Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna decembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sf. Mitropolit Dosoftei”
În seara zilei de 5 decembrie 2022, în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, din centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc, începând cu ora 17, s-a săvârșit slujba de priveghere cu prilejul hramului, eveniment duhovnicesc care a reprezentat și întâlnirea lunară a preoților din cercul pastoral nr. 1, „Sf. Mitropolit Dosoftei”, Câmpulung Moldovenesc, cerc coordonat de către preot doctor Macar Ilie, parohul bisericii gazdă.
Astfel, s-a săvârșit slujba Vecerniei Mari și Acatistul Sfântului Nicolae, în fruntea soborului de slujitori s-a aflat preotul misionar protopopesc, Șuiu Alexandru Iulian. După rânduiala de rugăciune, părintele misionar a rostit un cuvânt de învățătură, în care a prezentat credincioșilor prezenți în număr mare, date din viața Sfântului Ierarh al Mirelor Lichiei dar și lupta acestuia pentru apărarea dreptei credințe, fapte pilduitoare pentru toți creștinii, până astăzi, când lumea are nevoie de modele, iar Biserica cheamă la urmarea Sfinților.
În continuare, părintele paroh și coordonator al cercului pastoral zonal, preot doctor Macar Ilie, a susținut referatul intitulat „Isihasmul – o alternativă necesară în fața secularizării. Isihaști din zona Bucovinei, viața și învățăturile acestora”. din care cităm câteva pasaje, în care descoperim o expunere foarte bine argumentată: „spiritualitatea creștină ortodoxă este o formă de manifestare isihastă prin excelență, fiind motivată de o necesitate interioară a sufletului, aceea de a conștientiza starea de cădere prin păcătoșenie și de a cere ajutorul către Iisus Hristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat, S-a răstignit și a înviat pentru noi, biruind moartea în trupul nostru și înălțându-ne în sânurile Dumnezeirii trinitare.
Această motivație de a lua calea rugăciunii continue către Hristos Domnul, a curățirii de patimi și a unirii cu El are la bază constatarea faptului că ne aflăm într-un impas existențial, dar Dumnezeu vrea să ne salveze, venind la noi în persoana Fiului Său. Analizându-ne sufletul, constatăm că trăim fiecare dintre noi nostalgia Paradisului pierdut, că ne cuprinde o stare de neliniște, de frică și teamă, dar și o lipsă de sens existențial. Suntem slabi în credință și avem adesea sentimentul părăsirii de Dumnezeu sau acela că El nu există. Simțim în noi manifestările incitante ale celor trei ispitiri care au pătruns în firea umană: pofta de plăcere, pofta de avere și dorința de stăpânire prin mândrie, ispitiri la care a fost supus și Mântuitorul pe Muntele Carantaniei, dar pe care le-a respins dumnezeiește, după ce a postit ca om, post negru, patruzeci de zile (Matei 4, 1-11). Simțim, așadar, nevoia de speranță, de echilibru, de liniștire sau de pacificare a sufletului, de descoperire a sensului existential”.
„Invocarea sau chemarea personală, după numele Său divino–uman era recomandată de Domnul tuturor celor care cred în El, încurajându-i: „Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22); „Și orice veți cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veți cere ceva în numele Meu, Eu voi face” (Ioan 14, 13-14). Primii creștini chemau numele Domnului, precum israeliții odinioară (Fapte 2, 21), dar numele Domnului nostru Mântuitor este Iisus Hristos, biruitorul morții (Romani 10, 4-14). El este ușa care ne duce la Tatăl (Ioan 10, 9), iar Duhul Sfânt, Mângâietorul (Ioan 14, 16), Cel care susține rugăciunea noastră către Iisus Hristos (Romani 8, 16), este cheia Care deschide ușa – Hristos pentru a putea intra la Tatăl – cum ne învață Sfântul Irineu de Lyon. Așadar, liniștea pacificatoare pentru suflet, plină de credință și speranță o dobândeau creștinii primelor veacuri printr-o formă de isihasm încă nedefinit și nenumit, dar practicat cu folos.
Mișcarea isihastă ca practică preponderent monahală, având la bază „rugăciunea lui Iisus”, o anumită metodă de concentrare prin dozarea respirației și o anumită poziție a corpului s-a dezvoltat între secolele XI – XIV. Isihasmul a fost practicat și experimentat ca metodă duhovnicească de a dobândi harul Duhului Sfânt al lui Hristos, într-o stare extatică de bucurie negrăită, ca anticipare a fericirii Raiului”.
