Cercurile Pastorale din Protopopiatul Rădăuți desfășurate în luna decembrie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna decembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

Cercul Pastoral nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

Joi, 7 Decembrie 2023, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, la Parohia Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Municipiul Rădăuți.

După săvârșirea Slujbei, a urmat meditația cu titlul: Preotul contemporan în fața problemelor personale: familie, locuință, bătrânețe, pensionare etc.” și a fost susținută de către Părintele coslujitor Neștian Adi – Andrei de la parohia mai sus menționată.

Din cuprinsul meditației, redăm următoarele aspecte:

Preoția este a lui Hristos, dar perioada de timp de la momentul „chemării lui Hristos” până la punerea pe cap a mâinilor episcopului o reprezintă în totalitate deschiderea din inima celui care dorește să lucreze în via Domnului. Tânărul teolog, cu inima curată și asumat în ceea ce presupune viața de preot, știe că pentru a deveni preot ortodox are nevoie să-și întemeieze o familie, să-și caute o soție pe măsura slujirii sale, o persoană cu frică de Dumnezeu, jertfitoare și dedicată întru totul provocărilor unei astfel de vieți – viața preotului ortodox! Alegerea soției reprezintă adevărata provocare pentru cel care se gândește să devină lucrător în via Domnului. Înainte de a accepta să devină soția unui preot, femeia trebuie să se întrebe dacă într-adevăr dorește acest lucru.  Crucea preoției nu este deloc ușoară. Deși Mântuitorul se adresează  primilor ucenici acum două milenii, cuvintele Sale sunt de o actualitate tranșantă : „Mergeți; iată Eu vă trimit  ca pe niște miei în mijlocul lupilor” (Lc. 10, 3); „În lume necazuri veți avea” (In.16, 33);.

Momentul pensionării aduce multă pace în inima celui care a lucrat în via Domnului și va putea cu toată conștiință sa afirme: „Iată eu și pruncii pe care mi I-a dat Dumnezeu!” (Isaia 8, 18). Nu este bine ca un preot pensionar să fie înlăturat de la Sfântul Altar. Din contra, el trebuie cercetat, ajutat, sprijinit cu cele de folos: hrană, medicamente, vizite la domiciliu și foarte multă atenție. Se înțelege că după cum dorește să fie tratat de către cei din jur, la fel i-a tratat și dumnealui pe cei care-l înconjurau atunci când era în putere și avea în atribuții factorul decizional.

Hristos și-a pus nădejdea în noi și ne-a oferit ceea ce nici îngerilor nu le-a dat : harul preoției. Așadar, să nu uităm că și noi suntem: „sarea pământului” ( Mt. 5, 13) și  noi suntem „lumina lumii”. (Mt. 5. 14)

Hristos a înviat pentru toată lumea și de aceea bucuria învierii Lui nu trebui să fie furată din inima noastră.  Atunci când suntem apăsați de încercări, obosiți în luptele noastre duhovnicești și misionare să ne aducem aminte de rugăciune, care este o armă ce trece dincolo de norii cerului.

Discuțiile au fost dirijate de părintele misionar protopopesc Mironescu George. Notăm, din cadrul discuțiilor, câteva propuneri/repere de bună practică pentru bunul mers al Bisericii:

  1. Primul pas în alegerea de a profesa ca preot este alegerea preotesei, care va fi trup și suflet în activitatea preotului.
  2. Preoția contemporană are la bază îndemnul Sf. Ap. Pavel ,, Tuturor toate le-am făcut”
  3. Liniștea parohiei este bazată și susținută de liniștea familiei preotului care o păstorește.

La finalul ședinței, s-au adresat mulţumiri și felicitări părintelui coslujitor, Neștian Andrei Adi, pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”

Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, luni, 18 decembrie, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din satul Măriței, comuna Dărmănești, Protopopiatul Rădăuți.

Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Acatistul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru. Meditația intitulată „Preotul contemporan în fața problemelor personale: familie, locuință, bătrânețe, pensionare etc.”, a fost susținută de către Părintele Paroh Bucșă Ștefan.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

După cum este cunoscut, preotul este considerat, potrivit slujirii sale, ca fiind continuatorul întreitei slujiri a Mântuitorului Hristos: slujirea învăţătorească, sfinţitoare sau arhierească şi cea împărătească sau conducătoare. Un rol determinant îl are astăzi si familia preotului ortodox. Alegerea slujirii a două altare, cel al micii familii unde preotul este şi soţ şi tată, şi cel al Bisericii unde preotul este părinte, îndrumător şi mijlocitor către Dumnezeu pentru sine, pentru propria familie, pentru toţi fiii şi fiicele din parohia lui, pentru toată lumea, necesită dublă responsabilitate, jertfelnicie şi mult curaj de a fi stâlp de lumină în timpuri întunecate.

  1. Familia preotului:

Sf. Apostol Pavel, care cere ca preotul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, treaz, întreg la minte, cuviincios, primitor de oaspeți, îndemânatic a învăța pe alții, nebețiv, nedeprins să bată, necertăreț, neiubitor de argint, bun chivernisitor al casei lui, căci dacă cineva a sa casă nu știe să și-o rânduiască, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? (I Tim 3, 2-5).

  1. Casa preotului:

Conform proverbului Casa preotului este o casă cu pereți de sticlă, casa preotului trebuie să fie „pârga parohiei, pârga Bisericii, început şi model de casă creştină, de comunitate creştină, de obşte credincioasă, de viaţă religioasă-morală”; familia preotului este prima sa carte de vizită care contribuie decisiv în activitatea pastorală.

  1. Soția preotului:

O soţie credincioasă, plină de înţelepciune şi bunătate, conştientă de sfinţenia şi răspunderea preoţiei, de îndatoririle ei mari şi sacre va fi sprijin, va fi îndemn, va fi mîngîiere şi model femeilor din parohie şi societate. Soția preotului trebuie să aibă o credință și dragoste puternică, să fie deschisă spre a „purta cu ușurință și spre folos duhovnicesc un dialog înalt, nu atât intelectual sau științific, cât mai ales din suflet, cu fiecare dintre păstoriți, fie că este vorba despre intelectuali sau despre enoriași simpli”

  1. Copii preotului:

Ca mamă şi cel dintîi educator, alături de soţul ei, maica preoteasă trebuie să facă din copii oameni de caracter,stapîni pe ei înşişi, hotărîţi, în stare să-şi organizeze viaţa, să-şi dirijeze faptele, să fie proprii făuritori ai fericirii lor şi a altora, capabili să-şi iubească credinţa şi să o apere.

  1. Batranetea , Pensionarea, Boala:

Bătrânețea pensionarea si boala cu neputintele ei reprezintă etape inevitabile în viața noastră. În aceste momente, putem simți adesea o pierdere de identitate și scop. Trecerea timpului și îmbătrânirea sunt parte a firii umane și nu ocolesc nici pe preot. Boala este o realitate cu care fiecare dintre noi se poate confrunta într-un moment sau altul al vieții. Preoția nu ne protejează de suferință sau de afecțiuni fizice.

În cadrul discuțiilor s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

– Familia preotului este prima cartea de vizită în pastorația preotului;

– Pastorația preotului este unul dintre motivele de apsență din viața de familie ;

– Bătrânețea este o veșnică nemulțumire.

Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui Bucșă Ștefan – parohul Bisericii din Măriței – pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.

Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”

În data de 14 Decembrie 2023, la Parohia Sfânta Treime din satul Siret, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu a urmat meditația cu titlul: Preotul contemporan în fața problemelor personale: familie, locuință, bătrânețe, pensionare etc.” și a fost susținută de către Părintele Hapenciuc Lucian – Ștefan, parohul bisericii „Sfânta Treime” din Siret.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Preotul contemporan se confruntă cu problemele necunoscute slujitorilor de 30 de ani în urmă cu ar fi ELGBT, jocurile de noroc la tot pasul, drogurile, telefoanele mobile și calculatoarele cu tot felul de capcane pentru tineri dar și pentru vârstnici, teribilismele de tot felul, video chat-uri, unele inspirate din social-media care duc la comportamente deviante, chiar și de nu puține ori la sinucidere.

