Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna iulie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral nr. 1
Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel, s-a desfășurat joi, 28 Iulie 2022, la Parohia Sfântul Ilie din Municipiul Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Mucenic Pantelimon. După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Sfântul Simeon Noul Teolog (†1022) și exigențele cunoașterii personale a lui Dumnezeu”, care a fost susținută de către Părintele Coslujitor Neștian Adi Andrei. Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Pentru cunoașterea lui Dumnezeu, Sfântul Simeon insistă în scrierile și cuvântările sale asupra câtorva repere, pârghii care ajută pe adevăratul creștin, monah sau mirean, să guste din bucuria cunoașterii Dumnezeului celui Viu, Care se manifestă în mod direct în viața noastră încă de pe acest pământ, nu neapărat după momentul mutării la cele veșnice. Totuși, Sf. Simeon argumentează că deplinătatea cunoașterii lui Dumnezeu nu se poate atinge in lumea aceasta, iar cei care se străduiesc încă de aici să-L cunoască nu reușesc în încercările lor decât cu darul exclusiv al Duhului Sfânt.
Dacă dorește cineva să se apropie de Dumnezeu trebuie să învețe întâi de toate, îndrumat de un părinte spiritual cu viață sfântă, să se lepede de voia sa, să moară față de pofta lumii. Iar în acest demers îi vor fi de trebuință credința, evlavia, ascultarea și smerenia. Astfel, „cei ce au pus temelie bună, cu frică și cu cutremur, credinței și nădejdii, în curtea evlaviei, și și-au rezemat cu neclintire picioarele pe piatra ascultării de părinții duhovnicești, socotind cele poruncite de ei, ca ieșite din gura lui Dumnezeu, și zidindu-le pe acestea fără șovăire pe temelia aceasta a ascultării întru smerenia sufletului, izbutesc îndată să împlinească această mare și primă faptă: să se lepede de ei înșiși. Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignirea față de toată lumea”[1].
O altă atitudine necesară în vederea cunoașterii lui Dumnezeu este ascultarea de poruncile Sale și împlinirea lor. Ele sunt foarte importante, deoarece reprezintă un mijloc de atingere a nepătimirii, a stării de curăție față de păcate. Sfântul Simeon enumeră unele fapte a celor care respectă si trăiesc după poruncile Domnului: a te socoti mai prejos decât toți oamenii din lume, a socoti o cădere din viața veșnică chiar și numai o încălcare a celei mai mici porunci, a privi copiii mici ca oameni desăvârșiți și a le aduce închinare ca unor oameni slăviți, a acorda orbilor aceeași cinste pentru că Dumnezeu vede toate faptele oamenilor de sus, a nu avea în inimă nici cea mai mică bănuială contra cuiva, a te ruga din suflet pentru cei ce păcătuiesc împotriva ta și a lui Hristos, a binecuvânta pe cei ce te blestemă, a lăuda pe cei ce te bârfesc din invidie, iar pe cei ce te defaimă a-i avea ca pe niște binefăcători[2]. Dragostea este cea care îl îndeamnă pe om la aceste atitudini și fapte, dragoste care se arată cel mai mult în relația cu semenii. Adevărata iubire față de oameni se manifestă prin facerea de bine față de dușmani, iubindu-i pe toți ca pe niște prieteni și adevărați binefăcători, prin rugăciunea din inimă pentru toți care ne defaimă, prin faptul că ne punem sufletul în fiecare zi pentru mântuirea lor, ca măcar unul dintre ei să se mântuiască, sau chiar toți dacă este cu putință[3].
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- În scrierile Sf. Simeon găsim în numeroase rânduri importanța căutării unui duhovnic potrivit pentru creștinul care dorește și care se află în căutarea mântuirii. Grija aceasta în alegerea duhovnicului implică în mod necesar rugăciunea sinceră către Dumnezeu de a ne trimite sau de a ne călăuzi pașii spre un părinte cu viață aleasă, plin de harul Său: „înduplecă pe Dumnezeu cu rugăciuni și cu lacrimi, ca să-ți trimită un călăuzitor nepătimaș și sfânt”[4]. În această căutare a părintelui spiritual, cercetarea Sf. Scripturi și a scrierilor sfinte ale Părinților sunt necesare pentru a afla din ele purtarea cuviincioasă a unui duhovnic.
