Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna ianuarie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sf. Mitropolit Dosoftei”
Prima întâlnire pastorală pentru anul 2025 a preoților din cercul pastoral nr. 1, „Sf. Mitropolit Dosoftei”, Câmpulung Moldovenesc, cerc coordonat de către preot doctor Macar Ilie, a avut loc în biserica Parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie”, Câmpulung Moldovenesc, marți, 14 ianuarie.
Începând cu ora 17, preoții din cercul pastoral au săvârșit slujba Acatistului Sfinților Români mărturisitori din temnițele comuniste. La eveniment a luat parte și părintele protopop, Goraș Aurel.
Protosul slujbei, părintele coordonator Macar Ilie, a rostit apoi un cuvânt introductiv, în care a făcut referire la începerea unei noi serii de întâlniri în cadrul cercului pastoral, cu numeroase teme de abordat, conform titlurilor primite de la Centrul Eparhial, care vor fi tratate de membri cercului, în ordine alfabetică.
În continuare, părintele Solovan Liviu, preot paroh la parohia gazdă, a susținut referatul, intitulat „Suferința omului modern (depresie, deznădejde, adicții, avariție, etc.)” din cuprinsul căruia redăm câteva idei: „Păcatul și suferința, încălcarea poruncii și moartea sunt realități pe care omul nu le poate tăgădui și de care nu se poate desprinde, detașa decât prin urmarea lui Hristos și împlinirea Evangheliei Sale. Nici boala, nici suferința, nici stricăciunea nu au fost create de Dumnezeu, pentru că la momentul conceperii lumii toate „erau bune foarte” (Facere l, 31), iar „Viața spre moarte a omului nu este voia lui Dumnezeu”
„Analizând scrierile filocalice despre răbdarea în necazuri, Pr. Dumitru Stăniloae identifică cinci motive pentru care acestea sunt prezente în viața omului . Astfel: l . prin necazuri și suferințe îl atrage Dumnezeu pe om de la păcate; 2. în ciuda mărturisirii păcatelor, necazurile sunt urmarea lor; 3. necazurile sunt proba, întărirea și ferirea de greșelile viitoare; 4. suferințele vin pentru păcatele altora; 5. răbdarea necazurilor ne poate încununa cu putere și înțelepciune.”
„În lupta lui cu păcatul și implicit cu suferința, omul se poate mântui numai prin Hristos și Biserica sa, Trupul Lui pnevmatizat. În acest sens, cel mai puternic remediu pe care omul îl are la îndemână pentru a putea birui păcatul și starea de suferință este Taina Pocăinței și a mărturisii păcatelor, urmată firește de unirea cu Hristos prin împărtășirea de Trupul și sângele Lui în Taina Euharistiei. Numai într-o continuă stare de pocăință și veghere asupra sănătății sufletului său, omul poate nădăjdui într-o existență plenară, lipsită de suferință și durere, căutând să împlinească cu bărbăție cuvintele Mântuitorului: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33).”
La finalul prezentării, a luat cuvântul părintele Ilie Macar, în calitate de coordonator al acestui cerc, felicitându-l pe părintele paroh pentru conștiinciozitatea cu care și-a întocmit referatul și precizând totodată, motivul pentru care, la începutul acestui an s-a prezentat referatul cu această temă „… părintele dorind să prezinte acum la început de an o sinteza amplă a temei rânduite pentru anul trecut”, mai cu seamă suferința omului modern. A menționat de asemenea faptul că tema referatului, care are la bază leitmotivul acesta al pocăinței propovăduite de Mântuitorul, s-a potrivit foarte bine în contextul momentului fiind încă sub aureolă Evangheliei Duminicii de după Botezul Domnului, în care Hristos tocmai la acest fapt ne îndeamnă „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”.
A luat cuvântul mai apoi și Părintele Protopop, pentru a concluziona, apreciind efortul depus de părintele referent, la întocmirea lucrării, ca unul care a și vizualizat efectiv textul acestuia, cu tot aparatul critic de pe fiecare pagină, în comparație cu restul părinților care, doar l-au audiat, s-a declarat a fi mai mult decât mulțumit, datorită sistematizării acestuia, întărind de asemenea cele spuse de antevorbitorul său, cum că acest referat poate fi pe bună dreptate considerat o sinteză a tuturor temelor de anul precedent. S-a remarcat de asemenea prin citarea multiplă a ideilor teologului contemporan Jean-Claude Larchet, ca unul care a scris mai multe cărți pe această temă. După ce l-a felicitat încă o dată pe părintele gazdă, a ținut să aducă la cunoștința părinților prezenți și ampla listă a temelor dedicate anului curent cu specificarea faptului că la finele Anului se vor selecta cele mai reprezentative referate din punct de vedere al redactării și al ideilor prezentate, și vor fi incluse într-un volum, aceasta fiind dorința Înaltpresfințitului Calinc.
