Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna mai întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral nr. 1 Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți
~ zona Rădăuți ~
Întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel, s-a desfășurat luni, 16 Mai 2022, în biserica Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Municipiul Rădăuți. Ședința a fost precedată de oficierea Acatistului Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan. După săvârșirea slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Rugăciunea – mijloc de a dobândi Duhul Sfânt. Metode practice pentru intensificarea rugăciunii”, care a fost susținută de către Părintele paroh Calancea Vasile-Iustin. Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Cunoașterea lui Dumnezeu și credința în El dau posibilitatea instituirii rugăciunii, ca act teandric de comuniune. Rugăciunea reflectă paradoxul pe care-l reprezintă raportul dintre Hristos și preot. Ea este a omului și în același timp e lucrarea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt e darul lui Dumnezeu care „vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26). Starea minții celui căruia Dumnezeu i se descoperă e atât de înaltă încât bucuria întru El e ca lumina. Omul este blând și iubitor, iar sufletul Îl cunoaște pe Dumnezeu, dar nu-L poate cuprinde și în aceasta stă durerea sa. Zilele noastre trebuie să fie pline de dorul de a pătrunde în sfera dumnezeiască cu toate fibrele ființei noastre.
În calitate de creștini, este fieresc să explorăm împreună perspectivele accentelor evanghelice pe relația noastră personală cu Dumnezeu. Atunci când Duhul Sfânt, sălășluindu-se în noi, ne face să trăim iubirea poruncită nouă de Hristos, atunci cunoaștem pe propria piele faptul că aceasta este singura stare normală pentru duhul nostru nemuritor, că în această stare sesizăm universalitatea divină a lui Hristos și a poruncilor Sale. Acesta este Adevărul care nu lasă loc de îndoială în inimă sau minte. E mântuirea despre care ne învață Biserica și pe care o propovăduim noi ca preoți. Această iubire este în esență un Act Divin a cărui putere nu se diminuiază niciodată, ci continuă veșnic în plinătatea sa.
În locul concluziilor, Părintele Iustin Calancea a propus câteva soluții pentru ancorarea în rugăciune: colț de rugăciune cu icoane și candelă aprinsă; șiragul de metanii; program de rugăciune; studiu duhovnicesc înainte de rugăciune; psalmodia îndulcește și liniștește sufletul; cugetarea continuă la Legea Domnului; voință și dispoziție de a începe; rostirea rugăciunii lui Iisus oriunde te vei afla; silița și truda spre rugăciune, socotindu-ne nevrednici de mângâiere și umilință, etc.
Expunerea s-a încheiat cu citirea unei rugăciuni alcătuită de către Sfântul Sofronie Saharov: „Dumnezeule Tată, Cel veșnic binecuvântat; Care ne-ai chemat la slava veșnică în Iisus Hristos, Care, fără de păcat fiind, a purtat păcatele lumii și S-a urcat pe cruce ca noi să fim vii în veci; Care în slăbiciunea trupului omenesc a arătat chipul desăvârșirii Tale – pe Tine, Tată Preasfânt, Te rugăm: umple-ne de sus cu tăria Ta, ca să putem călca pe urma pașilor Săi. Fă-ne asemenea bunătății Fiului Tău în această vreme trufașă și nestatornică, ca nu cumva din pricina neadevărului nostru, Calea Adevărului Tău să sufere defăimare, nici să nu fie întinată de fiii celui potrivnic. Amin!” (Rugăciunea – experiența vieții veșnice, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., editura Deisis, Sibiu, 2007).
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Mintea noastră trebuie să locuiască în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Trebuie să flămânzim și să însetăm pentru a intra în această împărăție și în clipa în care Duhul Sfânt ne dă să cunoaștem forma personală a rugăciunii, putem începe să rupem cătușele care ne înlănțuie ieșind din celula individualismului egoist la lărgimea vieții după chipul lui Hristos. Rugăciunea iubirii dumnezeiești devine propria noastră ființă, propriul nostru trup știind că nu există altă cale de mântuire decât prin Hristos.
