Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna ianuarie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral nr. 1 Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți
~ zona Rădăuți ~
Întâlnirile clericilor din cele cinci cercuri pastorale ale Protopopiatului Rădăuți s-au desfășurat și luna aceasta în format on-line, cu ajutorul programului Zoom Meeting. Astfel, joi, 20 ianuarie 2022, s-a ținuț ședința membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de către părintele Prelipcean Nelu-Angel. Ședința a fost precedată de rostirea rugăciunii Tatăl nostru apoi a urmat meditația cu titlul „Rugăciunea în Sfânta Scriptură și în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii” și a fost susținută de către Părintele Sfîrnaciuc Ilie, coslujitor la Parohia Pogorârea Sfântului Duh – Catedrală din Municipiul Rădăuți.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Întâlnirea noastră la acest început de Nou An se desfăşoară sub pavăza trainică a chemării la rugăciune pe care Sfântul Sinod al Bisericii noastre strămoşeşti ne-a adresat-o prin hotărârea sa de a considera acest an ca „an omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”. Iar pentru a sublinia importanţa vitală a rugăciunii i-a aşezat în faţa noastră, ca exemple luminoase, pe Sfinţii isihaşti – Simion Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ – care s-au dăruit rugăciunii neîncetate, dobândind tainica vedere cognitivă a adâncurilor de nepătruns ale luminii dumnezeieşti, ca treaptă a veşnicului progres de creştere întru asemănare cu Dumnezeu, prin har, spre îndumnezeire.
Rugăciunea (rogatio, rogationis – rugă, stăruinţă, de la verbul latin rogo, -are, -avi, -atum – a cere cu stăruinţă, cu perseverenţă), este fără îndoială un aspect fundamental al vieţii religioase şi ca atare greu de cuprins într-o simplă definiţie pentru simplul motiv că angajează diverse nuanţe şi forme ce implică stări, nevoi şi aspiraţii tot atât de complexe ca însăşi fiinţa umană în ansamblul ei. Reţinem totuşi două aspecte specifice ale actului de rugăciune ce decurg din însăşi semnificaţia ei. În primul rând rugăciunea este o cerere pentru împlinirea sau soluţionarea unor nevoi ce ţin de viaţa de zi cu zi a omului. În al doilea rând avem în vedere o dimensiune tainică a rugăciunii care angajează aspiraţia omului de realizare a comuniunii sau unirii cu Dumnezeu. Aşadar prin rugăciune se încearcă realizarea unei corespondenţe între ceea ce este omenesc şi realitatea ultimă dumnezeiască.
În Sfânta Scriptură cererea este un aspect fundamental al rugăciunii. Rugăciunea reprezintă recunoaşterea slăbiciunii umane şi a dependenţei omului de ajutorul lui Dumnezeu. Totodată ea implică pocăinţa şi mărturisirea păcatului, însoţite de mulţumire sau recunoştinţă, de proslăvirea şi adorarea Celui Preaînalt. Cu toate acestea, rugăciunea este departe de a fi doar o cerere a omului pentru sine şi pentru alţii. Cheia înţelegerii sensului profund al rugăciunii în tradiţia iudeo-creştină o reprezintă Psalmii, deoarece, spune Sfântul Vasile cel Mare: „Cartea Psalmilor cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. Ea profetizează cele viitoare, însemnează fapte istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ca să spunem într-un cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos” [1]. Este totuşi necesar să subliniem că întregul text sacru al Sfintei Scripturi, nu doar Psalmii, deschide perspective lămuritoare asupra a ceea ce face posibilă rugăciunea, dându-ne în acelaşi timp un exemplu clasic al modului în care să ne rugăm.