În încheierea acestei prelegeri s-a cântat în cor imnul închinat Maicii Domnului Cuvine-se cu adevărat.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfinții Români”
În după amiaza zilei de joi, 23 ianuarie 2025, la biserica „Sf. Nicolaie” a Parohiei Cojoci, s-a desfășurat o nouă întâlnire a cercului pastoral nr. 2, „Sfinții Români” – Valea Bistriței., cerc coordonat de către părintele Ungurean Radu, preot paroh la Parohia Crucea.
Evenimentul a început cu săvârșirea slujbei Aghesmei, la care au slujit părintele paroh, Scheuleac Nicolaie dimpreună cu părintele misionar protopopesc Bogdan Norocel. În continuare, adăugându-se și soborul de preoți din cadrul cercului pastoral zonal, sub protia preotului misionar, s-a săvârșit și Taina Sfântului Maslu.
După rânduiala de rugăciune, gazda întâlnirii, preot paroh Scheuleac Nicolaie, a dat citire referatului pregătit pentru acest moment, intitulat „Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor – mărturisitor și martir în temnițele comuniste”, din care cităm: „Hărăzit cu măiestria cuvântului plămădit în frământătura unei existențe mult încercate pe tărâmul atât al vieții laice cât și al celei monahale, Alexandru Teodorescu — cunoscut sub pseudonimul gazetăresc de Sandu Tudor și slobozit de deșertăciunea lumii în adumbrirea de har a călugăriei ca monahul Agaton, mai târziu schimnicit cu numele de Daniil — s-a născut în familia unor magistrați din București la 22 decembrie 1896, având și un frate mai mic, pictorul Mircea Teodorescu.”
„Sandu Tudor era greu de suportat chiar și de cei mai apropiați prieteni deși uimea prin respectul fundamental pe care îl arăta față de oricine. Alexandru Mironescu, vechiul său prieten care adesea îi mărturisea: „Dragul meu, ai fi insuportabil, dacă nu ai fi extraordinar”, avea să consemneze despre Sandu Tudor pe care îl cataloga drept „o bibliotecă deranjată”: „Era însă, e adevărat, un om greu, foarte greu, uneori, de suportat”
„Ieroschimonahul Daniil n-a mai apucat să înfrunte prin sabia cuvântului forțele telurice ale întunericului. Zdrobit în bătăi de torționarii Aiudului, suferind de o acută hemoragie cerebrală, se va elibera din cercul robirii pământești în noaptea de 16/17 noiembrie 1962 pentru a păși cu sufletul fierbinte de har pe calea Numelui de Lumină a doritului Mire, odihnindu-și până astăzi trupul de tină în groapa de țărână a Râpei Robilor sub omoforul „Miresei, urzitoare de nesfârșită rugăciune”, căreia tainic și fierbinte îi strigă: „Odihnește-mă sub adăpostul Chipului tău, ca sub privirile Tale de auriu cărbune, să ard și eu nemistuit, din plămada arcadei de negrăit a trăirii de rugăciune”
După referat, preotul misionar protopopesc, Norocel Bogdan, l-a felicitat pe părintele paroh pentru referatul alcătuit, în care a evocat personalitatea părintelui Daniil, cel atât de legat de această zonă, întrucât a fost starețul Mănăstirii Rarău, din apropierea satului Cojoci și care a lăsat în zonă amintirea unui om al lui Dumnezeu, care l-a iubit pe Dumnezeu mai presus de orice, trăind în viața sa cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (Romani 8, 35). Nu a lăsat nimic să-l despartă de Hristos, de aceea a primit să pătimească în închisoare, iar acolo să primească moarte martirică, mărturisind credința. In același timp, s-a jertfit pentru alții, iar în mărturiile despre el, ale supraviețuitorilor, se păstrează un episod al acestei jertfiri de sine, când a decis să se așeze pe betonul înghețat, invitând pe un alt deținut să se așeze pe spatele lui pentru a supraviețui, învățându-l în același timp rugăciunea de foc către Mântuitorul. Ca o dovadă de cinstire, la Mănăstirea Rarău, unde a fost stareț, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, se zidește o Casă Memorială care va purta numele „Daniil Sandu Tudor”.
