Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna ianuarie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral Nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”
Joi, 30 Ianuarie 2025, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de Slujba Acatistului Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, la Parohia Învierea Domnului din Municipiul Rădăuți.
După săvârșirea Slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Ascultarea de autoritatea statală, între virtute și supunere – simfonie bizantină sau rock and roll” și a fost susținută de către Părintele Paroh Anițulesei Gheorghe Doru.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
„Dați cezarului cele care sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu” (Marcu 12,17). Sf. Teofilact al Bulgariei, tâlcuind acest text scripturistic ne spune că: ”a da dajdie cezarului nu ne împiedică pe noi cu nimic către cinstirea de Dumnezeu”.
Dacă noi știm să-I dăm lui Dumnezeu ceia ce-I a Lui, adică iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, atunci cu adevărat îi dăm cezarului ce este a lui. Altfel spus există un stat, un regulament, o ordine în viaţa civilă, un raport între persoane care într-adevăr ajută omul. În schimb dacă nu se dă lui Dumnezeu ceia ce este a lui Dumnezeu, statul devine Dumnezeu, devine absolutul, în acest caz omul este sacrificat puterii statului.
Biserica nu poate fi subordonată altcuiva decât lui Hristos. Loialitatea creștinilor faţă de stat, merge doar până la locul în care se încalcă regulile Bisericii. Din acel moment, creștinii sunt obligați să treacă în rezistență sub toate formele acceptabile de apărarea a credinţei. Viețile Sf. Mucenici ar trebui să reprezinte un model de urmat pentru creștinii de astăzi în acest sens.
Biserica nu poate face abstracție de statul în care funcționează, dar nu trebuie să permită sub nici o formă amestecul acestuia în dogmele şi rânduielile sfinte. Biserica trebuie să păstreze, să mărturisească şi să transmită generațiilor următoare nealterată învățătura de credință revelată.
La finalul ședinței, s-au adresat mulțumiri și felicitări Părintelui Anițulesei Gheorghe – Doru pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, marți, 21 ianuarie, la Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie –Călinești Enache, din comuna Mărițeia, Protopopiatul Rădăuți.
Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Slujba Acatistului Sfântului Maxim Mărturisitorul. Meditația intitulată „Patriarhul Miron Cristea – Vrednic păstor de suflete și regent al României” a fost susținută de către Părintele Paroh Divisevici Orlando – Horațiu.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
În 4 februarie 1925, la propunerea mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909 – 1934), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înființarea Patriarhiei Române, propunere votată în unanimitate. După adoptarea proiectului de lege către corpurile legislative ( 12 și 17 februarie 1925), legea a fost promulgată de către Regele Ferdinand I la 23 Februarie 1925, fiind publicată în Monitorul Oficial din 25 februarie 19125. Învestirea și întronizarea primului patriarh, Miron Cristea, la 1 Noiembrie 1925, a consfințit înființarea Patriarhiei Române.
Ca Patriarh, Miron Cristea a inițiat o serie de reforme pastoral – misionare menite să modernizeze Biserica Ortodoxă Română și să-i întărească rolul în societatea românească: s-a realizat unificarea bisericească din noul stat român unitar, s-au pus bazele organizării Bisericii noastre ca Patriarhie, a promovat educația teologică, a susținut construirea de noi biserici și a încurajat implicarea bisericii în viața socială și culturală a țării, consolidând, prin aceste eforturi, poziția Bisericii Ortodoxe Române ca pilon al identității naționale și spirituale. Una dintre inițiativele de căpătâi a fost aceea de a unifica conștiința creștină a românilor ortodocși în baza principiilor „Statutului Șagunian”, care a dat laicilor un rol sporit în administrația bisericească.
În timpul păstoriri lui au fost edificate mai multe dintre clădirile Centrului Eparhial din București, au fost construite Palatul Patriarhal și Reședința Patriarhală, a fost restaurată în întregime Catedrala Patriarhală, el fiind și cel care a pus bazele „Institutului Biblic” și a sprijinit tipărirea de cărți teologice la Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
Ca Patriarh al României, a fost preocupat de construirea Catedralei Mântuirii Neamului, însă frământările politice ale perioadei, precum și lipsa fondurilor au adus la imposibilitatea realizării acestui edificiu. De numele lui se leagă înființarea Episcopiilor Alba Iulia (Armatei), Basarabiei, Constanța (Tomis), Cluj, Oradea, a Statelor Unite ale Americii și Canada.