- Adevărata rugăciune lucrează în adâncurile noastre cele mai intime, pe care învățăm să le ascundem de privirile de afară. Dar, această rugăciune nu vine dintr-o dată pentru că nu este un lucru simplu să ne menținem inspirația fiind înconjurați de apele înghețate ale lumii care nu se roagă. Rugăciunea poate împlini toate lucrurile pentru că prin rugăciune stăruitoare se pot obține daruri suprafirești. Rugăciunea prilejuiește prima cercetare a Duhului Sfânt și tot prin rugăciune se cere întoarcerea Lui.
- Harul Duhului Sfânt se împărtășește în mod principal și prin rugăciunea preotului ca cel prin care se roagă întreaga Biserică, dar și cel prin care lucrează Hristos în Biserică în baza alipirii întregii Biserici la El. Harurile se împărtășesc în special prin credința comunității aflate în împuternicirea dată de Hristos preotului pentru momentele de răscruce ale vieții omenești, dar și prin credința celui ce le primește personal. Orice Sfântă Taină se săvârșește numai prin cuvântul rostit de preot pe baza împuternicirii lui Hristos. Însuși Hristos se comunică prin cuvântul rugăciunii preotului, care lucrează prin preot, când la cuvântul rugăciunii se adaugă și gestul, care imită actul îngropării și al învierii lui Hristos. Primitorul Tainei se deschide cu credința lui lucrării mântuitoare a lui Hristos prin preot.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului, dimpreună cu părintele misionar protopopesc Ilie Molea. La final, părintele misionar a mulţumit părintelui Iustin Calancea pentru susținerea referatului precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 2 Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul
~ zona Arbore – Milișăuți ~
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan, s-au reunit marți, 24 Mai 2022, la Parohia Sfântul Nicolae, păstorită de către părintele Maxim Petru, din satul Slobozia Sucevei, comuna Grănicești, Protopopiatul Rădăuți.
Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit Acatistul rânduit dinainte, al Sfinților Împărați Constantin și Elena, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar meditația intitulată „Elemente deviante și pseudo-tradiții în practica rugăciunii personale/comunitare”, a fost susținută de către părintele paroh.
Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte:
O temă fundamentală a vieții creștinului este cea a rugăciunii, a vorbirii cu Dumnezeu și a simțirii prezenței Acestuia în interiorul și exteriorul său, în suflet, în minte și în lume. Criza principală a lumii contemporane este una a rugăciunii, deoarece lumea zilelor noastre se îndepărtează de Dumnezeu – Izvorul ei, şi de valorile şi virtuţile creştine care i-au dat acesteia puterea de a înfrunta şi depăşi greutăţile, vitregiile istoriei şi ale vieţii. Însă omul ajunge la rugăciune ca urmare a deplinei sale eliberări de patimi şi păcate, prin trăirea în universul inepuizabil al virtuţilor creştine, culminând în smerenie şi iubire, în atmosfera tainică a rugăciunii curate şi neîncetate.
Nevoia de rugăciune a sufletului creştin înseamnă nevoie de dialog, de comunicare şi comuniune, nevoie de eliberare din singurătate şi platitudine, din egoism şi egocentrism prin iubire şi dăruire. „Credinciosul simte astăzi nevoia de a se ruga poate chiar mai mult decât în trecut, pentru că prin rugăciune se salvează de singurătatea atât de greu de suportat. El găseşte în rugăciune mijlocul de a fi în comuniune cu Dumnezeu. Îl are în rugăciune pe Dumnezeu Însuşi în dialog cu el prin toate lucrurile şi el însuşi Îl vede şi Îl înţelege pe Dumnezeu prin toate”, spunea Părintele Stăniloae.
Există două modalități de a ne ruga, doi stâlpi ce țin strâns treptele urcușului duhovnicesc al sufletului pe calea virtuților spre vederea Lui Dumnezeu: ca și creștini, ne rugăm în mod particular, în interiorul inimii noastre, și ne rugăm în comun, în sfânta biserică, alături de ceilalți, de fiecare dată când ieșim din cămara inimii noastre spre a îl îmbrățișa pe celălalt în Iisus Hristos.