La final, după obicei, credincioșii prezenți au fost miruiți cu untdelemn sfințit la Sfântul Maslu, iar preotul paroh a mulțumit tuturor pentru prezență.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sf. Cuv. Daniil Sihastru”
Preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Daniil Sihastru”, s-au întâlnit în ziua de luni, 28 ianuarie 2025, începând cu ora 17, la biserica Parohiei Stulpicani I. In prima parte a evenimentului, s-a săvârșit slujba Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
După rânduiala de rugăciune, părintele Ianovici Gheorghe, coordonatorul cercului zonal, a rostit un scurt cuvânt introductiv, prin care a adus la cunoștința celor prezenți hotărârea Patriarhiei Române ca anul 2025 să fie dedicat omagierii Centenarului Patriarhiei Române, fiind închinat comemorării duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din sec. al XX-lea.
In continuare, părintele paroh, Ghețu Aurelian, a rostit un cuvânt de bun venit preoților din cercul pastoral. Tema referatului său are titlul „Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor- mărturisitor și martir în temnițele comuniste”, din cuprinsul căruia cităm câteva ideii esențiale: „Sandu Tudor (s-a născut în data de 22 decembrie 1896, București, este pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu, care a fost gazetar, poet, monah român din perioda interbelică, cunoscut și sub numele Monahul Agaton de la Mănăstirea Antim și Daniil de la Rarău. Din 1948, când s-a călugărit, duhovnic i-a fost Cleopa Ilie. Sandu Tudor este inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim.”
„A trăit printre oamenii Bisericii pe care îi critica în ziarul lui ”Credința”, mergând uneori până la șantaj. Îi plăceau scandalurile bisericești și literare. Dialogul cu el trebuia să ducă până la violență verbală. Convertirea lui totală pentru cele duhovnicești s-a întâmplat însă în urma unei călătorii la Sfântul Munte.”
„Obișnuia să spună că pentru a intra în ordinea Duhului, trebuie mai întâi să te ”îndobitocești”, dându-ne exemplul unui alt vagabond din Povestirile pelerinului rus, care ajunsese la o rugăciune ambulantă. Povestea cu lux de amănunte, cum în Muntele Athos, începuse să facă metanii din interes, ca să lase impresia unui pelerin credincios; însă cu fiecare metanie, ceva în el, se transforma.”
Închis fiind în închisorile comuniste cu acuzația generică de activitate subversivă și activitate intensă contra clasei muncitoare, a trecut prin nenumărate chinuri și schingiuiri, dar a avut parte și de binecuvântări cerești, una dintre ele mai semnificativă ar fi aceasta: „Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de -300. Era o celulă fără geamuri, cu fecale și rână peste tot, fiindcă acolo erau băgați cei care trebuiau să moară – practic erau condamnați la moarte prin frig. Erau îmbrăcați foarte sumar și erau lăsași acolo cu foarte puțină mâncare atât înainte de a intra în celula respectivă, cât și după ce au intrat în ea. Si părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui. După ce au fost băgați amândoi în celulă de trei gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu fața în toată mizeria de acolo și i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a așezat cu spatele pe spatele lui în aceeași poziție de Sfântă Cruce, iar după ce s-a așezat i-a spus așa: Doctore, nu mai spui nimic altceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Și medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula și din clipa respectivă a pierdut noțiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscați de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, și după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -300 . Torționarii când au intrat acolo și când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise”
În urma prezentării a luat cuvântul părintele Ianovici Gheorghe felicitându-l pe părintele referent pentru frumosul referat în care a reușit sa cuprindă cu lux de amănunte o biografie elaborată, dar nu foarte extinsă pentru a nu interveni plictisul în audierea lui. A menționat de asemenea faptul că în perioada ateo-comunistă cel mai mult a avut de suferit biserică, mai cu seamă cei ce frecventau biserica și se identificau cu numele de Creștini, acest fapt fiind considerat un afront la conducerea sistemului, și fiind pedepsit foarte dur, uneori chiar până la exterminare.
Au luat cuvântul în continuare și unii dintre părinții prezenți întărind cele relatate în cuprinsul referatului prezentat, vorbind despre regimul comunist care a reușit să anihileze o întreagă pleiadă de tineri bine educați, studenți eminenți și oameni emancipați cu studii universitare înalte, dar care s-au arătat a fi împotriva acestui sistem de îndobitocire, înrobire și reeducare mentală a întregii populații, toate acestea sub lozinca unui neam nou cu gândire liberă.
Pe final a luat cuvântul și părintele Protopop, fiind și sfinția sa prezent la această întrunire, felicitându-l deopotrivă pe părintele Gabriel pentru frumosul referat care a reușit să îl prezinte pe Pr. Daniil Sandu Tudor într-o manieră realistă, nu așa după cum se mai practică să se prezinte biografia unor persoane idealistic, relatând doar părțile luminoase ale parcursului vieții. Ci părintele a reușit să schițeze portretul biografic al ieroschimonahului, și cu părțile sale bune dar și cu cele mai puțin bune, astfel încât sa nu fie așezat pe un piedestal din care greu ar putea fi detronat.