Încheierea ședinței s-a adus mulțumiri, părintelui paroh Divisevici Orlando – Horațiu, pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”
În data de 28 Ianuarie 2025, la Parohia Sfântul Ierarh Vasile cel Mare – Șerbăuți, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.
După săvârșirea Slujbei Acatistului Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur , a urmat meditația cu titlul: „Legătura dintre Stat și Biserică în derularea și împlinirea marilor evenimente istorice și bisericești: independența României – Autocefalia, Marea Unire, ridicarea BOR la rang de Patriarhie” și a fost susținută de către Părintele Paroh Maxim Cătălin.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Pentru a putea vorbi mai întâi despre Unirea Principatelor Române, Moldova si Țara Românească, din anul 1859, ca prim pas al Marii Uniri, va trebui să privim puţin în istorie, deoarece acest ideal măreț, de veacuri râvnit și încercat în parte de unii dintre marii noştri domnitori, și aici amintim pe Sfântul Ștefan ce Mare și Mihai Viteazul, a fost dorit multă vreme, determinat fiind în cea mai mare parte, de condiţiile grele prin care a trecut poporul român.
După Revoluția din 1848, evenimentul cel mai important din istoria țării noastre de până atunci a fost, Unirea celor două principate Moldova și Țara românească într-un singur stat numit România.
Poporul român majoritar ortodox vedea în Independență, un act nu doar politic ci și spiritual care legitima lupta de secole pentru libertate. Independența era percepută nu doar ca o realizare politică ci ca și o izbândă spirituală, clerul subliniind ideea că, lupta pentru independență este binecuvântată de Dumnezeu iar victoria este un act de dreptate divina. Recunoașterea Bisericii, ca partener național al Statului, a încurajat implicarea acesteia în evenimentele naționale, considerând-o un aliat moral și simbolic. Aceasta unitatea dintre cele doua autorități, cea politică și cea bisericească a reconfirmat legătura dintre credință și identitate națională, Independența națională fiind strâns legată de cea spirituală. După actul de Independență de stat si recunoașterea Autocefaliei Bisericii a crescut și prestigiul țării noastre în afara granițelor și autoritatea Bisericii în fața celorlalte Biserici Ortodoxe surori.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Maxim Cătălin – gazda ședinței de la parohia mai sus menționată și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”
În data de 23 Ianuarie 2025, la Parohia Tuturor Sfinților – Voitinel II, Protopopiatul Rădăuți, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.
După săvârșirea Slujbei Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, a urmat meditația cu titlul: „Legătura dintre Stat și Biserică în derularea și împlinirea marilor evenimente istorice și bisericești: independența României – Autocefalia, Marea Unire, ridicarea BOR la rang de Patriarhie” și a fost susținută de către Părintele Coslujitor Maloș Ioan.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Biserica Ortodoxă Română a susținut în mod activ Marea Unire, iar ierarhii BOR au fost prezenți la evenimentele importante de la Alba Iulia. Preoții și episcopii au mobilizat populația pentru a susține unirea, iar BOR a organizat slujbe de mulțumire pentru victoria națională. Marea Unire a consolidat relația dintre statul român și BOR, având în vedere rolul pe care Biserica l-a jucat în promovarea unității naționale. BOR a continuat să sprijine statul român prin educația religioasă și morală a populației, fiind un factor de coeziune națională.
În 1925, BOR a fost ridicată la rangul de Patriarhie, un pas simbolic important pentru Biserica Ortodoxă Română, care devenea astfel una dintre cele mai importante Biserici Ortodoxe din lume. Această ridicare la rangul de Patriarhie a fost susținută activ de statul român și de conducerea BOR. Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, în urma unui proces complex care a implicat atât sprijinul statului român, cât și negocierea cu alte Biserici Ortodoxe din sud-estul Europei și cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol.
Ridicarea BOR la rangul de Patriarhie i-a conferit un loc de frunte în cadrul Bisericilor Ortodoxe din sud-estul Europei și în lumea ortodoxă. Astfel, România a devenit un centru religios important, iar Biserica Ortodoxă Română a obținut o mai mare influență în cadrul bisericilor ortodoxe din Balcani și din întreaga lume ortodoxă.
