Cercurile Pastorale din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc desfășurate în luna noiembrie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna noiembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sf. Mitropolit Dosoftei”

 

Miercuri, 22 noiembrie 2023, în biserica „Nașterea Maicii Domnului”, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, începând cu ora 17, a avut loc o nouă întâlnire a preoților din cercul pastoral nr. 1, „Sf. Mitropolit Dosoftei”, Câmpulung Moldovenesc, cerc coordonat de către preot doctor Macar Ilie. Programul a debutat cu săvârșirea slujbei Acatistului Bunei Vestiri.

În continuare, părintele Greșanu Benone Vasile, preot coslujitor la parohia gazdă,  a susținut referatul intitulat „Conduita liturgică a preotului și a cântărețului la săvârșirea serviciilor religioase”, din care cităm următoarele: „Preotul trebuie să se ridice la o înaltă trăire morală, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Gal. 2, 20). Abaterea de la moralitate, de la credința străbună, poate prejudicia lucrarea de mântuire a credincioșilor. Înrobirea în păcate devine dăunătoare vieții sufletești nu numai a preotului, ci și a credincioșilor, și în același timp, un lucru dăunător parohiei. Ceea ce-i spune sfântul Apostol Pavel lui Timotei este foarte important pentru fiecare preot: Căci iubirea de arginți este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o, s-au rătăcit de la credință. Dar tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de aceasta, și urmeză dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea… (I Tim. 6, 10-11).  Personalitatea religios-morală a preotului și a întregii lui familii este un factor esențial într-o bună pastorație. Familia preotului trebuie să fie un exemplu de trăire morală, o adevărată oază de pace, liniște și armonie. Trebuie să aibă conștiința preoțească de a lucra cu Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Din conduita preotului face parte și administrarea cinstită a bunurilor parohiale.

Ținuta morală a slujitorului bisericesc este rezultatul rugăciunii, postului și trăirii cu adevarat pentru Dumnezeu”.

„Cântărețul trebuie să aibă – și el – ca și preotul aceeași viață morală, pentru că și el este un exemplu în parohie. Preotul și cântărețul sunt chemați să își însușească și să transmită o conduită morală autentică, reflectând astfel învățăturile și trăirea în parohie în conformitate cu credința noastră. Ei trebuie să fie modele de integritate, să practice virtuți și să fie deschiși spre a oferi îndrumare spirituală celor din jur. Viața morală a lor nu este doar un set de reguli, ci o expresie autentică a credinței și a angajamentului lor față de Dumnezeu și față de ceilalți. Este o responsabilitate înaltă care implică și sacrificii personale pentru binele spiritual al altora. Pe lângă aspectele legate de moralitate și vestimentație, preotul are un rol vital în desfășurarea slujbelor religioase. Preotul are responsabilitatea de a conduce slujbele religioase. El este cel care oferă învățătură, dă sfaturi celor credincioși și săvârșește Sfintele Taine”.

După referat, părintele Șuiu Alexandru-Iulian, misionar protopopesc al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, l-a felicitat pe părintele conferențiar pentru materialul prezentat și a invitat preoții membri să dezbată pe marginea subiectului. Au urmat luări de cuvânt, în care s-a discutat despre necesitatea lecturării povățuirilor din Liturghier dar și a tuturor recomandărilor tipiconale din rânduielile liturgice ale slujbelor, conform cărților de cult. Există mereu riscul să se pună un accent pe obișnuință, pe obiceiurile locale, însă este necesară uniformizarea și slujirea conform povățuirilor liturgice statornicite de Biserică.

La final, părintele Greșanu Benone, a mulțumit celor prezenți pentru atenția și interesul manifestate față de tema prezentată Întâlnirea s-a încheiat prin intornarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”.