Întâlnirea s-a încheiat cu nelipsita poză de grup, și cu intonarea imnului Cuvine-se cu adevărat.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Mărturisitorii dreptei credințe”
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 4, denumit „Mărturisitorii dreptei credințe și coordonat de părintele doctor docent Valică Mihai, de la Catedrala „Sfânta Treime”, Vatra Dornei, s-a desfășurat marți, 21 ianuarie 2025, la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Argestru. Ședința a fost precedată de oficierea slujbei Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
După săvârșirea slujbei, a urmat expunerea referatului cu titlul: „Sistemul de organizare autocefală în Ortodoxie și prelungirea sa în pastorația parohială pe principiul subsidiarității – conlucrarea cu consiliile și comitetele parohiale”, care a fost susținut de către părintele paroh, Paicu Laurențiu. Din cuprinsul referatului redăm în continuare câteva idei rezonatorii: „După recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în data de 25 aprilie 1885, Patriarhia Română a luat ființă la 4 februarie 1925, într-un context istoric marcat de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, prin ridicarea mitropolitului primat Miron Cristea la rangul de patriarh. La 1 noiembrie 1925 s-a făcut „înscăunarea primului patriarh al Bisericii noastre, Miron Cristea, în prezența a numeroși reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori și al Statului”
„Biserica Ortodoxă locală-națională, autocefală este unitară în organizarea sa și își păstrează unitatea dogmatică, canonică și a cultului cu Biserica Ecumenică a Răsăritului (Art. 2 St). Ea „are o conducere sinodal-ierarhică, potrivit învățăturii și canoanelor Bisericii Ecumenice a Răsăritului și tradițiilor sale”. Biserica Ortodoxă „se administrează în mod autonom prin organe proprii reprezentative, alese de cler și popor, prin votul credincioșilor în conformitate cu dispozițiile Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (Art. 3 St)”
„Pastorația parohială se revelează ca fiind o prelungire a sistemului de organizare autocefală a Bisericii noastre naționale, clădindu-se pe principiul subsidiarității. Întregul sistem funcționează ideal atunci când se respectă ascultarea față de ierarhie, căci toate forurile canonice sunt în relație de complementaritate. Preotului paroh îi sunt atribuite responsabilități diverse, fiind ajutat în bunul mers al lucrurilor atât de Consiliul parohial, cât și de Comitetele parohiale. În concluzie, sistemul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române este unul bine gândit și funcționează real, abia când cei angrenați sunt în comuniune și se armonizează reciproc.”
În continuarea prezentării a luat cuvântul părintele doctor Mihai Valică, în calitatea sa de coordonator al acestui cerc, vorbind puțin despre principiul subsidialității, care se concretizează printr-o formă de guvernare ce acționează de jos în sus, adică se urmăresc a fi rezolvate problemele celor de jos, cei suspuși ghidându-se după acest criteriu și nu invers, cei mici sa fie intru-totul supuși celor de sus. Pe baza acestui principiu au fost organizate și sinoadele ecumenice, urmărindu-se rezolvarea problemelor existente în rândul oamenilor simpli. A afirmat de asemenea, cu părere de rău faptul că în timpurile noastre, din ce în e mai puțin se mai ține cont de acest aspect ci se dau tot mai multe directive de sus iar cei de jos sunt mai mult sau mai puțin forțați să execute aceste ordine.
În continuare a luat cuvântul părintele Misionar protopopesc Norocel Bogdan, felicitându-l pe părintele Laurențiu pentru prezentarea referatului său, și subliniind totodată faptul că în decursul anilor au existat lupte nesângeroase și depunerea unui efort deosebit, pentru declarare autocefaliei și ridicarea de patriarhat a Bisericii Ortodoxe române, care au subliniat autonomia și suveranitate acestei instituții, pentru ca astfel să nu mai existe nici o ingerință sau implicare străină în buna organizare a bisericii aflate pe acest teritoriu binecuvântat de Dumnezeu, al României.
S-au purtat în continuare discuții pe baza acestei teme, fiecare dintre părinți exprimându-și punctul de vedere referitor la importanța Canoanelor date de Biserică și mai cu seama respectarea acestora, care nefiind respectate pod duce la o anarhie, dezbinare sau chiar desființare a acestei instituții. Aceste canoane sunt norme pe baza cărora Hristos, în calitatea Sa Cap al Bisericii, o conduce prin intermediul trimișilor Săi, Arhierei, Preoți și Diaconi, pentru ca împreună să răzbească prin valurile acestei lumi și să ajungă la limanul cel mult dorit.