În tradiția filocalică întâlnim nu doar experiența iubirii noastre faţă de Dunezeu ci şi iubirea Lui faţă de noi. O astfel de experienţă duce la înstrăinarea de patimile păcătoase şi la comuniunea cu faptele dreptăţii, demne de iubire. În acelaşi timp această iubire, experiată lăuntric, deschide perspectiva participării la lumina cea neabătută a slavei strălucirii dumnezeieşti în care Mântuitorul Iisus Hristos se arată prin lucrarea Duhului Sfânt. „Când fereastra inimii tale se deschide, spune Mitropolitul Grigorie de Ninive, vei zbura spre Împărăţia lui Dumnezeu. Acolo vei vedea toate aceste lucruri faţă către faţă, fără să simţi nevoia de a le auzi descrise; nu vei mai fi necredincios, ci credincios”.[2] Evagrie Ponticul mărturisește de asemenea: „Luptă-te să-ţi ţii mintea în vremea rugăciunii, surdă şi mută, şi te vei putea ruga” [3]; stai cu încordare şi te roagă cu osârdie şi ocoleşte grijile şi gândurile, căci ele te tulbură şi te neliniştesc, ca să te scoată din tăria rugăciunii; lauda rugăciunii nu stă simplu în cantitatea, ci în calitatea ei. Aceasta o arată cei ce s-au suit la templu (Luca 18, 10-14), precum şi cuvântul: «Iar voi, rugându-vă, nu grăiţi multe» (Matei 6, 7)”[4]. Roagă-te cu cuviinţă şi fără tulburare şi cântă cu înţelegere şi cu bună măsură, şi vei fi ca un pui de vultur ce se urcă la înălţime”[5].
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Rugăciunea personală îşi găseşte împlinirea în rugăciunea în comun în biserică, unde Hristos se jertfeşte nesângeros pe altar spre uşurarea tuturor nevoinţelor pe care credincioşii le au. În prezenţa lui Hristos euharistic, credinciosul se împărtăşeşte de harul sfinţitor al Duhului Sfânt, devenind părtaş al împărăţiei cerurilor, care îşi deschide porţile la începutul fiecărei Sfinte Liturghii. Aflându-ne în prezenţa lui Hristos euharistic în biserică, avem o pregustare a participării la împărăţia Lui care va să vină. Păcătuim individual, singuri, însă ne mântuim împreună, în comuniunea rugăciunii – de unde necesitatea participării la comuniunea euharistică în biserică.
- Sfântul Ioan Damaschin spune că „rugăciunea este ridicarea minţii către Dumnezeu. Sau rugăciunea este cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu”[6]. Prin acest mesaj, Sfântul Ioan postulează două coordonate esenţiale ale vieţii creștinului: ridicarea cugetului la Dumnezeu şi exprimarea aspiraţiilor ce însoţesc această strădanie.
- Având ca punct de referinţă îndemnul Sf. Apostol Pavel dat tesalonicenilor: „rugaţi-vă fără încetare” (I Tesaloniceni 5, 17), s-a împământenit, în special în tradiţia vieţuirii ascetice monahale, practica rugăciunii neîncetate. Acest mod de rugăciune poate fi practicat și de către creștinii evlavioși dar cu binecuvântarea duhovnicului. Despre acest proces de realizare a stării de rugăciune neîncetată, Sfântul Ioan Hrisostom apreciază că: „Tot cel ce se roagă, vorbeşte cu Dumnezeu. Şi cine nu ştie ce mare lucru este ca, om fiind, să stai de vorbă cu Dumnezeu? Dar nimenea nu poate să înfăţişeze această cinste prin cuvânt. Căci această cinste întrece chiar şi măreţia îngerilor. Rugăciunea e o lucrare comună a îngerilor şi a oamenilor şi, în privinţa rugăciunii, nimic nu desparte o fire de alta. Ea te desparte de animale, ea te uneşte cu îngerii. Prin ea se ridică cineva repede la petrecerea, la viaţa şi traiul acelora, la cinstea, la nobleţea, la înţelepciunea şi înţelegerea lor, silindu-se să-şi petreacă toată viaţa în rugăciuni şi în slujirea adusă lui Dumnezeu”[7].
