Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sf. Mitropolit Dosoftei”
Întâlnirea pentru luna octombrie a preoților din cercul pastoral nr. 1, „Sf. Mitropolit Dosoftei”, Câmpulung Moldovenesc, cerc coordonat de către preot doctor Macar Ilie, a avut loc în biserica Parohiei „Înălțarea Domnului”, Câmpulung Moldovenesc, marți, 24 octombrie.
Începând cu ora 17, preoții din cercul pastoral au săvârșit slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, sub protia părintelui coordonator de cerc preot doctor Macar Ilie.
În continuare, părintele Nemțan-Nisioiu Ioan, preot paroh al parohiei gazdă, a susținut referatul intitulat „Conlucrarea dintre preot și medic în actul îngrijirii bolnavilor”.
Din cuprinsul referatului cităm următoarele:
„Lumea evoluează, mai ales sub aspect tehnologic, al descoperirilor științifice și al mijloacelor care încearcă să facă viața oamenilor mai ușoară. Se depun eforturi pentru prevenirea bolilor, pentru tratarea celor existente și, în general, pentru prelungirea vieții oamenilor pe acest pământ. Totuși, se constată că foarte mulți oameni sunt bolnavi iar aceasta nu doar în țările slab dezvoltate, ci tocmai în țările moderne, în care medicina cunoaște o dezvoltare deosebită.”
„Lipsa de conlucrare între medicină și credință atrage după sine, cel mai adesea, imposibilitatea vindecării celui bolnav, care este evaluat unilateral, doar din perspectiva individului, nu a unicității ca ființă umană. Industria farmaceutică ne poate da asigurări că orice caz poate fi tratat conform simptomatologiei, cu reale șanse de succes terapeutic, dar pierde din vedere că pe lângă consumatori cronici de pilule suntem întâi oameni, unici prin trăirea destinului propriu și a propriilor boli”
„Înțelegem că prezența preotului în spital este recunoscută și de medicină ca un câștig și ca o necesitate. Pe de altă parte, pentru Biserică prezența preotului în spitale reprezintă o responsabilitate pastorală dar și șansa de a-L vesti pe Dumnezeu, de a face cunoscut oamenilor bunătatea și intervenția lui Dumnezeu pentru vindecarea celor aflați în suferințe de tot felul. Mulți medici înțeleg că nu pot reuși singuri, au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și se bucură că au umde se ruga înainte să-și înceapă activitatea dar se bucură și știind că un preot se roagă pentru ei atunci când își desfășoară activitatea medicală”
După susținerea prelegerii a luat cuvântul Pr. Doctor Macar Ilie, ca cel ce este coordonatorul acestui cerc, felicitând pe părintele referent, și întărind totodată prin nenumărate exemple, importanța conlucrării dintre medicină și preoție, fapt ce ar determina o vindecare mai eficientă atât trupește cât și sufletește.
În continuare au intervenit cu scurte completării părinții, mai întâi actualul slujitor al capelei spitalului iar mai pe urmă fostul slujitor al aceluiași locaș de cult, demonstrând faptul că pe de o parte, o temeinică colaborare dintre preot și medic duce la o înțelegere mai amănunțită a bolii celui suferind pentru a oferi tratamentul cel mai prielnic, iar pe de altă parte lipsa de comunicare și chiar excluderea preotului din spital se concretizează într-un eșec total si pe plan medical dar si pe cel duhovnicesc. Negăsind această simbioză dintre cele două ramuri, nu se poate ajunge la vindecare eficace deoarece, nici medicul nu se arată eficient în slujirea sa, dar nici preotul singur nu mai poate oferi vindecarea trupească asemeni sfinților de odinioară.
Pe final a luat cuvântul Pr. protopop Aurel Goraș mulțumind părintelui pentru referatul elaborat pe care l-a prezentat și totodată preoților pentru intervențiile folositoare datorită exemplelor concrete, prin care s-a evidențiat cu lux de amănunte faptul că omul fiind o ființă dihotomică, nu se poate vindeca doar pe plan trupesc ci este necesară și vindecarea bolilor tainice ale sufletului.
În încheiere părintele paroh a mulțumit tuturor părinților pentru prezență și receptivitate, intonând mai apoi imnul închinat Maicii Domnului „Cuvine-se cu adevărat”.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfinții Români”
În seara zilei de joi, 17 octombrie 2024, Parohia „Sf. Nicolae”, Broșteni I, a găzduit întâlnirea cercului pastoral nr. 2, „Sfinții Români” – Valea Bistriței.
Cu acest prilej, începând cu ora 17, preoții care fac parte din acest cerc pastoral, sub protia părintelui Ungurean Radu, coordonatorul cercului zonal și preot paroh al parohiei Crucea, au săvârșit slujba Aghiezmei și Taina Sfântului Maslu de obște, în biserica parohială.