 

CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfinții Români”

 

În seara zilei de marți, 28 noiembrie 2023, la biserica „Sf. Nicolae” a Parohiei Cojoci, comuna Crucea, s-a desfășurat o nouă întâlnire a cercului pastoral nr. 2, „Sfinții Români” – Valea Bistriței, cerc coordonat de către părintele Ungurean Radu, preot paroh al Parohiei Crucea.

Cu acest prilej, preoții care fac parte din acest cerc pastoral, sub protia preotului misionar protopopesc, Șuiu Alexandru-Iulian, au săvârșit Vecernia unită cu Litia, slujba Aghiezmei și Taina Sfântului Maslu de obște. Din soborul de slujitori a făcut parte și părintele protosinghel Dometie Furtună, starețul mănăstirii Rarău.

După rânduiala de rugăciune, părintele paroh, preotul Scheuleac Nicolae, a dat citire materialului pregătit pentru acest prilej, intitulat „Atitudinea actuală a persoanelor vârstnice față de preot și față de Biserică”, din care cităm următoarele: Pentru fiecare om ajuns la vârsta bătrâneții, „pe lângă înțelepciunea venită din experiența vieții și lucrarea dumnezeiescului har, apare și deterioararea fizică suferită de organism, ca rezultat al trecerii timpului și a urmărilor acțiunilor din trecut. Prioritățile și nevoile acestei vârste se schimbă radical cu fiecare an adăugat.

Atitudinea persoanelor vârstnice față de preot și Biserică diferă de la o țară la alta, de la o zonă la alta, și se manifestă în funcție de calitatea vieții personale. Dar indifferent dacă omul a fost un bun creștin sau nu, dacă a iubit virtuțile sau plăcerile vieții, dacă a făcut sau nu compromisuri, odată cu îmbătrânirea, omul simte nevoia unei alte siguranțe (dincolo de cea materială), prin dorința de a spori sau reface legătura cu Dumnezeu. De aceea nevoile și așteptările vârstnicilor sunt cu totul altele față de toate celelalte etape ale vieții”. „Vârstnicii și persoanele bolnave au nevoie de Biserică (și implicit de preoți) să le fie alături și să-i conștientizeze permanent că Dumnezeu – în pedagogia și pronia divină – îngăduie suferința și boala spre folos, vindecare (suflet, minte și trup) și spre mântuire”.

După prezentarea referatului, a luat cuvântul părintele misionar protopopesc, Șuiu Alexandru-Iulian, vorbind despre datoria purtării de grijă față de vârstnicii din familiile și parohiile noastre, ca un act firesc, dar și ca o dovadă a recunoștinței față de cele primite de la ei, atât material cât mai ales duhovnicesc și cultural. De asemenea, a vorbit despre dragostea pe care generațiile trecute au manifestat-o față de Biserică și față de susținerea, zidirea și înfrumusețarea locașurilor de cult din Țara noastră.

Un cuvânt de mulțumire a adresat apoi părintele paroh iar credincioșii prezenți au fost miruiți cu untdelemn sfințit la Sfântul Maslu și au primit litie, ca binecuvântare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sf. Cuv. Daniil Sihastru”

 

Preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Daniil Sihastru”, s-au întâlnit în ziua de joi, 9 noiembrie 2023, începând cu ora 17, la biserica Parohiei Stulpicani II. In prima parte a evenimentului, s-a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina.

După rânduiala de rugăciune, la invitația părintelui Ianovici Gheorghe, coordonatorul cercului zonal, care a rostit un scurt cuvânt introductiv, părintele paroh Horga Silviu Dimitriu, a susținut referatul pregătit, intitulat „Pastorația în contextul actual: sate îmbătrânite, război, imigrație, ideologii imorale, pervertirea credinței, etc.”. Din cuprinsul lucrării, redăm următoarele idei: „În contextul actual, cauzat de îmbătrânirea populației de la sate, de declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, mai recent între Israel și Palestina, de imigrația tineretului, de prezența unor ideologii imorale precum și de tentințele de pervertire a credinței, preotul devine și mai pregnant un apărător și reprezentant al obștii lui, practicând și administrând pe mai departe serviciile liturgice, tainele specifice. Preotul trebuie să dovedească disponibilitate și empatie, predispoziție de ajutor și implicarea în ajutorarea celui aflat în stare de boală, de nevoie și dezagragare sufletească”.