Fenomenul secularizării din vremea noastră (de la lat. seculum = veacul acestei lumi palpabile, concrete, desacralizate) reprezintă accentul pus pe orizontalitatea vieții, pe indiferența multora față de valorile religioase creștine și trăirea în cotidian ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Este o prelungire a curentului raționalist de tip iluminist – ateist, combinat cu scepticism, nihilism și ezoterism sincretist care au dominat ultimele două secole ale lumii euro–atlantice, civilizate, în mod special. Unii spun că este și o consecință a abuzului de teoretizare a adevărului creștin revelat de către oamenii Bisericii, care mai degrabă ar fi trebuit să ofere modele de viață duhovnicească, să-L propovăduiască pe Hristos prin modul lor de a fi mai buni, mai toleranți, mai altruiști. Fără îndoială că acest val de secularism este cauzat și de faptul că cei care sunt consacrați să-L propovăduiască pe Dumnezeu cel revelat în Hristos nu se ridică întotdeauna la înălțimea chemării lor, dimpotrivă, unii se mai fac și „piatră se sminteală” pentru cei slabi în credință, iar împărțirea lumii creștine în mai multe confesiuni și grupări sectare centrifugale este un fapt scandalos și dureros de-a lungul celui de-al doilea mileniu. Totuși, o anumită sete de viață spiritual-religioasă se manifestă la majoritatea oamenilor, chiar în refuzul lor de a mai aparține unor confesiuni religioase centralizate, mai ales în țările occidentale. Și în țara noastră, ca de altfel în tot spațiul dominat de ideologia comunistă atee, pusă pe seama scientismului raționalist secular, s-a produs un vid de practică spirituală creștină autentică, iar, cum orice vid de practică absoarbe orice practică (scriitorul Vasile Andru, Isihasmul în cotidian), au pătruns și la noi tot felul de substitute religioase sectariste și sincretiste, făcându-și loc în diverse medii intelectuale și în rândul tinerilor, chiar în licee și universități. Pe lângă practici ezoterice sincretiste de influență orientală (tot felul de Yoga, meditație transcendentrală, de așa zisă integrare în absolut și altele) s-a încercat și o formă de isihasm secular, ca o practică spirituală în sine, detașată de viața creștină autentică, legată de Biserică.
Trebuie spus că, practica isihastă autentică, care, în adâncimea ei, înseamnă o relație existențială vie și dinamică cu Hristos, nu trebuie privită doar ca o tehnică eliberatoare și optimizatoare fără participarea la viața sacramentală a Bisericii Ortodoxe. Rostirea rugăciunii isihaste complete, sau mai pe scurt, în ritmul respirației din timpul lucrului sau mersului – „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă” – este bine să o spună creștinul cât mai des, precedată de Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru” și altele, deoarece aceasta îl ține în comuniune cu Dumnezeu Fiul cel întrupat, primind de la El un noian de daruri.
Părintele Dumitru Stăniloae, în cartea sa Din istoricul isihasmului la români, spune că marii asceți și duhovnici ortodocși atrag mereu atenția asupra integrării practicii isihaste în cadrul cultului divin public care, prin caracterul său comunitar, prin bogăția și profunzimea ideilor teologice, prin frumusețea și varietatea poeziei liturgice, reprezintă cadrul solemn al slăvirii Creatorului și izvor de hrană duhovnicească pentru om. De aceea, Părinții spun că Rugăciunea lui Iisusnu trebuie să-l facă pe creștin „să se dezintereseze de conținutul rugăciunilor cultului public al Bisericii. Prin încadrarea Rugăciunii lui Iisus în aceste rugăciuni de obște ale Bisericii, înseși aceste rugăciuni sunt ferite de pericolul unei rostiri mecanice, formale a lor, umplându-se de luare-aminte la conținutul lor și la căldura duhovnicească ce rezultă din aceasta.”
Iată care este locul rugăciunii isihaste în trăirea creștină, dar și valoarea ei inegalabilă pentru progresul duhovnicesc în comuniunea cu Hristos, prin paza minții și a inimii, pentru a nu ne lăsa invadați de patimi și de gânduri rele.
De aceea, marii duhovnici recomandă cu multă căldură această lucrare a rugăciunii isihaste, nu numai monahilor și preoților, ci și tuturor credincioșilor creștini, care, și pe această cale, trebuie să participe cu contribuția lor la lucrarea harului divin revărsat peste ei prin Sfintele Taine ale Bisericii, realizând sinergia (împreună-lucrarea cu preotul) și Teandria (împreună-lucrarea omului cu Dumnezeu în procesul mântuirii).
La final, părintele Macar Ilie, a mulțumit tuturor pentru prezența la începutul hramului parohiei și la audierea referatului pregătit, care a oferit și o sinteză a anului omagial dedicat rugăciunii.
Seara duhovnicească s-a încheiat printr-un recital de colinde.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfinții Români”
În data de 12.12.2022, în biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, a Parohiei Crucea, începând cu ora 17, s-a desfășurat o nouă întâlnire a cercului pastoral nr. 2 „Sfinții Români” – Valea Bistriței.
Cu acest prilej, membrii cercului pastoral au săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște, în prezența credincioșilor din comunitate.
După rânduiala de rugăciune, gazda întălnirii, preot paroh Ungurean Radu, cel care coordonează și cercul pastoral zonal, a dat citire referatului pregătit pentru acest moment, intitulat „Părintele Daniil de la Rarău, starețul isihast și Rugul aprins”, din care cităm: „Părintele Daniil (Sandu Tudor) strălucește pe cerul Bisericii Ortodoxe și al culturii universale nu doar prin lumina ziditoare a cuvântului său scris sau rostit, ci mai ales prin viața sa duhovnicească, ce a crescut de la o floare de foc la văpaia unui rug aprins de rugăciune și cugetare în Duhul Sfânt. Trăitor și mărturisitor al Adevărului creștin, fiu al Bisericii noastre strămoșești, Părintele Daniil nu a făcut nici un compromis dogmatic sau moral, pătimind pentru mărturisirea lui diverse umilințe atât în lumea presei, cât și a temnițelor comuniste. Ca ziarist creștin mai întâi, apoi ca monah isihast, preot și duhovnic, Părintele Daniil s-a străduit să-L cunoască pe Hristos-Dumnezeu și apoi, din preaplinul inimii lui, să-L vestească și altora ca Domn și Mântuitor al lumii. Părintele ieroschimonah Daniil a fost un mărturisitor creștin neobosit, deoarece era, mai întâi de toate, un rugător și un trăitor al Mântuitorului Hristos”.
