Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna decembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral Nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel, s-a desfășurat joi, 17 Decembrie 2022, la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Municipiul Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Isihasmul – o alternativă necesară în fața secularizării”, care a fost susținută de către Părintele Paroh Vîrtea Neculai.
Meditația părintelui a fost structurată pe șase părți: Precizări semantice, Direcții ale Mișcării isihaste, Isihasmul ca mișcare spirituală providențială, Teologia rugăciunii isihaste, Isihasmul în contextul secularizat al începutului de secol XXI, Bibliografie selectivă.
Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte:
Termenul isihasm vine din grecescul „isihia” care înseamnă liniște dar o liniște care nu implică neapărat lipsa zgomotului ci dimpotrivă sugerează faptul că în vacarmul lui saeculum adică al lumii, această liniște îi conferă creștinului ortodox pacea ființei în orizontul căreia poate să primească numele lui Dumnezeu.
Termenul de secularizare (din latinescul „saeculum” = lume ca realitate spațio-temporală) care, inițial, a avut un sens juridic semnificând trecerea bunurilor bisericești din proprietatea Bisericii în proprietatea Statului[1], mai târziu, a dobândit un sens cultural pentru a exprima procesul de emancipare a vieții moderne, sub toate aspectele ei: economice, științifice, politice, filosofice etc., de sub tutela autorității Bisericii și a teologiei creștine.
Isihasmul, această teologie experimentală, sintetizată de Sfântul Grigorie Palama în secolul al XIV-lea exprimă, așa după cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae, ,,spiritul cu adevărat religios al Răsăritului care cu doctrina lui despre deosebirea între ființa și lucrările dumnezeiești, nu transformă prin cugetare pe Dumnezeu într-o entitate abstractă, într-un absolut de piatră lipsit de caracterele personale ale iubirii, milei, supărării, mâniei, într-un Dumnezeu care nu mai poate fi subiect ce primește rugăciunile, ci doar obiect de speculație fadă”[2].
Considerat „inima Ortodoxiei” după cum îl numea Nichifor Crainic[3], isihasmul este deodată cu creștinismul și de-a lungul istoriei Bisericii a avut două orientări: isihasmul sinaitic[4] și isihasmul athonit[5]. Cele două direcții nu se contrazic ci sunt de fapt complementare și ele țin de structura spirituală a fiecărei persoane. Unii pot fi înclinați mai mult spre contemplație alții mai mult spre acțiune practică.
Așa cum vedem și constatăm, începutul de secol XXI vine cu provocări fară precedent în istoria umanității. Duhul secular a pătruns destul de adânc și la noi, la români, odată cu migrația acestora în Occidentul profund marcat de fenomenul secularizării. Românii noștri, altădată foarte sensibili la chemarea Bisericii Ortodoxe strămoșești, interferează azi cu noile ideologii și concepții de viață care sunt fie ecumenist-sincretiste fie sunt atee, agnostice sau seculare. Pe de altă parte, vocea profetică a Bisericii, intimidată parcă, e prea slabă, fiind acoperită de vacarmul secular. Agenda politică a lumii de azi este de departe una antihristică care exacerbează rolul rațiunii, dar nu al rațiunii sau minții coborâte în inimă ci al unei rațiuni autonome și autosuficiente inspirate de duhuri demonice. Căci numai o astfel de minte posedată de duhul cel rău poate considera sodomia ca alternativă la familia tradițională, euthanasia ca o cale de izbăvire, avortul ca fiind doar eliminarea unui produs de concepție, transumanismul ca o cale a dobândirii veșniciei și toate păcatele posibile ca fiind doar manifestări ale diversității. Se încearcă cu obstinație doborârea tuturor paradigmelor creștine și înlocuirea acestora cu altele.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Creștinul ortodox isihast, (accentuăm faptul că numai un ortodox poate fi isihast), trebuie să aibă preocuparea permanentă de a-și purifica mintea de imagini pe care relația cu lumea i le-a lăsat imprimate în ea, adică de toate amintirile neduhovnicești. De aceea, rugăciunea isihastului nu poate fi o rugăciune afectivă, sentimentalistă sau spontan afectivă ci o rugăciune ce implică o serioasă rigoare spirituală.