- Împărtășirea cu darurile euharistice ne alipește Trupului lui Hristos și dă îndumnezeire celor care se împărtășesc cu vrednicie și cu credință, având conștiința acestui har: „Cei care mănâncă trupul Său și beau Sângele Său au viață veșnică, potrivit cuvântului Său dumnezeiesc. Când noi care mâncăm din ele nu simțim altceva atunci când luăm decât hrana materială, și nu luăm cunoștință de o altă viață, atunci noi am primit pâine pur și simplu și nu pe Dumnezeu în același timp. O împărtășanie este vrednică numai dacă ea se face întru cunoștința că Îl primești pe Dumnezeu.”[5]
- Pocăința, lacrimile, rugăciunea sunt mijloacele pe care Sfântul Simeon ne sfătuiește să le folosim pentru a curăți trupul și sufletul, pentru a putea deveni vas ales care să primească lumina dumnezeiască – Sfânta Euharistie. Bunul creștin practică toate lucrările ascetice ca să poată participa la lumina divină, ca o lampă, pentru a putea aduce sufletul lui ca o singură lumânare Luminii inaccesibile.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele protoiereu Ionel-Constantin Maloș, secondat de părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului. Întâlnirea s-a încheiat cu mulțumiri și aprecieri adresate părintelui Adi Neștian pentru susținerea referatului precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 2
Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de părintele Lupaștean – Barfă Bogdan, s-au reunit joi, 14 Iulie 2022, la Parohia Nașterea Maicii Domnului, păstorită de către părintele Maruseac Mihai, din satul Mărițeia Mică, comuna Dărmănești, Protopopiatul Rădăuți.
Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit Acatistul rânduit dinainte, al Maicii Domnului-Bucuria tuturor celor necăjiți, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar meditația intitulată „Sfântul Simeon Noul Teolog (†1022) și exigențele cunoașterii personale a lui Dumnezeu”, a fost susținută de către părintele paroh.
Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte:
Sfântul Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galateea (Paflagonia) și a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură și pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulți ani, pregătindu-se pentru viața monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire. Sfântul Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumusețea duhovnicească și a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conștiința îi spunea să mai adauge câțiva psalmi și metanii, repetând constant: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor sfinților părinți, precum și prin conversațiile pe care le purta cu bătrânii pustiei, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogățindu-și cunoștințele cele ziditoare de suflet.
Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele. El a scris și instrucțiuni pentru călugări: „Capitole teologice și practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune” și un „Tratat despre credință”. Mai mult, Sfântul Simeon era un adevărat poet creștin, scriind „Imnuri despre iubirea divină”, care conțin în jur de 70 de poezii pline de meditații religioase profunde.
Tema îndumnezeirii sau a vederii lui Dumnezeu în lumină reprezintă axul esenţial şi subiectul central ale teologiei duhovniceşti a Sfântul Simeon Noul Teolog. Această dimensiune duhovnicească o urmăreşte în toate discursurile şi scrierile sale. Caracterizând pe Dumnezeu ca Lumină, Sfântul Simeon spune: „Dumnezeu este lumină, o lumină nesfârşită şi necuprinsă. Toate cele din jurul Lui sunt lumină comună şi împărţită fără împărţire între persoane (…) Tatăl e lumină, Fiul e lumină, Duhul e lumină. Cei trei sunt o lumină unică, simplă, necompusă, netemporală (…) Tot ce vine de la Dumnezeu este lumină şi ce ne vine din lumină: lumină e viaţa, lumină nemurirea, lumină iubirea, pacea, adevărul, uşa împărăţiei cerurilor, lumină este Hristos, Mântuitorul şi Împăratul lumii; lumină pâinea Trupului Său neprihănit, lumină potirul preacinstitului Său sânge, lumină Învierea Sa, lumină degetul Său, lumină mâna Sa, lumină ochii Săi; lumină e Domnul, glasul Său, ca lumină din lumină“ (Scrieri III, Imne, Epistole şi Capitole, Editura Deisis, Sibiu, 2003).