După rânduiala de rugăciune, părintele paroh de la parohia gazdă, preotul Dolgu Nicolae, a dat citire materialului pregătit pentru acest prilej, intitulat „Sfântul Nectarie din Eghina – binecuvântare și model în îngrijirea bolnavilor”. Pe lângă datele biografice transmise, despre parcursul vieții și creșterii duhovnicești a Sfântului Nectarie, în referat au fost scoase în evidență darurile și virtuțile sale, care s-au manifestat atât în timpul vieții, când a fost foarte blând, milostiv și iertător, dar mai ales după trecerea sa la Domnul, când bunătatea și sfințenia s-au manifestat prin darul facerii de minuni. Astfel, în timpul vieții, „În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast și un mare rugător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândețe și îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creștea duhovnicește pe cei din jurul său și avea întotdeauna pace și bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea și osândirea celor din jurul său. Pentru viața sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe ierarhul Nectarie cu darul tămăduirii celor în suferință. Pentru aceasta mulți bolnavi și săraci alergau la biserica mănăstirii din Eghina (ctitoria sa). Mai ales după primul Război Mondial, numeroși săraci și bolnavi, lipsiți de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc”. După adormirea sa, la 8 noiembrie 2020, lucrarea taumaturgică a continuat, mulți oameni au venit la mormântul său și au mărturisit că au fost tămăduiți de boli, în timp ce alții au spus că sfântul alungase din ei demoni puternici, care îi chinuiau de mai mulți ani. „Trecând mai bine de 20 de ani de la adormire, trupul său s-a aflat în mormânt întreg și nestricat, răspândind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate în biserica mănăstirii, iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni și mărturiile credincioșilor, l-a declarat sfânt, cu zi de venerare 9 noiembrie”.
A luat cuvântul, în continuare, preotul Ungurean Radu, coordonatorul cercului pastoral de pe Valea Bistriței, care l-a felicitat, în numele tuturor, pe părintele paroh pentru materialul alcătuit. Adresându-se credincioșilor prezenți, a spus că cinstirea Sfinților este foarte importantă în viața Bisericii Ortodoxe, pentru că minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi și cinstindu-i pe sfinți îl cinstim de fapt pe Dumnezeu, Izvorul a toată sfințenia, Cel care lucrează prin sfinții Săi, săvârșind minuni, vindecând bolile și chemând pe oameni la trăirea conform voii Sale. Mereu auzim la Sfântul Maslu că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16). Sfântul Nectarie s-a rugat mult în timpul vieții, dar și acum se roagă lui Dumnezeu pentru cei care îi cer ajutorul. Sfântul, fiind mai aproape de Dumnezeu, intervine pentru cei care au nevoie. Faptele au arătat că Sfântul Nectarie vine în ajutorul celor care se roagă cu credință. Astfel, mulți au văzut minunile Sfântului, mai ales vindecări, atunci când medicii nu mai aveau speranță.
Un cuvânt de mulțumire a adresat apoi părintele paroh, Dolgu Nicolai, care a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru faptul că au răspuns invitației de a se ruga împreună. La final, după obicei, credincioșii prezenți au fost miruiți cu untdelemn sfințit la Sfântul Maslu.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sf. Cuv. Daniil Sihastru”
Preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Daniil Sihastru”, s-au întâlnit, pe 17 octombrie 2024, începând cu ora 17, la biserica Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” din Molid. În prima parte a evenimentului, s-a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Acoperământ, sub protia părintelui Ianovici Gheorghe, coordonatorul cercului pastoral zonal.
După rânduiala de rugăciune, părintele Ianovici Gheorghe, a rostit un scurt cuvânt introductiv, invitându-l pe părintele paroh să dea citire materialului pregătit.
În continuare, părintele paroh, Cainar Dumitru Ioan, a susținut referatul intitulat „Conlucrarea dintre preot și medic în actul îngrijirii bolnavilor”, din care redăm următoarele idei:
„Medicina și Biserica se confruntă astăzi cu strigătul tot mai acut și mai dramatic al bolnavilor care caută vindecare de neputințele trupești, dublate profund de durerea sufletească, căci o boală fizică are, în majoritatea situațiilor, și o cauză psihologică. E necesară legătura dintre Biserică și Medicină? Poate această simbioză să aducă beneficii bolnavilor? Mulți medici se exprimă azi pozitiv și cer sprijinul preotului, înțelegând că bolnavul nu este doar un individ care poate fi tratat organic, ci trebuie văzut în complexitatea sa ființială”.
„Conlucrarea dintre Medicină și Biserică, dintre medici și preoți reprezintă astăzi un liant extrem de necesar și de viabil, deoarece și unii și alții întâlnesc zilnic în munca lor ființe umane, răvășite de boli trupești și sufletești, care încearcă să descopere căi de vindecare în actul medical, dar și în refacerea legăturii cu Dumnezeu, de la Care așteaptă și primesc ajutor prin Biserică”.
Din acest unghi, spitalul, ca instituție, devine spațiul interrelaționării medicinei cu credința, iar vindecarea bolnavului dintr-o perspectivă bipolară, realizată prin administrarea tratamentului și prin activarea lucrării energiilor dumnezeiești necreate, care fortifică trupul și sufletul, devine scopul principal și punctul de interferență al celor două mâini pe care Dumnezeu le pune în slujba alinării suferinței celor bolnavi”.