„Intrând în anul 1945 în obștea Mănăstirii Antim, Sandu Tudor își vinde toate proprietățile și contribuie substanțial la restaurarea mănăstirii. Prezența sa la Antim va atrage, apoi, și alte personalități însetate de viața duhovnicească, monahi și mireni, care vor forma o asociație juridică, numită Rugul Aprins, în anul 1946. În biblioteca stăreției, duminica și joia seara, după vecernie, erau organizate întâlniri, conferințe, colocvii și discuții, uneori aprinse, despre rugăciunea inimii și despre alte teme teologice și artistice”.
În anul 1954, părintele vine ca stareț la schitul Rarău, unde „a continuat să lucreze rugăciunea și scrisul experiențelor sale duhovnicești filtrate și întărite prin experiența filocalică a Sfinților Părinți. Deși obștea nu era chiar mare la Rarău, părintele Daniil ținea seara cuvinte de întărire și lămurire dogmatică și mistică atât fraților din mănăstire și din mănăstirile din împrejurimi, cât și mirenilor veniți în pelerinaj și găzduiți cu generozitate”. În iunie 1958 a fost arestat, împreună cu toți părinții monahi și mireni participanți la întâlnirile Rugului Aprins. În temnița de la Aiud, mărturisind până la capăt credința în Dumnezeu, a primit moarte martirică.
Concluziile întâlnirii au fost formulate de către preotul misionar protopopesc, Șuiu Alexandru Iulian, cel care a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură despre importanța rugăciunii ca formă de dialog cu Dumnezeu. Când nu dialogăm cu Dumnezeu, nici nu putem aștepta un răspuns. Pentru că ne aflăm într-o perioadă specială, aceea a Postului Nașterii Domnului, se cuvine să intensificăm dialogul nostru cu Dumnezeu prin rugăciune, după modelul sfinților, care au unit rugăciunea cu postul. Un îndemn deosebit pentru rugăciune primim de fiecare dată când luăm parte la Taina Sfântului Maslu, în cadrul căruia Sfântul Apostol Iacov ne spune: să vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16). Rugăciunea ne unește și între noi, dar ne unește și cu Dumnezeu.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sf. Cuv. Daniil Sihastru”
Preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Daniil Sihastru”, s-au întâlnit în data de 06.12.2022, începând cu ora 17, la biserica „Înălțarea Domnului” a Parohiei Stulpicani I. Manifestarea a început cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae.
După rânduiala de rugăciune, părintele Ianovici Gheorghe, coordonatorul cercului pastoral zonal, a rostit un cuvânt introductiv, în care a precizat că am ajuns la împlinirea anului omagial și l-a invitat pe părintele paroh, preot Ghețu Aurelian Gabriel, să prezinte referatul pregătit pentru întâlnirea pastorală.
În continuare, părintele paroh, a susținut referatul intitulat „Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794) și contribuția acestuia la viața duhovnicească din Moldova”, în care a prezentat elemente din viața și învățăturile Sfântului Paisie, cu descrierea contextului în care a viețuit și a influenței pe care lucrarea sa duhovnicească a avut-o asupra revigorării monahismului și a descoperirii tradiției isihaste, după învățătura Sfinților Părinți. Din cuprinsul lucrării cităm următoarele: „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț este considerat unul din cei dintâi scriitori asceți ai secolului al XVIII-lea. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuși. Curentul de reînnoire a vieții monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic și prin faptul că a contracarat curentul de grecizare și a favorizat impunerea limbii poporului în biserică, cultură și literatură. Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până la Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei”.
În ceea ce privește viața duhovnicească din Tările Române, influența a fost una deosebită. „Monahismul românesc în timpul îndrumării și reîmprospătării vieții liturgice și administrativ-canonice a Sfântului Paisie a căpătat rezonanțe pan-ortodoxe unice, întrucât a fost unicul duhovnic din spațiul ortodox, care a încercat coborârea rugăciunii inimii de la vârf, din rândul elitelor duhovnicești idioritmice, la bază, în sânul întregii comunități monahale, pentru ca toți, cu o singură gură și o singură inimă să slăvească pe Dumnezeu, în jurul Sfintei Liturghii și a rânduielilor tipiconale, în contrast cu tendințele veacului rațiunii revoltate a iluminismului raționalist, individualist și reducționist”.
După susținerea referatului, preotul Ianovici Gheorghe, coordonatorul cercului pastoral zonal, l-a felicitat pe părintele Aurelian pentru referatul prezentat, în care tratat o temă importantă, într-o abordare istorică dar și duhovnicească. De asemenea, a invitat preoții să prezinte un punct de vedere despre tema întâlnirii. Din luările de cuvânt ale preoților sintetizăm următoarele idei: Simțim diferențe mari între trăirea Sfinților și viața noastră. Tocmai de aceea Sfântul Sinod ne-a atras atenția în acest an asupra vieții unor Sfinți rugători, care să ne fie pilde și exemple de viețuire creștină, și întărire în ispitele prezente.
La final, concluziile întâlnirii au fost trasate de către preotul coordonator, care a precizat faptul că tema este importantă pentru monahi, dar și pentru toți membrii Bisericii. Sfântul Paisie a depășit limitele naționalismului, fără deosebire, manifestând o inimă și un suflet pentru dreapta credință. Suntem chemați să-l urmăm pe Sfântul Paisie, pentru că nu ne putem mântui fără rugăciune și fapte bune. Zona în care trăim, unde pentru un timp a viețuit și Sfântul Paisie, în Bucovina, este o zonă frumoasă și vizitată. De aceea, avem responsabilitatea față de cei care vin, ca să regăsească un mediu duhovnicesc.
Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea colindului „O, ce veste minunată”.