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Omul însuși trebuie să devină lumină pentru a se împărtăși de Lumina necreată a lui Dumnezeu. Această lumină învăluie sufletul omului, îl schimbă și interior pe cel în cauză iar în el se naște o nouă realitate, aceea a comuniunii cu Dumnezeu care iradiază dragoste și lumină pentru cei din jurul său. Sfântul Simeon consideră că omul trebuie să caute lumina mereu și să se roage ca inima să-i fie umplută de ea. Doar în acest fel poate avea succes în efortul său de a cunoaşte pe Dumnezeu. Dumnezeu fiind Iubire, se manifestă ca iubire, în taină, dincolo de rațiune. De aceea experierea iubirii lui Dumnezeu nu este una rațională, ci una suprarațională.
- Dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu trebuie să ne deprindem cu facerea de bine și împlinirea poruncilor. Cei care au fost cuprinși înainte de păcate și s-au căit de relele făcute se fac ,,fii ai Luminii” (cf. Ioan 12, 36). Cei care sunt fiii luminii Lui sunt totodată fii ai Săi, pentru că sunt purtători și răspânditori ai luminii Lui, născuţi însă nu din El nu prin ființă, ci prin har (Imnele iubirii dumnezeiești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2019).
- Ajungerea la nepătimire este pentru Sfântul Simeon Noul Teolog ţinta întregii asceze. Cel care a ajuns la nepătimire vede pe toţi oamenii ca pe sfinţii „îmbrăcaţi în Hristos”. De aceea ea este o harismă din care decurg virtuţi interioare care le izvorăsc pe cele exterioare. Omul trebuie să dobândească libertatea de patimi şi de lume, deci nepătimirea – ţinta purificării de patimi prin dobândirea virtuţilor contrare: credinţa, frica de Dumnezeu, înfrânarea, răbdarea şi îndelunga răbdare, nepătimirea şi iubirea. Sfântul Simeon pune un accent deosebit pe pocăinţă şi lacrimi ca reieşind din credinţa, teama şi iubirea de Dumnezeu.
Dicuțiile au fost dirijate de către părintele coordonator Bogdan Lupaștean. În cadrul acestora, s-a pus accentul pe ascultarea de duhovnic. Cine ascultă de părintele său duhovnic, așa cum a făcut și Sfântul Simeon, are mântuirea garantată. Această ascultare conduce spre nepătimire și trăire autentică a credinței. În felul acesta, credinciosul devine purtător de Lumină și va putea, la rândul său, să răspândească Lumină și celor din jur.
Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui paroh Mihai Maruseac, pentru găzduirea evenimentului și pentru alcătuirea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 3
Sfântul Ierarh Petru Movilă
În data de 26 Iulie 2022, la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din orașul Siret, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de părintele Cosmin Cucu.
După săvârșirea Acatistului Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, a urmat meditația cu titlul: „Sfântul Simeon Noul Teolog (†1022) și exigențele cunoașterii personale a lui Dumnezeu”, și a fost susținută de către Părintele Coslujitor Merlă Vasile de la parohia sus-menționată.