Discuțiile au fost dirijate de către părintele Angel Prelipcean, coordonatorul cercului, dimpreună cu părintele misionar protopopesc Ilie Molea. La final, părintele misionar a mulţumit părintelui Ilie Sfîrnaciuc pentru susținerea referatului precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 2 Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul
~ zona Arbore – Milișăuți ~
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan, s-au reunit vineri, 28 ianuarie, în format on-line. Părintele Paroh Irinciuc Ștefan de la Parohia Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din comuna Satu Mare, a fost cel care a susținut meditația intitulată „Rugăciunea în Sfânta Scriptură și în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii”. Înainte de prezentarea meditației, părinții au rostit rugăciunea „Împărate Ceresc”.
Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte:
Despre rugăciune se vorbește mult și la fel de mult se scrie. Oferim rețete, sfaturi, creăm situații imaginare încercând să stabilim cadrul și modul cel mai corect de a ne ruga. Cu toate acestea, despre rugăciune ar trebui să se spună mai puține și să fie practicată mai intens. Dar, pentru că nu e așa, încercăm prin mijlocirea cuvintelor să ne motivăm, să ne încurajăm să o facem, să ne împingem chiar de la spate pentru a o împlini. Ce este rugăciunea? Dialogul omului cu Dumnezeu, ni se spune, legătura omului cu Dumnezeu, comuniunea omului cu Dumnezeu; oxigenul sufletului. Și așa este! „Rugăciunea este respirația sufletului; prin ea sufletul respiră în atmosfera cerului. Rugăciunea este hrana sufletului; prin ea sufletul se hrănește cu lumini de sus. Rugăciunea este puterea sufletului; prin ea sufletul soarbe puteri divine”, ne spun autorii lucrării Teologia Morală Ortodoxă. În rugăciune se înfăptuiește legătura omului credincios cu Dumnezeu.
În Ortodoxie, fondul fiecărei rugăciuni și al fiecărei rânduieli de cult îl constituie învățătura Bisericii întemeiată pe Sfânta Scriptură și aprofundată de Sfinții Părinți, iar rugăciunea, sub formele ei variate este forma cea mai potrivită de exprimare a credinței Bisericii. În înțeles orthodox, exprimarea cea mai vie și mai profundă a comuniunii în credință o găsim în cadrul rugăciunii obștești, în special în Sfânta Liturghie și în Sfintele Taine.
Rugăciunea, respiraţia spirituală a Bisericii şi a sufletului, a fost şi va fi pentru credincioşi aducătoare de mângâiere şi de pace şi generatoare de bucurie în unire cu Sfânta Treime, izvorul bucuriei şi al vieţii veşnice, dar şi cu Biserica lui Hristos din toate timputile și din toate locurile.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Confirmarea dogmei prin intermediul rugăciunii arată faptul că însăși mărturisirea credinței este un act liturgic, doctrina fiind aceea care dă conținut rugăciunii, în timp ce rugăciunea confirmă doctrina și o aprofundează. Mărturisirea credinței, ca act liturgic, își are rădăcinile în vremurile apostolice și mai apoi va fi confirmată de practica Bisericii. Cei care formau prima comunitate creștină de la Ierusalim „stăruiau în învățătura Apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2, 42). Argumentul indubitabil pentru rugăciunea continuă este verbul stăruiau, care ne arată faptul că nu erau încercări episodice, eventual programate, ci era însăși viața Bisericii. Și totodată, prin acest verb, ni se pune înainte și necesitatea implicării, depunerea unui efort.
- Fără rugăciune creştinul îşi pierde identitatea în Hristos, deoarece fără această respiraţie a sufletului el se înstrăinează de Dumnezeu, dar nu numai de El, ci şi de sine însuşi şi de semeni. Prin rugăciune noi trăim în Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. Iar această trăire prin harul Duhului Sfânt este de neconceput în afara Bisericii şi în afara credinţei în Sfânta Treime. Fericitul Augustin spunea că „cel ce se roagă odată cu Biserica, se roagă în felul cel mai folositor”. Adică rugăciunea prin excelență este cea făcută în comunitate, pentru că unindu-ne la rugăciune toți credincioșii, în biserică, avem nădejdea neclintită că Mântuitorul este în mijlocul nostru, rugându-Se pentru noi și cu noi, după cum a făgăduit: „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”, (Matei 18, 19-20).