CERCUL PASTORA NR. 4
„Mărturisitorii dreptei credințe”
Ca o încununare a întâlnirilor cercului pastoral-misionar „Mărturisitorii dreptei credințe”, coordonat de către preot doctor Valică Mihai, de la Catedrala „Sfânta Treime”, Vatra Dornei, în ultima lună a anului 2022, preotul misionar protopopesc Șuiu Alexandru Iulian a pregătit un referat intitulat „Isihasmul – contemplarea lui Dumnezeu în Duh și Adevăr”, din care cităm: „Multă trudă trebuie să depunem atunci când ne rugăm, pentru că deseori mintea noastră este împrăștiată iar gândurile ne împresoară și ne risipesc rugăciunea. Deși buzele noastre se mișcă și noi citim sau rostim o rugăciune, totuși mintea noastră este distrasă, este atrasă și este sfâșiată de gânduri.
În era publicității și a afirmării cu orice preț și prin orice mijloace, cum mai poate omul să intre în cămara inimii sale și, în taină, să practice rugăciunea? Ne este mai ușor să se roage alții pentru noi, ne este mai ușor să ascultăm o rugăciune decât să o rostim.
Nu mai avem timp! Acesta este sloganul sau scuza cea mai des întâlnită. Nu mai avem timp să visăm, nu mai avem timp să ne bucurăm, nu mai avem timp să trăim, darămite să ne mai și rugăm. Dacă ne rugăm, mai mereu o facem pe fugă, fugind mereu de rugăciune și implicit fugind mereu de dialogul cu Dumnezeu.
Cum poate intra în dialog o Persoană cu cealalată persoană, dacă cea din urmă spune câteva cuvinte pe fugă iar apoi întoarce spatele și pleacă grăbit?
Auzim adeseori faptul că Dumnezeu nu ne mai răspunde rugii noastre, că Dumnezeu ne-a lăsat de izbeliște și că și-a ridicat mâna proniatoare și ocrotitoare de pe noi…ba chiar Occidentul prin glasul filosofului Friedrich Nietzsche, afirmă că Dumnezeu a murit!
Oare așa să fie? Sau noi suntem niște morți sufletește înaintea lui Dumnezeu și, după cum știm, mortul nu mai poate vorbi, oricât ne-am strădui noi. Așa e și cu rugăciunea, dialogul nostru cu Dumnezeu. Ca să demonstrăm că trăim, că suntem vii sufletește, atunci trebuie să intrăm în dialog cu Dumnezeu și să întreținem acest dialog.
Dacă sufletul nostru este inestimabil atât pentru noi cât și pentru Dumnezeu: „…ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Mt. 16, 26), atunci și hrana sufletului nostru, adică rugăciunea, este ceva inseparabil de ființa noastră.
De ce ne preocupăm atât de mult de hrana trupească, iar pe cea sufletească o neglijăm, dacă ceea ce contează în final este sufletul, fiind veșnic și nepieritor?
Ne asemănăm în ceea ce privește rugăciunea cu poporul israelit: „…zis-a Domnul: „De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni.”
O! dacă am învăța de la oamenii cei duhovnicești, deprinși cu rugăciunea, să ne rugăm, cât de câștigați am fi, cât folos sufletesc am dobândi!
Orice lucru duhovnicesc, dacă vrem să-l săvârșim, avem nevoie de un mentor, avem nevoie de un îndrumător, de un părinte duhovnicesc, care să ne nască în viața de rugăciune.
- Isihasmul astăzi. Ce este și ce nu este isihasmul? În contextul social și religios existent, ni se pare imposibil sau aproape imposibil ca cineva să mai practice rugăciunea inimii sau să practice isihia. Din cauza informației, din cauza neliniștii, cum mai poate cineva să afle liniștea rugăciunii? Totuși mai sunt călugări sau chiar mireni care practică acest tip de rugăciune.
În isihasm, baza, temelia este rugăciunea lui Iisus, esența lucrătoare a pocăinței, indicată de către însuși Mântuitorul. Această rugăciune „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, îl învață pe cel care se ostenește cu aceasta să-și taie voia, să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât orice, să nu se încreadă în sine, să se smerească cu adevărat, să se cerceteze pe sine, să nu-și atribuie sieși tot ce face el mai bun, ci lui Dumnezeu, Căruia să-I dea slavă pentru toate și pentru totul. [1]
Mântuitorul Iisus Hristos ne atenționează că „… din inimă ies gânduri rele” (Mt. 15, 19), iar dacă din inimă ies astfel de gânduri, înseamnă că inima noastră s-a umplut cu deprinderi sau obișnuințe care nu-i sunt firești, prin aceasta înrădăcinându-se o viață împătimită, omul persistând în starea de cădere, sufletul și rațiunea întunecându-i-se, trecând astfel în starea cea mai de jos a firii.
Pare imposibilă ieșirea din această stare doar cu propriile puteri. Aici intervine puterea salvatoare a chemării numelui lui Dumnezeu. Doar punându-ne nădejdea în Domnul vom putea birui patimile și ispite și doar prin rugăciunea lui Iisus.
Toate rugăciunile sunt lucrătoare și mântuitoare, însă rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul, care cuprinde atât invocarea numelui lui Dumnezeu, dar și rugăciunea păcătosului care se pocăiește, a atras mereu și mereu mintea celor care vor să se mântuiască.
Deși unii dintre Sfinții Părinți spuneau neîncetat rugăciuni scurte, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel „…rugați-vă neîncetat, dați mulțumire lui Dumnezeu pentru toate…” (I Tes. 5,18), totuși mare parte din ei se ocupau mai ales de această scurtă dar profundă rugăciune.