În zilele noastre, rugăciunea este cam uitată chiar și în lumea creștină. Dacă facem rugăciunile în grabă și îngrămădite ca și cantitate, turuind ca o mașină, neatenți, fără nicio grijă și alte năbădăi trecându-ne prin minte și inimă, viața noastră creștină nu mai este un fapt viu, ci o risipire plină de vorbărie. Vedem că, din viața noastră lipsește rugăciunea zilnică, în orarul ei binecuvântat, și găsim tot felul de motivații, când toaca și clopotul ne cheamă la rugăciune, acesta fiind un început primejdios, pentru că lipsa rugăciunii duce la descreștinare, cu o uluitoare iuțeală, așa cum se arată astăzi. Cel mai mare derapaj din viața creștinilor este lipsa rugăciunii sau puținătatea ei. Principalele motive pentru care rugăciunea este evitată sunt: lipsa de timp, neobișnuința cu rugăciunea, socotința că orice altceva este mai important decât rugăciunea. Omul e învățat să se închine din obișnuință. E învățat să zică din fugă „Doamne-ajută!”, indiferent că e la serviciu sau într-o călătorie. El își atribuie acea rugăciune scurtă, „Doamne, ajută-mă să reusesc…”, și prin asta crede că a spus tot și că este în drum spre Dumnezeu. Dar sunt și oameni care au o rugăciune curată, pentru că au și viață curată. Cine are viață curată are și rugăciune curată. Cine are viață întinată are și rugăciune întinată. Cine are nepăsare, ajunge la întreruperi din rugăciune, la devieri în privința rugăciunii. De aceea, omul credincios de astăzi trebuie să caute într-o mare măsură el însuşi motivaţii care să-i poată susţine credinţa şi propria sa practică a rugăciunii. Şi tocmai aceasta ar putea face credinţa sa mai profundă şi rugăciunea sa mai fierbinte, dat fiind că, într-o mare măsura ele nu mai sunt susţinute de mediul social.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Toate strădaniile duhovniceşti ale creştinului nu îşi dobândesc împlinirea decât în cadrul rugăciunii bisericeşti, comunitare. Astfel, mistica personală se împlineşte în mistica sacramentală; rugăciunea personală se desăvârşeşte în rugăciunea comunitară, a cărei culme o constituie Sfânta Liturghie, în care, în urma pregătirii şi rugăciunii comune, credincioşii se împărtăşesc cu Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
- Rugăciunea liturgică aruncă adevărate punţi de legătură de la om la om, de la un suflet creştin la altul şi de la toate acestea la Dumnezeu. Rugăciunea liturgică este sinonimă cu viața cultică a Bisericii sau cu respectarea rânduielilor tipiconale de către toate bisericile. Atunci când Tipicul devine doar o recomandare și nu normă, atunci apar devierile în materie de rugăciune comunitară, devieri ale credincioșilor și ale săvârșitorilor Tainelor Dumnezeiești.
- Prin rugăciune sinceră, atât în palatul inimii noastre cât și în Casa Lui Dumnezeu, Biserica, putem trăi cu adevărat prezența Duhului Sfânt. Pentru ca Dumnezeu să fie prezent în viața noastră este nevoie ca și noi să fim prezenți, aici și acum, în fața lui Dumnezeu, alături de aproapele. Atunci când această condiție este îndeplinită, credem cu adevărat că deviațiile și falsele tradiții se îndreaptă prin iluminarea harului divin și atunci putem fi treji spre a urca cu adevărat spre Dumnezeu, cu Dumnezeu în inimă, în cuget, în casele și bisericile noastre.
Dicuțiile au fost dirijate de către părintele coordonator Bogdan Lupăștean și părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În cadrul acestora, Părintele Arhid. Vlad Lungu, director al sectorului „Catehizare, tineret și educație pentru viață” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a prezentat programul taberei de vară TEMERARI PE DRUMUL CUNOAȘTERII care va avea loc la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini.