Seara s-a încheiat prin intonarea imnului închinat Maicii Domnului „Cuvine-se cu adevărat”.
CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”
Joi după-amiază, în data de 23 ianuarie 2025, Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” – Poiana Negri I, a fost gazda întâlnirii lunare a preoților care fac parte din cercul pastoral nr. 5, aflat sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de preot doctor Rusu Ilie, de la Parohia Ciocănești.
După rostirea Rugăciunilor Începătoare, părintele paroh, Lostun Dorin, a susținut referatul pregătit pentru această întâlnire pastorală, cu titlul „Biserica – spital duhovnicesc – rolul terapeutic al Bisericii în vindecarea omului”, din care cităm următoarele idei: „Biserica a fost dintotdeauna preocupată de sănatatea spirituală și trupească a omului, fiind percepută în istorie ca o „comunitate tămăduitoare” care a înfluiențat întreaga viață spirituală a poporului dând naștere la o atmosferă de sănătate și curație morală”
„Biserica este, în fond un mare „spital duhovnicesc„ ,în care preoții terapeuți au menirea de a transmite oamenilor, printr-o viață sfântă „medicamentul lui Dumnezeu, , care este Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, „măsura tuturor lucrurilor„ . Sfinții Părinți și Tradiția Bisericii văd în El doctorul trimis de Tatăl omenirii căzute în păcat, omenirii aflate sub influența urmărilor păcatului strămoșesc. Astfel, Mântuitorul este Cel ce va reda omului sănătatea sa primordială.”
„Pentru realizarea unei comuniuni terapeutice, fiecare persoană evoluează străduindu-se și dialogând. „Dumnezeu cere de la noi iubirea de oameni pentru alții”. Mai întâi de toate, comuniunea „există” și este coexistența cu Dumnezeu. În consecință marea chemare care ne stă înainte pentru o terapie reală este trecerea de la existența umană la coexistența; cum voi (co)exista autentică „într-adevăr”, cu chipul lui Dumnezeu autentică înlăuntrul meu, ca să coexist creativ cu alte persoane, cu Dumnezeu și cu semenii.”
„Pentru Biserică si teologie, terapia nu este o chestiune psihologică sau morală ci una ontologică. Scopul terapiei nu este acela de a oferi numai tămăduire pentru simptomele de boală ale oamenilor, ci acela de a asigura renașterea lor, prin transferul din spațiul iubirii de sine în care se nasc patimile, in spațiul dragostei firești, acolo unde se găsește adevărata terapie prin iubire.”
„Prin lucrarea Duhului Sfânt în lume, în special prin Sfintele Taine , slujitorii Bisericii continuă misiunea la care au fost trimiși de Hristos, vindecând și alinând suferința nenumăraților bolnavi, prin numeroasele activități de îngrijire a sănătății pe care comunitățile creștine le pun în practică cu dragoste și arată astfel adevăratul chip al lui Dumnezeu; iubirea Sa.”
La finele prezentării referatului, a luat cuvântul preacucernicul părinte Rusu Ilie, în calitate de coordonator al acestui cerc, motivând cu explicațiile de rigoare faptul, pentru care părintele paroh a susținut referatul pe această temă. Datorită situației dificile prin care a trecut, în urma unui accident grav, a avut posibilitatea să își exprime punctul de vedere în legătură cu subiectul abordat din proprie experiență, ca unul căruia Biserica i-a oblojit rănile sufletești și trupești ridicându-l din patul suferinței. În continuare fiecare părinte și-a programat data susținerii referatelor, alegându-și totodată și cate un titlu aferent pe baza căruia vor fi redactate lucrările
CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sf. Ap. Andrei”
În după amiaza zile de luni, 20 ianuarie 2025, preoții membri ai Cercului Pastoral Misionar nr. 6, ocrotit de Sfântul Apostol Andrei, coordonatorul cercului pastoral zonal fiind părintele Petrovici Ovidiu, de la Parohia Panaci, sub protia părintelui misionar protopopesc, Bogdan Norocel, au săvârșit Slujba Acatistului Maicii Domnului- bucuria tuturor celor necăjiți, în biserica de la Filia Moroșeni a Parohiei Șaru Bucovinei.