„Biserica nu exclude știința medicală, dimpotrivă. Biserica și medicina conlucrează spre binele și vindecarea credinciosului/pacientului, Medicul consultă, prescrie medicamentele, operează, tratează, dar Dumnezeu este Cel Care vindecă. Fiecare medic, cu frică de Dumnezeu, este conștient și recunoaște acest adevăr. Așa cum Dumnezeu lucrează prin preot, tot așa El lucrează și prin medic. Medicamentele, de asemenea, sunt lăsate de Dumnezeu spre a fi de folos omului bolnav. Rugăciunea, la rândul ei, poate fi considerată un medicament atât de necesar pentru suflet și pentru trup. Însă, lucrarea lui Dumnezeu depășește știința medicală — indiferent de progresele tehnice înregistrate — și, în această situație, vorbim despre miracole, despre minuni. De pildă, Sfântul Evanghelist Luca relatează următorul episod: ‘ ‘Și o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei, și de niciunul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. . . Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace” (Luca VIII; 43-44, 48)”
„Ca o expresie a colaborării Bisericii cu știința medicală, trebuie evidențiat faptul că din cele mai vechi timpuri spitalele (bolnițele) erau înființate și funcționau pe lângă mănăstiri și biserici. În prezent, aproape fiecare spital din țara noastră are o capelă și un preot slujitor. Deci, ajungând într-o unitate spitalicească, credinciosul/pacientul are posibilitatea de a se vindeca atât trupește, cât și sufletește. În acest sens, domnul acad. dr. Virgil Enătescu sublinia: ”În biserică, omul are conștiința apartenenței unei comunități. Fiind bolnav și participând la sfintele slujbe din biserică, omul se liniștește pentru că vede că nu este singur. Este ajutat să conștientizeze că Dumnezeu veghează asupra lui, că semenii sunt în jurul său și că nu este singura persoană aflată în suferință. Ajungând acasă, după externare, va participa și acolo la serviciul divin public din biserică, putându-se reintegra mai repede în societate, în comunitate”.
La finele prezentării a luat cuvântul părintele coordonator al acestui cerc Ianovici Gheorghe, felicitându-l pe părintele Ioan pentru referatul elaborat ce a fost prezentat, și totodată în spirit de glumă i-a atras atenția pentru faptul că având prea mult conținut, le-a pus la încercare răbdarea părinților prezenți. De asemenea a subliniat frumos cele relatate în cuprinsul lucrării prin afișarea unei analogii în cadrul căreia a arătat faptul că fiecare salon dintr-un spital reprezintă o mică parohie. Iar această conlucrare dintre medic și preot ii pot oferi pacientului un suport și un sprijin atât din punct de vedere al sănătății trupești cât și din cel al sănătății sufletești. Totodată a subliniat faptul că suntem datori să ne încredințăm în totalitate medicului prin excelență sau cum mai este supranumit și medicul suprem – Iisus Hristos.
În continuare s-au readus în discuție prevederile impuse de Înaltpresfințitul Calinic cu privire la slujirea Sfintei Liturghii cele legate de excluderea anumitor practice locale cum ar fi punerea Cinstitelor Daruri pe capul credincioșilor, pomenirea pomelnicelor cu voce tare în cuprinsul ecteniei întreite, și alte câteva aspect. Fapt ce s-a concretizat cu conformarea tuturor părinților prezenți, la prevederile impuse, pentru ca astfel să se ajungă la o uniformizare în sensul bun al cuvântului al Cultului divin public și totodată pentru a da dovadă de respect si credincioșie față de întâistătătorul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La final întâlnirea s-a încheiat cu intonarea Axionului „Cuvine-se cu adevărat”.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Mărturisitorii dreptei credințe”
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 4, denumit „Mărturisitorii dreptei credințe” s-a desfășurat marți, 22 octombrie 2024, la biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, Dorna Arini, preot paroh fiind părintele Borgovan Iulian. Cercul pastoral este coordonat de către preot doctor Valică Mihai de la Catedrala „Sfânta Treime”, Vatra Dornei. Ședința a fost precedată de săvârșirea slujbei Acatistului Sf. Acoperământ al Maicii Domnului, începând cu ora 18:00.
În continuare, părintele Borgovan Iulian, preot paroh al parohiei gazdă, a dat citire referatului pregătit pentru această întâlnire, intitulat „Conlucrarea dintre preot și medic în actul îngrijirii bolnavilor”. Din cuprinsul lucrării redăm câteva idei esențiale:
„Dacă despre suflet știm că trebuie să-l curățim de păcate și să-l înnobilăm cu virtuți, ar fi interesant să observăm ce ne spun dumnezeieștii Părinți despre trupul uman și îndatoririle noastre fată de el.
Trupul, ca lucrare a lui Dumnezeu, a fost creat bun, fără a cunoaște durerea și moartea. Boala și suferința, realități marcante ale existenței noastre pământești, nu își au originea în Dumnezeu. Chiar dacă diferă de suflet prin calitățile sale, trupul rămâne o parte constitutivă a omului, fără de care el nu poate ajunge la desăvârșirea în virtute. Episcopul sirian Teodoret de Cyr, personalitate marcantă a istoriei Bisericii Răsăritene din primele veacuri, ultimul mare reprezentant al școlii antiohiene, spunea: „Dacă trupul ar putea vorbi, el ar spune sufletului: am mers împreună pe drumul acestei vieți, fără mine nu ai făcut nimic, cu ajutorul meu ai adunat comoara virtuții”.
