Radio
15
mart.

Cercurile Pastorale din Protopopiatul Rădăuți desfășurate în luna ianuarie 2023

15 martie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna ianuarie întâlniri ale cercurilor pastorale.

Cercul Pastoral nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

 

Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel, s-a desfășurat joi, 19 Ianuarie 2023, la Parohia Tuturor Sfinților din Municipiul Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Marcu al Efesului. După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Redescoperirea adâncului teologic și duhovnicesc al imnografiei”, care a fost susținută de către Părintele Paroh Babula Dumitru-Mureș.

În alcătuirea meditației, părintele Babula s-a folosit de câteva surse bibliografice: Teza de doctorat a PS Părinte Episcop Damaschin Dorneanul, „Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri”, cartea părintelui Vasile Grăjdean, „Teologie imnografică”, lucrarea Părintelui Lucian Farcaşiu, „Marturisirea credinței privită din perspectiva caracterului epifanic al cultului divin”, Minee, Octoih, Triod, Penticostar ș.a.

Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte:

Una din marile bogății a Sfintei Biserici este tezaurul imnografic. Alcătuit de-a lungul unei perioade de timp, acest tezaur este sinteza credinței, a trăirilor și a frământărilor ei. Redescoperirea acestei bogății implică și întoarcerea la ea, adică întoarcerea la adâncul teologic și duhovnicesc al imnografiei; la înțelesul, noima, trăirea sfintelor slujbe. Mai precis, întoarcerea la conținutul sfintelor slujbe, redescoperirea harului, simțirea și trăirea prezenței lui Dumnezeu în ele, încadrarea în ciclul liturgic al Bisericii.

Imnul, după definiția din D.E.X., este poezia sau cântecul solemn prin care se preamărește o idee, un eveniment sau un erou. În Biserică imnul este poezia sau cântarea care preamărește pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Sfinți; un praznic, sau un moment din viața, fie a Domnului nostru Iisus Hristos, sau a Preasfintei Fecioare, sau un eveniment din viața Bisericii, cum ar fi Pogorârea Sfântului Duh, etc. Imnele creștine liturgice sunt de o frumusețe neasemănată atât prin ideile pe care le cântă cât și prin formă și exprimare. Ele sunt rugăciuni, rugăciunea Bisericii exprimată în cântare. Imnele creștin ortodoxe  sunt adresate lui Dumnezeu, vorbesc despre Dumnezeu și au fost scrise din inspirația Duhului dumnezeiesc și cuvintele lor sunt icoane ale Cuvântului lui Dumnezeu, Cel Întrupat pentru mântuirea tuturor. Imnografia este arta de a compune imne. Din cele mai vechi timpuri oameni inspirați de Duhul Sfânt au compus imne, încât putem spune că prin cuvintele din imnele inspirate ne vorbesc nu oamenii, ci Însuși Sfântul Duh, pentru că sunt cuvintele Sale.

Redescoperirea sau întoarcerea la adâncul teologic și duhovnicesc al imnografiei ne introduce în viața liturgică a Bisericii, în ciclul liturgic al Bisericii. Părintele John Breck subliniază că „teologia trebuie să izvorască din adâncurile potirului euharistic”. Părintele Andrew Louth, vorbind despre divorţul dintre dogmă şi spiritualitate, arată că: ,,Un mod în care se manifestă divizarea în teologie, îl constituie separaţia dintre teologie şi spiritualitate, dezbinarea dintre gândirea despre Dumnezeu şi mişcarea inimii către Dumnezeu. Este o separare între minte şi inimă (…), o separaţie deosebit de dăunătoare în teologie, pentru că ea ameninţă în chip fundamental întregul eşafodaj al acesteia, atât în aspectul ei duhovnicesc, cât şi în cel intelectual. Ruptă de mişcarea inimii spre Dumnezeu, teologia se găseşte într-un gol – căci unde anume este obiectul ei? Unde este Dumnezeu, de Care se ocupă? Chiar dacă Dumnezeu ar putea fi atins de raţiune, chiar dacă teologia naturală ar fi posibilă, adevărata teologie n-ar putea fi niciodată restrânsă în limite atât de înguste. Experienţa eclesială a credinţei trimite în mod obligatoriu către ritmul liturgic al vieţii Bisericii. Pentru ortodocşi, dogma exprimă experienţa Bisericii, iar nu simple principii teoretice – iar experienţa ortodoxă trimite la Biserică, la cultul divin, la Sfintele Taine, la Sfânta Împărtășire” (Andrew Louth, Desluşirea Tainei. Despre natura teologiei, trad. Mihai Neamţu, Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 35).