Dacă o sută și cevaa de ani în urmă eraam aproape o turmă și un păstor, din păcate astăzi avem diferite caategorii de cetățeni care din punct de vedere religios i-am putea împărți  în patru categorii:

  1. Credincioșii care participă permanent la slujbele bisericești și se implică în acțiuni la solicitarea preotului;
  2. Credincioșii care participă ocazional la slujbe și se implică mai discret în viața parohială;
  3. Credincioșii situași la marginea vieții bisericești, aceștia participând la sfintele slujbe doar la Paști și la Crăciun solicitând doar servicii stricte (botez, cununie, înmormântare).
  4. O categorie, din fericire, după statistici, mică, a ateilor, indiferenților, a cugetărilor liberi care refuză orice relaționare cu preotul.

Pentru rezolvarea acestor probleme, profesorul de teologie Viorel Sava în lucrarea „Parohia-factor și model de unitate într-o lume divizată”, în capitolul „Soluții și oportunități” spune: „ 1. Grija să-și cunoască bine enoriașii; 2. Grija de a zidi în rândul enoriașilor conștiința apartenenței la comunitatea parohială; 3. Adaptarea metodelor și mijloacelor pastorale la situația concretă a parohiei contemporane; 4. Concentrarea preotului pe slujirea liturgică, în special a Sfintei Liturghii”.

Întâlnirea cercului s-a finalizat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Hapenciuc Lucian – Ștefan pentru găzduire și alcătuirea meditației, precum și celorlalți preoți participanți la cerc. 

 

Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” 

În data de 12 decembrie 2023, la Parohia ,,Sfântul Ioan Botezătorul – Sucevița” din comuna Sucevița,Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Molea Traian, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.

Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:

Preoții se pot confrunta cu diverse probleme în cadrul parohiilor lor, iar abordarea acestora poate necesita o gamă variată de abilități și resurse. Desfățurând activitatea în asemenea împrejurări sau și mai delicate din punct de vedere pastoral preotul contemporan este soț, tată și bunic, deci familist.

  1. Familia Preotului este mereu în atenției întregii comunități. Ea poate zidi sufletește foarte mult, poate reda societății actuale secularizate, percepția a ceea ce înseamnă o familie creștină, cum la fel poate distruge enorm sufletește pe enoriași, dacă se constituie într-un exemplu negativ.
  2. Boala și suferința nu ocolește nici pe preot și nici familia sa. Boala creează o oportunitate de apropiere de Dumnezeu, fiind răgazul dat de Creator pentru a ne întoarce privirea înapoi spre cer. Suferința este îngăduită unora pentru a se izbăvi de păcate iar altora pentru a se întări în credință.
  3. Bătrânețe – fiecare preot își pregătește pregătește modul de a-și trăi propria bătrânețe pe parcursul vieții. În acest sens bătrânețea crește împreună cu noi, iar calitatea bătrâneții noastre va depinde mai ales de capacitatea noastră de a-i culege sensul și valoarea atât pe planul pur uman cât și pe planul credinței.
  4. Locuința– pastorația preotului eset direct proporțională cu distanța dintre locuința lui și parohia pe care o păstorește. Acesta trebuie să fie cât mai aproape sau chiar în mijlocul comunității. Credincioșii din punct de vedere spiritual sunt asemenea unor copii aflați în procesul de creștere. Dacă părintele nu este lângă copil acesta va avea de suferit o suită de lipsuri de principii și valori morale.

Discuțiile care au urmat, pe marginea subiectului tratat, au fost dirijate de părintele coordonator Traian Molea, secondat de preot misionar protopopesc George Mironescu. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. De urmat îndemnul IPS Irineu de la Alba Iulia ,,Preotul este Evanghelia care trece pe cale”;
  2. Iubirea și credința sunt nelipsite în familia preotului;
  3. Familia preotului este cartea de vizită în pastorația preotului;
  4. Pastorația parohiei este un motiv de absență al preotului din viața de familie.
  5. Pentru o pastorație benefică este nevoie de a păstra o relație de prietenie cu cântărețul, pentru a nu rămâne fără cântăreț, iar acesta o bună relație cu credincioșii.

Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Molea Traian– gazda ședinței de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Sucevița și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.

 

Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”

În data de decembrie 2023, la Parohia Arhangheli Mihail și Gavriil Sadău, comuna Brodina , Protopopiatul Rădăuți, preot conferențiar Iosif Mircea Andronic, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.