Din cuprinsul acesteia cităm următoarele aspecte:
Vederea lui Dumnezeu ca lumină este cu siguranță cea mai caracteristică componentă a misticii Sfântului Simeon Noul Teolog: „Această temă ocupă primul loc în experiența mistică a Sfântului Simeon” (Arhiepiscopul Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos, Sfântul Simeon Noul Teolog – viața, spiritualitatea, învățătura, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, p. 229). Această temă este abordată în operele sale poetice și în proză, fiind una dintre cele mai personale, pe deplin influențată de viața lui mistică de o intensitate ieșită din comun. El vorbește despre vederea luminii ca despre o experiență în primul rând personală. Toate descrierile viziunilor luminii dumnezeiești sunt cu totul originale și independente de orice alte surse literare. Dacă în Catehezele adresate monahilor săi, Sfântul Simeon se simțea uneori obligat să vorbească mai mult indirect despre experiența vederii luminii (Cateheza 16 și Cateheza 22), Catehezele 35-36 reprezintă un fel de autobiografie mistică, în care Sfântul Simeon îi mulțumește deschis lui Dumnezeu pentru descoperirile și vederile de care a fost socotit vrednic. În Cateheza 35, după descrierea primei viziuni a luminii, Sfântul Simeon vorbește despre a doua viziune, în care raza i s-a arătat în minte, iar lumina a pogorât deasupra trupului său ca un mic nor în chip de flacără (Cateheza 35, Scrieri II, Ediția a doua, Traducere Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 359).
Sfântul Simeon propovăduia posibilitatea reală a credinciosului care a primit cu credință harul Sfintelor Taine să dobândească experiența simțirii harului ca „vedere a lui Dumnezeu” încă din viața aceasta, în comuniunea de iubire și lumină a Sfintei Treimi. El era convins că, desprins de Treime și de experiența eclesială vie, fără călăuzirea spirituală a Părinților, discursul teologic nu mai este mărturie a Bisericii, iar dogmatica devine simplă filosofie religioasă. Pentru Sfântul Simeon doar experiența duhovnicească transformă teologia în mărturie existențială și oferă garanția unității ființiale a teologiei în diversitatea abordărilor disciplinelor particulare.
Conflictul din vremea Sfântului Simeon între teologia scolastică, conservatoare, detașată de viața duhovnicească, și cea spirituală, sub lumina călăuzitoare a Duhului Sfânt, care accentuează taina lui Dumnezeu, este și astăzi prezent în viața Bisericii în multiple forme, chiar dacă ne prefacem că nu-l vedem. Modelul pe care ni-l aduce în atenție Sfântul Simeon prin viața și teologia sa ar merita mai multă atenție din partea noastră.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- A face teologie fără experienţa Duhului Sfânt este inutil. Creștinismul de care vorbește Sfântul Simeon nu se rezumă la simpla ascultare de dogme sau păzirea regulilor morale, ci este simțirea conștientă a harului, vederea slavei Sfintei Treimi manifestate în Trupul mistic și eclesial al lui Hristos care este Biserica. Această idee, a vederii conștiente a lui Dumnezeu, străbate întreaga învățătură a sfântului, fie că vorbim de pocăință, rugăciune, paternitate duhovnicească sau Sfânta Euharistie.
- Adevăratul părinte duhovnicesc este cel care s-a făcut mai întâi ucenic al lui Hristos și a învățat bine poruncile și tainele Lui și în acest chip a încercat să învețe pe alții. La Sfântul Simeon apare o întrebare, printre multe altele, care ar merita atenția noastră: „Cine este vrednic să conducă duhovnicește pe alții, ce daruri duhovnicești trebuie să aibă pentru a spovedi?”. Departe de el gândul de a nega hirotonia, dar experiența conștientă a vieții sale duhovnicești îl face să afirme că, după cum Taina Botezului nu e suficientă pentru a fi un creștin adevărat, tot așa hirotonia nu ajunge pentru a sluji cu vrednicie. Ai nevoie de o viață în acord cu poruncile lui Dumnezeu și conștiința darurilor Duhului Sfânt pe care le primești în deplină libertate lăuntrică.
- Într-o lume hristofobă, în care instituția Bisericii se confruntă cu stereotipii administrative, lăsând uneori impresia unui har instituționalizat, redescoperirea scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog ne-ar putea ajuta să înțelegem nevoia efortului personal al fiecărui cleric și mirean de a regândi valorile creștine prin prisma propriilor valori pe care le mărturisim cu propria viață în lucrarea Bisericii.