- Rugăciunea minții nu este asemeni unei mantre orientale care urmărește aneantizarea persoanei umane ci dimpotrivă pune un mare accent pe importanța „numelui lui Iisus” și prin aceasta ea este o rugăciune cât se poate de personalistă. Numele pe planul vieții spirituale are aceeași semnificație pe care o are codul genetic în planul biologic. În Noul Testament, numele lui Hristos este identic cu Dumnezeirea Lui, este de fapt apropierea maximă a lui Dumnezeu de umanitate (cf. Filipeni II, 6-9). Prin urmare, rostirea permanentă a rugăciunii inimii purificată de patimi ne pune într-o legătură personală și intimă cu Hristos care se află în noi încă de la Botez, în profunzimea lăuntricului nostru ca într-un chivot într-o biserică.
- Ca să rezistăm atacurilor secularismului nu avem altă cale decât să ne întoarcem la Hristos. Prin rugăciunea isihastă nu avem decât să-L descoperim iarăși, făcând din ființa noastră o Biserică, în care mintea este preotul care aduce jertfa cea curată a gândurilor pe altarul inimii, altar unde se află Hristos care ne-a izbăvit pe noi din moarte și de aceea cu atât mai mult trebuie să avem încredințarea că ne va izbăvi și de toate vitregiile antihristice ale lumii de azi.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului, secondat de părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În urma discuțiilor, s-au propus spre realizare următoarele aspecte: practicarea cât mai deasă a rugăciunii inimii, rugăciune care este numită și liturghia interioară a creștinului și este în strânsă legătură cuLiturghia Bisericii, în ea cuprinzându-se întreaga Teologie creștin-ortodoxă; isihasmul este un rod al lucrării lui Dumnezeu care-l pregătește pe cel care îl practică pentru experiența Crucii, adică a stării de jertfă.
Întâlnirea s-a încheiat cu mulțumiri și aprecieri adresate părintelui Neculai Vîrtea pentru alcătuirea și susținerea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Lupaștean – Barfă Bogdan, s-au reunit în ședință de cerc, luni, 19 Decembrie 2022, la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva, păstorită de către Părintele Chioarță Sergiu, din orașul Solca, Protopopiatul Rădăuți.
Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit Acatistul rânduit dinainte, al Sfântului Ignatie Teoforul, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar meditația intitulată „Isihasmul – o alternativă necesară în fața secularizării”, a fost susținută de către părintele paroh de la parohia sus-menționată.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Etimologia termenului de „secularizare” provine din latină. Rădăcina cuvântului „saeculum”, înseamnă ori „în vecii vecilor”, „un timp îndelungat”, ori „lumea aceasta ca opusă lumii lui Dumnezeu”. În evul mediu s-a optat pentru înţelesul de „lumea aceasta”, cu un caracter mai neutru, nemaiînsemnând lumea aflată sub stăpânirea Satanei. În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea, prin secularizare se înţelegea transferul de terenuri de sub control bisericesc sub control civil. De
asemenea, el s-a extins presupunând trecerea averilor bisericeşti sub controlul
statului sau al civililor[6].
Din punct de vedere duhovnicesc, duhul secularizării nu este nou, însă el se exprimă intens atunci când omul nu mai înțelege necesitatea rugăciunii sau a comuniunii cu Dumnezeu. Se cuvine să precizăm că secularizarea a început încă din momentul căderii omului în păcat. Adam prezintă primul comportament secularizat: el s-a comportat, în lumea creată de Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu nu îl vedea, ca și cum Dumnezeu era absent. Noi îl imităm adesea pe Adam cel vechi în sensul că avem dificultăți în a înțelege că Dumnezeu ne vede, că El este prezent nu doar în cer, ci și lângă noi[7]. De aici, putem afirma că există și o secularizare personală.