În continuare, părintele coordonator l-a felicitat pe părintele paroh pentru referatul prezentat și a invitat preoții prezenți să ia cuvântul, care au făcut referire la situațiile întâlnite în propriile parohii, unde au fost martori de-a lungul timpului la schimbări demografice, social-economice  dar mai ales cele ce țin de educație și de viața duhovnicească.

Concluziile întâlnirii au fost formulate de către părintele Ianovici Gheorghe, președintele cercului pastoral zonal, care a precizat faptul că pastorația în prezent se confruntă cu pericolele modernismului și ale secularizării. Din păcate, a scăzut mult solidaritatea dintre oameni, există dușmănie și neînțelegeri la nivel social, dar și în familii. Toate aceste schimbări chemă Biserica și pe slujitori la mai multă implicare, preoții trebuie să fie mai apropiați de oameni, mai prezenți și cu dorința de a oferi ajutor și repere, hrană și întărire duhovnicească pentru cei care au atâta trebuință de ele. Oamenii au nevoie să discute cu cineva, așteaptă mai multă disponibilitate și dedicare. De aceea, să nu ignorăm problemele oamenilor, să ne facem timp să-i ajutăm, cerând împreună ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune.

Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului dedicat Maicii Domnului, „Cuvine-se cu adevărat”.

 

CERCUL PASTORAL NR. 4
„Mărturisitorii dreptei credințe”

 

Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 4, denumit „Mărturisitorii dreptei credințe”  s-a desfășurat marți, 14 noiembrie 2023, la biserica „Intrarea Maicii  Domnului în Biserică”, a Parohiei Ortoaia, comuna Dorna Arini. Cercul pastoral este coordonat de către preot doctor Valică Mihai de la Catedrala „Sfânta Treime”, Vatra Dornei.  Ședința a fost precedată de oficierea slujbei Acatistului Sfântului Mare Mucenic Mina, începând cu ora 17:30.

A urmat un scurt cuvânt introductiv, al părintelui coordonator. În continuare, părintele paroh, Acatrinei Bogdan Ioan, a dat citire referatului intitulat „Conduita liturgică a preotului și a cântărețului la săvârșirea serviciilor religioase, din care cităm: „A fi partași la Taina Tainelor, adică la Sfânta Liturghie, înseamnă a fi conștienți că prezența noastră acolo nu este deloc întâmplătoare, iar răspunsul la chemarea respectivă, nu trebuie să ne găsească nepregătiți. Chemați în Hristos la Cina cea de Taină și la ospățul de nuntă al dragostei, trebuie să ne apropiem de aceea, îmbrăcați în haina dragostei, nepătați de păcatele egoismului, ale gândurilor viclene ca Iuda cel întunecat la față sau cu prefacută lumină. Prezenţa și participarea la Sfânta Împărtășanie presupune, înainte de toate, înveșmântarea cu haina de nuntă a iubirii, cea care asigura o deloc prefacută lumină și un climat unde starea de nevrednicie este la cote cât mai mici, iar emoțiile sunt la înălțimi, care ne fac să vedem lumea altfel, lumea în care rămânem și ne rugăm ca, nu spre judecată sau spre osândă (I Corinteni 11, 29-32) să ne fie momentele primirii lui Hristos. Primirea Lui ne rugam sa fie spre tamaduirea nu numai a sufletului ci si a trupului”.