În încheiere, părintele misionar a mulțumit părintelui paroh Petru Maxim pentru găzduirea evenimentului și pentru alcătuirea meditației iar la final, înainte de a se cânta Luminează-te, Noule Ierusalime, a mulțumit și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 3 Sfântul Ierarh Petru Movilă
~ zona Siret – Zamostea ~
În data de 23 Mai 2022, la Parohia Nașterea Maicii Domnului din comuna Calafindești, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de părintele Cosmin Cucu.
După săvârșirea Acatistului Sfântului Mucenic Ioan Rusul, a urmat meditația cu titlul: „Rugăciunea – mijloc de a dobândi Duhul Sfânt. Metode practice pentru intensificarea rugăciunii”, și a fost susținută de către Părintele coslujitor Cucu Ciprian de la parohia sus-menționată.
Din cuprinsul acesteia cităm următoarele aspecte:
Rugăciunea este înălţarea sufletului spre Dumnezeu sau o convorbire intimă cu Dumnezeu. Pentru omul pragmatic, care caută un sens în orice acţiune, Sfântul Ioan Scărarul dă următoarea definiţie: „Rugăciunea este, după însuşirea ei, însoţirea şi unirea omului şi a lui Dumnezeu; iar după lucrare, susţinătoarea lumii” (Scara XXVIII, 1, în «Filocalia», vol. 9, Bucureşti, 1980, p. 403). Aşadar, rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu. Rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie intimă cu Dumnezeu. Dacă de multe ori, încercând să ne rugăm, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, părându-ni-se că Dumnezeu este absent, trebuie să găsim cauzele acestei situaţii. Pentru a se apropia de Dumnezeu, omul trebuie să lase departe orice grijă lumească; trebuie sa își desprindă mintea de făpturi și să și-o înalțe la Făcătorul lor. Și ca să izbutească aceasta, e nevoie să își pună în lucru acea lucrare specială a minții, care se numește atenție sau luare aminte. Fără luarea aminte nu avem rugăciune adevărată. Iar când mintea se ațintește la Dumnezeu, se unește cu inima și unifică întregul om. Inima omului, care după învățătura scripturistică constituie sinele lui cel mai profund, rămâne în adâncul ei necunoscută omului însuși. Prin rugăciune, omul află cunoașterea harismatică a lui Dumnezeu și unirea cu El. Pătrunde astfel și în zona subconștientă sau inconștientă a sinelui său, luminând-o cu lumină dumnezeiască.
Fiecare suflet credincios se poate umple de Duh Sfânt, dacă se curățește de păcat, dacă se eliberează de iubirea de sine și dacă se vindecă de patima mândriei. Sfântul Duh este întotdeauna prezent în jurul nostru și dorește să se sălășluiască întru noi. Însă faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid tare de piatră, iar păcatele noastre, ca niște paznici sălbatici, Îl alungă pe Sfântul Duh departe de noi și nu-L lasă să se apropie. Fiecare păcat săvârșit ne îndepărtează și mai mult de Sfântul Duh. Cel mai cumplit dintre păcatele trupului este desfrânarea, iar dintre cele ale sufletului mândria. Sfântul Duh, Care întruchipează curăția desăvârșită, niciodată nu va putea să se sălășluiască într-un om adâncit în păcate. Cum să locuiască în inima noastră când aceasta este plină de griji lumești, de pofte și de patimi? Sfântul Duh poate fi dobândit prin rugăciune. Acesta este mijlocul cel mai simplu și mai eficace, putând fi folosit de fiecare dintre noi în orice moment.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Rugăciunea poate fi rostită în orice loc: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire” (I Tim. 2, 8). Mântuitorul Se ruga în templu şi în sinagogă, în loc pustiu, şi în grădina Măslinilor. Patriarhul Iacob îşi făcea rugăciunea în câmp. Prorocul Daniel, în groapa cu lei. Deci, ne putem ruga oriunde numai rugăciunea noastră să fie făcută cu smerenie şi cu inima curată, aşa cum a fost și rugăciunea vameşului smerit.