- Rugăciunea face din oameni „biserici ale lui Dumnezeu”. Mintea eliberată de patimi devine, în starea de rugăciune, „altar al lui Dumnezeu în curăție”. Omul însuși își descoperă prin rugăciune trasăturile spirituale ale chipului lui Dumnezeu, sădite în adâncul ființei sale, căci, potrivit lui Evagrie Monahul, „rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minții sau întrebuințarea cea mai bună și curată a ei”. Omul își manifestă, prin rugăciune, vocația sa originară, de preot al lumii, săvârșind liturghia cosmică, de care vorbește Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Mistagogia sa.
În cadrul discuțiilor purtate pe marginea temei, părintele coordonator Bogdan Lupăștean a subliniat oportunitatea citirii cu voce tare a rugăciunilor care se regăsesc în Sfintele Liturghii iar părintele misionar protopopesc Ilie Molea, la rândul său, a precizat câteva aspecte care țin de pravila zilnică de rugăciune, încheind cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Ștefan Irinciuc pentru susținerea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 3 Sfântul Ierarh Petru Movilă
~ zona Siret – Zamostea ~
În data de 27 ianuarie, a avut loc întâlnirea on-line a preoților care alcătuiesc Cercul Pastoral Misionar nr. 3 din Protopopiatul Rădăuți, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de către părintele Cosmin Cucu.
După rostirea rugăciunii începătoare „Împărate Ceresc”, a urmat meditația cu titlul: „Rugăciunea în Sfânta Scriptură și în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii”, care a fost susținută de către părintele Alexei Gabriel, parohul bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din satul Dumbrava, comuna Grănicești.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte: Sfânta Scriptură ține în mare cinste rugăciunea. Pe fiecare pagină vorbește despre puterea și roadele rugăciunii. În rugăciune se înfăptuiește legătura omului credincios cu Dumnezeu. Creștinul în momentele de rugăciune nu este singur, chiar dacă nu e cu nimeni dintre oameni în legătură, ci vorbește cu Dumnezeu, mai bine-zis, este în dialog cu Dumnezeu, căci nu numai el vorbește către Dumnezeu, ci și Dumnezeu vorbește către el, răspunzând cu făgăduințele, cu asigurările și cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile și la durerile acestuia.
Viața fară rugăciune este ca trupul fără suflet. Viața sufletului lipsit de rugăciune își pierde adevăratul ei sens și adevărata ei finalitate. Lipsirea lui de rugăciune este „mai amară decât orice moarte”. Nimic nu echivalează, în plan duhovnicesc, cu lucrarea rugăciunii. Ea este – spune Cuviosul Isaia Pustnicul – lumina sufletului. Ea înlătură toate piedicile, netezește cărarea virtuții și o face ușoară celui ce o caută. Rugăciunea umple sufletul de harul dumnezeiesc și de darurile duhovnicești; cu cât se întipărește mai mult în inima omului, cu atât o umple mai mult pe aceasta de harul dumnezeiesc.
Vorbind despre legătura dintre cultul divin și rugăciune, Sfântul Irineu de Lyon spune: „Concepția noastră este în acord cu învățătura despre Euharistie și Euharistia confirmă iarăși concepția noastră”. Acest principiu al Sfântului Irineu arată nu doar legătura profundă dintre credința Bisericii și rugăciunea ei, ci fixează și jaloanele dezvoltării tuturor rânduielilor de cult. Astfel, în Ortodoxie, fondul fiecărei rugăciuni și al fiecărei rânduieli de cult îl constituie învățătura Bisericii întemeiată pe Sfânta Scriptură și aprofundată de Sfinții Părinți, iar rugăciunea, sub formele ei variate este forma cea mai potrivită de exprimare a credinței Bisericii.