„Atât vocația medicală, cât și cea preoțească sunt daruri divine, cultivate, de cei care au simțit aceste vocații deosebite, cu mult efort: „Medicul este, ca și preotul, slujitor al lui Dumnezeu. De aceea, Sfânta Scriptură îl compară pe Mântuitorul cu medicul, iar noi, în rugăciunile noastre pentru cei bolnavi, Îl numim «Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre»”.
De altfel, slujirea bolnavului reprezintă deopotrivă pentru preot și medic nu doar o dificultate, ci în special o șansă, aceea de a-L descoperi pe Hristos ascuns în semenul nostru și de a ne manifesta întreaga atenție, culminând cu iubirea.
Lipsa de conlucrare între medicină și credință atrage după sine, cel mai adesea, imposibilitatea vindecării celui bolnav, care este evaluat unilateral, doar din perspectiva individului, nu a unicității ca ființă umană. Industria farmaceutică ne poate da asigurări că orice caz poate fi tratat conform simptomatologiei, cu reale șanse de succes terapeutic, dar pierde din vedere că pe lângă consumatori cronici de pilule suntem întâi oameni, unici prin trăirea propriei vieți și a propriilor boli. Patologia medicală se pliază tendinței seculare de a lua exclusiv în considerare cauzele biologice, fizice, chimice, climaterice sau alimentare. Dar corelarea cu patologia spirituală și intercondiționarea uneia față de cealaltă se impune, datorită efectelor pozitive în identificarea bolii și tratarea ei cu succes.”
„Biserica are prin excelență vocația filantropică urmând poruncii Mântuitorului Iisus Hristos, care la a doua venire a Sa, la Judecata de Apoi, ne va binecuvânta sau sancționa dacă L-am cercetat atunci când El a fost în suferință, identificându-Se în mod real cu cel aflat în suferință: „Adevăr vă spun, întrucât ați făcut unuia dintre acești foarte mici frați ai Mei, Mie Mi-ați tăcut”(Matei 25, 40). Stătul Vasile cel Mare va împlini această vocație specială prin întemeierea de așezăminte filantropice pentru bolnavi, bătrâni, orfani și străini, care vor lua amploare în cadrul Bizanțului. Biserica Ortodoxă Română își va impropria această tradiție de slujire a celor bolnavi organizând bolnițe pe lângă mănăstiri. În biserica-bolniță se săvârșea permanent Sfânta Liturghie, Sântul Maslu și rugăciuni pentru cei aflați în suferință de care se bucurau nu numai monahii bătrâni sau bolnavi, ci și credincioșii din apropierea mănăstirii sau călătorii bolnavi.”
După prezentarea frumosului referat alcătuit cu multă străduință de părintele paroh, a luat cuvântul pr. Doctor Marius Magherca preot coslujitor de la Catedrala Sf. Treime din Vatra Dornei, în lipsa părintelui coordonator de cerc și a părintelui Misionar Protopopesc, care din binecuvântate pricini nu au reușit să fie prezenți, felicitându-l în mod sincer pe părintele Iulian pentru elaborarea cu atât de multă sârguință a referatului atât de complex, subliniind totodată ideile esențiale redate în cuprinsul lucrării, prin reamintirea citatelor folosite din Vechiul și Noul Testament cele din cărțile Înțelepciunii lui Solomon sau Isus Sirah și respectiv prima epistolă către Corinteni. Apoi a mărturisit cu durere faptul că medicina din zilele noastre nu își mai menține menirea de a oferi remedii pentru vindecarea bolnavilor ci prinsă în vâltoarea industriei farmaceutice care a pus monopol pe întreaga societate cotidiană, pun mai mult accent pe doparea cu pilule a pacienților indiferent de efectele adverse ce pot apărea ulterior. De asemenea a ridicat problema vaccinării și a nevaccinării, eficiența sau ineficiența acestora, îndemnând ca înainte de orice procedură omul să se documenteze temeinic deoarece informațiile sunt prisositoare în această perioadă.
Ulterior au intervenit și unii dintre părinți cu cazuri concrete, din experiența pastora-misionară, dovedind faptul că în perioada pandemiei au existat nenumărate cazuri de persoane ce au căzut pradă industriei farmaceutice, apărând in urma administrării unor medicamente efecte adverse grave sau în cel mai rău caz, chiar decesul.
În final părintele paroh a mulțumit tuturor părinților pentru prezență și intervențiile folositoare, iar seara s-a încheiat cu intonarea imnului închinat Maicii Domnului „Cuvine-se cu adevărat” și nelipsita poză de grup.
CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”
Miercuri, 15 octombrie 2024, Parohia „Sfinții Constantin și Elena”, Dornișoara, a fost gazda întâlnirii lunare a preoților care fac parte din cercul pastoral nr. 5, aflat sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de preot doctor Rusu Ilie, de la Parohia Ciocănești.