- Rugăciunea trebuie făcută „în duh şi adevăr” (Ioan 4, 24). Ca Dumnezeu să primească rugăciunea noastră, trebuie făcută în numele lui Hristos, cu inima curată, cu umilinţă, recunoştinţă și pocăinţă pentru păcatele noastre, să avem gânduri curate şi o minte întreagă ferită de mândria şi origoliul fariseului; o minte întreagă, cu credinţă. „Dumnezeu este minte, şi cu minte curată cinsteşte-L pe El mai mult decât pe toţi”, spune Sfântul Nicodim Aghioritul.
- Precum pământul, cu cât se apropie mai mult de soare, cu atât primeşte mai multă lumină şi căldură, aşa şi noi, cu cât ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugăciune, cu atât dobândim mai multă lumină şi putere. Rugăciunea este comunicarea omului cu Dumnezeu, comunicare prin care sufletul devine mai curat şi mai iubitor faţă de semeni şi faţă de întreaga creaţie. „Rugăciunea – spune Fericitul Augustin – este cheia cu care deschidem poarta cerului şi intrăm la Părintele Ceresc”.
Ședința cercului pastoral-misionar nr. 3 s-a finalizat cu mulțumiri și felicitări adresate de către părintele misionar Ilie Molea, părintelui Ciprian Cucu pentru organizarea cercului pastoral precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 4 Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
~ zona Frătăuți – Dornești – Sucevița ~
În data de 30 Mai 2022, la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, păstorită de către Părintele Bădeliță Vasile din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, coordonat de părintele Traian Molea.
Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii parohiei, apoi a urmat meditația intitulată „Rugăciunea – mijloc de a dobândi Duhul Sfânt. Metode practice pentru intensificarea rugăciunii” și a fost susținută de către părintele paroh Vasile Bădeliță.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Rugăciunea este ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu, Evagrie Monahul zice că „rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu” (Filocalia, vol. 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1977). De aceea se cuvine ca atunci când stăm de vorbă cu Dumnezeu, adică atunci când stăm la rugăciune, să alungăm din gândul nostru orice grijă şi să îndreptăm toate puterile duhului nostru numai la Dumnezeu. Adică, cugetul să gândească la El, ţinerea de minte (memoria) să uite toate cele pământeşti, iar inima, vorbind cu El, să salte de bucurie şi de dragoste. Căci cel ce iubeşte pe Dumnezeu de-a pururi stă de vorbă cu Dânsul cum ar sta cu un tată, alungând orice gând pătimaş. A cugeta la Dumnezeu numai, nu înseamnă rugăciune; că şi demonii cugetă la Dumnezeu, dar de rugat nu se roagă.
Modelul suprem de rugăciune îl păstrăm de la Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Aflăm de la Sfinții Evangheliști că Mântuitorul, din când în când, se retrăgea în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un loc pustiu ca să se roage. Toate acestea, pentru a intra într-o comuniune foarte apropiată cu Părintele Său ceresc. De altfel, ca Dumnezeu, nu se despărțise de Tatăl, dar simțea nevoia, periodic, prin rugăciune directă și personală – pentru că Iisus este o persoană, iar Tatăl Său ceresc este tot o persoană – să comunice într-un mod aparte cu El.
Sfântul Serafim de Sarov spunea că „rugăciunea alături de post, priveghere și toate celelalte practici creștine, nu constituie scopul vieții noastre creștine. Deși este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui țel, adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune și toate faptele bune săvârșite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt” (Scopul vieții creștine, Editura Egumenița, Galați, 2013). Deci, Sfântul Duh poate fi dobândit prin rugăciune. Acesta este mijlocul cel mai simplu și mai eficace, putând fi folosit de fiecare dintre noi în orice moment. Fiecare suflet credincios se poate umple de Duh Sfânt dacă se curățește de păcat, dacă se eliberează de iubirea de sine și dacă se vindecă de patima mândriei. Sfântul Duh este întotdeauna prezent în jurul nostru și dorește să se sălășluiască întru noi. Însă faptele noastre rele ne înconjoară ca un zid tare de piatră, iar păcatele noastre Îl alungă pe Acesta departe de noi și nu-L lasă să se apropie căci Sfântul Duh, Care întruchipează curăția desăvârșită, niciodată nu va putea să se sălășluiască într-un om adâncit în păcate.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele coordonator al cercului pastoral și de părintele misionar protopopesc. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Conform învățăturii Sfintei Scripturi și experienței marilor sfinți ai Bisericii, cele mai cunoscute și eficiente mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh sunt următoarele: inima curată și trupul neprihănit; smerenia; ascultarea glasului lui Dumnezeu; rugăciunea; lepădarea de sine; citirea și ascultarea Sfintei Scripturi; Tainele Bisericii; Sfânta Împărtășanie, etc.