În viziunea Părintelui Profesor Ene Branişte, „un bun slujitor al Sfântului Altar, pe lângă o serie de calitaţi naturale, născute, trebuie să aibă vocaţie şi dragoste pentru slujirea liturgică, să posede o temeinică pregătire teologică, teoretică şi practică, să-şi îndeplinească cu sfinţenie pravila pentru săvârşirea sfintelor slujbe şi, în special, pentru săvârşirea Sfintei Liturgii, să oficializeze slujbele cu bună cuviinţă, evlavie, convingere, demnitate şi prestanţă, să predice cu dăruire, să slujească punând în valoare funcţia estetică a cultului şi să-şi aleagă colaboratori (cântăreţi, paraclisieri, etc.) devotaţi slujirii lor”. Despre preotul care posedă asemenea calităţi, Părintele Profesor spune: „Nu ne putem închipui cât de bine face şi câte suflete poate să câştige pentru Biserica lui Hristos un liturghisitor luminat, talentat şi plin de evlavie, pe deplin conştient şi adânc pătruns de sublimitatea oficiului sfânt pe care îl îndeplineşte…! Cu viaţa și pietatea lui, sfiala şi respectul cu care mânuieşte cele sfinte, căldura şi smerenia cu care se roagă, solemnitatea şi demnitatea ţinutei şi a înfăţişării lui, toate acestea, mai ales când sunt împreunate şi cu talente muzicale deosebite, sau cu o eleganţă naturală în mişcări şi gesturi, nu pot să aibă decât cea mai fericită înrâurire asupra celor din jur. Un asemenea slujitor contribuie la zidirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, prin felul lui de a sluji, mai mult decât zece predicatori sau misionari laolaltă. El este magul care stăpâneşte secretul de a iradia din fiinţa lui, transformată în vas curat al harului şi în templu al Duhului Sfânt, acea forţă miraculoasă de cucerire, acel  fior sacru şi acea atmosferă nepământească, datorită căreia, în Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare că ne aflăm”. 

După susținerea referatului, părintele paroh a dat citire unui fragment din cartea Părintelui Ilarion V. Felea, „Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, din capitolul despre Pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie (paginile 211-224).

În continuare, părintele coordonator, Valică Mihai, a amintit faptul că Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic ține foarte mult la pregătirea referatelor pentru întâlnirile pastorale, mai ales pentru abordarea unor aspecte practice și a unor subiecte concrete, actuale și necesare în lucrarea preoților, pentru a fi discutate la cercul pastoral.

Referitor la tema întâlnirii, mai mulți preoți prezenți au luat cuvântul. Părintele coordonator a vorbit despre versetul de la Evrei 10, 26, insistând pe faptul că osândă ia cel care se împărtășește cu nevrednicie, care știe că este nevrednic dar se apropie. Dacă păcătuiești voit, nici o jertfă nu te mai ajută. În discuțiile ulterioare, preoții au adus în atenție problema desei sau rarei împărtășiri, despre postul și pregătirea pentru slujbă și alte aspecte ale conduitei în slujire.

La final, părintele Acatrinei Bogdan Ioan, a mulțumit tuturor pentru împreuna rugăciune și interesul arătat față de prezentarea făcută. Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”, dedicat Maicii Domnului.

 

CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”

 

În seara zilei de 7 noiembrie 2023, Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Dealu Floreni, a fost gazda întâlnirii lunare a preoților care fac parte din cercul pastoral nr. 5, aflat sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de preot doctor Rusu Ilie, de la Parohia Ciocănești.

Pentru început, s-a săvârșit Acatistul Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil, fiind ajunul prăznuirii lor liturgice.

În continuare, părintele Doroftiese Sorin, preot paroh al parohiei gazdă, a susținut referatul intitulat „Importanța conduitei liturgice a preotului și a cântărețului în slujirea liturgică”, din care cităm: „Izbânda în misiunea preoțească constă în îndeplinirea cu conștiinciozitate și râvnă a tuturor lucrărilor pe care această slujire le cere, adică îndeplinirea tuturor datoriilor de către preot. preotul trebuie să se jertfească pe sine mai întâi, pentru a le putea cere sau spune oamenilor să umble ca fii ai luminii (Efes. 5, 8), iar responsabilitatea slujirii preoțești trebuie să fie asemenea măreției slujirii acesteia, precum spune și Sfântul Efrem Sirul, care numește înfricoșătoare taina preoției, sfântă și cinstită”.