Întâlnirea a avut loc în incinta bisericii parohiale. După rostirea rugăciunilor începătoare, părintele Pintilie Lucian, preot paroh al parohiei gazdă, a susținut referatul intitulat „Familia celui suferind între implicare și abandonare”, din care cităm:
„Familia este portretul societății și o jertfă în sine, de aceea unitatea familiei trebuie păstrată în orice circumstanță a vieții, fie că vorbim de distanțarea membrilor familiei (fenomenul imigraționist), fie de boala unuia dintre aceștia. Această din urmă situație cheamă la o confirmare a dragostei față de cel aflat în suferință prin implicare și devotament, însă există numeroase cazuri în care, membri ai familiei, aflați pe patul de suferință, bunici și părinți, sunt uitați de rude, practic abandonați în azile de bătrâni, rămânând singuri să-și poarte povara anilor.”
„Sfântul Apostol Pavel propovăduia faptul că, „prin multe necazuri, se cuvine nouă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu”. Misiunea Bisericii în lume de bunavestire a iubirii milostive și mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos își are fundamentele în lucrarea Sa de a „tămădui toată boala și neputința în popor” (Matei 9, 35), de a cultiva bucuria credinței, de a dărui speranță și pace în sufletele oamenilor. Există o legătură nedespărțită între viața spirituală și necesitatea practică de a ajuta pe cei aflați în suferință: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 28). La Sfânta Liturghie ne rugăm pentru „sănătatea și mântuirea oamenilor”, iar condițiile primirii Sfintei Euharistii presupun curăție sufletească și trupească, prin spovedanie. Biserica are multe rugăciuni prin care cere de la Dumnezeu să dăruiască bolnavilor sănătate și vindecare, iar între sfinți sunt cinstiți și mulți doctori fără de arginți, încât spunem în rugăciune: „Biserica ta, Născătoare de Dumnezeu, s-a arătat lăcaș de tămăduire fără plată a bolilor și mângâiere sufletelor celor întristate”
„ Îngrijirea celor bolnavi și suferinzi, fie că ei fac parte din familie sau nu, este o condiție pentru mântuirea omului. De aceea, trebuie să manifestăm o grijă permanentă față de cei care sunt în suferință. Lucrul cel mai de preț în viața noastră este jertfa, pe care se cuvine să o căutăm întotdeauna; să înțelegem de la jertfa Mântuitorului, Care din iubire S-a jertfit pentru mântuirea lumii, că suntem datori și noi să ne jertfim pentru cei pe care îi iubim. Responsabilitatea pentru cei suferinzi este una permanentă și foarte mare.”
Boala unui membru al familiei are impact asupra întregului sistem familial, iar evoluția bolii este influențată de modul în care membrii familiei se mobilizează și se adaptează stresului provocat de boală. Acest impact poate fi anihilat sau diminuat de acțiunile celorlalți membri de familie, printr-o bună comunicare între medicul de familie și bolnav, între medic și membrii familiei, între membrii familiei și bolnav și între membrii familiei între ei, însă nu trebuie să uităm și de necesitatea prezenței preotului ca medic de suflet. Acesta nu trebuie să fie prezent doar în ultimele clipe din viața bolnavului, ci trebuie să se afle într-o permanentă stare de comunicare cu membrii familiei și cu cel în suferință. Fiecare membru al familiei poate influența evoluția bolii, adaptarea celui în suferință la boală și creșterea gradului de suport psihic și fizic. Apropierea membrilor familiei de cel bolnav are importante contribuții pozitive pentru sănătate și speranța de viață.
„Sfinții Părinți afirmă că nimeni nu-i atât de bun prieten al lui Dumnezeu ca acela care trăiește spre folosul celor din jurul său. De aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte și pricepere, ca toate acestea să fie nu doar spre trebuința și mântuirea noastră, ci și spre folosul aproapelui. Și cât de mult se poate însenina și lumina fața unui suferind, a unui bolnav în stare terminală, atunci când simte că cineva îi este alături, că îi pasă, că nu a rămas cu totul părăsit, al nimănui! Chiar simpla prezență, tăcută, lângă patul lor, le aduce înseninare și mângâiere. Însăși starea de suferință a celui bolnav este, așadar, un alt mod al lui Dumnezeu de a ne solicita iubirea. Pr. Rafail Noica zicea: „Acolo unde există Dumnezeu, nu există suferință”. Prin boală, Dumnezeu vorbește cu omul și îi trimite acestuia mesajul pedagogic al încercării la care este supus. Boala nu reprezintă așadar o pedeapsă, ci este medicament pentru îndreptarea omului, iar Sfântul Paisie Velicicovski zice: „Nu este cu putință să mergem pe calea cea dreaptă și să nu întâlnim necazuri, să nu cădem cu trupul în vreo boală sau să nu avem vreo suferință, să fim cu trupul mereu sănătos. Nu e cu putință a ne apropia de Hristos fără suferință, iar cine leapădă suferința, acela leapădă și mântuirea”.