Colaborarea dintre statul român și Biserica Ortodoxă Română a fost esențială în consolidarea statului român și a identității naționale. Biserica a jucat un rol esențial în susținerea marilor evenimente istorice, cum ar fi Independența României, Marea Unire și ridicarea BOR la rangul de Patriarhie. Prin implicarea sa activă, BOR a devenit un pilon fundamental al unității naționale și a sprijinit procesul de modernizare a României.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui coslujitor Maloș Ioan și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 27 Ianuarie 2025, la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți – Vicovu de Sus, Laura, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Paroh Mihalescu Florin, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistului Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele paroh a susținut meditația cu titlul: „ Mărturisitori români din temnițele comuniste – ofrandă pentru ispășirea noastră. Chipuri. Evocări. ”
Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:
Petre Țuțea spunea ,, Dacă murim aici în lanțuri și în haine vărgate, nu noi facem cinste poporului român, ci poporul român ne-a făcut onoarea să murim pentru el…” .
Primii care s-au manifestat organizat pentru împiedica înstăpânirea comunismului la noi au fost studenții. Tineretul român universitar, încă de la începutul anilor *30, s-a organizat într-o mișcare de afirmare a valorilor creștine și naționale, militând pentru o ,, Românie a duhului” cum avea să o numească Noica. Această generație a fost „piatra de poticnire” a politicii românești de dinainte și de după al doilea război mondial, fiind prigonită, întemnițată și martirizată sub trei regimuri: carlis
Biserica a fost ținta predilectă a atacurilor comunismului ateu. Printr-un decret special, 410/1959, călugării tineri și fără studii au fost scoși cu forța din mănăstiri și obligați „să se integreze în producție”. O parte dintre călugării și măicuțele din mănăstiri ei au fost întemnițați, de-ajuns este mărturia arestării celor 35 de călugări de la Mănăstirea Sihastru- Vrancea și a celor 60 de măicuțe și surori de la Mănăstirea Vladimirești – Galați. Preoților li s-a interzis să facă misiune pastorală. După mărturia lui Vasile Manea, care a scris lucrarea Preoți ortodocși în închisorile comuniste , aproximativ 2000 de preoți ortodocși din România au fost arestați și întemnițați, iar dintre aceștia aproape 200 au murit în închisori.
Uneori, preoții aveau un regim mai sever decât ceilalți. La Canal de plidă, s-au format două brigăzi formate numai din preoți, care ziua erau supuși la muncile cele mai grele, iar noaptea erau treziți și bătuți cu cruzime. Însă, așa cum spunea și părintele Arsenie Papacioc: „unde părea că este iadul, acolo Dumnezeu a strămutat raiul”. În ciuda frigului, a foamei, a schingiuirilor inimaginabile la care au fost supuși, mulți preoți au mărturisit că niciodată nu au trăit o viață mai curată, niciodată nu au avut o trăire spirituală mai înaltă decât în acei ani. Mulți preoți au reușit să transforme închisoarea în „altar”, trăind adevărate minuni. Părintele Nicolae Steinhardt, botezat fiind în închisoare, mărturisește în cartea „Jurnalul fericirii” despre experiența Luminii Taborice, pe care a trăit-o la Jilava.
Temnițe comuniste renumite:
- Aiud– cetatea morții, este o temniță veche construită de austro-ungari în forma literei T, având celulele dispuse pe trei etaje. În anii 1941-1942 au fost aduși peste 3000 de deținuți- studenți, elevi, intelectuali, muncitori, țărani arestați din ordinul lui Antonescu. Din 1948, după venirea comuniștilor la putere, începe regimul crunt de exterminare: bătaia, umilința, frigul, foamea, izolarea la carceră îi duc pe oameni la limita rezistenței. Mulți dintre cei intrați, tineri și plini de vise, aveau să nu mai iasă, decât pentru a fi zvârliți fără cruci și nume în „râpa robilor”. Alții aveau să se elibereze după mai bine de 20 de ani, intrând disprețuiți și marginalizați în „temnița cea mare” a României comuniste. Aici la Aiud s-a format un grup în perioada anilor *42-*48, când regimul era mai îngăduitor, numit ironic „grupul misticilor”, care își organizează o adevărată rânduială călugărească cu post, rugăciune, studiu și meditație duhovnicească. Din acest grup făceau parte: Părintele Vasile Serghie, absolvent eminent al Facultății de Teologie de la Cernăuți, mare trăitor și povățuitor duhovnicesc al grupului, Anghel Papacioc, Traian Trifan, Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Marin Naidim, Ioan Ianolide, Constantin Dumitrescu, Nicu Mazăre, Iulian Bălan, oameni care pe parcursul lungilor ani de închisoare vor deveni stâlpi de lumină în întunericul temnițelor românești.