În cadrul discuțiilor, Părintele Protopop Ionel-Constantin Maloș a subliniat faptul că nu trebuie să ne limităm doar la partea de teorie atunci când ne ocupăm cu cele duhovnicești, „să coborâm teoria în practică” și să împărtășim credincioșilor cât mai multe metode pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Ședința cercului pastoral-misionar nr. 3 s-a finalizat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Vasile Merlă pentru organizarea cercului pastoral precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 4
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
În data de 25 Iulie 2022, la Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Marginea, păstorită de către Părintele Mihalescu Nicolae din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de părintele Traian Molea.
Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Sfântului Mucenic Pantelimon, apoi a urmat meditația intitulată „Sfântul Simeon Noul Teolog (†1022) și exigențele cunoașterii personale a lui Dumnezeu” și a fost susținută de către părintele Miroș Claudiu – Parohia Sfântul Mucenic Dimitrie, Burla.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Importanța cunoașterii lui Dumnezeu e evidentă deoarece, mai ales astăzi, pune în lumină demnitatea noastră de făpturi raționale, purtătoare ale chipului lui Dumnezeu. Nimeni nu va putea să se bucure de viața veșnică, dacă nu s-a străduit de aici de pe pământ să intre în comuniunea de iubire și lumină cu Dumnezeu, atât cât este îngăduit omului ca ființă creată. Chiar dacă a scris pentru un public compus în principal din monahi, Sfântul Simeon Noul Teolog a simțit că mesajul lui se aplică tuturor creștinilor, oricărui om care caută o întâlnire personală cu Hristos. Și nu putem spune că Dumnezeu a lăsat o Evanghelie pentru monahi și alta pentru creștinii de rând sau că există pentru creștinul de rând o altă cale de sfințire și mântuire decât calea pe care o urmează monahul.
Pentru Sfântul Simeon întâlnirea cu Dumnezeu în vederea mântuirii este posibilă și necesară pentru fiecare dintre noi încă din această viață și are la bază calea unică de sfințire și îndumnezeire prin parcurgerea celor trei etape: purificarea, iluminarea și unirea cu Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. Un rol decisiv în urmarea acestei traiectorii spre sfințire îl are ascultarea necondiționată de un părinte duhovnicesc, purtător de Duh. De altfel, întreaga sa gândire și spiritualitate se concentrează în două teme fundamentale: îndumnezeirea cu „lacrimi și lumină” și părintele duhovnicesc.
Sfântul Simeon a fost acuzat încă din timpul vieții sale că vorbește prea mult despre sine, despre experiențele sale, despre ceea ce a văzut și auzit, însă răspunsul său este că numai dragostea pentru frații și ucenicii săi este cea care-l îndeamnă să facă aceasta, deoarece dorește că și ei să vadă ceea ce el a văzut și să cunoască ceea ce el a cunoscut, adică să vadă și să cunoască pe Hristos în lumina slavei Sale, iar aceasta prin experiența „vederii” și a întâlnirii personale cu El. Întreaga învățătură a Sfântului Simeon Noul Teolog este o apologie a experienței sau a cunoașterii prin experiență personală a luminii harice.
Discuțiile au fost dirijate de către Părintele Protopop Ionel-Constantin Maloș. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Este cu putință a-L vedea pe Dumnezeu! Exigențele duhovnicești ale lui Simeon, de o fidelitate absolută față de idealul evanghelic, întâmpină și în zilele noastre același răspuns: „Este cu neputință”. De aceea glasul profetic al Sf. Simeon răsună mereu și astăzi ca o provocare, ca un sfat părintesc și în același timp un avertisment: „Nu spuneți că este cu neputință să primești Duhul Sfânt! Nu spuneți că fără El este cu putință să fiți mântuiți! Nu spuneți că poți să Îl ai fără să știi! Nu spuneți că Dumnezeu nu se face văzut oamenilor! Nu spuneți că oamenii nu pot vedea Lumina Dumnezeiască sau că este cu neputință în vremea de azi! Nicicând aceasta nu este cu neputință, prieteni, ci, dimpotrivă, este cu totul cu putință, când cineva voiește” (Imnul 27, Imne, epistole și capitole, Traducere de Diac. Ioan Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001).