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Cuvântul „redescoperire” din titlul meditației ne duce cu mintea la ideea că adâncurile teologice și duhovnicești din imnografie au devenit „acoperite”, „ascunse” de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte, nu au mai fost înțelese sau poate înțelesul lor a fost alterat și nu au mai fost trăite așa cum trebuie sau chiar s-a renunțat la ele. Pe lângă ideea de redescoperire a înțelesurilor imnografiei propunem și ideea de întoarcere la adâncurile teologice și duhovnicești ale imnografiei. Neînțelegerea și neștiința au dus la îndepărtarea de Dumnezeu, la răcirea credinței până la pierdere sau chiar răzvrătire, la amorțirea conștiinței, cauze care treptat au îndepărtat pe credincioși de Sfânta Biserică și de Sfintele Taine.
  2. Imnele din sfintele slujbe sunt rugăciuni, alte ori sunt mărturisire de credință, slavoslovie, sau mulțumire, având ca bază Sfânta Scriptură, dar este cert că ele sunt rodul unei trăiri, după cum icoana nu este un tablou sau o fotografie, ci este rodul unei trăiri. Creștinismul nu este o credință între celelalte, nu este un sistem filozofic, teoretic, ci este viață, iar aceste trăiri sunt cântate în imne. Adâncurile teologice și duhovnicești din imnele liturgice sunt dătătoare de viață, ne învață un mod de a trăi, de a trăi în Dumnezeu, de a ne manifesta credința; sunt oglindă a sfinților și icoană de urmat pentru toți.
  3. Biserica se actualizează ca „Trup al lui Hristos” (I Cor. 12) în Sfânta Taină a Euharistiei (cf. Pr. Alexander Schmemann, Introducere în teologia liturgică) și aceasta aruncă o lumină nouă asupra numirilor ce se acordă Maicii Domnului în cântările liturgice, care ne-o înfățișează ca pe o „Biserică sfințită” și „Biserică însuflețită” (Axion, Liturghia Sf. Vasile cel Mare) sau „Biserică ce a încăput pe Dumnezeu”, îndemnând ca „pe Maria Fecioara să o lăudăm, că aceasta s-a arătat […] Biserică a Dumnezeirii ” (Octoih, Dogmatica gl. I).

Discuțiile au fost dirijate de către părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului, secondat de părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În urma discuțiilor, s-au adus în atenție un aspect important: cântările liturgice ne fac părtași Tainei celei negrăite a dumnezeirii de aceea este bine să-L lăudăm pe Dumnezeu prin imne și cântări bisericești.

Întâlnirea s-a încheiat cu mulțumiri și aprecieri adresate părintelui Dumitru Babula pentru alcătuirea și susținerea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”

 

Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Lupaștean-Barfă Bogdan, s-au reunit în ședință de cerc, joi, 26 Ianuarie 2023, la Parohia Adormirea Maicii Domnului, păstorită de către Părintele Halip Florin, din Bădeuți, localitate componentă a orașului Milișăuți, Protopopiatul Rădăuți.

Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit Acatistul rânduit dinainte, al Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv al Moldovei, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar meditația intitulată „Redescoperirea adâncului teologic și duhovnicesc al imnografiei”, a fost susținută de către părintele paroh de la parohia sus-menționată.