Pe final a luat cuvântul părintele coordonator de cerc Rusu Ilie, felicitându-l pe părintele referent pentru lucrarea elaborată, pentru buna găzduire în ciuda aparențelor, fiind preot tânăr și instalat nu de mult timp în parohie, pentru a conchide la final cu urarea unui sincer „La mulți ani!” și intonarea în cor a cântului Mulți ani trăiască, deoarece întâmplare a făcut ca atunci părintele să își serbeze și ziua onomastică, fiind prăznuit în acea zi Sf. mucenic Luchian.
CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sf. Ap. Andrei”
În după amiaza zile de luni, 14 octombrie 2024 preoții membri ai Cercului Pastoral Misionar nr. 6, ocrotit de Sfântul Apostol Andrei, coordonatorul cercului pastoral zonal fiind părintele Petrovici Ovidiu, de la Parohia Panaci, sub protia părintelui misionar protopopesc, Norocel Bogdan, au slujit Taina Sfântului Maslu de obște, în biserica Parohiei „Nașterea Macii Domnului” din Gura Haitii.
După rânduiala de rugăciune, părintele Tarcan Iustin, parohul bisericii gazdă, a susținut referatul „Îngrijirea bolnavilor ca datorie morală și ca binecuvântare”, din care notăm următoarele idei: „Slujirea a cuprins dintotdeauna și datoria clericilor de a se îngriji de cei bolnavi, ca o împlinire a poruncii Domnului Iisus Hristos dată ucenicilor Săi trimiși la propovăduire: „Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați”‘ (Matei 10, 8). Slujitorii Bisericii dar si credincioșii au misiunea de a prelungi în spațiu și timp lucrarea Domnului Iisus Hristos: „Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor” (Matei 9, 35).”
„Responsabilitatea față de cei suferinzi este una permanentă. Dar real, această responsabilitate intervine în momentul în care, în familia noastră sau chiar între apropiații noștri este un om suferind. Abia atunci vedem și cunoaștem cu adevărat ce înseamnă să ai grijă de un om sau să te dedici pentru el. A te dedica îngrijirii bolnavilor presupune foarte multa jertfă și devotament.”
„Se poate întâmpla să nu avem mijloace materiale prisositoare pentru binefaceri, însă în vremea noastră este nevoie nu atât de aceasta bogăție, cât de bogăția inimii, de darurile milostivirii noastre, împreună-simțirii și rugăciunii noastre lăuntrice. O, dacă ne-am iubi câtuși de puțin unii pe alții întru Hristos, dacă am avea împreună-simțire unii față de alții, daca ne-am respecta cu adevărat, atunci s-ar găsi căi și mijloace ca să ne întrajutorăm – și atunci raiul ar începe încă de aici, de pe pământ, și nu ne-ar mai fi frică să murim.”
„Fiecare dintre noi trebuie să ne deschidem puțin inimile și să înțelegem că este real nevoie ca fiecare în parte să ne implicăm atunci când constatăm că cineva este în suferință în jurul nostru. Să ne preocupe acest lucru și să ne apropiem de cel în nevoie. Să nu uităm că suferința este mijloc pedagogic prin care învățam să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și nu să ne revoltăm pentru cele primite. Nu trebuie să ne întrebăm de ce, deoarece o suferință asumată poate produce roade și să fie mântuitoare.”
După susținerea referatului, preotul misionar protopopesc Norocel Bogdan, s-a adresat credincioșilor prezenți în număr mare, explicând rolul întâlnirii preoților dintr-o anumită zonă, pentru slujire împreună dar și pentru sfătuire și împărtășire din experiența proprie. Totodată, l-a felicitat pe părintele paroh pentru referatul susținut, în care a vorbit despre chemarea noastră la dragoste și îngrijire față de cei în suferință. Model de dragoste față de Dumnezeu și de semeni a fost Sfânta Parascheva, cea prăznuită în această zi, care s-a dovedit a fi pământ foarte roditor și a lucrat în mod foarte roditor porunca iubirii de Dumnezeu și de oameni, încă din copilăria ei, desăvârșindu-se de-a lungul vieții. Acum, când după mutarea sa la Cer este și mai aproape de Dumnezeu, mai multă dragoste are față de oamenii care îi cer ajutorul. De aceea, mulți din cei care merg și se închină cu credință la racla moaștelor sale, primesc mângâiere, ajutor și sunt părtași la adevărate minuni.
În continuare, părintele paroh a mulțumit tuturor celor prezenți, preoți și credincioși, pentru că au răspuns invitației de a se ruga împreună în această zi de sărbătoare.
La final, toți cei prezenți au fost miruiți cu untdelemn sfințit de la Taina Sfântului Maslu.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”
Preoții din cadrul cercului pastoral „Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”, s-au adunat în rugăciune în seara zilei de duminică, 6 octombrie, la Mănăstirea Moldovița. În biserica voievodală, cu hramul „Buna Vestire”, soborul de slujitori, sub protia preotului misionar protopopesc, Norocel Bogdan, au săvârșit Taina Sfântului Maslu, răspunsurile liturgice fiind date de un grup de maici din obște, în frunte cu stareța așezământului monahal, stavrofora Benedicta Tatulici.