„Prin râvnă înțelegem zelul, ardoarea și evlavia depusă de preot pentru îndeplinirea slujirii sale sfinte, de aceea și viața lui trebuie să fie duhovnicească, hrănită de rugăciune și prin rugăciune încununându-se cu virtuți. El trebuie să fie conștient că nu săvârșește simple acte ritualice, ci lucrări sfințitoare, de aceea și slujirea sa este sfântă, căci este asemenea Născătoarei de Dumnezeu, deoarece este chemat la fiecare Sfântă Liturghie să-L nască pe Hristos Iisus pe Altar, să îl țină în mâini pentru ca mai apoi să-L facă să se nască și în sufletele oamenilor, după cum spune Sfântul Apostol Pavel

(Efes. 3, 17)”. Se cuvine ca preotul să se poarte ca lumina lumii, fiind conștient de faptul că Mântuitorul l-a așezat în această misiune pentru a fi farul luminous care strălucește până la marginile lumii și care-i conduce pe credincioși pe calea mântuirii”.

După susținerea referatului, preotul misionar protopopesc Șuiu Alexandru-Iulian, l-a felicitate pe părintele paroh pentru tema abordată, care este una foarte importantă și este necesar să medităm la măreția dar și responsabilitatea preoției. Atitudinea este esențială, ca să nu smintim și să nu scandalizăm pe nimeni. În continuare, preoții prezenți au luat cuvântul, amintind despre propriile experiențe pastorale. Din cuprinsul dezbaterilor, redăm următoarele idei: în toate vremurile dar mai ales acum, de la preot se cere mult, ca de la unul care a primit mult de la Dumnezeu. Oamenii așteaptă să vadă un om model, un om al Evangheliei, pe cineva care ajunge să trăiască cele pe care le predică. Să arate prin viața și purtările sale că sensul este Cerul, nu cele de pe pământ. De asemenea, s-a discutat despre relația dintre preot și cântăreț în parohie, despre pilda oferită de colaborarea dintre ei și despre faptul că cei mai mulți preoți, în perioada studiilor au slujit la strană, iar acest lucru este esential pentru a înțelege mai bine rânduiala slujbelor.

La final, gazda întâlnirii, părintele Doroftiese Sorin, a mulțumit tuturor pentru împreună rugăciune și sfătuire. Intâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului dedicat Maicii Domnului, „Cuvine-se cu adevărat”.

 

CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sf. Ap. Andrei”

 

În după amiaza zile de luni, 6 noiembrie 2023 preoții membri ai Cercului Pastoral Misionar nr. 6, ocrotit de Sfântul Apostol Andrei, sub protia părintelui misionar protopopesc, Șuiu Alexandru-Iulian, au slujit Taina Sfântului Maslu de obște,  în noua biserică a Parohiei „Sfânta Maria” din satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei. Coordonatorul cercului pastoral zonal este părintele Petrovici Ovidiu, de la Parohia Panaci.