Isihasmul este o schimbare profundă a vieții și a inimii, care este centrul tuturor simțurilor. Astăzi, ne raportăm la termenul de isihasm ca la ceva ce are legătură cu rugăciunea, însă nu tot ce are legătură cu rugăciunea este isihasm, el presupune transmiterea de la părintele spiritual la ucenic, este un proces tainic și personal. A dobândi isihia este o lucrare de amploare, presupunând stăruință, metodă și chemare.[2]
Isihasmul nu este o încăpățânare călugărească, o convingere a călugărilor, o problemă exclusiv monahală ci ea este lumina lui Hristos, moștenirea noastră, pe care am primit-o de la Sfânta Treime, prin Sfinții Părinți, o păstrăm și nu o pierdem. Cu toții, fără deosebire, putem să ajungem, la măsurile noastre, purtători de Dumnezeu, desăvârșiți. Pe calea isihasmului putem cu toții să ne unim cu Duhul Sfânt, să-L ținem pe Dumnezeu în noi, după măsura propriei noastre plinătăți. Dumnezeu, care umple pământul și cerul, veșnicul Dumnezeu, ne-a dat putința ca prin isihasm să ajungem și noi, după har, fără de început, veșnici și nesfârșiți.[3]
- Cunoașterea lui Dumnezeu prin isihie. Mintea noastră este aceea care hrănește sufletul nostrum iar în acest fel darul Duhului Sfânt pătrunde în noi prin poarta minții noastre. Dar această poartă este închisă de păcatele noastre și de diavoli. Trebuie să ne rugăm până se deschide poarta mintii și prin ea va veni darul lui Dumnezeu în mintea noastră și de aici în inima noastră. Iar, când plinătatea harului va umple inima noastră, el se va revărsa în afară, pătrunzând din suflet în trup, transformându-l din muritor în nemuritor, din stricăcios în nestricăcios, făcându-l iradiator de bună mireasmă, taumaturg si theofor cum sunt de exemplu trupurile sfinților.[4]
Cea mai sigură și scurtă cale a unirii mistice a minții cu cuvântul și cu vointa, precum și a acestora, a omului deci, cu Dumnezeu, se realizează prin „Rugăciunea lui Iisus”. Toate faptele bune, creștine, ajută mintea să câștige dragostea dumnezeiască, dar mai mult decât toate, rugăciunea curată.
Rugăciunea lui Iisus curătă firea umană de păcate mai repede decât orice faptă bună, deoarece ea are ca lucrare și ca îndeletnicire porunca cea mai mare și mai cuprinzătoare decât toate celelalte porunci: aceea de a iubi omul pe Dumnezeu din tot sufletul său, din toată inima sa și din tot cugetul său, și pe aproapele său ca pe sine însuși. În mod deosebit, pentru împlinirea acestei porunci, dar și pentru împlinirea celorlalte, i se dă omului darul cel mai presus de fire a lui Dumnezeu, pentru a se putea ruga și curăta. Prin „Rugăciunea lui Iisus”, se poate curăța deplin și cât mai repede, atât mintea, cât și inima omului. Și după cum trupul care nu respiră este mort, tot astfel și sufletul care nu se roagă neîncetat (1 Tesaloniceni 6, 17) este mort duhovnicește.[5]
Lucrarea „Rugăciunii lui Iisus” este simplă și nu necesită nici un fel de studii și nici cunoștințe înalte. Nu se cere nimic altceva decât dragoste înflăcărată pentru Mântuitorul Iisus Hristos și repetarea neîncetată a rugăciunii, cu atentie, cu frică de Dumnezeu și cu duh smerit. Nu se cere de la început rugăciunea inimii sau celelalte faze mai înalte ale ei, ci numai repetarea ei, cu buzele mai întâi, apoi – alternativ – cu buzele și cu mintea, și așa mai departe. Noi să facem ceea ce este omenește, adică repetarea rugăciunii așa cum este ea, chiar necurată – la început, și Dumnezeu va face ceea ce este dumnezeiesc – adică urcarea noastră pe treptele cele mai înalte ale „Rugăciunii lui Iisus”.[6]
„Rugăciunea lui Iisus” cere, în primul rând, despătimirea de lume, ascultarea de un duhovnic sporit și păzirea poruncilor Dumnezeiesti. La început, atentia noastră se va concentra pentru împlinirea poruncilor dumnezeiesti și va fi ocupată cu deprinderea înfrânării și a ascultării. Sfintii Părinti spun că virtutile nu unesc pe om desăvârsit cu Dumnezeu, ci ele sunt mijlocul cel mai bun pentru dobândirea rugăciunii, care unește pe om cu Dumnezeu – Sfânta Treime. Virtutile sunt conditia esentială pentru a primi mai mult har, dar ele nu aduc prin ele însele har.[7]
Astfel, sufletul fiind creat după chipul lui Dumnezeu, este unic, dar multiplu.
El are trei puteri: mintea (ratiunea), dorinta (pofta) și vointa (mânia).
Toate aceste trei puteri trebuie să fie unite și îndreptate spre Dumnezeu. Contemplarea și îndumnezeirea oferă adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu si teologia nu sunt roade ale ratiunii, ci o viată trăită dincolo de ratiune. Ele depășesc întelegerea și cunoașterea umană. Nu există vreun capăt al îndumnezeierii, ci o progresie infinită. Singura metodă care duce la îndumnezeire și la vederea Luminii Necreate este cea ascetică, care este după Hristos și întru Hristos.