Cea mai elocventă formă de mărturisire în raport cu valorile creștine o constituie rugăciunea, respectiv acea ipostază a sufletului de intrare în dialog, căutare, rezonare cu chemările mântuitoare. Căci rugăciunea este forma umană de convorbire cu Dumnezeu, timp consacrat și privilegiat de adresare față de divinitate. Este punerea pe linie a cugetării noastre cu Dumnezeu, concentrare a minţii înspre esențial, pace și liniștire sufletească, vieţuire autentică întru Hristos. Rugăciunea este, după cum afirmă Sfântul Macarie cel Mare, „cap, izvor şi maică a oricărei virtuţi”. Este predeterminantă, dar și formă concretă de evlavie, cinstire și mărturie.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Omul credincios nu se roagă numai pentru sine, ci și pentru alți. Chiar şi atunci când se roagă pentru sine, se roagă să fie folositor altora. La rândul ei, grija pentru alţii în rugăciunea lui, dragostea de alţii, dă un plus de putere celui ce se roagă, face ca rugăciunea lui să fie şi mai caldă. Despre puterea deosebită a rugăciunii făcute pentru alţii amintim cuvintele pline de un bogat şi adevărat conţinut ale Sfântului Apostol Iacob, cuprinse în epistola sa: „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că multă putere are rugăciunea dreptului în lucrarea ei”, (Iacob 5, 16).
- Sfântul Isaac Sirul spune că acela care a ajuns la rugăciunea curată și neîmprăștiată, a ajuns la vârful tuturor virtuților și a devenit locașul Duhului Sfânt. Harul Duhului Sfânt îi împodobește și înmiresmează viața, care devine o rugăciune continuă, oferită lui Dumnezeu pentru sine, pentru semeni și pentru lume, iar slujirea sa jertfelnică – o adevarată rugăciune – este o liturghie tainică, interioară.
- Mărturisind foloasele rugăciunii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Orice om are atâta nevoie de rugăciune precum pomul de apă. Şi precum pomul nu poate să dea nici un fel de roadă dacă nu este udat, tot astfel şi noi oamenii, fără rugăciune, nu putem să aducem nici un fel de roadă a evlaviei”. Și mai departe: „Dacă te lipseşti de rugăciune, sufletul tău se aseamănă peştelui scos din apă, căci aşa cum este apa pentru viaţa peştelui, tot astfel este şi rugăciunea pentru viaţa ta”.
Dicuțiile pe marginea temei au fost dirijate de către părintele Cucu Cosmin, coordonatorul Cercului. Sfinția Sa a propus înființarea unui grup de rugăciune pe rețeaua de socializare WhatsApp din care să facă parte toți preoții care alcătuiesc Cercul Pastoral nr. 3. Această propunere s-a realizat chiar după finalul ședinței, grupul de rugăciune purtând numele „Împreună rugători”. Părintele misionar protopopesc Ilie Molea, în încheiere, a mulţumit părintelui Gabriel Alexei pentru susținerea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 4 Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
~ zona Frătăuți – Dornești – Sucevița ~
În data de 20 ianuarie 2022 s-a desfășurat în format on-line întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de către părintele Traian Molea.
Întâlnirea a debutat cu rugăciunea „Împărate Ceresc” apoi s-a ținut meditația cu titlul „Rugăciunea în Sfânta Scriptură și în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii” și a fost prezentată de către părintele Ciobanu Ionuț, parohul bisericii cu hramul Duminica Tuturor Sfinților din comuna Voitinel.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Spiritualitatea ortodoxă tinde să-l ducă pe omul credincios spre desăvârșirea în Hristos. Aceasta nu se poate face decât prin participarea credinciosului la viața divino-umană a lui Hristos. Prin acest lucru înțelegem că spiritualitatea ortodoxă are ca scop desăvârșirea omului prin unirea cu Dumnezeu și întipărirea lui tot mai deplină de chipul omenității lui Hristos. Cum putem să ne unim cu Hristos și să întipărim chipul omenității Lui în noi? Prin cercetarea dumnezeieștilor Scripturi. În Sfânta Scriptură, atât în Vechiul cât și în Noul Testament, regăsim îndemnuri nenumărate pentru a ne ruga. Vechiul Testament îl prezintă pe omul rugător astfel: „Inima sa, de dimineață, o înalță spre Domnul, Cel care l-a făcut pe el, și înaintea Celui Preaînalt se va ruga. Va deschide gura sa întru rugăciune și pentru păcatele sale se va ruga”(Ecclesiasticul 39, 6-7). În Noul Testament Îl vedem pe Hristos participând la slujbele din sinagogă (cf. Marcu 1, 21) și rugându-Se în singurătate (cf. Luca 5, 16). El Însuși ne învață cum să ne rugăm: „Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție”, (Matei 6, 5-6). El i-a învățat pe Sfinții Apostoli rugăciunea „Tatăl Nostru” (cf. Matei 6, 9-13), izvor de inspirație pentru celelalte rugăciuni.