Referatul părintelui Florin a fost succint și s-a direcționat pe cinci aspecte generale care au fost dezbătute în cadrul discuțiilor:

  1. Imnele Bisericii – parte integrantă din dialogul omului cu Dumnezeu, dar și al lui Dumnezeu cu omul; ele sunt o creație omenească dar revelată, sub inspirația Duhului Sfânt. Așadar, noi Îl lăudăm pe Dumnezeu cu cuvintele noastre, dar, de fapt, Cel Care vorbește și strigă „Avva, Părinte!”, este Duhul Sfânt.
  2. Tema generală a Imnografiei – reflecții și concluzii teoretice.

III. Rezolvarea problemelor, din punct de vedere practic: lipsa cântăreților bisericești, bine-pregătiți; criza de timp a omului; „eficientizarea” timpului slujbelor și adaptarea lor pentru „omul grăbit”; lipsa de exercițiu și, implicit, de experiență a credincioșilor; lipsa de interes și preocupare pentru cunoașterea și aprofundarea credinței care duce la rutină și „pilot automat” și celui care cântă și celui care ascultă.

  1. Cercul vicios – atmosfera cântării precare / graba și iureșul vieții.
  2. Cântarea bisericească – mijloc de unire a omului cu Dumnezeu.

Dicuțiile, după susținerea meditației, au fost dirijate de către părintele coordonator Bogdan Lupăștean. În cadrul acestora, s-au evidențiat câteva propuneri cu privire la redescoperirea adâncului teologic și duhovnicesc al imnografiei, dintre care amintim: folosirea textelor imnografice, ca argumentare, în cadrul predicii; participarea activă a doamnelor preotese la strană, acolo unde este posibil; promovarea cântărilor bisericești de sorginte bizantină dar și a cântării omofone din cadrul Sfintei Liturghii. 

Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui Florin Halip, pentru găzduirea evenimentului și pentru alcătuirea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”

 

Seria a doua de ședințe ale cercurilor pastorale din anul 2023 a debutat la Parohia Acoperământul Maicii Domnului din comuna Bălcăuți, Protopopiatul Rădăuți. Astfel, preoții care alcătuiesc Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului, s-au adunat în ședință de cerc, marți 17 ianuarie, la Parohia Bălcăuți.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Redescoperirea adâncului teologic și duhovnicesc al imnografiei” și a fost susținută de către coordonatorul cercului pastoral din zona Siret-Zamostea, Părintele Cosmin Cucu. Meditația sa a fost structurată pe trei teme principale:

  1. Răscumpărarea omului prin Hristos reflectată în cărțile de cult
  2. Suferința în imnografia Bisericii Ortodoxe
  • Darul lacrimilor în imnografia Triodului

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședinţa sa de lucru din 16 decembrie 2021, a declarat anul 2023 în Patriarhia Română ca fiind „Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreţilor bisericești (psalţi)”. Pentru anul comemorativ, motivaţia este dată de dorinţa de a cinsti pe autorii și interpreţii muzicii bisericești, ca exemple elocvente de cultivare a muzicii bisericești, care susţine rugăciunea și intensifică viaţa liturgică a comunităţilor bisericești.

Împreună cu Sfânta Scriptură, imnografia iniţiază creștinul în procesul cunoașterii lui Dumnezeu. Îl revelează pe Dumnezeu în toată slava Lui, pentru ca mai apoi, cunoscându-L ca Dumnezeu al slavei și al iubirii milostive, să-I cerem mila și ajutorul. Însă, imnografia Îl face cunoscut pe Dumnezeu în stare de rugăciune, cu ajutorul muzicii, adică în chip îngeresc, în sensul că modul prin care cetele îngerești Îi slujesc lui Dumnezeu, este cântarea de slavă. Între text și melodie există o legătură intimă. Observăm faptul că fiecărui text îi aparţine o melodie specifică, dată de unul dintre cele opt ehuri bizantine. Corespondenţa dintre text și melodie s-a păstrat, începând cu Sfântul Ioan Damaschin și până în prezent. Imnografia ne vorbește despre îndumnezeire, însă în cadrul cultului, prin intermediul harului divin și al melodiei, cântarea liturgică orientează fiinţa umană spre îndumnezeire. Nu cântarea în sine ne îndumnezeiește, ci ea creează cadrul cel mai optim urcușului duhovnicesc (Taina Răscumpărării în imnografia Bisericii Ortodoxe, Editura IBMBOR, București, 1998;Pr. Ion Mircea, Răscumpărarea în Noul Testament după învăţătura Sfinţilor Părinţi, în „Studii Teologice”, an.  XXIV, 1972, nr. 1-2).