După rânduiala de rugăciune, părintele coordonator a rostit un cuvânt de învățătură, adresându-se credincioșilor din comunitate adunați în număr mare la acest moment duhovnicesc, care prin prezența lor arată prețuire față de preoții lor, dar mai ales față de sfânta biserică. De aceea le-a adresat un cuvânt de felicitare pentru jertfa și râvna arătate în ultimii ani pentru ridicarea unei biserici noi și înfrumusețarea ei, acte încununate prin slujba de sfințire care a avut loc la data de 22 octombrie, anul curent, moment de bucurie duhovnicească la care cu toții am fost părtași. De aceea a amintit despre rolul și implicarea părintelui Petrovici Iorgu, ca prim ctitor al noii biserici, dar și despre implicarea noului paroh, părintele Tarcan Iustin, care a reușit să ducă lucrările la bun sfârșit iar toată munca să fie binecuvântată de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, prin slujba de sfințire la care au participat și toți preoții din cercul pastoral. A vorbit despre activitatea cercului pastoral și întâlnirile lunare care se desfășoară la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cu rolul de a fi prilejuri de împreună slujire și sfătuire a preoților dar și un prilej de formare continuă și schimb de experiență. În continuare, l-a invitat pe părintele paroh să susțină referatul pregătit, care se încadrează în tematica anului omagial și comemorativ la nivelul Patriarhiei Române.

Astfel, părintele Tarcan Iustin, a susținut referatul „Relația dintre preot și cântărețul bisericesc. Efectele acesteia în parohie”, din care notăm următoarele idei: „Pentru a consolida valorile creștine, este importantă împreună lucrarea preotului cu a cântărețului bisericesc. Modalitățile de colaborare ale acestora sunt multiple: în primul rând aceștia trebuie să fie în același duh de rugăciune și să transmită credincioșilor pace și bucurie prin săvârșirea Sfintelor Taine. În al doilea rând aceștia trebuie să se implice în viața tuturor enoriașilor și să răspundă afirmativ tuturor solicitărilor din parohie. O altă modalitate de colaborare poate fi inițierea comună de activități cum ar fi pelerinajele, acțiuni caritabile, procesiuni, seri duhovnicești și alte activități ce au ca scop aplicarea practică a învățăturilor creștine. Pe de altă parte, cântărețul se poate implica și el în activitatea pastoral-misionară a preotului, susținându-o. Una din activitățile pe care le poate susține cel mai bine este pregătirea catehetică a enoriașilor”.

 „Relația dintre preot și cântăreț trebuie să fie sinergică și motivată pe dorința comună a celor doi, de a oferi o alternativă la lumea aceasta plină de încercări. Scopul acestei cooperări trebuie să fie însușirea principiilor religios-moral-creștine și aplicarea lor  în viața de zi cu zi”.

După susținerea referatului, a luat cuvântul arhidiaconul misionar Norocel Bogdan, de la Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, care a apreciat referatul pregătit și a felicitat credincioșii prezenți, reușind astfel să îmbogățească  și înfrumusețeze biserica, dovedind că sunt o comunitate vie. A luat cuvântul și preotul îmbisericit, Petrovici Iorgu, care și-a exprimat bucuria pentru faptul că biserica din Gura Haitii a fost gazda acestui eveniment, amintind celor prezenți despre faptul că la începutul activității sale se organizau întâlniri pastorale, iar reluarea acestei practici nu poate fi decât una utilă și necesară pentru lucrarea Bisericii.

La final, credincioșii au fost binecuvântați prin ungerea cu untdelemn sfințit la Taina Sfântului Maslu.

 

CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”

 

În seara zilei de duminică, 26.11.2023, a avut loc o nouă întâlnire a membrilor Cercului Misionar-Pastoral „Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”, cerc coordonat de către părintele Negură Dan Dumitru. Activitatea a debutat, conform programului anunţat, cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de obște, sub protia părintelui protopop, Goraș Aurel, în biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie”, a Parohiei Deia, comuna Frumosu, parohie păstorită de părintele paroh, Macovei Ovidiu. La finalul slujbei, părintele protopop, Goraș Aurel, a rostit un cuvânt de învățătură, credincioșilor prezenți în număr mare, în care a  vorbit despre perioada de post în care ne aflăm, în care se cuvine să ne pregătim în așa fel încât și în sufletele noastre să se nască Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea, s-a referit la întrebarea tânărului din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie: Ce să fac ca să moștenesc Împărăția cerurilor?