Sfinții Părinți filocalici definesc rugăciunea, fiecare după modul cum au trăit-o și au simțit-o în viața lor. Astfel, Sfântul Evagrie Ponticul spune că rugăciunea este vlăstarul blândeții și a lipsei de mânie, rod al bucuriei și al mulțumirii, alungare a întristării și a descurajării precum și urcușul minții spre Dumnezeu. Sfântul Ilie Ecdicul spune că postul este simbol al zilei, pentru că este văzut; iar rugăciunea, al nopții, pentru că e ascunsă. Tot el afirmă că rugăciunea este cheia Împărăției Cerurilor. Cel ce o are pe aceasta cum trebuie vede bunătățile rânduite pe seama prietenilor ei. Dar cel ce nu are îndrăznire în aceea, nu vede decât cele de aici. Mintea pătimașă nu poate intra înăuntrul porții înguste a rugăciunii, înainte de a părăsi grijile pricinuite de pofte ci se va frământa mereu cu durere pe lângă pridvoarele acelea. Rugăciunea împuternicită de lacrimi scoate afară din suflet toate gândurile care o dușmănesc.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele Traian Molea, coordonatorul cercului pastoral. Unul din subiectele discutate a fost și practicarea rugăciunii neîncetate, numită și rugăciuinea inimii sau a minții. Părintele misionar protopopesc Ilie Molea a evidențiat programul zilnic de rugăciune al preotului, aducând în discuție îndemnul Părintelui Teofil Părăian: „Roagă-te cum poți ca să ajungi să te rogi cum trebuie!”.
Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Rugăciunea, ca prezență și lucrare a Duhului Sfânt în omul credincios, aduce mângâiere, pace și bucurie. Astfel omul rugător devine și purtător al darurilor Sfântului Duh. De aceea și Sfântul Evagrie Ponticul definește rugăciunea ca fiind „rodul bucuriei și al mulțumirii” (Filocalia, vol. 1, cap. 15, p. 89, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 1999). Tot el menționează că prin rugăciune omul se apropie de Dumnezeu, numind rugăciunea ca fiind „urcușul minții către Dumnezeu”, (Idem, cap. 36, p. 91).
- În ceea ce privește pregătirea pentru rugăciune, Sfinții Părinți ne îndeamnă să ne rugăm nu numai împlinind formele din afară ci îndemnându-ne mintea spre simțirea rugăciunii duhovnicești cu multă frică. „Roagă-te mai întâi să te curățești de patimi; al doilea să te izbăvești de neștiință și uitare; al treilea, de toată ispita și părăsirea”, îndeamnă Sfântul Evagrie Ponticul, (Filocalia, vol. 1, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 1999).
- „Lucrarea rugăciunii și a cuvântului săvârșită cum se cuvine e mai presus de orice virtute și poruncă; iar cei ce nu pot însă să se predea desăvârșit lucrării rugăciunii, pentru pruncia lor, trebuie să primească slujirea fraților cu evlavie și credință și cu frica Lui Dumnezeu ca unii ce slujesc poruncii Lui Dumnezeu și unui lucru duhovnicesc, dar nu ca unii ce așteaptă plata de la oameni sau cinste și mulțumire”, menționează Sfântul Simeon Metafrastul, („Despre rugăciune”, în Filocalia, vol. 5, Ediție jubiliară, traducere din grecește, introducere si note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucuresti, 2011).