Muzica este criteriul unei diferenţieri majore între creatorii imnurilor bizantine. Atunci când același autor compune nu numai textul poetic ci și muzica, el este numit melod. Melozi bine cunoscuţi sunt: Roman Melodul, Ioan Damaschinul, Cosma Melodul și alţii. Multe compoziţii similare au fost scrise după muzica melozilor: condace, canoane, stihire etc. Poeţii care scriu exclusiv texte după modelul muzical al altor imnuri sunt numiţi imnografi, dintre care cei mai remarcabili sunt Teofan Graptos (775-845), Iosif Imnograful (816-886) și Ioan Mavropus (1000-1050).

Imnele cântate în cultul Bisericii Ortodoxe, nu au un caracter doar artistic, estetic (din punct de vedere muzical sau poetic). Ele au un caracter profund teologic, sunt chiar o teologie (sau teologhisire) prin excelenţă. În fiecare moment liturgic, prin imnele ortodoxe, se trăieşte la modul cel mai propriu învăţătura Bisericii, a Sinoadelor Ecumenice şi a marilor săi teologi, a sfinţilor părinţi, cei care sunt autorii respectivelor imne. De fapt, frumuseţea estetică, comună imnelor, este o reflexive frumuseţii dumnezeieşti. Imnele liturgice, purtătoare ale acestei teologii şi spiritualităţi, ne pot spune lucruri esenţiale despre suferinţa umană şi despre căile de izbăvire din aceasta (Petru Pruteanu, Imnografia ortodoxă. Prezentare istorico-liturgică; Dragoş-Ioan Șuşman, Aspectul misionar al muzicii religioase, în „Altarul Reîntregirii”, nr. 2/2015).

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Imnografia este cea mai evidentă și mai artistică expresie a cultului creștin. Textele imnelor care se cântă în slujbele Bisericii Ortodoxe exprimă învăţătura de credinţă creştină. Una dintre explicaţiile acestui fapt constă în aceea că imnologia a avut de la început un caracter mai mult dogmatic, ea fiind stimulată în mare măsură de lupta cu ereticii. Aceasta a făcut ca imnologia să se transforme într-o adevarată replică dogmatică – doctrinară, aşa cum putem desprinde din textele multor cântări bisericeşti pe care le întâlnim de regulă în Triod, Octoih, Penticostar sau Mineie.
  2. Cântările Bisericii Ortodoxe ne aduc aminte cu stăruinţă că altă cale de mântuire din suferintă nu poate exista, în afara celei arătate nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hrisos. Alături de rădăcinile originare ale suferinţei, aflate în păcatul proto-părinţilor şi înfăţişate în mod amănunţit, cântările liturgice ne vorbesc şi despre nădejdea izbăvirii din suferinţă, prin venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După chipul în care Acesta a asumat întreaga suferinţă omenească, suntem îndemnaţi şi noi, fiecare în parte, să ne facem părtaşi ostenelilor ascetice şi spirituale, de înfrânare şi rugăciune, ca prin ajutorul dumnezeiesc să ne ridicăm din suferinţă la viaţa cea adevărată. Inlăturarea suferinţei priveşte şi aplecarea către suferinţa semenului nostru, pe care putem să-l ajutăm, după măsura omenească.
  3. Imnografia, redă în modul cel mai direct mentalitatea si ethosul spiritualitatii orotodoxe, adică viața lăuntrică a rugăciunii personale și cultul divin public, ceea ce o face reprezentativă pentru Ortodoxie.

