință.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Cucu Ciprian – gazda ședinței de la parohia mai sus menționată și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
Cercul Pastoral Nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”
În data de 25 Noiembrie 2024, la Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Burla, Protopopiatul Rădăuți, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.
După săvârșirea Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, a urmat meditația cu titlul: „Suferința omului modern (depresie, deznădejde, adicții, avariție etc.) și mijloacele necesare pentru tratarea acestuia” și a fost susținută de către Părintele Paroh Miroș Claudiu Vasile.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Asistenţa socială acordată de Biserică atenuează problemele asupra sănătăţii. Studiul lui M. Argyle publicat în 1972 sub denumirea de„Mersul la biserică şi sănătatea“demonstrează faptul că o persoană, cu cât este mai îndepărtată de biserică cu atât este mai predispusă la boală, în comparaţie cu o persoană apropiată bisericii. Aşadar, observăm că cei care frecventează biserica sunt mult mai ocrotiţi şi mai sănătoşi decât cei care nu menţin o legătură vie cu aceasta. Cum s-ar putea învăţa răbdarea, smerenia şi nepătimirea într-o societate care cere satisfacerea imediată a plăcerilor, dezvoltarea eului (ca să folosim un eufemism pentru mândrie) şi hrănirea celor mai grele patimi? Iar dacă, aşa cum drept ne învaţă Părinţii Bisericii, virtuți precum răbdarea, smerenia şi nepătimirea reprezintă esența însăși a sufletului omenesc, cum altfel le-ar putea simţi un om dacă nu ca pe un capriciu existențial într-o lume care rupe în mod sistematic legătura dintre chipul lui Dumnezeu din om şi dezvoltarea sa „naturală“ în umbra acelui chip? Şi cum să nu cadă pradă disperării şi depresiei? Lipsa credinţei, împreună cu o gândire ancorată în materialism şi cu o viziune seculară a omului pot tulbura relaţiile de echilibru dintre trup, minte şi suflet.
Termenul „depresie“ provine de la cuvântul latin „depressio“ (con- stricţie, apăsare) şi defineşte o dispoziţie sufletească negativă, însoţită de moleşeală, astenie, de o apreciere descurajat-pesimistă a evenimentelor. Făcând o clasificare a depresiilor, dr. Dmitri Avdeev, la fel ca mulţi alți scriitori specializați, împarte depresiile în mai multe categorii:
- Depresii psihogene: apar pe sistem nervos, ca rezultat al şocurilor nervoase, la un om potenţial sănătos din punct de vedere psihic;
- Depresii somatogene: acestea sunt tulburări psihice ca rezultat al bolilor somatice;
- Depresii endogene: ele nu sunt legate de factorii externi, de împrejurările vieţii, ci de factorii constituţionali;
- Depresii mascate: se manifestă prin diverse suferinţe fizice (dureri de inimă, cap, stomac etc), chiar dacă respectivele afecţiuni ale organismului nu există ci sunt doar nişte „măşti“ ale depresiei.
Rolul duhovnicului este deosebit de important în acest caz. El are datoria de a recunoaşte la timp şi de a face diferenţa între o depresie maniaco-afectivă şi depresiile psihogene despre care am vorbit înainte. În cazul depresiilor maniaco-afective, el trebuie să recunoască şi să recomande solicitarea asistenţei medicale de specialitate. De asemenea, părintele duhovnic are rolul de a-l ajuta pe credincios să se lupte în timpul depresiei cu trândăvirea (akedia), cu întristarea, cu gândurile de sinucidere, iar în timpul perioadei de exaltare să îl ferească de gândurile trufaşe şi supraevaluarea realităţii (stare caracteristică depresivilor, care alternează de la stări de tristeţe la sentimente contradictorii). Aşadar, depresiile nu sunt toate la fel, iar în funcţie de natura acestora putem să găsim şi „leacului”potrivit pentru vindecarea lor.
Sfinţii Părinţi vorbesc adesea depre depresia nevrotică, numind-o „patimi păcătoase ale trândăvirii (akediei) şi întristării“. Termenul „akedia“, tradus din latină prin cuvintele „lene“ sau „plictis“, este definit într-un sens larg de literatura de specialitate prin: lenevie, plictiseală, silă, urât, mole- şeală, descurajare, toropeală, nepăsare, amorţeală, îngreunare a sufletului şi a trupului47. Întristarea este o părere de rău pentru ceva ce omul şi-a dorit şi nu l-a putut îndeplini, sau l-a pierdut, iar trândăvirea (akedia) este rămânerea în această stare de deznădejde, lipsa dorinţei de a lupta şi a merge mai departe, de a se ruga şi a respecta poruncile lui Dumnezeu şi învăţăturile Lui. Deprimarea vine în primul rând din slăbiciune sufletească şi din căutarea unei stări de bine în mângâieri trecătoare sau lumeşti. Psihoterapia ortodoxă este o artă al cărei scop constă în restaurarea omului şi redobândirea stării iniţiale de sănătate, lucruri care dintr-o anumită perspectivă sunt sinonime cu mântuirea.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Miroș Claudiu Vasile – susținătorul ședinței și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
Cercul Pastoral Nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 11 Noiembrie 2024, la Parohia Adormirea Maicii Domnnului- Bilca II, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Pr. Hojbotă Cristel, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, părintele paroh a susținut meditația cu titlul: „ Suferința omului modern (depresie, deznădejde, adicții, avariție etc.) și mijloacele necesare pentru tratarea acestuia”.
Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:
După învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii, rădăcina tuturor patimilor este egoismul. Multitudinea patimilor se împart în două categorii: sufletești și trupești. Potrivit cu tema conferinței, depresia, deznădejdea și avariția le putem clasifica între cele sufletești, iar adicțiile în rândul patimilor trupești. Principala patimă care îl conduce pe om la tristețe este egoismul-mândrie (alipirea pătimașă de trup). Astfel, omul înșelat de lucrarea demonică, se afundă spre alte patimi: depresie, deznădejde și sinucidere.
Depresia mai este numită și întristare adâncă sau acea stare sufletească care se manifestă prin deprimare, descurajare și demoralizare. Aceasta împiedică mintea de a judeca corect, socotește pe ceilalți cauza problemei, induce fuga de responsabilitate, creează starea de moleșeală, nepăsare , nemulțumire, nervozitate, însingurare și refuz de a lupta pentru vindecare. Pe scurt paralizează sufletul și strică mintea. „Celebra depresie de care suferă milioane de oameni se vindecă de fapt prin ferirea de ceea ce Biserica numește duhul întristării . Mai ales că studiile recente arată antidepresivele având asupra omului mai degrabă un efect negativ.” (Zeul toleranței și descreștinarea creștinismului, p.218). Un mijloc de vindecare a depresiei și nu numai a acestei patimi este rugăciunea arzătoare care conduce spre iubirea de Dumnezeu. Sf. Părinți recomandă modele de rugăciune cum ar fi versete din psalmi ex: „Nu te depărta de la mine că necazul este aproape, și nu este cine să-mi ajute” (Psalmul 21); sau rugăciunea precum „să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul”; de asemenea Canonul Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci sau simpla zicere:”mă bucur în pătimirile mele”. Vindecarea dintr-o asemenea patimă precum și din celelalte boli sufletești nu se realizează decât prin lucrarea lui Dumnezeu și a harului dumnezeiesc care se găsește doar în Biserica Ortodoxă. Sfaturile practice a Sfinților Părinți s-au arătat pline de înțelepciune și eficacitate.
Sf. Ioan Casian afirmă că „duhul întristării întunecă sufletul ca să nu poată avea nici o vedere duhovnicească și-l oprește de la toată lucrarea cea bună” (Filocalia 1 p.114), de asemenea adaugă că acest duh rău „împinge sufletul la deznădejde” (op. cit. pag.115) și Jean-Claude Larchet redă un cuvânt al Sfinților Părinți „patima tristeții poate lua forma extremă a deznădejdii” (Terapeutica bolilor spirituale, p.163), fiind una dintre manifestările ei cele mai grave. O asemenea stare sufletească are ca rezultat pierderea nădejdii în Dumnezeu, deoarece se rupe această relație lăsând câmp liber lucrării satanicești. Consecința deznădejdii este omul aflat sub dominația patimilor dezgustătoare, moarte spirituală și sinucidere. Aceste două boli sufletești, depresia cât și deznădejdea, au aceeași cauză- tristețea. Înțelegând acest lucru Părinții îndemnau „înainte de toate, păzește-te de tristețe. Tristețea este boala sufletului și nu depinde de cele materiale. Poți să fii om sănătos și cu milioane la bancă și, totuși, să fi copleșit de tristețe. Ea nu poate fi combătută decât prin încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi și prin lupta cea bună” (Părintele Porfirie op.cit. p. 64). În concluzie am putea afirma că nădejdea salvatoare este întotdeauna însoțită de credință în Dumnezeu.
În concluzie am putea zice că după învățătura creștină, Domnul Iisus Hristos ne-a descoperit terapia potrivită pentru bolile sufletești. Ele apar de cele mai multe ori din cauza unei greșite întrebuințări a puterilor sufletești și din conlucrarea omului cu diavolul, omul murind întâi sufletește prin păcat și apoi trupește. Prin urmare este necesar să se trateze în aceeași ordine, mai întâi vindecarea sufletului de patimi și apoi și așa-zisele boli psihice.
În zilele noastre oamenii nu pun credința la temelia vieții, astfel datorită săvârșirii păcatelor adaugă traume la traume ajungând la situații limită. În ciuda faptului că starea firească a omului după cădere este boala, de orice fel ar fi ea; totuși, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul a fost eliberat de robia păcatului și acum, dacă voiește se poate tămădui, dar numai devenind o mlădiță a Bisericii. „Prin Duhul Sfânt izvorăsc izvoarele harului, care adapă toată făptura spre rodire de viață” cântă Biserica, arătând bucuria celor înviați sufletește.
Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Mihalescu Florin, secondat de părintele misionar protopopesc Mironescu George. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Rădăcina tuturor patimilor este egoismul.
- Taina Spovedaniei este „psihanaliza” cea mai veche din lume și cel mai eficent medicament pentru depresie, deznădejde, avariție și adicții.
- Duhul întristării paralizează sufletul și strică mintea.
Întâlnirea Cercului Nr. 5, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Hojbotă Cristel, pentru prezentare meditați ei și tuturor preoților prezenți la ședința de lucru din luna septembrie.
A consemnat, Arhid. Petrașuc Ioan-Alexandru