La finalul discuțiilor, părintele misionar protopopesc a mulţumit părintelui paroh Ionuț Ciobanu pentru alcătuirea și susținerea meditației. În încheiere, părintele coordonator a stabilit programul temelor pentru întregul an 2022, apoi a mulțumit tuturor preoților care au luat parte la ședință.
Cercul Pastoral nr. 5 Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
~ zona Vicov – Straja – Ulma ~
Ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5 din Protopopiatul Rădăuți, aflat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de părintele Mihalescu Florin, s-a ținut în format on-line, în data de 25 ianuarie 2022.
După rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc”, părintele Nichitean Costică, parohul Bisericii Buna Vestire din satul Nisipitu, comuna Ulma, a susținut meditația cu același titlul ca și a celorlalte cercuri pastorale din protopopiatul nostru și anume „Rugăciunea în Sfânta Scriptură și în Filocalie. Argumente pentru cultul Bisericii”. Din cuprinsul ei, cităm următoarele aspecte:
Omul, fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, are vocația comuniunii prin iubire, care este temeiul definirii lui ca ființă socială deschisă comunicării. Comunicarea și comuniunea stau în interdependență totală, hrănindu-se și susținându-se în și prin iubire. Această comunicare pornită din adâncul unei inimi iubitoare este rugăciunea care conștientizează prezența lui Dumnezeu ca iubire, în relația cu aproapele. Astfel, la început, rugăciunea fiind izvorâtă dintr-o inimă nedesăvârșită, poartă amprenta individualismului egocentric, ținând cont și de faptul că omul învață din familie primele noțiuni despre rugăciune și o practică un timp în mod formal sau interesat de nevoile sale lumești. Dar, din momentul angajării sale într-o viață eclesială, ajutat de duhovnic, creștinul este atent la harul ce i se dă și îl înmulțește prin deschiderea minții și a inimii sale față de Adevăr și Iubire, simțind tot mai mult nevoia de rugăciune, ca vorbire cu Dumnezeu și nevoia unei comuniuni tot mai mari cu frații duhovnicești, fii ai aceluiași duhovnic.
Rugăciunea este citire, este lecturarea unor cuvinte generate de sudoarea plină de har a sfinților. „Rugăciunea, ea însăși are mai multe trepte, fiecare corespunzând uneia dintre treptele urcușului duhovnicesc pe care se află omul. Căci rugăciunea trebuie să însoțească permanent pe om în urcușul său”, ne lămurește Părintele Dumitru Stăniloae. Pentru cine se face rugăciunea? Raportându-ne la rugăciunea „Tatăl nostru”, observăm că cei pentru care ne rugăm sunt prietenii și dușmanii deopotrivă. Un mare rugător al Rusiei veacului al XIX-lea, Sfântul Ioan de Kronstadt, spunea: „Nu scăpa prilejul să te rogi pentru cineva, atunci când îți cere, sau îți cer rudele, prietenii, admiratorii sau cunoștințele aceluia. Domnul caută cu bunăvoință la rugăciunea făcută cu dragoste și cu îndrăznire. În afară de aceasta, când se roagă pentru alții, rugătorul își face sieși folos. O asemenea rugăciune curăță inima, întărește credința și speranța în Dumnezeu, încălzește dragostea de Dumnezeu și de aproapele”.
În cuprinsul referatului pe care l-a susținut părintele Costică Nichitean sunt menționați trei mari sfinți isihaști, comemorați în mod special în decursul acestui an, 2022, și care au contribuit la înnoirea spirituală a Bisericii: Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022), Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) și Sfântul Paisie (Velicicovschi) de la Neamț (1722-1794). Meditația s-a încheiat cu rostirea unei poezii dedicată Maicii Domnului și compusă de marele poet creștin ortodox Traian Dorz, intitulată „Plecăciune ție”, (volumul Minune și Taină, Imne, colinde, cântece şi plângeri cu Maica Domnului, apărut cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Oastea Domnului, 2013).