- Deși rugăciunea lăuntrică este cel mai puternic mijloc de a dobândi harul dumnezeiesc, totuși nu trebuie să neglijăm rugăciunea exterioară și mai ales cultul divin public. Mulți zic: «De ce să merg la biserică când pot să mă rog și acasă? La biserică mai mult păcătuiesc decât să mă rog». Este adevărat faptul că, din păcate, ni se poate întâmpla să stăm în biserică și să păcătuim. Aceasta nu se întâmplă însă din cauza faptului că participăm la Slujbele Bisericii, ci din cauza dispoziției necorespunzătoare cu care mergem, adică atunci când mergem la biserică nu ca să ne rugăm, ci ca să facem cu totul altceva.
- Dacă nu avem în noi Duh Sfânt, nu ne putem ruga cu adevărat. Într-adevăr, pentru a ne ruga cum trebuie, e nevoie de multă trudă și nevoință. De altfel ce putem obține în lumea aceasta în mod simplu, rapid și fără trudă? Ce artă, ce știință, ce mângâiere duhovnicească poate fi obținută astfel? De aceea există rugăciunea. Chiar dacă pui în rugăciunea ta multă trudă și nu afli nici o plăcere, să nu încetezi a te ruga cu stăruință și cu zel. Să te obișnuiești cu rugăciunea și cu convorbirea cu Dumnezeu. Să încerci pe cât posibil să-ți aduni și să-ți controlezi gândurile împrăștiate. Și astfel, încet-încet, rugăciunea ți se va părea tot mai ușoară, vei începe să simți o mângâiere dulce. Și dacă te străduiești cu adevărat, Sfântul Duh, văzând stăruința și dorința ta arzătoare, te va ajuta numaidecât. Și, odată intrat înăuntrul tău, te va învăța rugăciunea adevărată.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a mulţumit părintelui Vasile Bădeliță pentru organizarea cercului pastoral precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 5 Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
~ zona Vicov – Straja – Ulma ~
În data de 31 Mai 2022, la Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din comuna Straja, păstorită de către Părintele Oprea Constantin din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de către Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena – ocrotitorii parohiei – s-a ținut meditația cu titlul: „Rugăciunea – mijloc de a dobâdi Duhul Sfânt. Metode practice pentru intensificarea rugăciunii” și a fost susținută de către Părintele paroh Constantin Oprea.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
În rugăciune, exteriorul nu ar trebui să înlocuiască lăuntricul. Exteriorul ar trebui să contribuie mereu la lăuntric, dar îl şi poate stingheri. Atitudinea tradiţională a trupului la rugăciune contribuie neîndoielnic la o stare de evlavie, dar în nici un caz nu poate sluji ca înlocuitor pentru ce înseamnă în esenţă rugăciunea. Mijloacele ajutătoare sunt importante, dar ele nu ar trebui să înlocuiască şi conţinutul rugăciunii. Unul dintre cele mai importante mijloace ajutătoare pentru rugăciune este icoana. Ca regulă, creştinii ortodocşi se roagă înaintea icoanelor Mântuitorului, a Maicii Domnului, a sfinţilor şi înaintea reprezentărilor Sfintei Cruci. În tradiţia ortodoxă, rugăciunea este mai palpabilă. Atunci când contemplăm icoana lui Hristos, o privim ca şi cum o altă lume se deschide înaintea noastră; dincolo de această icoană stă Cel Căruia ne rugăm. Dar este foarte important ca icoana să nu înlocuiască obiectul rugăciunii, pentru ca să nu ne adresăm nouă înşine în rugăciunea dinaintea icoanei, pentru ca să nu încercăm să ne imaginăm persoana zugrăvită în icoană. Icoana este doar o reamintire, doar un fel de simbol al realităţii din spatele ei. Aşa cum spun Sfinţii Părinţi: „Cinstirea dată imaginii urcă la prototipul ei”. Atunci când ne apropiem de icoana Mântuitorului sau a Maicii Domnului şi i ne închinăm – adică o sărutăm – ne exprimăm, aşadar, iubirea faţă de Mântuitorul Hristos sau Maica Domnului.