- Smerenia – temelia virtuților. „Vă rog pe voi toți, fraților lui Hristos, să puneți mai întâi temelie bună la ridicarea virtuților, smerenia, apoi să ridicați prin luptele evlaviei casa cunoașterii tainelor lui Dumnezeu, să fiți cuprinși de lumina dumnezeiască și să vedeți cu ochiul curățit al inimii pe Dumnezeu, pe cât ne este cu putință nouă oamenilor, și prin aceasta să fiți inițiați în cele mai desăvârșite din tainele Împărăției cerurilor; și așa de la această cunoaștere dată de sus de Părintele luminilor să veniți la cuvântul învățăturii și să învățați pe aproapele nostru care este voia lui Dumnezeu cea bună, desăvârșită și bine-plăcută și prin învățătura noastră să aducem lui Dumnezeu, Celui ce prin Duhul Lui ne-a rânduit învățători ai Bisericii Lui, un popor ales”, (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 341-342).
- În ceea ce privește legătura dintre Sfântul Simeon și Părinții ce îl preced, putem afirma că doctrina simeoniană despre vederea luminii are cu siguranță o preistorie în literatura patristică, îndeosebi în scrierile Sfinţilor Evagrie, Macarie, Maxim Mărturisitorul și Isaac Sirul. Situându-se aproape de acești scriitori prin multe dintre ideile sale, totuși Sfântul Simeon era în general independent de toți prin felul în care a tratat tema vederii luminii, întotdeauna bazându-se pe propria experiență a vederii luminii. El a fost primul autor bizantin pentru care vederea luminii era scopul principal al tuturor strădaniilor ascetice și faptelor bune și care a afirmat cu o asemenea siguranță că asceza duce la împărtășirea din Lumina dumnezeiască.
Întâlnirea clericilor s-a încheiat cu mulțumiri adresate gazdei – Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Marginea I, și felicitări susținătorului referatului – părintelui Claudiu Miroș – Parohia Burla.
Cercul Pastoral nr. 5
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
În data de 18 Iulie 2022, la Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din comuna Vicovu de Jos, cătunul Câmp, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Rusu Nicolai, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de către Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistului Sfântului Serafim de Sarov s-a ținut meditația cu titlul: „Sfântul Simeon Noul Teolog (†1022) și exigențele cunoașterii personale a lui Dumnezeu” și a fost susținută de către părintele paroh al parohiei sus-menționate.
Referatul părintelui Rusu a fost unul foarte bine alcătuit, cu un conținut bogat și un aparat critic faimos. Lucrarea are ca temă cunoașterea lui Dumnezeu în concepția și scrisul Sfântului Simeon Noul Teolog și se întemeiază pe câteva texte fundamentale din Discursul etic 9, Catehezele 33 și 27 și Cele 25 de capete ale cunoștinței și ale cuvântării de Dumnezeu (gnostice și teologice). Din cuprinsul acesteia, cu referire la anumite exigențe ale cunoașterii lui Dumnezeu, cităm următoarele aspecte:
Depășind și respingând spiritul mai intelectualist care își făcuse apariția în decursul vremurilor și care desprindea teologia de experiența duhovnicească, reducând-o la speculație, direcție împărtășită și chiar promovată înaintea și în vremea sa, Sfântul Simeon se dedică apărării caracterului integral al vieții creștine, a vieții harice care include și inima și mintea în unitatea de nedesfăcut a persoanei umane, capabilă și deschisă desăvârșirii prin Hristos în Duhul Sfânt. Dintru început merită subliniat faptul că gândirea profundă și experiența duhovnicească ale Sfântului Simeon, cunoașterea lui Dumnezeu în trăirea unirii cu El, unire tainică și de negrăit, se înscriu perfect pe coordonatele tradiționale ale Ortodoxiei dintotdeauna și ele implică viața de comuniune cu Dumnezeu în Hristos prin Duhul Sfânt și în Biserica, Trup tainic al lui Hristos, mediu al încorporării credinciosului în viața Sfintei Treimi, prin harul Sfintelor Taine[6].