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- În mod particular ne rugăm de câte ori simţim nevoia şi putem rosti rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Rugăciunea noastră trebuie să fie şi un prilej de manifestare a recunoştinţei faţă de milostivirea lui Dumnezeu. Este bine și folositor să rostim Tatăl nostru, Crezul, Psalmul 50, Psalmul 142, Cuvine-se cu adevărat, să citim un acatist al Domnului Iisus Hristos, al Maicii Domnului sau al unui sfânt, ori câte o catismă din Psaltire. Mai mult, trebuie să participăm și la Sfânta Liturghie, ori de câte ori avem ocazia, nu numai duminica sau în zi de sărbătoare.
- Chirurgul și biologul francez Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină în anul 1912, spunea: „Rugăciunea produce în suflet calm, linişte interioară, armonie între activitatea nervoasă şi cea morală, o putere mai mare de a suporta încercările vieţii, sărăcia, boala, calomnia şi moartea. Echilibrul cauzat de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav”. Potrivit acestor remarci, rugăciunea îi marchează pe oamenii credincioşi cu o caracteristică particulară: castitate în privire, calm în atitudine, bucurie senină în expresie, curaj în conduită şi, când nevoia o cere, jertfa de sine a soldatului sau martirului.
- Practica rugăciunii neîncetate e o tradiţie ascunsă, o zestre şi o moştenire vie, e o inimă de foc, e o întreagă rânduială şi de viaţă, şi de rugăciune. În scrierile Sfinților Părinţi ea este numită: „calea de sus”, „ştiinţa şi moştenirea Sfinţilor”, „Liturghia ascunsă a minţii şi a inimii”, „rugăciunea nesfârşită”, „sfinţita rugăciune”, „dumnezeiescul meşteşug”, „călătoria spre locul inimii”, „chemarea lui Iisus”. Ea vine de departe. Omul n‑a existat niciodată fără ea. Vine din începuturi, din Rai; este expresia fierbinte a aspiraţiei omului după Mântuitor, după plenitudine. E o tehnică duhovnicească concentrată, de integrare în lucrarea de mântuire, de transfigurare, de creaţie din nou, a lui Hristos cel Înviat, Viu şi activ, ca o linie de forţă centrală care ne străbate existenţa, o tehnică de intrare în viziunea Lui, în rugăciunea Lui neîncetată, în bucuria lucrării Lui, de curăţire, de ridicare, de deschidere; în dragostea Lui de transfigurată plenitudine. E o tehnică de integrare în misterul fără margini al lui Hristos Cel viu şi în prezenţa Lui, mereu activă în Biserică, în om, în lume.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele protopop Ionel-Constantin Maloș. În cadrul acestora, părintele protoiereu a subliniat câteva aspecte ale rugăciunii personale a preotului.
La finalul ședinței, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a mulţumit părintelui Nichitean pentru alcătuirea meditației precum și celorlalți preoți pentru participare.
[1] „Din cuvântul înainte la psalmi al Sfântului Vasile cel Mare”, în Psaltirea Proorocului şi Împăratului David, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 5.
[2] „O povestire despre progresul autorului în învăţături şi câteva cuvinte care i-au fost comunicate în revelaţii”, aforismul 41, în Filocalia Siriacă, vol. I, p. 96-97.
[3] „Cuvânt despre rugăciune împărţit în 153 capete”, aforismul 4, în Filocalia, vol. I, Editura Humanitas, București 2008, p. 92.
[4] „Cuvânt despre rugăciune împărţit în 153 capete”, aforismul 151, în Filocalia, vol. I, Editura Humanitas, București 2008, p.118.
[5] „Cuvânt despre rugăciune împărţit în 153 capete”, aforismul 82, în Filocalia, vol. I, Editura Humanitas, București 2008, p.109.
[6] Dogmatica, III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1992, p. 24.
[7] „Despre rugăciune” în Filocalia, vol. VIII, aforismul 2; PG 50, 779 şi 779-780 în Filocalia, vol. VIII, Editura Humanitas, București 2008, p. 74.
A consemnat,
Arhidiacon Misionar Protopopesc
George Mironescu