După rânduiala de rugăciune, părintele Buzilă Florin, parohul bisericii gazdă, a susținut referatul „Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor- mărturisitor și martir în temnițele comuniste”, din care notăm următoarele idei: „Biserica are resursele unei revendicări de poziții în exemplu unor „bărbați” ai creștinismului (preoți, monahi, teologi), care prin, exemplu mărturiei lor, reprezintă conștiințe vii pentru generațiile actuale, desigur, dacă își mai recunosc rădăcinile creștine și naționale. Afirmăm acest lucru, deoarece, cu regret putem observa că în Europa secolului XXI, dacă în discursul public menționezi respectarea valorilor naționale și creștine, care edifică cultural și identitar românitatea, ești catalogat ca fiind un fundamentalist sau extremist, rupt de spiritul progresist și integral al „comunității” europene. Este deja un trend agresiv de a surclasa apartenența la valorile creștine și naționale prin ideologiile neomarxiste care intenționează relativizarea și ștergerea trecutului”.
„Itinerariul vieții sale îl caracterizează ca un creștin care și-a asumat integrator definiția mărturisii prin activitatea culturală, prin opera publicată, fondarea mișcării „Rugul Aprins” la Mănăstirea Antim din București, în calitate de deținut în închisorile comuniste și prin angajamentul pastoral desfășurat la Mănăstirea Rarău din spațiul bucovinean. Un martir care a fost condamnat în anul 1958 la 25 de ani de închisoare, murind în anul 1962, la închisoarea din Aiud, în urma torturilor brutale aplicate de torționari.”
„Părintele Sandu Tudor în articolul Spre o renaștere a ortodoxiei (1926), și încuraja spre o revitalizare a Bisericii în contextul politic al timpului său: „Biserica trebuie să lucreze și să grăiască din înaltul amvonului cuvântul cel viu, cuvântul dătător de viață, despre care Mântuitorul a spus: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvântul Meu nu va trece”. Biserica Ortodoxă, mai mult ca oricare alta, ține acest adevăr al său: Cuvântul dătător de viață, Hristosul cel viu. Numai prin atingerea sufletului omenesc viu cu alt suflet omenesc viu se poate aprinde viața.”
La finele expunerii a luat cuvântul părintele misionar protopopesc Bogdan Norocel, oferind informații cu privire la temele ce vor fi abordate în anul acesta, iar mai apoi l-a felicitat pe părintele ce ne-a găzduit pentru că vorbit în referatul său despre un sfânt mărturisitor din vremuri foarte grele, un om de cultură, poet, publicist, aviator, un familist devotat inițial, iar mai apoi un călugăr duhovnicesc, trecând la Domnul prin moarte martirică în închisorile comuniste.
Au luat cuvântul mai apoi și unii dintre preoții prezenți, vorbind despre timpurile greu de imaginat ce au existat în perioada comunistă, când mulți dintre tinerii societății aceleia erau închiși și judecați fără nici un drept de apel, iar mai apoi schingiuiți și schilodiți până la mutilare completă prin bătăi crunte sub pretextul unei reeducări diabolice. S-a vorbit despre necesitatea canonizării acestor martiri ce au suferit și și-au dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, captivi fiind în lagărele de exterminare ale regimului comunist, pentru că cinstindu-i pe aceștia aducem un fel de ofrandă lui Hristos, și înălțăm rugăciuni către ei, recunoscându-le meritele ce le-au dobândit prin păstrarea și propovăduirea Credinței Ortodoxe și dragostea de neam și de cultură.
La finalul prelegerilor s-a intonat imnul Cuvine-se cu adevărat și s-a făcut nelipsita poză de grup.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”
Prima întâlnire pe anul 2025 a cercului pastoral „Sfântul Cuvios Vasile de la Moldovița”, a avut loc în seara zilei de 26 ianuarie, la Parohia „Sf. Nicolaie” – Vama II. Activitatea a debutat, conform programului anunțat, cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de obște, în biserica parohială, începând cu ora 17, sub protia părintelui, Gavra Ioan, preot proinparoh al parohiei Vama I, decanul de vârstă al zonei.
După săvârșirea Sfintei Taine, părintele Protopop Aurel Goraș a ținut un cuvânt de învățătură tuturor credincioșilor prezenți în care a vorbit despre pericopa evanghelică ce se citise în acea dimineață la Sfânta Liturghie, cea despre schimbarea radicală a unui om păcătos, a unui vameș ce era ponegrit și urât de întreaga comunitate. Zaheu, vameșul reprezintă tipologia omului care o dată ce l-a primit pe Hristos în casa și implicit în inima sa, trece printr-o schimbare fundamentală și de gândire și de trăire. El conștient de greșelile săvârșite dea lungul anilor și realizând că asupra casei sale a atras mânia lui Dumnezeu ca un foc mistuitor, a încheiat totalmente traiul de mai înainte și a pus bazele unei noi vieți temeluite pe poruncile lui Hristos, iar ca semn al acestei schimbări, ca o făgăduință promite Mântuitorului că jumătate din averea sa o va da săracilor, iar pe cel care l-a nedreptățit cu ceva îi va întoarce de patru ori datoria. Cu adevărat un exemplu demn de urmat pentru toți creștinii din toate timpurile, care vor să se pocăiască și să se întoarcă pe calea cea strâmtă ce duce spre Împărăția Cerurilor și la Slava cea Cerească.