„Nu poți începe construcția unei case cu acoperișul”. În această metaforă creionată de Sfântul Simeon, „acoperișul” este cunoașterea dumnezeiască. Aici întrezărim un risc peren valabil în ceea ce privește pe ostenitorii în „ogorul teologiei”; în naivitatea noastră credem că a vorbi bine despre Dumnezeu ține numai de notele obținute la anumite examene, de cărțile pe care le citim și de conferințele pe care le audiem. Uităm adesea că, asemenea tinerei generații de astăzi, „ardem” anumite etape, dorind să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu fără prea mult efort și într-un timp relativ scurt. Ideea de asceză zgârie urechea omului contemporan, om obișnuit să obțină aproape tot ce vrea prin apăsarea unui click (Toate sunt la un click distanță), om obișnuit mai mult cu eticheta decât cu conținutul[7].
Efortul cunoașterii lui Dumnezeu se desfășoară într-un itinerariu. Sfântul Simeon propune trei etape a acestui drum: O primă etapă este dobândirea smeritei cugetări. Fără har nu există virtuți, iar fără împlinirea poruncilor nu este har[8]. Deși infinit inegali, Dumnezeu și omul devin parteneri în lucrarea virtuților[9]. Simțirea acestei infinite inegalități înseamnă smerenia. Concret, această simțire implică tăierea voii și ascultarea de un duhovnic[10].
A doua etapă a itinerariului către cunoașterea lui Dumnezeu este lupta ascetică, adică disciplinarea trupului și dobândirea virtuților (a celorlalte ce decurg din smerenie și credință). Postul este temelia întregii vieți în duhul, așa cum ne spune Sfântul Simeon în Cateheza 12, temeiul trezviei. Acesta îl înrădăcinează pe om în înfrânare și răbdare, exercitarea voinței în virtuțile care sunt numite imitație de bunăvoie a martirilor de către creștini[11].
A treia și ultima etapă a acestui itinerariu este dobândirea simțirii celei mai presus de simțire, este etapa vederii sau cunoașterii lui Dumnezeu. Această etapă este una a paradoxurilor: „Sporirea în cunoștința de Dumnezeu se face prilej și pricină a necunoașterii tuturor celorlalte, ba chiar și a lui Dumnezeu. Și mărimea luminii Lui e o nevedere desăvârșită; iar simțirea supradesăvârșită a luminii Lui mai presus de simțire e o nesimțire a tuturor celor ce sunt în afara ei”[12].
Întreaga Teologie a Sfântului Simeon este de o actualitate copleșitoare pentru creștinismul contemporan în conturarea clară a identității sale specifice și realizarea unității sale, pentru credinciosul creștin în căutarea și împlinirea sensului vieții sale în Dumnezeu.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Contactul „vizibil” cu Dumnezeu începe prin lucrarea a două virtuți esențiale: credința și smerenia. Cele două se traduc practic prin tăierea voii (lepădarea de sine) și ascultarea de un părinte duhovnicesc. Spiritualitatea creștină nu propune un Dumnezeu abstract, impersonal, ci un Dumnezeu „întrupat” în duhovnic, în aproapele nostru (toți suntem creați după chipul Lui), în virtuți, în cuvintele Scripturii, în rațiunile creației. De aceea cunoașterea unui asemenea Dumnezeu implică și trăirea comunitară a credinței în El. Nu-l pot cunoaște pe cont propriu, de unul singur, ci doar împreună. Iar trăirea în comunitate cere lepădare de sine, cere slujirea celuilalt, cere purtarea slăbiciunilor lui, cere răbdare și nejudecare.