După miruirea credincioșilor, a urmat a doua parte a întâlnirii, părintele paroh, preotul Macovei Ovidiu, dând citire materialului pregătit cu acest prilej, intitulat „Povețele bătrânilor și aplicarea acestora în pastorație”, din care cităm: „Ne este cunoscut tuturor faptul că, în decursul existenței omenești, au fost mereu diferențe de opinii între generații, însă, cu toate acestea, nu de puține ori, copiii au ajuns la vorbele părinților și ale bunicilor. Auzim adesea pe tineri spunând: ce știi tu bunicule/tata, acum este altfel, nu mai este ca pe vremea ta, acestea au fost odată, dar și pe părinți sau bunici spunând: lasă că ai să ajungi la cuvintele mele. Este o certitudine că unele aspecte s-au schimbat în timp, uneori vedem parcă și o schimbare a valorilor morale, dar totuși, există povețe și reguli care se aplică indiferent de secolul în care trăim. Fără trecut, nu poate exista prezentul și nici viitorul. Bătrânii de astăzi sut tinerii de ieri, iar tinerii de acum vor fi bătrânii de mâine. Despre aceasta găsim scris lămurit în Sfânta Scriptură: Să nu necinstești pe om la bătrânețea lui, căci poate și noi vom îmbătrâni (Înțelepciunea lui Isus Sirah 8, 6)”. „De la cei bătrâni vom putea învăța mereu: de la unii cele mai alese învățături, iar de la alții, din păcate, pur și simplu să nu fim ca ei. Sunt bătrâni înțelepți spre care este deajuns doar să privești, ca să înveți, asemenea lui Ava Antonie din Pateric”.

„În pastorație, preotul se raportează la experiența duhovnicească a marilor duhovnici, la povețele Sfinților Părinți și, nu de puține ori, la vorbele înțelepte ale bătrânilor transmise din generație în generație sub forma unor istorioare, a unor maxime sau cugetări și a proverbelor. Dacă ar fi să aruncăm o privire de ansamblu asupra unor ziceri din popor, vom constata faptul că multe dintre ele sunt inspirate din Sfânta Scriptură, ceea ce confirm faptul că cei care le-au compus, au dobândit înțelepciunea prin cercetarea scrierilor sfinte și rugăciune”.

Expunerea a fost urmată de luări de cuvânt ale preoților prezenți, care au apreciat materialul pregătit

La final, coordonatorul cercului zonal părintele Negură Dan Dumitru a concluzionat întâlnirea, mulțumind tuturor celor prezenți pentru participare și interesul arătat față de activitatea lunară a cercului pastoral.

 

CERCUL PASTORAL NR. 8
„Sf. Ier. Spiridon”

 

În după amiaza zilei de 30 noiembrie 2023, la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, a avut loc o nouă întâlnire a cercului pastoral „Sf. Ierarh Spiridon”, din zona Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei, cerc coordonat de părintele Horga Alexandru, preot paroh la parohia Breaza II.

Conform programului anunțat, în biserica „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Breaza I, preoții din cercul pastoral zonal au săvârșit Taina Sfântului Maslu, sub protia părintelui protopop Goraș Aurel. În continuare, soborul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți preoții care au slujit la Parohia Breaza, cunoscuți cu numele. După săvârșirea rânduielilor de rugăciune, părintele protopop a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre alegerea Sfinților Apostoli și chemarea lor la misiunea de a fi ucenici ai Mântuitorului, pentru a fi apoi pescari de oameni. A amintit despre primul chemat, adică Sfântul Andrei, cel care a predicat și în Dobrogea, astfel încât și Sfântul Andrei ne poate spune, ca altădată Sfântul Pavel corintenilor: de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Cor. 4, 15). Totodată, a vorbit despre originea apostolică a credinței românilor și de datoria de a păstra cu sfințenie credința dată sfinților, o dată pentru totdeauna  (Iuda 1, 3), pentru că este o singură credință: Este un Domn, o credință, un botez (Efeseni 4, 5). Din păcate, de-a lungul timpului au apărut interpretări greșite și oameni care au deformat învățătura Apostolilor. De altfel, Sfântul Apostol Petru avertiza despre cei care răstălmăcesc scrierile Sfântului Pavel: în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare(II Petru 3, 16). Așadar suntem chemați și chiar să luptăm duhovnicește pentru păstrarea și trăirea conform credinței celei una, de la Sfinții Apostoli, singura cale de mântuire și de urmare a Apostolilor.