După săvârșirea Acatistului Sfintei Mucenițe Varvara, părintele coslujitor a susținut meditația cu titlul: „Preotul contemporan în fața problemelor personale: familie, locuință, bătrânețe, pensionare etc.”.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Preotul contemporan, asemenea oricărei persoane, se confruntă cu o serie de provocări și probleme personale în contextul unei lumi în continuă schimbare. În ciuda rolului lor spiritual și dedicării față de comunitate, preoții nu sunt imuni la tulburările personale. De aceea, gestionarea acestor probleme reprezintă o abilitate esențială pentru un slujitor religios modern. Unul dintre aspectele cu care preotul contemporan se poate confrunta este  echilibrul între responsabilitățile profesionale și cele personale.

Preoții se pot confrunta cu diverse probleme în cadrul parohiilor lor, iar abordarea acestora poate necesita o gamă variată de abilități și resurse. Iată câteva exemple de probleme cu care se pot confrunta preoții:

  1. Conflict interpersonal:

Conflictul interpersonal în viața preotului contemporan poate fi o realitate complicată și sensibilă. Deși rolul său implică promovarea armoniei și a înțelegerii, preoții nu sunt imuni la dinamica complexă a relațiilor umane și la provocările conflictelor interpersonale.

  1. Empatie și suferință:

Oamenii se adresează preoților în momente dificile ale vieții, cum ar fi pierderea unei persoane dragi sau depresia. Preoții trebuie să fie pregătiți să ofere sprijin spiritual și să slujească cu compasiune. Unul dintre factorii care pot contribui la suferința preotului este povara slujirii constante împletită cu indatoririle  administrative din parohie dar și a problemelor familiale. Responsabilitățile spirituale și emoționale asumate în cadrul comunității pot genera stres cronic și epuizare

  1. Gestioanrea resurselor financiare:

Parohiile au nevoie de gestionare eficientă a resurselor financiare pentru a asigura susținerea activităților religioase și sociale. Preoții pot fi implicați în strângerea de fonduri și administrarea bugetului parohiei. Gestionarea resurselor financiare în cadrul slujirii preotului contemporan devine nu doar o abilitate administrativă, ci și o reflecție a responsabilității spirituale în administrarea bunurilor materiale ale comunității.

  1. Casa preotului și Familia de acasă:

Expresia “casa preotului este de sticlă” este o metaforă care sugerează că viața și comportamentul unui preot sunt mereu sub observație. Acest lucru se datorează faptului că preoții sunt adesea văzuți ca modele morale în comunitate. Prin urmare, se așteaptă ca ei să trăiască după standardele pe care le predau. Această expresie subliniază importanța integrității și a transparenței în viața unui preot.

  1. Bătrânețea

Reprezintă o etapă a vieții care aduce cu sine provocări specifice pentru preotul contemporan. În această perioadă, preotul poate reflecta asupra propriei vieți, să-și evalueze slujirea și să se adapteze la noile nevoi și dinamici ale bătrâneții. Bătrânețea, pentru preotul contemporan poate fi văzută ca o continuare a slujirii și a învățăturii, aducând cu sine o profundizare a înțelegerii spirituale și oportunități pentru a-și lăsa amprenta asupra generațiilor viitoare.

  1. Pensionarea:

Pensionarea preotului contemporan reprezintă o tranziție semnificativă în viața sa și în slujirea bisericii. Această perioadă implică anumite aspecte care necesită planificare și adaptare. Iată câteva considerații legate de pensionarea preotului. Pensionarea preotului contemporan este un moment de tranziție în care el poate privi înapoi cu recunoștință la slujirea sa și să se pregătească pentru noi aspecte ale vieții personale și spirituale. Planificarea atentă și deschiderea către noile oportunități pot face ca această perioadă să fie plină de semnificație și împlinire.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  • Posibilitatea preotului de a avea un alt loc de muncă este un factor negativ deoarece îl distrage de la misiunea și pregătirea sa de sacerdot;
  • Naveta preotului este un alt factor negativ al pastorației benefice într-o pastorație;
  • Problemele în pastorația preoților sunt nenumărate, însă gestionarea lor este cheia succesului.

Cercul s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate părintelui Andronic Iosif Mircea pentru prezentarea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.

 

                                                                                    A consemnat,
Misionar Protopopesc
Diacon Petrașuc Ioan-Alexandru