Întâlnirea cercului pastoral-misionar s-a finalizat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui coordonator – Cosmin Cucu – pentru găzduire și alcătuirea meditației, precum și celorlalți părinți participanți la cerc.

Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”

 

În data de 31 Ianuarie 2023, la Parohia Sfântul Dimitrie din satul Iaz, comuna Dornești, păstorită de către Părintele Rădășan Emanuel din Protopopiatul Rădăuți, s-a ținut ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.

Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan, apoi a urmat meditația intitulată „Redescoperirea adâncului teologic și duhovnicesc al imnografiei” și a fost susținută de către părintele Emanuel Rădășan care și-a propus să aducă în discuție aspectul adesea ignorat, al legăturii profunde între mesaj și melos, întru deslușirea tainelor duhovnicești ce stau la temelia întregii imnografii creștine. Referatul a fost alcătuit din următoarele părți: Introducere, Precizări istorice necesare, Textul imnografic – text de sinteză teologică, Câteva concluzii și Bibliografie orientativă.

Din cadrul meditației, cităm următoarele aspecte:

Imnografia creștină nu a apărut din neant, ci a fost rodul sintezei între tradiția iudaică, în cadrul căreia s-au format și organizat primele comunități creștine, și tradiția culturală mult mai largă a spațiului greco-roman. Cultul creștin a preluat elementele necesare din ambele spații pentru a-și construi o tradiție proprie, originală, fără a-și uita însă sursele. Psalmii și psalmodierea au reprezentat inițial primele structuri imnografice ale cultului creștin[1]. Acest fapt ne este indicat de mărturiile Noului Testament, în special de Faptele Apostolilor și de epistolele Sfântului Apostol Pavel. O sursă deosebit de importantă o reprezintă literatura perioadei apostolice, unde întâlnim numeroase referințe la primele forme de imnografie creștină. Mai mult decât atât, există o seamă de texte, fie scripturistice, fie patristice care nu sunt altceva decât imnuri creștine, utilizate în cadrul cultului primelor comunități creștine.

Cât privește literatura perioadei apostolice, în Didahia sau Învățătura celor doisprezece apostoli avem primele mărturii despre rugăciunile baptismale și euharistice, acestea din urmă fiind constituite într-o formă specifică imnului[2]. Asemenea, Constituțiile apostolice, a căror formă finală a fost redactată probabil în secolul al IV-lea, pe baza unor documente inițial disparate, a căror origine merge până la epoca apostolică, redau textul Doxologiei, așa cum îl cunoaștem astăzi, dar și al altor texte liturgice[3]. Nu trebuie să uităm nici de imnul Lumină lină, transmis de către același document[4].

Prin natura sa, imnul religios este o compoziție sintetizatoare: într-o formă restrânsă, bine stabilită din punct de vedere formal, sunt redate principalele învățături ale mărturisirii de credință a Bisericii. Prin aceasta, textul imnului nu este doar unul cu valoare de rugăciune, ci și unul mărturisitor. Acest din urmă aspect poate fi foarte bine observat în întreaga tradiție imnografică răsăriteană, indiferent de etapele și de contextul dezvoltării ei. De altminteri, tocmai contextul, marcat mai întâi de persecuții, apoi de marile erezii trinitare și hristologice și, nu în ultimul rând, de provocările externe, venite în principal din partea islamului, a fost cel care a accentuat acest caracter mărturisitor al imnografiei creștine. Aceleași tensiuni sociale, teologice sau politico-militare au fost cele care au determinat forma sintetică a imnografiei creștine, concentrată în jurul celor două mari repere de compoziție: troparul și condacul. Ulterior, li s-au adăugat compozițiile de mai mare întindere, precum imnul acatist, paraclisul și canonul poetic[5].