Concluzie
Deși îl putem cunoaște pe Dumnezeu și prin alte metode, căi sau surse, totuși cunoașterea lui Dumnezeu se realizează în cel mai intim mod doar prin rugăciune și mai ales, sau în special, prin rostirea rugăciunii lui Iisus. Deși puțini sunt cei care practică sau încearcă să practice această rugăciune, care cere și o pregătire specială și anume despătimirea, totuși nimic nu este imposibil, Acolo unde noi credem că nu se poate, chemând numele lui Dumnezeu, El face posibil totul, ni se descoperă și ne arată sau ne învăluie în lumina taborică, acea lumină care ne face să exclamăm ca Sfântul Apostol Petru odinioară pe muntele Taborului: „Bine ne este nouă să fim aici!” (Mt. 17, 4). Bine ne este nouă, Doamne, să fim în lumina slavei Tale!”
Referatul a fost apreciat de către părintele coordonator și de membrii cercului zonal drept o bună concluzie la finalul anului omagial, dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Rugăciunii ca virtute esențială în viața creștinului și a Sfinților isihaști ca modele de viețuire și trăire a dialogului cu Dumnezeu.
CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
Duminică după-amiază, în data de 11.12.2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, Dorna Candrenilor, a fost gazda întâlnirii lunare a preoților care fac parte din cercul pastoral nr. 5, aflat sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de preot doctor Rusu Ilie, de la Parohia Ciocănești.
Cu acest prilej, preotul paroh, Doroftiesei Gabriel Gheorghiță, a susținut referatul „Isihasmul – o alternativă în fața secularizării”, din care cităm: „Rugăciunea este o înălțare a minții spre Dumnezeu, o cerere adresată lui Dumnezeu, un dialog cu Dumnezeu. Putem vorbi doar cu o persoană. Spre deosebire de sistemele filozofice, orice religie vie posedă o idee personală de divinitate, o anume noțiune de „paternitate” divină cunoscută prin experiență. În Biblie, acest aspect este extrem de explicit”.
În prezent, lumea se confruntă cu probleme, „o trăsătură specifică a societății contemporane în care globalizarea se confruntă cu naționalismul, este aceea a însingurării, a izolării omului în sine însuți, poate într-o măsură mult mai mare decât în alte timpuri. De aici rezultă o întreagă problematică. Astfel, în sufletul creștinului supus acestui proces – el însuși reflex dureros al unei evoluții privată de sensurile spirituale – încearcă, atunci când simte nevoia reîntoarcerii spre sine și concomitent spre lume, să se roage. Rugăciunea nu numai că îl salvează de o singurătate ce devine insuportabilă, ci mai ales îl determină să-și amintească de Dumnezeu și să caute să comunice cu El. Cel ce se roagă ia cunoștință de Dumnezeu și nu se lasă pradă valurilor superficiale ale vieții, ale unei vieți închise doar de orizontul pământesc”.
„Când Rugăciunea lui Iisus, cu întregul ei conținut teologic, e altoită pe inima și mintea noastră, ea poate înlocui toate celelalte rugăciuni. Astfel, putem foarte bine să ne preocupăm de starea noastră și atunci să ne rugăm: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Atunci când gândurile noastre sunt pline de griji față de cei apropiați și dragi nouă, atunci strigăm: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne. Poate suntem tulburați de evenimente ce privesc pe semenii noștri, pe concetățenii noștri, patria noastră, lumea în întregul ei, și atunci implorăm: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și toată lumea Ta!”.
În continuare, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de obște, la care au participat credincioși din comunitate. Din soborul de preoți slujitori, pe lângă preoții de la parohiile învecinate, au făcut parte și alți preoți invitați. După rânduiala de rugăciune, preotul misionar protopopesc, Șuiu Alexandru Iulian, a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța rugăciunii în viața oamenilor, ca dialog cu Dumnezeu și hrană a sufletului.
Programul a continuat cu un concert de colinde, cu participarea mai multor coruri din Arhiepiscopie, dar și din județul Bistrița Năsăud.
Printre formațiile corale care au încântat publicul, s-a numărat și Corala preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dirijată de părintele Budeanu Doru, protopop al Protopopiatului Suceava I.
După concertul de colinde, părintele protopop a înmânat părintelui paroh, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Ordinul eparhial „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul” pentru clerici, iar membrilor corului „Ecclesia”, Ordinul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, pentru mireni.
La final, părintele paroh, Doroftiesei Gabriel Gheorghiță, a transmis un mesaj de recunoștință către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, a mulțumit oaspeților veniți să colinde și tuturor celor prezenți, pentru participarea și înfrumusețarea acestei zile deosebite din viața parohiei.
CERCUL PASTORAL NR. 6
„Sf. Ap. Andrei”
În data de 12.12.2022, la biserica „Înălțarea Domnului” a Parohiei Coverca, comuna Panaci, a avut loc întâlnirea lunară a preoților care fac parte din cercul pastoral „Sf. Ap. Andrei”, coordonat de către părintele Petrovici Ovidiu.
Fiind ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, preoții din cercul pastoral au săvârșit, de dimineață, slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, sub protia preotului misionar protopopesc, Șuiu Alexandru Iulian, în prezența și cu participarea unui număr semnificativ de credincioși din parohie și împrejurimi.
În vremea chinonicului, părintele misionar protopopesc a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură, despre viața și faptele minunate ale Sfântului Spiridon, mărturisitor al credinței în vremuri de prigoană iar după acordarea libertății pentru creștini, în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, apărător al credinței în fața ereziei lui Arie. Totodată, a amintit faptul că Sfântul Spiridon a fost și continuă să fie un mare făcător de minuni, mijlocind și venind în ajutorul celor care i se adresează cu credință și nădejde.