A urmat mai apoi prezentarea referatului intitulat „Rugăciunea și viața liturgică în învățăturile părinților duhovnici din secolul al XX-lea” de către părintele profesor Cojocari Moroșan Alexandru, din cuprinsul căruia cităm câteva idei: „O simplă definiție dată rugăciunii ne spune că aceasta este convorbirea omului cu Dumnezeu. Dar părinții duhovnici români aprofundează și vorbesc despre experierea prezenței lui Dumnezeu, despre întâlnirea creaturii cu Creatorul său, despre pregustarea bucuriilor viitoare, atunci când credinciosul se roagă coborând mintea în inimă.”
„Prin chemarea lui Dumnezeu în rugăciune se sfințește realitatea concretă în care ne ducem existența, așa după cum ne încredințează Părintele Rafail Noica: „Prin cuvântul rugăciunii trebuie să-L invităm pe Dumnezeu în cele mai obișnuite clipe ale vieții noastre, fiindcă, aș zice, pe de o parte să sfințim timpul, să sfințim clipa, să sfințim lucrurile noastre zilnice și, pe de altă parte, să facem din orice clipă, din orice moment prielnic, un prilej de rugăciune.” (părintele Rafail Noica, p. 78)”
„În Biserică, credinciosul se face părtaș vieții lui Hristos, și de această realitate ne încredințează părintele Constantin Galeriu: „Același Duh Sfânt prezent în întrupare, la Botez în întreaga viață a Domnului, e prezent acum în Biserică în Tainele ei. Lucrarea Duhului inaugurată în Biserică prin Cincizecime e universală și egală cu a Fiului. Dacă Domnul s-a născut de la Duhul Sfânt, și noi nu putem rosti „Doamne Iisuse” decât în Duhul Sfânt, atunci cum l-am putea întrupa și naște pe Hristos în noi fără Duhul?” (Părintele Constantin Galeriu, p. 261)”
„Cuvintele părinților duhovnici români din secolul al XX-lea, sunt semințe care se seamănă în mintea și în ogorul sufletului nostru. De aceea am dorit ca, în aceste pagini, prin multitudinea de citări, insuficiente de altfel datorită bogăției învățăturilor părinților duhovnici români privind rugăciunea și viața liturgică, să-i las pe duhovnicii menționați în acest referat, să ne transmită, în cuvinte scrise, din profunzimea gândirii lor, din experierea personală a prezenței lui Dumnezeu în viața lor și să ne învețe că fără Dumnezeu nu putem face nimic.”
Au urmat mai apoi luări de cuvânt, a preoților prezenți pe baza referatului, care au subliniat faptul că suntem datori să conștientizăm faptul că în cultul Ortodox creștin avem o mulțime de părinți duhovnicești scriitori teologi de specialitate și nu în ultimul rând sfinți cinstiți în unanimitate de întreaga biserică. Acești oameni care au trăit fructificând valorile creștine sunt asemeni unor semințe menite să odrăslească în mintea și inima urmașilor lor, adică nouă creștinilor de astăzi, dragostea pentru Hristos, datoriile ce le avem de îndeplinit față de El, și iubirea de neam și valori creștine.
La final a conchis părintele Protopop, felicitându-l pe părintele referent pentru lucrarea elaborată pe care a prezentat-o, care nu a avut cu un conținut foarte academic așa după cum și-a închipuit ci a avut un conținut bogat în informații dar care a fost ușor de digerat fiind redactat cu un limbaj foarte accesibil. Iar ca temă de cugetare pentru cei prezenți părintele a lansat provocarea ca fiecare dintre noi să se gândească cam pe ce treaptă a rugăciunii ne aflăm și la ce nivel de trăire duhovnicească am ajuns comparativ cu sfinții/părinții ce au fost descriși în rândurile referatului prezentat.
Seara de prelegere s-a încheiat cu intonarea cântării Cuvine-se cu adevărat.