Remediul împotriva secularizării îl reprezintă rugăciune mai multă, întoarcere la Sfinţii Părinţi, la scrierile lor şi o comuniune mai intensă. A duce viața pe care au dus-o sfinții: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”, (Marcu 12, 30). Inima toată trebuie sfințită, altfel se face izvor de patimi cugetul tot trebuie sfințit, altfel se face izvor de gânduri păcătoase; așa ajungem la isihasm – rugăciunea inimii, rugăciunea minții[8].
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Isihasmul e mai mult decât o alternativă necesară, este antidotul împotriva secularizării. Toti cei care se luptă pentru liniștire, care duc un efort duhovnicesc pentru pacea sufletească, pot fi numiti isihasti.
Ce trebuie făcut în contextul secularizării? Mai întâi să afirmăm credința în Dumnezeu și să participăm la viața Bisericii. Cum trebuie orientate eforturile noastre? Trebuie să intensificăm viața spirituală a comunităților creștine. E important să aparținem unei comunități, nu e de ajuns să ne rugăm singuri acasă, chiar dacă și această rugăciune e importantă. Apoi să intensificăm viața religioasă în cadrul familiei dar și a vieții duhovnicești personale. Așadar, trei câmpuri de luptă: personal, familial, comunitar.
- Isihast nu e cel care a ajuns la liniște, ci cel care luptă, care face efortul de a se liniști, urmând un program de viață duhovnicească actuală: să meargă duminica și în zilele de sărbătoare la biserică; să spună rugăciunile de dimineață și de seară și rugăciunile din timpul mesei; să citească în fiecare zi două capitole din Noul Testament; să-și păzească mintea prin rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, rugăciune pe care o folosesc în special călugării, dar care poate fi folosită de toți credincioșii; să țină post în zilele de post.
- Spre deosebire de lumea greacă de exemplu, avem și un isihasm românesc, reprezentat de marii duhovnici ai noștri. Noi, românii nu rezonăm cu sistemele grecești complicate – cuvintele frumoase dar greoaie; noi ne liniștim după programul părintelui Cleopa, după cel al părintelui Teofil Părăian, al părintelui Paisie de la Neamț și a celorlalți luminători ai Bisericii drept-măritoare.
Dicuțiile au fost dirijate de către părintele coordonator Bogdan Lupaștean dimpreună cu părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În cadrul acestora, s-au evidențiat câteva aspecte care fac referire la modul practicării isihasmului în vremurile actuale.
Încheierea ședinței s-a făcut cu tradiționalele aprecieri și mulțumiri adresate părintelui Sergiu Chioarță, pentru găzduirea evenimentului și pentru alcătuirea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”
În data de 12 Decembrie 2022, la Parohia Sfântul Nicolae din localitatea Pădureni – Siret, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.
După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Isihasmul – o alternativă necesară în fața secularizării”, care a fost alcătuită de către Părintele Pintea Sergiu, de la parohia menționată mai sus.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Principala problemă cu care se confruntă astăzi lumea este secularizarea, sinonimă cu noțiunile de desacralizare, descreștinare și laicizare. Omul modern nu mai are nevoie de Hristos în viața sa, aflându-se într-o continuă căutare de metode și mijloace pentru dobândirea autonomiei. De altfel, părintele profesor Dumitru Popescu constată că ,,marea problemă pe care secularizarea o ridică în fața creștinismului constă în tendința lui de a orienta pe om mai mult față de lumea de aici, decât față de lumea spirituală”[9].
Viața Bisericii este și ea afectată de anumite aspecte ale secularizării. Accentuarea unui antropocentrism autosuficient a condus la eliminarea lui Dumnezeu din viața omului și la acordarea unei importanțe excesive rațiunii umane. Potrivit noilor descoperiri în plan științific, omul este capabil, prin intermediul propriului intelect, de autovindecare, autocunoaștere și autoevoluție, deci de automântuire[10].