După încheierea Sfintei Liturghii, părintele paroh, Zelincă Daniel, a prezentat referatul intitulat „Isihaști din zona Bucovinei. Viața și învățătura acestora”. Referatul prezentat a fost unul foarte bogat, conținând expunerea datelor cunoscute despre primii sihaștrii cunoscuți cu numele, care au viețuit în partea de sus a Moldovei, de la Sfântul Leontie de la Rădăuți (secolele XIV-XV) și până la părinții îmbunătățiți din secolul XX, duhovnici cunoscuți și povățuitori pe calea rugăciunii, ultimul amintit fiind arhimandritul Iachint Unciuleac, starețul Mănăstirii Putna.
Pentru că materialul este unul amplu, în care se face amintire de 27 de Părinți îmbunătățiți, grupați pe secole, selectăm doar câteva pasaje, din introducerea și concluzia lucrării: „În țările române, isihasmul se dezvoltă odată cu reînnoirea duhovnicească a vechii tradiții răsăritene prin Sfânții Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama, datorită legăturilor cu Muntele Athos, în special cu Mănăstirea Cutlumuș. Deși isihasmul se practica departe de lume, o parte din marii sihaștri ai Ortodoxiei, care au trăit pe teritoriul țării noastre, au devenit cunoscuți pentru că au avut grijă atât de transmiterea tradiției isihaste mai departe prin ucenicii lor, cât și pentru binefacerile făcute mirenilor”. „Toți isihaștii, cuvioși și sihaștri din Bucovina, s-au învrednicit de o înaltă trăire în Hristos, adevărate întruchipări ale unei nespuse iubiri de Dumnezeu și de oameni. Depășind cu jertfelnicie și în mod pilduitor slăbiciunile și patimile firii, ărecum și ispitele diavolului, fiecare în felul lui a unit rugăciunea cu ascultarea, arătându-se adevărate modele duhovnicești pentru toate timpurile”.
La final, părintele coordonator al cercului pastoral zonal, Petrovici Ovidiu, s-a adresat celor prezenți, preoți și credincioși, expunând o sinteză a anului omagial dedicat în Patriarhia Română rugăciunii. De asemenea a apreciat referatul părintelui paroh, care a expus informațiile într-o manieră bine documentată și explicită.
Intâlnirea cercului pastoral s-a încheiat prin unirea glasurilor celor prezenți și cântarea colindului românesc reprezentativ, „O, ce veste minunată”.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”
În după amiaza zilei de duminică, 18 decembrie 2022, la Parohia „Înălțarea Domnului”, Vama I, a avut loc o nouă întâlnire a membrilor cercului pastoral ocrotit de Sfântul Cuvios Vasile de la Moldovița și coordonat de părintele Negură Dan Dumitru.
Activitatea a debutat, conform programului anunţat, cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de obște, în biserica parohială, începând cu ora 17.
După săvârșirea Sfintei Taine, părintele Șuiu Alexandru Iulian, preot misionar protopopesc în cadrul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre citirile din cadrul Tainei Sfântului Maslu, care sunt grupe de câte 7, iar la Evanghelia din cadrul Sfintei Liturghii s-a vorbit despre dublul lui șapte, amintindu-se de grupe de paisprezece neamuri în genealogia Mântuitorului. De asemenea, a amintit și faptul că ne aflăm într-o perioadă de pregătire, pentru a-L primi pe Domnul Hristos, Care vine în lume ca un Prunc și dorește să se nască și în inima noastră, dacă îi pregătim loc potrivit și îl așteptăm.
După miruirea credincioșilor, a urmat a doua parte a întâlnirii, în cadrul căreia părintele paroh, preot Gavra Vasile, a susținut referatul intitulat „Sfântul Simeon Noul Teolog. Exigențele cunoașterii personale ale lui Dumnezeu”. Din cuprinsul lucrării, notăm următoarele: „Personalitatea și scrierile Sf. Simeon Noul Teolog apar ca o veritabilă secțiune mistică la cumpăna dintre primele două milenii ale istoriei creștine în însăși inima Imperiului bizantin. De aceea interpretarea corectă a acestora este un proces deosebit de important. Calitatea interpretării depinde însă în mare măsură de justa sesizare a unor elemente cu caracter istoric, a căror rememorare constituie una dintre condițiile prealabile ale unei percepții adecvate a fenomenului generat de Sf. Simeon. Ele trebuie în mod inevitabil analizate pe fundalul lumii bizantine aflată pe atunci la zenitul existenței sale istorice și, mai ales ținând seama de caracteristicile ei distinctive”.
„Temele principale ale gândirii Sfântului Simeon le putem rezuma sub două titluri generice: îndumnezeirea ca lacrimi și lumină și părintele duhovnicesc. În ambele cazuri el este un martor extrem de personal al unor evenimente cu adânci rădăcini în tradiția patristică. Îndumnezeirea reprezintă o temă ale cărei origini pot fi plasate în Sfânta Scriptură și urmărite de-a lungul secolelor la Sfinții Părinți, în diversele context de dispută dintre erezii și Biserică. El susținea că, dacă vrem să-L avem pe Dumnezeu, trebuie să ne curățim prin lacrimi și osteneli ascetic pentru ca mintea noastră eliberată de patimi să poată primi și contempla Lumina Dumnezeirii. Aceasta se sălășluiește în inima curată și dă omului posibilitatea să vadă pe Dumnezeu. Omul are posibilitatea să participle la viața dumnezeiască descoperind adevărata lumină a lui Dumnezeu în toate lucrurile, în sine însuși și în lucrările sale. A doua temă care străbate întreaga viață a Sfântului Simeon și toate operele sale este cea a părintelui duhovnicesc. Părintele duhovnicesc sau bătrânul, prin viața sa sfântă, este garantul faptului că ucenicul se află pe calea cea dreaptă, în comuniune cu Sfinții din veac. Prin ascultarea necondiționată și predarea totală părintelui său, ucenicul poate ajunge la unirea cu Dumnezeu”.