Discuțiile au fost dirijate de către Părintele Traian Molea, coordonatorul cercului și de Părintele Misionar Protopopesc Ilie Molea. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Despre imnografia creștină și despre sensurile teologice, duhovnicești ale acesteia putem vorbi îndelung, fără a putea avea încredințarea că vom putea finaliza o asemenea temă. Fiecare tropar, fiecare condac conțin întreaga mărturisire de credință a Bisericii, contextualizată, adaptată nevoilor comunității ecleziale, accesibilizată și atent sintetizată.
  2. Textul imnografic nu poate fi separat de linia melodică ce-l însoțește, pentru că într-o asemenea situație ar deveni bidimensional. Ar exista un emițător și un receptor al textului, însă fără nicio rezonanță, fără accentele atât de necesare care conferă tridimensionalitate sau, în limbaj teologic, dimensiunea comunitară liturgică, fără de care aceste compoziții nu-și pot atinge țelul.
  3. În Biserică nu cântăm de dragul cântării, ci pentru a înțelege mai bine învățătura sfintelor slujbe. În Biserică nu virtuozitatea interpretativă primează, ci puterea duhovnicească pe care muzica o poate avea, putere ce se manifestă plenar în măsura în care este găsit echilibrul optim între dorința de transmitere a mesajului teologic al textului liturgic și frumusețea interpretativă ce poate facilita acest lucru. Menținerea legăturii între logos și melos este esențială pentru înțelegerea cultului Bisericii în integralitatea sa. Distrugerea acestui fragil echilibru duce la formalizarea actului liturgic și la limitarea sa. De aceea temeiul lucrător al imnografiei creștine nu este virtuozitatea, ci trăirea duhovnicească.

Încheierea întâlnirii s-a făcut cu felicitări adresate părintelui Emanuel Rădășan pentru alcătuirea consistentă a meditației și cu mulțumiri tuturor celorlalți preoți care alcătuiesc cercul pastoral Daniil Sihastrul. 

 

Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”

 

În data de 23 Ianuarie 2023, la Biserica Adormirea Maicii Domnului, cea de-a treia parohie a comunei Bilca dinProtopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Taciuc Lucian, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, s-a desfășurat meditația cu titlul: „Redescoperirea adâncului teologic și duhovnicesc al imnografiei” și a fost susținută de către părintele Taciuc de la parohia sus-menționată.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Textele imnelor care se cântă în slujbele Bisericii Ortodoxe au un evident caracter teologic, exprimând învățătura de credință creștină. Explicațiile acestui fapt constă în aceea că imnologia a avut de la început un caracter mai mult dogmatic, ea fiind stimulată în mare măsură de lupta cu ereticii. Aceasta a făcut ca imnologia să se transforme într-o adevărată replică dogmatică-doctrinară, așa cum putem desprinde din textele multor cântări bisericești. Trebuie remarcat că cel mai adesea aceste texte ale cântărilor sunt mai mult decât concise formulări de doctrină.

În slujbele bizantine, de exemplu, anumite hotărâri ale sinoadelor ecumenice de la Niceea, Constantinopol, Efes, Calcedon nu au fost pur și simplu transpuse din limbaj filozofic în cel al poeziei litugice, ci ele au fost tâlcuite, aprofundate, înțelese, manifestate în toată semnificația lor.

Sfântul Ioan Damaschinul († cca 750), „scriitorul de cântări și cinstitul grăitor de Dumnezeu” (Condac, glasul IV, Mineiul pe Decembrie) oferă o bogată analiză teologică în ceea ce privește imnele care se raportează direct la dumnezeirea Fiului, cu precădere la cele două firi ale Mântuitorului Hristos: „O, uimitoare minune! Cel ce botează cu Duh Sfânt și cu foc vine la Iordan să se boteze de la Ioan. El nu este numai Dumnezeu și nici numai om simplu, ci unul și același Fiu, Unul-Născut în două firi. Ca om, El cere Botezul de la un muritor, dar ca Dumnezeu ridică păcatul lumii și dă tuturor mare milă” (Cf. Pr. Andrew Louth, Ioan Damaschinul. Tradiție și originalitate în teologia bizantină, traducere de pr. prof. Ioan Ică sn. și diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2010) așa este explicat și caracterul oarecum paradoxal al faptului că Însuși Dumnezeu Întrupat, deși făcător a toate, vine să fie botezat, ca om, de către cel care l-a creat.