- Îmbrăcați în haina smereniei și structurați de virtutea credinței, pornim la lupta ascetică cu patimile noastre prin post, rugăciuni, privegheri, mărturisire deasă a gândurilor, discreție în vorbă și la masă, o disciplină ce aduce aminte de principiul: trupul este bună slugă, dar rău stăpân. Părtași la o asemenea disciplină ne subțiem atenția cu privire la practicarea tuturor virtuților. Nimic nu este secundar în viața duhovnicească. De aici și rolul practicării virtuților în creșterea întru cunoașterea lui Dumnezeu.
- Cunoașterea lui Dumnezeu reprezintă de fapt adâncirea în oceanul iubirii, luminii și slavei dumnezeiești. Acest proces înseamnă adierea Duhului asupra ochilor fără de care Dumnezeu nu poate fi văzut, asupra limbii fără de care Dumnezeu nu poate fi chemat, asupra urechii fără de care Dumnezeu nu poate fi auzit, asupra inimii fără de care Dumnezeu nu poate fi iubit, asupra minții fără de care Dumnezeu nu poate fi cunoscut. Această simțire mai presus de simțire face din creștin un vas ales al lui Dumnezeu, unul care vede totdeauna și în toate taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea întregii umanități.
Cercul s-a încheiat cu mulțumirea și felicitarea părintelui coordonator adresată părintelui Nicolai Rusu pentru organizare și alcătuirea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare, apoi s-a făcut rugăciunea de final și o fotografie de grup.
A consemnat, Arhidiacon George Mironescu
[1] Sfântul Simeon Noul Teolog, Capete teologice și practice, I, 61, introducere și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu 2003, p. 34.
[2] Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 41, Discursuri Teologice şi Etice, Scrieri I, introducere și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editira Deisis, Sibiu, 2001 p. 223-224.
[3] Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 44, Discursuri… p. 239.
[4] Sf. Simeon Noul Teolog, Capete teologice și practice, I, 49, p. 30.
[5]Arhiepiscopul Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos, Sfântul Simeon Noul Teolog, viața, spiritualitatea, învățătura, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere din limba franceză de Pr. Conf. Dr. Vasile Leb şi Ierom. Gheorghe Iordan, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, p.126.
[6] Pr. Drd. Gheorghe Petraru, „Cunoașterea lui Dumnezeu după Sfântul Simeon Noul Teolog”, în Ortodoxia, XL (1988), nr. 3, p. 112.
[7] Metafora aceasta se întâlnește și în alt loc: Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, 33, studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 345.
[8] Sfântul Simeon Noul Teolog, Capete de Dumnezeu cuvântătoare și făptuitoare, 56, în Filocalia, vol. VI, traducere, introducere și note de Pr. prof, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 1997, p. 77.
[9] Ierom. Alexander Golitzin, „Simeon Noul Teolog: viața, epoca, gândirea”, în Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, studiu introductiv și traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998, p. 457.
[10] „Cei care așează temelia bună a credinței și nădejdii în frică și în cutremur pe piatra ascultării de părinții duhovnicești și zidesc fără șovăială pe temelia acestei ascultări cele poruncite de aceia ca din gura lui Dumnezeu de îndată izbutesc să se lepede de ei înșiși, căci faptul de a nu-și împlini voia proprie, ci voia părintelui duhovnicesc pentru porunca lui Dumnezeu și exercitarea în virtute, produce nu numai lepădarea de sine, dar și omorârea față de lumea întreagă”, Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, p. 449.
[11] În Cateheza 26 găsim schițat un program zilnic al monahilor povățuiți de către Sfântul Simeon, program ce poate servi ca model și pentru creștinii mireni. Acest program includea participarea la slujbe, la privegheri de noapte cu toată atenția la citiri, hrană limitată, un minimum de conversație, o constantă atenție la mișcările inimii, paza gândurilor, discreție la masă, cinci ore de somn, mărturisirea deasă a gândurilor în fața părintelui duhovnicesc.
[12] Sfântul Simeon Noul Teolog, Capete ale cunoștinței și ale cuvântării de Dumnezeu, 2, în Filocalia, vol. VI, traducere, introducere și note de Pr. prof, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 1997, p. 49.