Astăzi, secularismul, ca proces în schimbarea relației dintre religie și societatea modernă, afectează inclusiv viața Bisericii și pe credincioșii săi. Ni se propune o antropologie axată aproape în exclusivitate pe importanța trupului, întrucât acesta poate fi ușor de manipulat, aplecat fiind, prin natura sa, către patimi. Referitor la această problematică, dr. Violeta Barbu, coordonator al Centrului de Antropologie Juridică al Institutului de Istorie Nicolae Iorga din București, afirmă următoarele: ,,Reflexul oricărei puteri lumești acționează în sensul slăbirii capacității eului nostru de a se lega de un Tu care l-a creat, reducând dorințele pe care Creatorul le-a sădit în fiecare persoană, dorința de bine, de frumos, de adevăr, de frumusețe, de iubire. Anularea progresivă a subiectului are drept consecință centralitatea corpului, pe care cultura majoritară poate să îl exalte și să îl manipuleze, supunându-l și omologându-l după propriile ei modele și mode culturale. Dar procesul alienării merge și mai departe în postmodernitate. Aceasta nu mai opune sufletul trupului, ci, în chip mai subtil, îi opune omul propriului său corp. În această dedublare, corpul se detașează de om, se transforma într-un obiect care poate fi plasmat, reificat, comercializat”[11].
În acest context în care efectele secularizării lipsite de moralitate se resimt din ce în ce mai mult, este absolut necesară cunoașterea teologiei vieții și misiunii Sfinților Părinți. Doar printr-o înțelegere cât mai corectă a credinței ortodoxe și a asumării într-un mod cât mai responsabil a acesteia pot fi posibile recunoașterea și respingerea a ceea ce este fals, neautentic. Propriile noastre experiențe reprezintă pentru fiecare dintre noi un adevăr de neclintit, cu atât mai autentic cu cat la baza acestuia stau experiențele mistice și personale ale Sfinților Părinți, ale relației lor cu Dumnezeu cel Transcendent.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Omul se află într-o permanentă căutare și descoperire a sinelui, întrucât, acest sine este după chipul și asemănarea Creatorului, deci, el reflecta atât originile, cât și scopul vieții pământești. Însăși viața aceasta și întreaga creație, precum și setea de cunoaștere, căutarea sub toate aspectele ei și dorința de desăvârșire reprezintă trepte ale urcușului spiritual către atingerea scopului suprem: îndumnezeirea.
- Scopul Bisericii este acela de a călăuzi omenirea spre îndumnezeire, de altfel acesta reprezentând și scopul creației. Prin pătrunderea secularismului în viața Bisericii se pierde obiectivul principal al acesteia, după cum afirmă mitropolitul Hierotheos Vlachos: ,,Secularismul în Biserică se raportează direct la pierderea adevăratului obiectiv al Bisericii. […] O biserică care nu îl vindecă pe om, ci se ocupă cu alte probleme, este o Biserica secularizată”[12].
- Spiritualitatea ortodoxă nu cere omului, prin practicarea isihasmului, renunțarea la conștiința propriului eu, ci îl îndeamnă la descoperirea lui Hristos în interiorul său, pe Hristos pe Care L-a primit mai înainte prin Sfintele Taine. Experiența trăită de Sfântul Apostol Pavel reprezintă o confirmare a acestui fapt: ,,Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (cf. Galateni 2, 20).
Întâlnirea cercului pastoral-misionar s-a finalizat cu mulțumiri adresate părinților participanți dar și cu felicitări aduse părintelui Sergiu Pintea pentru întocmirea deosebită a referatului și pentru organizarea ședinței.
Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”
În data de 20 Decembrie 2022, la Parohia Nașterea Maicii Domnului din comuna Costișa, păstorită de către Părintele Prelipcean Petru din Protopopiatul Rădăuți, s-a ținut ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.
Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, apoi a urmat meditația intitulată „Actul medical al inseminării in vitro – păcat sau șansă a nașterii de prunci?” și a fost susținută de către părintele Petru Prelipcean.
Din cadrul meditației, cităm următoarele aspecte:
Infertilitatea a fost mereu o provocare pentru oamenii de știință care au încercat să găsească unele metode pentru a veni în ajutorul pacientului, pentru a-i oferi ceea ce el nu-și poate împlini în mod natural. Ei, însă, au neglijat aspectul moral al acestor metode și, inevitabil, s-a ajuns la o manipulare a celulelor și a embrionilor, lucru care ridică grave probleme etice. Infertilitatea este o problemă în creștere în rândul familiilor din România iar o alternativă folosită de cupluri pentru a aduce pe lume copii este fertilizarea in vitro; știința a evoluat foarte mult în acest domeniu, iar odată cu știința a crescut și numărul anomaliilor.