În continuare, pe marginea tematicii întâlnirii, preoții prezenți au luat cuvântul, iar concluziile întâlnirii au fost formulate de către părintele Negură Dan Dumitru, coordonatorul cercului zonal, care a apreciat lucrarea redactată de părintele paroh, în care a subliniat învățătura Sfântului Simeon referitoare la posibilitatea unirii cu Dumnezeu prin rugăciune curată.
Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”.
CERCUL PASTORAL NR. 8
„Sf. Ier. Spiridon”
Întâlnirea membrilor cercului pastoral numărul 8, așezat sub ocrotirea cerească a Sfântului Ierarh Spiridon și coordonat de preotul Horga Alexandru, a avut loc marți, 13.12.2022, la biserica „Soborul Sfinților Apostoli” din satul Neagra, comuna Breaza. Preoții din cercul pastoral zonal au săvârșit Taina Sf. Maslu de obște, înconjurați fiind de credincioși din comunitate, care s-au bucurat de acest eveniment.
După rânduiala liturgică, părintele coordonator, Horga Alexandru, preot paroh al Parohiei Breaza II, s-a adresat credincioșilor, vorbindu-le lucrarea de sfințire și binecuvântare care se revarsă prin Biserică și slujbele acesteia în viața și ființa credincioșilor. Prin Taina Sfântului Maslu se primește întărire și izbăvire de boli sufletești și trupești. Această Taină se întemeiază pe cuvintele Sfântului Apostol Iacov: Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacov 5, 14-15). Așadar, această Sfântă Taină are o fundamentare biblică și continua, în Biserică, lucrarea de tămăduire săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. În continuare, s-a referit la activitatea cercului pastoral, explicând rolul și importanța întâlnirii preoților dintr-o anumită zonă pentru slujire sfătuire, la fiecare întâlnire prezentându-se un referat, urmat de discuții și împreună sfătuire a preoților.
La finalul slujbei, preoții prezenți și-au unit vocile cu cele ale credincioșilor prezenți și, împreună, au cântat tradiționalul colind românesc „O, ce veste minunată”.
După miruirea credincioșilor, a urmat a doua parte a întâlnirii, în care preotul paroh, Balabașciuc Ștefan, a dat citire referatului pregătit pentru acest prilej, intitulat: „Sfântul Paisie de la Neamț. Viața monahală. Importanța sa în monahismul românesc”. În referat a prezentat parcursul biografic al Cuviosului Paisie, cel care s-a format duhovnicește prin căutarea povățuitorilor duhovnicești din diferite mănăstiri, trecând prin vetre monahale din Ucraina, Moldova, Muntele Athos și iarăși prin Moldova, legându-și numele și viața de lavrele de la Dragomirna, Neamț și Secu. Pentru că referatul este unul amplu, cităm câteva pasaje reprezentative, cu rol de prezentare generală a vieții unui Părinte duhovnicesc pilduitor: „Sfântul Paisie de la Neamț, de la a cărui naștere se împlinesc 300 de ani, este unul din străluciții slujitori ai monahismului ortodox care au viețuit pe meleagurile noastre, înnoitor al vieții duhovnicești în mănăstirile din Moldova (dar și din alte locuri, prin ucenicii săi), iscusit traducător al scrierilor Sfinților Părinți din limba greacă în limbile slavonă și română, rugător și împlinitor al faptelor milei creștine”. Principiile sale monahale au fost clar stabilite în 42 de puncte ale Așezământului său, sintetizate în patru direcții: viață de obște; o disciplină severă în spiritul vechilor asceți; îndeletnicirea cu diferite meșteșuguri; preocuparea de îmbogățire a culturii teologice”. „Reîntâlnirea cu tradiția patristică și bizantină a realizat-o printr-o trăire vie și nu doar în sfera strictei erudiții. O trăire vie care, în cele din urmă, se revarsă în sufletul unei națiuni întregi, care-l face pe om să se ridice la Dumnezeu și îl pune în legătură cu El”.
Concluziile întâlnirii au fost oferite de către preotul misionar protopopesc, Șuiu Alexandru Iulian, care a subliniat importanța cunoașterii vieții Sfinților, mai ales acum când se observă o criză a modelelor și o confruntare cu multe pericole duhovnicești. Intărirea și nădejdea vin tocmai din exemplul oferit de Sfinți, de înaintașii care și-au pus nădejdea în Dumnezeu și, prin rugăciune și viață curată, au biruit.
Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”.
A consemnat, Arhid. Norocel Bogdan
[1] Antonie, Arhiepiscop de Golânsk și Mihailovsc, Calea Rugăciunii lăuntrice. Manualul isihiei, ed. Egumenița, p.7
[2] Vasile Andru, Isihasmul sau meșteșugul liniștirii, ed. Herald, p. 12
[3] Arhimandrit Emilian Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, ed. Sf. Nectarie, Arad, 2016, p. 80
[4] Ierodiacon Cleopa Paraschiv, Arhimandrit Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus, ed. Agaton, Făgăraș, 2002, p. 42
[5] Ibidem, p. 43
[6] Idem
[7] Ibidem, p. 44