- Experimentul Pitești – Reeducarea: prin tortură va începe la Pitești pe 6 decembrie 1949 și va dura până în vara anului 1952. Prin acest experiment vor trece peste 150 de deținuți, floarea studențimii românești, aproximativ 100 fiind uciși sau se vor sinucide. Vreme de 50 de ani s-a mințit afirmându-se că reeducarea a fost opera unor deținuți politici, foști legionari. În realitate a fost un fenomen criminal dictat de Stalin și NKVD și organizat de Partidul Comunist și Securitate cu scopul de a anihila ultima rezistență anticomunistă. Geneza acestui fenomen este în Rusia, unde imediat după revoluția bolșevică, pedagogul Anton Makarenko organizează lagăre de reeducare prin tortură pentru copii. Noutatea consta în faptul că, copiii erau puși să se tortureze între ei, deci să devină ei înșiși torționari. Sovieticii n-au îndrăznit să aplice sistemul la deținuții politici, dar au făcut-o la noi. Așadar, în România fenomenul reeducării își are începutul în 1948, la Penitenciarul Suceava, care era plin de deținuți studenți, dintre care Securitate va convinge pe câțiva în frunte cu Alexandru Bogdanovici și Eugen Țurcanu, să primească reducarea în mod pașnic, prin lectură de cărți marxiste și dezbateri.
În aprilie 1949, pleacă spre Pitești primul lot de reeducați suceveni, în frunte cu Eugen Țurcanu, cel mai crud torționar, după mărturiile celor care au supraviețuit. Aici vor implementa experimentul numit reeducare, închisoarea din Pitești devenind „o insulă a ororilor absolute”(Virgil Ierunca). Primul martir, ucis la Pitești a fost Niță Cornel, un student în vârstă de doar 20 de ani, care în timpul unui control de la minister, a îndrăznit să spună: „suntem torturați”! După control, Țurcanu a poruncit să fie dezbrăcat, legat cu mâinile la spate, apoi l-a lovit cu un par gros peste cap, până a murit. Era începutul unui șir lung de crime, săvârșite cu o cruzime greu de descris în cuvinte. Ororile blasfemiatoare din Săptămâna patimilor săvârșite în camera 4 spital: „împărtășirea” cu fecale în Joia Mare, „răstignirea” pe un perete a unui deținut în Vinerea Mare, sunt doar câteva dovezi ale nebuniei, care a caracterizat acest experiment.
La Aiud, reeducarea a fost organizată de Colonelul Crăciun, responsabil și el de zeci de crime săvârșite cu multă cruzime.
La Canal și Periprava s-au organizat așa-numitele brigăzi ale morții, formate exclusiv din preoți, pentru a fi exterminați. Aici au pătimit: Părintele Ilie Lăcătușu, Părintele Arsenie Boca, Părintele Constantin Galeriu, Părintele Iustin Pârvu ș.a.
La Jilava, în așa numita „Casimcă” au pătimit Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Dimitrie Bejan, Părintele Sinesie Ioja, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, care aici a fost botezat de Părintele Mina Dobzeu.
La Sighet, numită și închisoarea elitei românești, au fost închiși: 60 de generali, 67 de miniștri și 25 de subsecretari de stat, 30 de oameni de știință, 13 episcopi și preoți greco-catolici, conducători de partide. Aici au pătimit și au murit Iuliu Maniu, George Brătianu, Ion Mihalache și mulți alții.
Întâlnirea Cercului Nr. 5, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, s-a încheiat cu un Trisaghion pentru pomenirea sufletelor adormiților robilor lui Dumnezeu Părintele Protoiereu Ionel Maloș și părinții părintelui paroh Mihalescu Florin.
A consemnat, Arhid. Petrașuc Ioan – Alexandru