Ce este fertilizarea in vitro? „Fertilizarea in vitro (FIV) este o componentă a Reproducerii Umane Asistate Medical și reprezintă un proces prin care spermatozoidul bărbatului fecundează ovulul femeii în laborator. Acolo se formează embrionul care este transferat în uterul mamei, în general la 72 ore de la concepție. Fertilizarea nu intervine în complexul genetic al copilului, astfel că între fătul creat in vitro și fătul procreat natural nu apar deosebiri ale dezvoltării. Atunci când toate celelalte metode de concepție nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima soluție pentru femeia sterilă sau bărbatul steril”,(https://ro.wikipedia.org/wiki/Fertilizare_in_vitro).
Actul medical al fertilizării in vitro este un subiect sensibil și care ridică mari probleme de bioetică și morală creștină: avort, malahie, adulter, incest. De aceea, FIV nu poate fi acceptată decât doar atunci când sunt epuizate toate posibilitățile, cum ar fi tratamente medicale, adopție sau slujire prin îngrijirea altor copii.
Fiind un subiect controversat, Comisia de Bioetică din cadrul Patriarhiei Române a întocmit un document privind fertilizarea in vitro, dar acesta nu a fost încă aprobat de Sfântul Sinod pentru a fi considerat punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române. Sunt însă voci importante din Sfântul Sinod și din Comisia de Bioetică care și-au exprimat public punctul de vedere[13].
Discuțiile au fost dirijate de către Părintele Misionar Protopopesc Ilie Molea. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Tehnologia FIV nu este o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani. Nu mai puţin, adopţia copiilor orfani sau abandonaţi, sau implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală, pot fi alternative binecuvântate de Dumnezeu[14].
- Potrivit Părintelui Vasile Răducă, membru al Comisiei de Bioetică din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, prin metoda fertilizării in vitro, „organismul este supus unor eforturi suplimentare care sunt riscante pentru femeie şi sunt constate pe termen mediu şi lung. Se produce un număr de ovocite care se recoltează şi se procedează la fertilizarea ovocitelor şi introducerea lor în uterul femeii. Pentru noi, din momentul unirii celor două materii avem de a face cu o fiinţă vie, iar selectarea unuia sau a doi embrioni înseamnă uciderea unei fiinţe vii[15]”. Prin urmare, Biserica nu încurajează această practică, ci recomandă înfierea de copii şi angajarea cuplului familial în iubirea Bisericii.
- În calitate de duhovnic, preotul este dator să ofere anumite soluții familiilor care nu pot avea copii, cum ar fi: în primul rând, să lepede păcatul și să se unească cu Dumnezeu prin rugăciune, pentru că „la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (Luca I, 37); în al doilea rând, să aibă un stil de viață conform cu morala și învățătura Bisericii; se pot înscrie într-un program de adopție – sunt destui copii care pot fi înfiați și această soluție nu este păcat ci este chiar o faptă bună; apoi, implicarea soților fără copii în programe de asistență maternală; etc.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu felicitări la adresa părintelui Petru Prelipcean pentru alcătuirea consistentă a meditației (scrisă în totalitate de mână) și cu mulțumiri adresate tuturor celorlalți preoți care alcătuiesc cercul pastoral Daniil Sihastrul.
Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 13 Decembrie 2022, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din comuna Bilca, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Hojbotă Cristel, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, s-a desfășurat meditația cu titlul: „Isihasmul – o alternativă necesară în fața secularizării” și a fost susținută de către Părintele Hojbotă de la parohia sus-menționată.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
„Maladia secularizării reduce idealurile umane la orizontul vieții pământești”, afirma Părintele Ioan Bizău în opera Viața în Hristos și Maladia secularizării. Din acest context, putem afirma că preocupările majore ale omului modern privesc doar bunurile economice, satisfacerea intereselor materiale pentru a-și asigura mijloacele de trai, confortul personal, satisfacerea plăcerilor spre a fi în general un om bine hrănit și îmbrăcat, la zi cu toată informația, dependent de consum. Curentul existent țintește autonomia persoanei în raport cu Divinitatea, în care obiectivitatea științei este absolutizată și care relevă un om indiferent atât în ceea ce privește existența lui Dumnezeu, cât și în ceea ce privește principiile de viață creștine.