După momentul de rugăciune, preotul misionar a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre mila lui Dumnezeu. Evanghelia duminicii a arătat faptul că Domnului nostru Iisus Hristos i S-a făcut milă de o femeie văduvă din Nain, care își petrecea fiul la groapă și, datorită acestei mile, l-a înviat (Luca 7, 13-15). Dumnezeu are milă de toți oamenii și ne învață pe noi să-i fim asemenea, să fim, la rândul nostru, milostivi. La Taina Sfântului Maslu, ne rugăm lui Dumnezeu tocmai pentru că este milostiv, așa îl numim în multe rugăciuni.
La finalul cuvântului, a vorbit despre conținutul unui ecfonis de la slujba Utreniei, la care, dacă luăm aminte, ne umple sufletul de nădejde în clipele cele mai grele ale vieții: „Că al Tău este a ne milui și a ne mântui”. Cu alte cuvinte, este propriu lui Dumnezeu, ține de ființa lui Dumnezeu și de atributele Sale, să fie milostiv. Mai ales acum, când trăim vremuri de încercare, de deznădejde, să nu uităm că avem un Dumnezeu milostiv, gata să ne ridice, să ne vindece și să ne ierte.
În continuare, a luat cuvântul preotul Botezat Mihai, slujitor la această mănăstire, care a mulțumit, în numele maicii starețe și a obștii, preoților care au venit și au slujit, dar și credincioșilor prezenți în număr mare la această rânduiala de rugăciune. Toți cei prezenți au fost binecuvântați cu untdelemn sfințit.
A doua parte a întâlnirii s-a desfășurat în trapeza așezământului monahal, acolo unde preotul Botezat Mihai a susținut referatul cu titlul „Credința în suferință (Luca 8, 40-56) și mijloacele pentru păstrarea sau intensificarea acesteia” din cuprinsul căruia redăm câteva idei:
„Suferința este o realitate indiscutabilă la care este nevoit să facă fată orice om în anumite momente ale vieții. Ea poate fi resimțită în trup sau în suflet, în funcție de cauzele care o declanșează: pierderea cuiva drag, diagnosticul unei boli incurabile, un accident suferit, invaliditatea, pierderea unei sarcini, divorțul, decepții în dragoste, lipsuri materiale, pierderea locului de muncă, pensionarea, ș.a. Deși majoritatea cauzelor sunt externe, Sf. Scriptură îl arată pe om ca proprie cauză a suferinței. In cartea lui Iov, cap.5, versetul 7 stă scris că „omul își naște singur suferința, precum vulturii se ridică în aer prin puterile lor. ”
„E adevărat că aproape nimeni nu are „competența morală” de a vorbi despre suferință și cu atât mai puțin despre suferința celorlalți — despre ceva atât de înrădăcinat în propriul trup, atât de puțin împărtășibil. Consider însă că putem analiza atitudinea în suferință și care sunt efectele acceptării sau neacceptării ei. ”
Pe finalul prezentării referatului, părintele Mihai ne-a făcut „cunoștință” cu doi tineri din comuna Straja, Andrei (Monahul Serafim de la M-rea Putna) și Vasile. Două cazuri total diferite care au fost loviți din plin de boală, încă din fragedă vârstă, dar care au receptat această încercare unul din perspectiva duhovnicească, privind boala ca o încercare de la Dumnezeu și ca o propulsare mai eficientă pe calea ce duce către cer, iar celălalt, din nefericire neavând un sprijin moral și duhovnicesc la timpul respectiv, a căzut într-o profundă deznădejde mereu avânt pe buze întrebarea „oare cu ce am greșit eu pentru că sufăr atât de mult?” Încheind pe final cu întrebarea retorică ce sfat ar fi mai potrivit să îi oferim tânărului Vasile care încă este în căutarea înțelesurilor celor tainice ale Lui Dumnezeu.
CERCUL PASTORAL NR. 8
„Sf. Ier. Spiridon”
Sâmbătă, 29 octombrie, Parohia „Soborul Sfinților Apostoli”, Neagra, din comuna Fundu Moldovei, a fost gazda unei noi întâlniri a cercului pastoral „Sf. Ierarh Spiridon”, din zona Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei, cerc coordonat de părintele Horga Alexandru, preot paroh la parohia Breaza II. De la ora 16, preoții din cercul pastoral zonal, au săvârșit slujba Acatistului Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, sub protia părintelui Norocel Bogdan, preot misionar protopopesc al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
Conform programului anunțat, în continuare, gazda întâlnirii, părintele paroh, Balabașciuc Ștefan, a susținut referatul pregătit pentru acest prilej, intitulat „Bolile incurabile – șansă, binecuvântare sau posibilitate de întâlnire cu Dumnezeu”.
Din cuprinsul referatului redăm câteva idei elementare: „Boala trebuie privită ca o pedagogie divină, prin care Dumnezeu ne cercetează viața. Ea este, mai curând, un moment de reflecție, o vreme de pocăință. Dacă Dumnezeu îngăduie o suferință este spre binele nostru, deoarece „El nu vrea moartea păcătosului, ci să se Întoarcă și să fie viu” (lezechiel 33, 11). Suferința este un mijloc de purificare sufletească și trupească, este calea spre mântuire. În antropologia creștină, starea de normalitate a omului este percepută în unitatea manifestărilor sufletești și trupești, unitate care este împlinită atunci când „duhul care îl caută pe Dumnezeu stăpânește trupul . Duhul este capacitatea omului de a deosebi valorile supreme: binele de rău, adevărul de minciună, frumosul de urât. Astfel, orice boală are în primul rând o cauză spirituală, duhovnicească și apoi una medicală. Perspectiva creștină a bolii nu anulează abordarea științifică, ci o completează, o îmbogățește și o desăvârșește.”