CERCUL PASTORAL NR. 8
„Sf. Ier. Spiridon”
În ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, joi, 30 ianuarie, a avut loc întâlnirea cercului pastoral „Sf. Ierarh Spiridon”, din zona Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei, coordonat de preotul Horga Alexandru, în biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” a Parohiei Benia. De dimineață, preotul paroh, Butnaru Gabriel Cristian, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu preotul misionar protopopesc, Norocel Bogdan care a rostit un cuvânt de învățătură despre prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi și importanța păstrării unității de credință. În continuare, adăugându-se și membrii cercului pastoral zonal, au săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște. La finalul slujbei, părintele paroh s-a adresat credincioșilor prezenți, vorbind despre importanța întâlnirii preoților dintr-o anumită zonă, pentru împreună slujire și sfătuire, schimb de experiență și tratare a unor teme de interes.
A urmat miruirea credincioșilor, după obicei, cu untdelemnul binecuvântat.
In următoarea etapă a întâlnirii, la care s-a adăugat și părintele protopop, Goraș Aurel, preotul paroh, Butnaru Gabriel Cristian, a susținut referatul intitulat „Centenarul patriarhiei române prilej de bucurie și afirmare a identității noastre naționale și creștinești”, din care cităm următoarele idei: „ În Evul Mediu, Biserica Ortodoxă Română a fost nevoită să se organizeze instituțional în trei principate românești (Țara Românească, Moldova și Transilvania), adaptându-se realităților politice din aceste țări și aflându-se permanent sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Ecumenice. Având în frunte un mitropolit, ajutat de doi sau trei episcopi, Biserica din Țara Românească, intrată în documente prin actul din 1359, și Moldova prin actul din 1401, a fost permanent legată de autoritatea politică, autoritate care, cu câteva excepții, a ocrotit-o și a ajutat-o să-și îndeplinească misiunea. Alta a fost situația în Transilvania, acolo unde autoritatea politică (străină de neamul românesc) a persecutat aproape permanent pe românii majoritari și Biserica acestora – Biserica Ortodoxă. ”
„La 23 ianuarie 1867, Guvernul a propus Senatului un proiect de lege organică pentru Biserica Ortodoxă Română, proiect ce prevedea încă o dată faptul că „Biserica Ortodoxă a României este şi rămâne autocefală, liberă şi independentă de orice Biserică străină întru tot ce priveşte organizarea şi disciplina ei”. La 2 iunie 1869, proiectul avea să fie votat de Senat, forma sa finală precizând încă o dată faptul că „Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice chiriarhie străină”
„Biserica Ortodoxă Română cu rang de Patriarhie îi încorpora pe toţi credincioşii ortodocşi români din cuprinsul României Mari create prin actul de unire de la 1 decembrie 1918. Acest lucru constituia şi o garanţie a unităţii naţionale având în vedere faptul că românii ortodocşi erau majoritatea indubitabilă a populaţiei României. Prin urmare, unificarea bisericească confirmată prin înfiinţarea Patriarhiei Române a contribuit esenţial la consolidarea unităţii naţionale, iar recunoaşterea ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie la nivel internaţional de către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale întărea şi recunoaşterea internaţională a Marii Uniri de la 1918 şi a independenţei şi unităţii naţionale a statului român. Prin unificarea bisericească într-o Biserică-Patriarhie se întărea conştiinţa apartenenţei tuturor românilor din provinciile unite într-un singur stat, la aceeaşi identitate naţională şi la aceeaşi credinţă ortodoxă.”
Au urmat intervențiile preoților prezenți, care l-au felicitat pe părintele paroh pentru materialul pregătit. Într-adevăr, împlinirea centenarului Patriarhiei este un prilej de recunoștință față de ajutorul și binecuvântarea revărsate de Dumnezeu față de poporul român și Biserica Ortodoxă Română, care a traversat vremuri istorice dificile, dar eforturile și jertfele pentru unitate și independență au fost încununate, mai întâi de actul Unirii, în 1918, apoi de recunoașterea Patriarhiei, în 1925. S-au adus în discuție realizările frumoase ale Bisericii, mai ales organizarea actuală din diaspora unde Biserica, asemenea unei mame bune, și-a urmat fiii, organizând parohii și eparhii acolo unde s-au stabilit români. Biserica rămâne un factor de unitate. Probleme mai sensibile discutate au avut în vedere situația românilor din Ucraina, care suferă cel mai mult, dar și situația din Basarabia.
Concluziile întâlnirii au fost formulate de către părintele protopop, care a apreciat referatul părintelui paroh, care a reușit să susțină o veritabilă lecție de istorie, prezentând contextul și eforturile care au dus la recunoașterea Autocefaliei, în urmă cu 140 de ani și a organizării Bisericii din țara noastră ca Patriarhie, în urmă cu 100 de ani.
Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”
Consemnat de către Pr. Misionar Protopopesc Norocel Bogdan și Arhid. Misionar Bărcăceanu Ioan