O viziune teologică, totodată eclesiologică pnevmatologică, aflăm într-o stihiră a Canonului Înainteprăznuirii Întîmpinării  Domnului, din 1 februarie: „Să se deschidă Biserica! Că Biserica lui Dumnezeu  a venit acum să ne facă pe noi biserici ale Sfântului Duh” (Mineiul pe Februarie). Numeroase astfel de aspecte  eclesiologice ni se descoperă mai ales în raport cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria care este prezentată ca și chip al Bisericii, în numeroase cântări liturgice. Unele cântări o numesc pe Maica Domnului în mod direct „Biserică sfințită” și „Biserică însuflețită” sau „Biserica ce a încăput pe Dumnezeu”, îndemnând ca „pe Maria Fecioară să o lăudăm, că aceasta s-a arătat Biserică Dumnezeirii” (Cf. Slujba Vecerniei, glas I, Dogmatica). Se observă în acest caz la fel ca și în cel al multor altor cântări liturgice, că nu este vorba atât de o figură poetică sau de o metaforă, ci de o realitate teologică și sacramentală. Preasfânta Fecioară Maria nu este doar o eventuală metaforă într-o compoziție „ca o biserică” ci este chiar dumnezeiască Biserică cu adevărat.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Imnele liturgice ne arată calea pentru fiecare om – o cale ascetică și spirituală de izbăvire din suferință, prin înfrânare și rugăciune adresată lui Dumnezeu, Singurul care ne poate oferi ajutorul.
  2. După chipul în care Mântuitorul și-a asumat întreaga suferință omenească, așa cum dau mărturie majoritatea cântărilor din Triod, suntem îndemnați și noi, fiecare în parte, să ne facem părtași ostenelilor ascetice și spirituale, de înfrânare și de rugăciune, ca prin ajutorul dumnezeiesc să ne ridicăm din suferință la viața cea adevărată.
  3. Toate imnele bisericești au fost alcătuite de către Sfinții Părinți, sub inspirația Duhului Sfânt. De aceea, pe lângă partea dogmatică a cântărilor, parte care trebuie evidențiată și în predica preotului, cântările Bisericii Ortodoxe reprezintă un mod concret de preaslăvire a lui Dumnezeu: „Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Spuneţi toate minunile Lui!” (I Cronici 16, 9).

Cercul s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate gazdei – părintelui Lucian Taciuc – pentru organizare și alcătuirea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare.

A consemnat, Arhid. George Mironescu

[1] Cf. Sebastian Barbu-Bucur, „Cântarea de cult în Sfânta Scriptură și Sfânta Scriptură în cântările Bisericii Ortodoxe” în Studii Teologice, nr. 5/1988, p. 91.

[2] Învățătura celor doisprezece apostoli X, traducere pr. Dumitru Fecioru, în: „Scrierile Părinților Apostolici”, EIBMBOR, București, 1995, p. 31.

[3] Constituțiile Sfinților Apostoli prin Clement VII. 47, traducere diac. Ioan I. Ică Jr., în: „Canonul Ortodoxiei”, vol. I (Canonul apostolic al primelor secole), Editura Deisis / Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 733.

[4] Constituțiile Sfinților Apostoli…, VIII. 35, p. 763.

[5] Nicu Moldoveanu, Preocupări de muzică și muzicologie în Biserica Ortodoxă Română în ultimii 50 de ani (1925-1975) în Studii Teologice, nr. 3-4/1977, p. 265.