„Odată cu vindecarea sufletească prin îndepărtarea de păcat apare și tămăduirea trupească. Viața omenească și lumea sunt privite ca o „vale a plângerii” (Psalm 83, 7), o întruchipare a suferinței. Această suferință este o consecință a nostalgiei paradisului, a îndepărtării omului de starea adamică, pe care ontologic o simte în ființa sa și nu o poate experia. Starea de durere este simțită de omul căzut în păcat și conduce la o continuă căutare a unui sens al vieții. Omul contemporan nu mai găsește o explicație spirituală pentru suferință, nu-i mai dă un sens și se străduiește să o evite, socotind-o absurdă. în afara religiei sau a credinței, suferința nu are nici o explicație; ea este privită ca un lucru absurd și face absurdă însăși existența.”
„Învățătura ortodoxă despre boală și suferință precizează că la baza tuturor vicisitudinilor vieții umane stă păcatul originar, deoarece prin acesta au intrat slăbiciunile în om. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur menționează că pentru a întoarce omul de la păcate, Dumnezeu „încearcă și mustră în felurite chipuri, pe unii îi încearcă cu o boală îndelungată. Păcatele săvârșite de om sunt corespunzătoare celor opt patimi capitale definite pentru prima dată de Evagrie Ponticul, care le menționează ca fiind gânduri pătimașe: „lăcomia (pântecelui), curvia, iubirea de arginți, întristarea, mânia, lâncezeala, slava deșartă, trufia. Faptul că toate aceste gânduri ne tulbură sau nu sufletul, nu ține de noi; dar că ele apar mai devreme sau mai târziu, sau că stârnesc patimile sau nu le stârnesc. Gândurile sunt de neoprit, spun Sfinții Părinți, precum vântul, dar modul cum ne raportăm noi la ele depinde de voința proprie, dacă le acceptăm sau printr-o stare de trezvie, continuă le îndepărtăm, pentru a nu produce în final fapte reprobabile.”
„Sfântul Grigore Palama afirmă că „Dumnezeu n-a creat moartea, nici bolile, nici infirmitățile […], n-a creat nici moartea sufletului, nici moartea trupului, El nu este autorul bolilor trupești”. De la creare și până la căderea în păcat, omul nu era muritor și, dacă păzea porunca divină și rămânea în virtute, ar fi avut în rai o viață fără suferință, fără durere, fără boală si ar fi așteptat nemurirea lui în ceruri.”
„Boala și suferința sunt realități inevitabile ale vieții noastre. Dacă Dumnezeu îngăduie această suferință în viața noastră o face cu o pedagogie divină. Durerea trupească are scopul de a ne apropia de Hristos. O boală grea și istovitoare ne ajută să ne smerim și, totodată, ne determină să ne gândim la Dumnezeu, să ne spovedim păcatele, să cerem dumnezeiasca milă și să ne apropiem „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste” de Sfânta Euharistie. Și atunci, sufletul nostru se va ușura de păcate, de boli și de suferințe și va reînvia împreună cu Hristos. Este mult mai bine plăcut în fața lui Dumnezeu ca în viața aceasta pământească, trecătoare, să fii bolnav cu trupul, dar sănătos cu sufletul.”
După susținerea referatului, de către părintele paroh, a luat cuvântul părintele misionar protopopesc Bogdan Norocel, felicitându-l pe părintele Ștefan pentru frumosul referat prezentat, în numele cercului pastoral, afirmând totodată faptul că în cuprinsul referatului sunt idei care ne cheamă la o reflecție asupra întregii noastre vieți, a sănătății primite în dar, a bolii dobândite în urma săvârșirii unor păcate, a morții trupești stare prin care va trece orice trup efemer și a vieții de după moarte pe care o clădim încă de pe parcursul acesteia pământești, ori sortindu-ne pieirii ori făurind un loc alături de cetele Sfinților în Cămările Cerești. In aceeași ordine de idei l-a dat ca exemplu pe părintele Ștefan ca unul care a trecut prin grele suferințe încă din fragedă vârstă, fiind diagnosticat cu o boală deosebit de gravă, dar care ajutat fiind de unii prieteni preoți care s-au rugat pentru el dar și cu aportul său duhovnicesc, înălțând rugăciuni către Sfinții Apostoli, la intervenția medicilor care au dat dovadă de credința sinceră, a reușit să treacă peste acest impas, ajungând și cleric.
La final a intervenit și părintele coordonator de cerc Alexandru Horga, întărind cele afirmate de cei doi părinți mulțumind în unanimitate, tuturor celor prezenți pentru participare și atenția de care au dat dovadă, încheind întrunirea cu intonarea imnului închinat Maicii Domnului.
Au consemnat, Pr. Norocel Bogdan și Arhid. Bărcăceanu Ioan