În continuare, părintele paroh, Balabasciuc Petru, a mulțumit părintelui protopop pentru cuvântul ziditor de suflet oferit comunității și pentru faptul că răspunde mereu invitației de a vizita parohia. De asemenea, a mulțumit și celorlalți preoți pentru că au venit să se roage împreună dar și credincioșilor veniți în număr mare.

A urmat binecuvântarea credincioșilor cu untdelemn sfințit.

Ca la fiecare întâlnire de cerc pastoral, gazda a pregătit un referat tematic. De data aceasta, părintele paroh a susținut  referatul intitulat „Rolul bunicilor în formarea tinerei generații”, inspirat în mare măsură din propria experiență, făcând amintire de bunicii cărora le păstrează o pioasă amintire și recunoștință. Din cuprinsul referatului  cităm următoarele idei: „S-a dovedit științific faptul că prezența bunicilor în viața nepoților are urmări benefice asupra întregului comportament al acestora din urmă,  care sunt mult mai stabili emoțional, învață mai bine la școală, capătă încredere în sine și relaționează mai ușor cu cei din jur.

Bunicii sunt o oază nesecată de dragoste necondiționată de care nepoții se pot bucura din plin. Rolul acestora ia diferite forme: de la prietenul cel mai bun, confidentul, până la istoricul familiei, cel care menține și transmite legăturile și poveștile din familie.

Aceștia au tot timpul din lume pentru a acorda atenție micuților, iar răbdarea lor o depășește cu mult pe cea a părinților”. În foarte multe situații, bunicii sunt și dascălii credinței, primii care învață pe cei mici să facă semnul Sfintei Cruci, învață rugăciuni și merg împreună la biserică. De asemenea, bunicii își învață nepoții obiceiurile strămoșești care însoțesc prăznuirea marilor sărbători creștine.

Au luat apoi cuvântul părinți din cadrul cercului pastoral zonal.

Părintele coordonator al  cercului zonal, l-a felicitat pe părintele paroh pentru materialul pregătit, afirmând ca o concluzie a întâlnirii că rolul bunicilor este covârșitor, o binecuvântare pentru cine are bunici credincioși. Mulți tineri cu care a stat de vorbă de-a lungul timpului au spus că nu i-a dus nimeni la biserică în copilărie și de aceea nu au nici o legătură cu credința. Alții în schimb, care s-au bucurat să aibă niște bunici înțelepți, afirmă cu recunoștință că datorează bunicilor primirea și consolidarea noțiunilor de credință dar mai ales trăirea și primirea unor bune obiceiuri.

Concluziile au fost formulate de către părintele protopop, cel care a precizat faptul că în prezent asistăm la multe schimbări, sociale, economice dar și culturale. Toate acestea au dus, din păcate, la o separație între generații, la schimbări majore de mentalitate și raportare la valorile religioase dar și naționale. Recunoaștem rolul deosebit avut de bunici în transmiterea și învățarea credinței, dar constatăm și faptul că bunicii în multe privințe sunt ignorați și înlocuiți cu metode educative impersonale, aduse de progresul tehnologic. Insă rămâne mereu speranța că generațiile tinere nu vor uita să se raporteze la moștenirea duhovnicească primită de la înaintași.

Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”, dedicat Maicii Domnului.

 

A consemnat, arhid. Norocel Bogdan