Ființa secularizată este marcată de neputința de a simți cu adevărat prezența și iubirea lui Dumnezeu în viața ei; din această cauză consideră că sacrul este un obstacol în calea afirmării și de aceea se simte împlinit când îl alungă. Rezultatul nociv este faptul că un astfel de om nu se mai roagă, neglijează viața liturgică ajungând astfel dezinteresat de sfințenia care l-ar putea lega de transcendent.
De o bună bucată de vreme, această maladie a infectat și spațiul ortodox, astfel putem sesiza „preponderența preocupărilor ce vizează mai ales zestrea materială… indiferența fată de obligațiile misionare, catehetice, ce aparțin vocației însăși a Bisericii, identificarea credinței ortodoxe cu folclorul și cu obiceiurile strămoșești… separarea gândirii academice spre viața spirituală a Bisericii” (Pr. Ioan Bizău, op. cit). Acest trend este pe cât de confortabil pe atât de nociv pentru devenirea Trupului mistic al lui Hristos. De asemenea „fala liturgică și autoritatea ierarhică sunt caracteristice tradiției ortodoxe, însă nu pot fi idolatrizate și nu reprezintă ele singure esența ortodoxiei. Aceste accente ale specificității nu pot înlocui nici rigoarea ascetică, nici experiența sacramentală și nici viziunea profetică fără de care ortodoxia riscă să fie o ideologie” (Pr. Ioan B., op. cit).
Apropierea de isihasm reprezintă o mergere spre centru, tradiția isihastă fiind centrală în Ortodoxie. Alegem isihasmul ca pe un nou model de trăire creștină. Viețuirea isihastă urmărește dobândirea nepătimirii. Sfântul Grigorie Palama clarifică: „nepătimirea nu este omorârea părții pătimitoare, ci mutarea ei de la cele rele la cele bune; nepătimitor este cel ce și-a supus partea irascibilă și partea poftitoare parții cunoscătoare și raționale a sufletului” (Scrieri 2).
Isihasmul ca alternativă a unei lumi departe de Dumnezeu ne descoperă scopul adevărat al vieții. Viața, ca model de trăire isihastă, nu este doar pentru cei retrași din lume, ci este posibilă și pentru cei din lumea invadată de erezia secularismului, anti-creștină. În acest sens se recomandă înălțarea omului spre Dumnezeu prin rugăciunea făcută în isihie, adică în pace sau liniște interioară. Aceasta fiind o practică destul de veche, ce consta în repetarea neîncetată a Numelui Divin, cu mintea coborâtă în inimă, care a avut ca rezultat, contemplarea luminii taborice.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Unei civilizații secularizate trebuie să i se răspundă cu o viață creștină autentică, deopotrivă ascetică și sacramentală, capabilă să asimileze experiențele pozitive ale culturii moderne și să elimine deviațiile. Expresia „Ceea ce este sufletul în trup, aceia sunt creștinii în lume”, țintește întocmai calitatea creștinilor de a fi responsabili pentru destinul lumii, adică de a avea capacitatea de a contribui la redescoperirea rădăcinilor spirituale.
- Tradiția ortodoxă a Răsăritului care s-a păstrat de-a lungul veacurilor impune creștinului trăirea și viețuirea în și pentru Dumnezeu. Această orientare de viață creștină spre Dumnezeu o va experimenta isihasmul, care va duce la îndumnezeirea omului în Duhul Sfânt și reprezintă prin urmare o alternativă necesară în fața secularizări.