„Dacă te rogi numai când te rogi, atunci nu te rogi”. Această sentinţă nu e un joc de cuvinte şi nici nu ascunde vreo formulă sibilinică. Exprimă un adevăr filocalic mai rar conştientizat, din păcate. Cu alte cuvinte, dacă te dedici rugăciunii doar în timpul consacrat ca atare (seara, dimineaţa, când mergi la slujbe, înainte sau după masă etc.) – nu ai făcut mare lucru. Rugăciunea nu este un ritual de împlinit, o îndeletnicire de moment. Ea este locul unei permanente întâlniri cu Dumnezeu. Aşa cum nu poţi respira doar în anumite segmente orare ale zilei, tot aşa nu poţi să te rogi doar când a venit „sorocul”. Dar cum să ne rugăm şi când nu ne rugăm, având atâtea lucruri de împlinit în viaţa de zi cu zi? Simplu. Facem din viaţa noastră rugăciune. Fiecare acţiune, fiecare lucrare, fiecare interacţiune cu oamenii, fiecare stare sufletească – toate ale noastre pot deveni câmp de rugăciune.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Ar trebui ca noi, preoții, să-i facem pe credincioși să conștientizeze rolul rugăciunii de mulțumire deoarece foarte mulți credincioși cer anumite lucruri de la Dumnezeu și după ce le primesc uită să-I aducă mulțumire pentru darurile primite. Să urmărim în toate să fie slăvit Dumnezeu, iar nu să alimentăm egoul nostru.
- Ar trebui să ne rugăm pentru aproapele nostru nu fiindcă Dumnezeu nu ştie cum să-l mântuiască, ci fiindcă El vrea ca noi să participăm la mântuirea celuilalt. Desigur, El ştie ce anume are nevoie fiecare, atât ce avem noi nevoie, cât şi ce are nevoie aproapele nostru. Când ne rugăm pentru aproapele nostru, aceasta nu înseamnă în nici un caz că noi vrem să fim mai milostivi decât este Dumnezeu. Înseamnă că noi vrem să participăm la mântuirea lor. În rugăciune, nu ar trebui să uităm nici de oamenii pe care viaţa ni i-a scos în cale, nici de rugăciunile lor pentru noi.
- Noi, ca slujitori ai Bisericii, suntem datori să îi lămurim pe credincioșii noștri și să îi îndrumăm atât asupra obiectului, cât și asupra modului practicării rugăciunii, adică să îi învățam nu numai ce să ceară lui Dumnezeu în rugăciune, ci și cum să se roage. Rugăciunea este viață, lumină, har, putere, întărire și binecuvântare.
În cadrul dicuțiilor, Părintele Protoiereu Ionel-Constantin Maloș l-a felicitat pe părintele consilier pentru meditația prezentată și a menționat câteva aspecte legate de organizarea taberelor de vară din cadrul Arhiepiscopiei noastre.
Cercul s-a încheiat cu mulțumirea părintelui misionar protopopesc Ilie Molea adresată părintelui paroh pentru organizare și susținerea referatului, precum și celorlalți preoți pentru participare, apoi s-a făcut rugăciunea de final și o fotografie de grup.
A consemnat, Arhidiacon George Mironescu