- În contextul lumii actuale în care efectele secularizării lipsite de moralitate se resimt din ce în ce mai mult, este absolut necesară cunoașterea vieții și a învățăturilor Sfinților Părinți, ale relației lor cu Dumnezeul cel transcendent, dar și prin reîntărirea tezaurului liturgic, canonic și dogmatic în gândirea combaterii desacralizării vieții creștine. Astfel exemplul personal al clericilor, monahilor, dar și al mirenilor de rând, în ceea ce privește trăirea conștientă a unei vieți în Hristos după modelul patristic, poate reprezenta cea mai rodnică metodă de misiune printre cei ce se află încă în căutarea rostului în lume și a căii celei adevărate.
Cercul s-a încheiat cu mulțumiri și felicitări adresate gazdei pentru organizare și alcătuirea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare.
A consemnat, Arhid. George Mironescu
[1] Cu această conotație juridică, noțiunea de secularizare s-a folosit în timpul Revoluției franceze (1789) în perioada lui Napoleon, când au fost confiscate bunurile Bisericii iar la noi, românii, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române Unite, care a semnat decretul de ,,secularizare a averilor mănăstirești”, adică de trecere a lor în proprietatea puterii seculare (n.a.).
[2] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Viața și învățăturile Sfântului Grigore Palama, București, 1993, p. 5.
[3] Sfințenia: împlinirea umanului, Iași, 1993, p. 144.
[4] Apărut la Manastirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, fondată în 527 de împăratul Justinian, punea accentul pe primatul logosului asupra faptei concrete. De aici întrebarea: Cum să gândesc corect ca să pot acționa corect?
[5] Apărut mai târziu și mult mai răspândit, accentul cădea pe latura practică: Dacă voi acționa după poruncile lui Dumnezeu voi ajunge să și gândesc corect!
[6] Vezi Mircea Mandache, Procesul de secularizare şi modernizarea societăţii europene (https://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.1-2-1999/MIRCEA%20%20MANDACHE%20art3.pdf).
[7] Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Monahismul între idealul sfințeniei și ispita secularizării – Misiunea mănăstirilor azi (Monahismul între idealul sfințeniei și ispita secularizării – Misiunea mănăstirilor azi – Basilica.ro).
[8] Preafericitul Părinte DANIEL, Secularizarea şi remediul acesteia (https://basilica.ro/patriarhul-daniel-a-vorbit-la-sinaxa-monahala-a-arhiepiscopiei-bucurestilor-despre-remediul-impotriva-secularizarii/).
[9] Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Teologie și cultură, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, p.66.
[10] Despre rolul Bisericii ca Instituție divină și combaterea secularizării, vezi studiul Lorelei Tudor: Misiunea Bisericii Ortodoxe în contextul disputei isihaste și în contemporaneitate, (http://fto.ro/altarul-reintregirii/wp-content/uploads/2018/07/2015_2_24.-Tudor-267-278.pdf).
[11] Dr. Barbu Violeta, Biserica și provocările secularismului: corpul și etica lui, în „Revista Dialog Teologic”, nr. 27/2011, p.13.
[12] Hierotheos Vlachos, Secularismul în Biserică, o falsificare a Duhului Adevărat și calea către eșec și deznădejde,http://www.cuvantulortodox.ro/2010/12/10/mitropolitul-hierotheos-vlachosdespre-cel-mai-grav-pericol-secularismul-in-biserica-ca-falsificarea-duhului-adevarat/.
[13] „Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil – prin tot felul de mijloace şi prin prunc-ucidere – se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată. Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă[…] Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ. Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, «Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni» precum şi «Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ», adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor. Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de „prunci” în stadiul embrionar, altă formă a aceluaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practice. Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta, IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul ArdealuluiPastorala de Bunavestire 2012 (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/ips-laurentiu-streza-fertilizare-in-vitro/); vezi și Irina Nastasiu, Fertilizarea in vitro, atac împotriva vieţii şi familiei (https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/fertilizarea-vitro-atac-impotriva-vietii-familiei).
[14] IPS Laurenţiu Streza, Pastorala Bunavestire 2012, (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/ips-laurentiu-streza-fertilizare-in-vitro/).
[15] Iubirea egoistă care ucide copii, articol apărul în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, articol de George Aniculoaie, 12 Noiembrie 2014 (https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/iubirea-egoista-care-ucide-copii-96600.html).
